DIN POEZIA LUMII

 

ÎN BAZA TRISTEI EXPERIENȚE ISTORICE

 

În tradiția orală românească, Marea Neagră este considerată ca fiind „cel mai pașnic vecin” al nostru, pe care te poți baza, spre deosebire de vecinătăți istorice mult mai turbulente, agresive. Iar noi, cei din Iterriverania, în baza unei triste experiențe istorice, ne spunem că, tocmai atunci când simți din plin vântul în pânze, vecinul îți confiscă marea. E paradoxul destinului: energia, efortul și aspirațiile tale sunt anulate de forțe externe, adesea mai puternice sau mai viclene.
        Apoi, din alt unghi de abordare, metafora sugerează că libertatea ta și posibilitatea de a naviga spre orizonturi noi sunt constrânse de ambițiile și interesele altuia. Chiar atunci când totul pare pregătit pentru succes și deplină realizare, intervenția externă poate să frâneze sau chiar să suprime visul, dorința, speranța ta.
        Astfel, istoria se repetă în gesturi mici și mari: pentru fiecare vânt favorabil, există o amenințare latentă, iar capacitatea de anticipare, de apărare și de adaptare devine esențială pentru a-ți păstra direcția și pentru a nu fi complet deviat de interesele altora.

TREI PĂRINȚI: MAMA, TATA ȘI BIBLIOTECA

 

Când sunt întrebat de părinți, spun că am trei: mama, tata și biblioteca. În viața mea biblioteca ocupă un loc fundamental ca și părinții. Ea este spațiul în care învăț, mă descopăr, mă hrănesc cu idei și emoții, devine martor și partener... ingenios, inventiv, creativ al gândurilor și emoțiilor mele.

Așa cum părinții îți asigură sprijin, îndrumare și iubire, biblioteca îți oferă cunoaștere, imaginație și libertate. În paginile cărților găsesc răspunsuri și întrebări, personaje și perspective care mă formează și mă definesc. În fond, nu sunt trei „părinți” în sens literal, ci trei surse de viață, de identitate și de lume – iar biblioteca, la fel ca mama și tata, este inima în care cresc și devin cine sunt.

Astfel, atunci când spun că am trei părinți, nu e figură de stil, ci mărturisirea unei legături intime cu lectura și cu universul pe care aceasta îl deschide.

CONCURS PENTRU PĂRINȚI

 

De-ar fi avut copiii posibilitatea să-și aleagă părinții, mulți maturi ar fi rămas șomeri. Ar fi existat, probabil, un fel de bursă a părinților, cu interviuri, probe de răbdare și examene de joacă. Unii ar fi fost respinși din start pentru lipsă de imaginație, alții pentru exces de morală, iar cei mai mulți pentru că nu știau să asculte.

Copiii nu i-ar fi ales pe cei care știu să dea ordine, ci pe cei care știu să stea pe covor. Nu pe cei care vorbesc mult, ci pe cei care pot tăcea împreună cu ei. Ar fi cerut părinți care știu să repare jucării, dar mai ales povești, care nu se sperie de întrebări și nu se supără când pierd la „de-a v-ați ascunselea”.

Într-o astfel de lume, mulți adulți ar fi rămas fără slujbă nu pentru că ar fi fost răi, ci pentru că ar fi fost prea ocupați să fie importanți. Iar copiii, angajatori exigenți, ar fi ales nu competența, ci inima.

Poate de aceea viața nu le dă copiilor dreptul de a-și alege părinții: prea puțini maturi ar trece proba copilăriei.

DIN PASIENȚE

 

DIN YES-EURI

 

Vânturile, Valurile, ediția din 25.01.2026