Leo Butnaru

vineri, 20 martie 2026

RESENTIMENTE ȘI ILUZIA EGALIZĂR

Parcă s-ar pune la cale răfuiala personajelor de rând, a facebook-iștilor cu like-ul „la purtător”, cu oamenii importanți din acest spațiu, cu valoarea care le depășește capacitățiile lor de creație (ca și cum nule) și lipsa elevației de a evalua, de-a aprecia arta, creatorii. Nu e deloc nouă tentativa spiritelor fruste sau de-a dreptul mediocre de a coborî la nivelul lor personalitățile unei societăți, prin judecăți morale distorsionate, incompetente, optuze.

Da, e un fenomen vechi și recurent: tensiunea dintre valoare și resentiment, dintre creație și incapacitatea de a o recunoaște. Merită nuanțat...

De-a lungul timpului, această „răfuială” a luat multe forme. În timpul Revoluția Culturală Chineză, intelectualii și artiștii au fost literalmente umiliți public, pentru că erau percepuți ca „elitari” și „decuplați de mase”. Mai devreme, în Revoluția Franceză, domina același impuls de a distruge ierarhiile simbolice, uneori fără discernământ. Iar în plan filosofic, Friedrich Nietzsche vorbea despre „resentiment” ca forță care nu creează valori, ci le răstoarnă pe cele existente din incapacitatea de a le egala.

Însă problema nu e doar în interacțiunea (sau lipsa acesteia...) dintre „oamenii de rând” versus „oamenii elevați”.

Pe de o parte, da: există tendința unor spirite insuficient formate de a reduce totul la criterii morale facile, de a judeca valorile prin zvon, biografie simplificată sau indignare de moment. E mai ușor să „demolezi” decât să înțelegi. Evaluarea profundă cere răbdare, cultură, disponibilitate, adică exact ceea ce lipsește în reacția grăbită, în rea-voință, invidie, în preconcepție și lipsă de... concepție.

Pe de altă parte, există și riscul ca „valoarea” să se izoleze, să devină opacă, autosuficientă, incapabilă de dialog. Când distanța devine prea mare, neînțelegerea crește.

Și se ajunge la tristul fapt că dispare puntea dintre cele două lumi. În loc de dialog, apare suspiciunea, invidia: unii văd aroganță, ceilalți văd prostie. Și fiecare își confirmă prejudecata.

În esență, conflictul nu e doar social, ci epistemic: cine are dreptul să judece valoarea și în baza căror criterii?

Da, în această interacțiune (sau a lipsei acesteia...) ceea ce rămâne constant este paradoxul că valoarea autentică nu poate fi stabilită prin vot, dar nici nu poate exista complet în afara oricărei recunoașteri.

Aflați mai multe »