Revista "Vatra", în persoana colegului Iulian Boldea, a propus mai multor scriitori o anchetă despre lectură, cititor, carte. Reproduc aici răspunsul meu la o singură întrebare, pe celelalte dezvăluindu-le la momentul oportun, cel al apariţiei numărului respectiv al "Vetrei".
L.B.
– Dincolo
de amprenta sa bovarică, de donquijotismul pe care îl generează, are lectura
capacitatea de a schimba lumea?
– Dar scrisul poate schimba lumea? Dacă
admitem că da, apoi scrisul poate face această modificare doar dacă ajunge…
lectură; dacă e cunoscut şi „aplicat practic”, ca idee, ca „proiect”, de mai
multă lume. Se spune că unele revoluţii au fost declanşate de diferite tratate
socio-politice, de declaraţii, adresări, ba, poate, şi de poezie, de melodii,
cum ar fi „Marseilléza”.
Dar şi de „Capitalul” lui Marx. Ei bine, pentru ca toate astea să fi putut
ajunge să impulsioneze mişcări sociale, ele trebuiau să devină mai întâi
lectură şi după – apăsare pe trăgaciul armei, nu? Dar parcă operele anticilor,
tratatele lor de filosofie nu au schimbat mentalităţile, iar acestea – lumea? Apoi,
nu în ultimul rând, să ne gândim la „Biblie” ca lectură… A schimbat multe în
lume…
Lectura intră sine qua non în procesul de educaţie a omului, a lumii, deci şi de
schimbarea a unităţii, dar şi a colectivităţii (lumii).
Ce ne împiedică să credem că lectura, ca
studiu, dar şi ca „plăcută zăbavă”, nu face parte intrinsecă din condiţiile
unei vieţi normale, civilizate, plenare, dacă vreţi, a omului şi societăţii? Nu
cred că azi poate fi luată în seamă o societate, un stat, o ţară în care
interesul pentru lectură ar cădea sub cota minimă de atenţie.
Lectura formează inteligenţa, cultura,
civilizaţia, în acelaşi timp fiind parte componentă importantă, poate că chiar
de bază, a acestei trinităţi. Lectura ne formează sentimentul frumuseţii
vieţii, sentimentul estetic. Dar şi simţul responsabilităţii, în genere a bunei
ţinute cetăţeneşti, a bunei conduite umane.
Lectura ţine de tonusul vital (în
amplitudinea om – lume), de buna şi nobila calitate a acestuia. Ea este fluidul
care circulă între şi leagă absolut toate, cred, componentele vieţii umane,
sociale, la nivel global, interstatal.
Lectura este un mijloc, dar şi un
instrument de reglare a unor obiective ale vieţii omului, profesionale,
culturale; deci şi a vieţii lumii. Ea înseamnă calea spre competenţă.
Lectura ţine de fluxurile comunicative,
implicite sau directe, nu doar dintre cititor şi scriitor, ci dintre mai mulţi
oameni, contribuind la comuniunea spirituală a acestora.
Apoi lectura permanentă, ca o ştafetă
predată între generaţii, duce la modificarea canoanelor, a gustului elevat,
educat, mereu evolutiv spre un mai mare rafinament.
Pentru un om obişnuit, lectura trebuie să
intre în esenţa existenţei sale. Ceea ce e sub nivelul obişnuitului (aici cu
sensul de normal) e deplorabil, plicticos şi agresiv.