Se afișează postările cu eticheta Din poezia lumii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Din poezia lumii. Afișați toate postările

marți, 5 august 2025

sâmbătă, 12 iulie 2025

marți, 4 martie 2025

vineri, 9 august 2024

luni, 13 mai 2024

O MARE POETĂ DIN FINLANDA

 


LA PIEPTUL PĂMÂNTULUI
 
Ce bine e să te lipești de tine, Pământule,
afundându-te în tălăzuirea verdelui tău!
Prin iarbă răzbate gingașul violet al brândușei
precum un ochi deschis a uimire.
Iar de sus, prin murmurul frunzișului mustește
lumina verzuie-portocalie.
 
Te iubesc, Pământule,
negru sau brun
verde sau cenușiu de arșițe!
Te iubesc, Pământule,
ce parcă iată-iată te stingi
pentru ca îndată să renaști triumfător…
Pieptul tău e un verde altar pe care
viața aduce-n jertfă trupul meu
ce absoarbe aromele tămâierilor.
Pământule!
Fă-mă asemănătoare ție
să pot mereu a mă reînnoi, creând și recreându-mă
cu nestăvilitele forțe ale eternei inspirații!
 
Dacă vederile îmi vor deveni crepusculare
dacă inima mi se va domoli până la nemișcare –
atotputernica ta chemare, strigătul tău
sălbatic, înflăcărat
îmi va injecta stropi de aur topit
lumea solară, strălucitoare, înfloritoare
trezind-o din nou în mine.
 
ULTIMA SEARĂ DE APRILIE
 
Seară liniștită.
Streșinile deja nu mai suspină în vânt
și soarele s-a ascuns.
Păduri și stânci s-au afundat
în amurgul siniliu.
 
Din fumegarea tămâioasă a sumbrelor hățișuri
apare luna
și încremenește pe cer
asemeni unei uriașe flori uimite
ce miroase-a prospețime nocturnă.
Lumină palidă, unduitoare
și negre umbre nemișcate...
Unde ați fi voi, cântări ale eternelor ape,
unde vă e glasul plin de viață
asemeni chemărilor de păsări călătoare?
Unde ești tu, timpule,
când sângele verde al ierbii
roșu se pare?

miercuri, 21 februarie 2024

DIN POEZIA FRANCEZĂ A SEC. XX

 

Georges RIBEMONT-DESSAIGNES

(1884-1974)

S-a născut la Montpellier. A făcut studii temeinice. Pasionat de filosofie. A compus simfonii și opere, a tins să devină pictor, la școala de arte legând prietenie cu Marcel Duchamp, Fernand Léger și Francis Picabia. Scrie poeme dadaiste și piese de teatru. În 1923 părăsește Parisul, plecând în provincie, pentru a populariza cultura, literatura. În timpul războiului trece prin diverse complicații și dificultăți, iar după eliberare, ca să-și câștige pâinea cea de toate zilele, cultivă flori, scrie prefețe la operele literare clasice, articole despre pictură, realizează emisiuni radio. Concomitent, își scrie proza și poemele. Din bibliografia sa: Austria cu ochii închiși (roman; 1924), Frontiere umane (1929), Domnul Jean sau Dragostea absolută (1934), Timpul catastrofelor (1937), Umbre (1942), Alarmă (1944), Ecce Homo (1945), Noaptea, Foametea (1960), Sângele, Seva, Apa și Lacrimile (1968), Criptograme (1968), Regnul vegetal (1972). 

În traducerea lui Leo BUTNARU


Serenadă pentru câțiva falsificatori
 
Sub coroane de fier și de zinc,
O! constanță mecanică și furie pentru limite,
Dacă inutila floare a libertății se usucă pentru a muri.
Sclavul eliberatorilor de automate,
Vai, moare ultima resursă,
Iar pe calul verde și fulgurant
Nu vom mai vedea osul înălțat spre cer
Cu resturile sale de cadavru,
Platanii blânzi și cuverturile de pat de la țară,
Proaspeții copiii ai speranței,
Confiturile virtuții, lumânările mari de hârtie
Au cunoscut pașii fierbinți?
Totul nu e decât cenușă în sala pașilor pierduți,
Vântul e pur,
Gheața, moartea, nisipul, sângele
Ar fi ultimele amintiri?
Sicrier al lui Dumnezeu,
Ai șters praful de pe coșciug,
Ai scuipat pe propria-ți burtă înainte să mergi la luptă?
Șacali ai cimitirelor, între dinți aveți miros de suflete
Și tu negru detunet al groazei,
Izbind coastele,
Cu o singură lovitură
Ai spart brusc inima leului și vezica porcului?
Povara e golită ca butoiul cerului?
Destul, falși-călăi, polițiști transpirați, false scandaluri,
Precupeți de bazar!
Ați vomitat pentru că prea v-ați mușcat, v-ați ros unghiile și lăzile
Și pe pielea voastră de lux
Se răspândește mucegaiul din univers,
Iar pe bărbiile voastre – părul călugărițelor.
Precum crucea picioarele voastre-au prins rădăcini în cenușă,
Însă în singurătatea-n care vă aflați plăcerea
Mărturisiți-vă,
Frați falși din tinerețea mea,
Îngeri împăiați, pene la vânzare?
Una dintre lacrimile voastre căzu și pământul putrezi.
Mari căpetenii ale viitorului și viitoarea odihnă a fetelor bătrâne
Buchetul de flori de portocal al posterității,
Voi nu sunteți decât ignobilele fese ale ordinii
Ca și sergentul major cu nările umflate,
Dar ne înșelăm pe seama pământului
Eu unul nu am păr în cap, ci o coardă de vioară;
Pentru a da și a primi
Fulgerul orei din urmă
Nu știam încă ce ar fi realitatea, ne-am înșelat pe seama pământului
Și pe seama focului oamenilor.
Există un timp care în cele din urmă germinează în negreața unghiilor
Pline de praf și de sânge.
Creierele și măruntaiele,
Cele mai frumoase vremuri ale ploii de cenușă,
În care cea mai bună armă va fi încă de inventat
Ignorată de limbajul vostru,
Porcilor!