Bineînțeles că (cacofonic vorbind) comuniștii n-au meritat foarte
multele procente care le-au luat la alegeri. Însă, cu părere de rău, dreptacii
au meritat chiar acel insignifiant procent de adeziune, pentru că mărunți sunt,
neimportanți, de strânsură și peste samă de hrăpăreți, orgolioși, dar, în fond
– ano-nimeni... electoratul n-a avut pentru ce pleda în locul mahalagiștilor
Snegur, Mat. & Ko și, făcându-le în ciudă dreptacilor mândâcăniți, sau dus
spre putregaiul comunist...

Așa-zisa presă
de partid(e) chișinăuiană cade sub incidența asocierii ei proverbialei situație
cu cățeaua olteanului, cea legată dinapoia căruței, uneori urmată și de
țâncanii ei „din flori”, nu că naivi, ci de-a dreptul blegi. Această patrupedă
și caraghioasele ei progenituri sunt purtate aiurea din urma căruței, prin
coclauri, hățișuri, miriști, bețe de floarea soarelui recoltată, prin preajma
stânelor, unde-și strâng coada între vine de frica dulăilor însărcinați cu paza
turmelor... Pe scurt, umblă îndelung, în dorul lelei și nazul stăpânului, pe
unde are acesta treabă, Din când în când, pentru a pune țâncanii la încercare,
insul din căruță fluieră, asmuțându-i spre lupi imaginari, spre dihănii
fioroase închipuite, și cățeaua latră – însă legată dinapoia ancestralului
vehicul, țâncanii se reped care și încotro, să sfâșie, nu alta, periculoasa
fiară spre care i-a asmuțat cel ce le aruncă bucata de pâine, foarte curând
însă revenind lângă căldarea trăncănitoare legată de inima rusticului vehicul,
mulțumiți de sine și crezând că și stăpânul e de asemenea nu că mulțumit, ci
chiar mândru de isprava lor de țâncani aman cutezători și fideli cauzei comune
etc. E drept că acești țăncani – cei din presa de partid – foarte curând devin
transfugi, ajungând angajații vreunei alte fițuici imunde cu care, până acum o
săptămână-două se aflau în rivalitate, polemizând cu „fiarele” din partidele
rivale. Pentru că în această sporovăială politicastră de foarte mic calibru
oportunismul e la el acasă, așa că deja nu mai e deloc surprinzător să-i vezi
pe țâncanii care ca mai săptămâna trecută lătrau întru susținerea lui Lucinschi
sau Snegur ca astăzi să se gudure în urma trăsurii lui Voronin. Exemple –
berechet! Cu atât mai trist că între dreptacii democrației și liberalismului
basarabean lipsesc cu desăvârșire personalitățile de mare format, mărunții
șefuleți de partidulețe aliindu-se, pe un timp, în niște aziluri ale eșuaților,
dacă nu chiar ale rataților, amestecându-și mai curând lipsa de principii,
decât principiile, așteptând să se întâmple vreo minune care să-i scoată din
anonimat și nemernicie, că poate-poate trec totuși fatalul prag electoral
pentru a intra în parlament. Și toate aceste coțcării încearcă să le
îndreptățească, lătrând, cățeaua legată dinapoia căruței și blegii ei țâncani
care se cred dulăi sadea ai așa-zisei presă de partid(e).