POLITICĂ, POLITICIENI

 

PORTRETUL UNEI CANALII

 

Un portret excelent al unui monstru de prostie și răutate ; al unei canalii „politice”

Extrase din The Times of London.

Cineva a întrebat: „De ce unii britanici nu-l apreciază pe Donald Trump?”

Nate White, elocventul și spiritualul scriitor englez, a dat următorul răspuns sclipitor:

„Lui Trump îi lipsesc anumite calități, pe care britanicii le prețuiesc în mod tradițional.

Nu are nici noblețe, nici farmec, nici calm, nici autoritate, nici compasiune, nici umor, nici căldură, nici înțelepciune, nici subtilitate, nici sensibilitate, nici conștiință de sine, nici modestie, nici onoare, nici grație...

Deși Trump poate fi ridicol, nu a spus niciodată nimic ironic, înveselitor sau chiar ușor amuzant – nici măcar o dată, nici măcar o dată. Nu constat asta retoric, ci literalmente: niciodată. Pentru britanici, lipsa de umor este aproape inumană.

Dar, în cazul lui Trump, este un fapt. Nici măcar nu pare să înțeleagă ce este o glumă – pentru el, o glumă este un comentariu grosolan, o insultă analfabetă, un act de cruzime superficială.

Trump e ca un trol: nu râde niciodată și nu se amuză; doar țipă de încântare sau de dispreț.

Iar cel mai rău lucru este că nu rostește doar insulte grosolane și stupide: chiar le gândește atunci când le rostește. Mintea lui este doar un algoritm robotic de prejudecăți mărunte și răutate instinctivă.

În el nu există ironie, complexitate, subtilitate, profunzime. Totul este superficial. Vedem un om fără o lume interioară, fără suflet.

SCUZE DUPĂ ÎNTÂLNIREA CU DIAVOLUL

 

Arhiepiscopul Alexei de Sitka și Alaska și-a cerut scuze pentru întâlnirea cu președintele rus Vladimir Putin în Alaska. Discursul său a fost publicat pe site-ul Bisericii Ortodoxe din America. În declarație, arhiepiscopul a menționat că acțiunile sale au cauzat neînțelegeri și confuzie în rândul credincioșilor. El a subliniat că întâlnirea a avut loc la inițiativa sa personală și nu reflectă poziția oficială a Bisericii Ortodoxe din America, care a condamnat în repetate rânduri evenimentele din Ucraina și și-a exprimat sprijinul față de victime. „Vreau să-mi cer sincere scuze celor care au încercat durere, suferință sau confuzie din cauza acțiunilor mele din ultimele zile. Regret profund scandalul pe care l-am provocat. Acțiunile mele nu indică în niciun fel o schimbare a poziției bisericii”, a remarcat arhiepiscopul, recunoscându-și recunoscut greșeala și declarând că împărtășește pe deplin poziția Sinodului cu privire la necesitatea de a pune capăt conflictului și de a aduce pacea cât mai curând posibil. El a subliniat că intenționează să conducă turma din Alaska într-un spirit de rugăciune și milostivire, urmând deciziile bisericii.

DĂI CU ȘPRIȚUL PÂN-LA ZIUĂ...

 

                            PAGINI DE JURNAL

 27.III.2003

 

Dintr-un dialog al lui George Arion cu Romul Munteanu: „ – De ce suferim noi de acest provincialism, de această localizare excesivă? – Dumnezeu ar ști să spună mai exact. Cert este însă că românii au rămas prudenți, cred, de sute de ani. Prudența aceasta le-a intrat în ereditate. Ei nu au nevoie de o cenzură exterioară care să le dea o limită a scriiturii lor; o au în sânge. De aceea cărțile noastre, chiar și cele bune, păstrează un aer de mediocritate, de banalitate, de spirit local prea evident”. (România lit., nr. 7 a.c.). Și tot acolo, și tot acut remarcat: „Viața noastră este un amestec de episoade frumoase și urâte și lumea trebuie să o cunoască așa cum a fost, pentru că și din momentele noastre de tulburare, de dezechilibru pot învăța cei ce vin în urma noastră. Ei trebuie să știe, de pildă, de ce scriitorii au băut mai mult în anii ’70-’80 – își amorțeau durerile cu vodcă sau cu whisky, fiecare după banii lui. Aceasta era o formă de boală colectivă și de tratament pe care mulți, aplicându-și-l în regim forte, nu l-au suportat și au murit. Eu am scăpat pentru că m-am oprit la timp”.

Știut lucru, foarte... știut și în stânga Prutului... unii dintr-ai noștri s-au dus înainte de vreme și de operă împlinită, alții – ne-am oprit, unii mai devreme, alții mai târziu, încercând să vindecăm racilele acelei „forme de boală colectivă” care ne-a afectat sănătatea fizică, dar și pe cea a spiritului... Iar alții continuă opera de sinucidere prin băutură la toate nuvelele (etajele) Uniunii Scriitorilor... Unii pur și simplu nu se mai pot opri... Le-au plecat toate trenurile... Ce să le spui tu, un fost băutor aproape de excepție? Te-ar privi cu nedumerire, ca pe un sărit de pe fix... Însă în unele texte ale mele, la „plan înclinat”, m-am referit cu duritate la bețivănia care bântuie Basarabia. De altfel, tristul fenomen nu e de ieri-alaltăieri și nu numai pe la noi. În 1936, Vasile Militaru, parcă răspunzând unui comandament social imediat, publică placheta „Cântecele crinului” care, conform declarației autorului, aveau menirea „să contribuie la propaganda împotriva alcoolismului care face atâta prăpăd la noi”. Dar lucrurile, nici după 70 de ani, nu s-au schimbat spre bine și limpezime de cuget. (De reținut că „literatura și arta” chișinăuiană nu e una fără precedent – același Vas. Militaru debutează în rev. „Literatură și artă română”, în 1904.)

CITIȚI HOROSCOPUL?

 

POLITICIENI? EXECRABILI!

 

                         PAGINI DE JURNAL / 6.VI.2021

 

Churchill, Pompidou, Dex-ul și politicienii de pe aici: Nu mai e un secret că foarte mulți dintre pretinșii politicieni de orice rang dintre Nistru și Prut au o cultură generală îndoielnică, o execrabilă cunoaștere și aplicare a limbii române. (Din păcate, asta îi privește și pe unii senatori sau deputați din dreapta Prutului...) Îl auzisem mai acum câteva zile pe un guraliv șef de partid ce se tot bate cu pumnul în piept (adică... în deșert) că el „s-a isprăvit cu problema” (perfidul și infectul kuliok). Adică... a murit odată cu problema pe care, cică, a rezolvat-o. Însă iese că ea, problema, l-a... rezolvat pe el. Să deschidă DEX-ul și să afle (cu uluitoare mirare!) că „a se isprăvi”, la modul reflexiv, printre altele înseamnă, pur și simplu, „a muri, a se termina, crucea cu el”. Altcineva, tot politician dorind să fie, zice că:

„Apropo... coaliția nu se discută... ci se anticipează între oameni deștepți (școala mea din UK)”. (Hazlia Purleșteanu.)

Dacă ar fi deschis DEX-ul, autoarea „deșteaptă” și lăudăroasă cu școala pe care, cică, a făcut-o ar fi încercat marea dezamăgire, că „a anticipa” nici pe departe nu înseamnă ce credea dânsul/dânsa că semnifică!

Pentru a nu ne referi și la limbajul macaronic al unui fost președinte, dar mai ales fost milițian, Voronin.

În genere, până a cuvânta în public, până a ticlui mesaje pe Facebook, pretinșii politicieni ar trebui să mai consulte gramatica, să mai deschidă dicționarele, să mai învețe.

Nu e treaba lor, ar zice?

Eu nu le pot aminti decât că prim-ministrul britanic Wiston Churchill a scris cărți, a fost chiar laureat al Premiului Nobel pentru Literatură! Iar pe masa mea se află o superbă, competentă antologie a poeziei franceze, semnată – de cine credeți? – de Georges Pompidou, fostul președinte al Republicii Franceze care, de altfel, avea mulți prieteni printre oamenii de cultură. Iar el nu a fost o excepție.

Să ne amintim că unii dintre prim-miniștrii Românii din interbelic erau intelectuali rasați.

În ce privește Interriverania Prutonistreană, ce ar mai fi de spus politicienilor? La carte, măi, la carte!

FURT INTERNAȚIONAL ÎN ARENA OLIMPICĂ!

 PAGINI DE JURNAL / 22.VIII.2004

              De obicei, nu trec în Jurnal impresii de la oareșicare competiții sportive, pentru că și destule evenimente din viața literară rămân pe dinafară. Însă de data aceasta găsesc de cuviință să depun o mărturie de revoltă și nedumerire: despre un nemaivăzut cinism, despre o nerușinare de nesimțiți și tipi împuțiți (la creier), despre o impertinență cum nu s-a mai văzut, despre o hoție pe față, și în fața a milioane și milioane de spectatori. Nu voi mai spune ce cred eu, ci voi reproduce din nedumeririle a doi comentatori de la „Eurosport”-ul rusesc, specialiști și cunoscători cu vechime și prestanță. Așadar, începe meciul de box între Marian Simion și un egiptean. La un moment dat, rușii-comentatori se întreabă: „Nu cumva arbitrii confundă ceva? Nu cumva confundă sportivii? Lovește Simion, însă punctele i se atribuie egipteanului”. Apoi: „Fantastic! Punctează românul, dar este avantajat egipteanul!” „Dar arbitrul trebuia să-l numere pe egiptean!” „Incredibil... Ce trebuie să mai facă Simion? Doar să-l dărâme, să-l dea la podea, altfel arbitrii își fac jocul”.

              Sau: „Începe runda a treia. Oare va reuși Simion să țină piept celor șase, celor cinci arbitri și egipteanului?” Și tot așa, comentatori nedumeriți, revoltați, dar... egipteanul este declarat învingător, Simion rămânând poate unul din cei mai defavorizați și scoși din joc pugiliști: arbitrajul l-a desființat... În încheiere, comentatorii ruși se întreabă: „Dar cine sunt arbitrii?... Ce bine că printre ei nu este și un compatriot de-al nostru...” Așa e, dacă ar fi fost – s-ar fi umplut de rahat și el. În fine, povestea e simplă: un cazah împuțit, un turc tâmpit, făcând coaliție cu ceilalți trei sau cu încă unul-doi dintre ei, și-au zis să scoată românul din joc, ca el, în meciurile următoare, să nu le elimine boxerii pe care îi au în concurs. Revoltător! Pe urmă, la TVR 1 se dă încă o dată înregistrarea meciului: egipteanul dă în aer, pe alături, la distanță, însă i se atribuie puncte... Ceva nemaivăzut! Olimpiada, jocuri oneste? Rahat! Ca și în cazul cu înotătorul american care încalcă regulamentul, este descalificat pe drept, iar apoi repus „în medalie” de aur. Să fi fost pe cinste, Florea trebuia să ia argintul și nu bronzul. Dezamăgit... Dezolant... (Comentatorii ruși: Pucikov și Komar, unul din ei fost boxer de performanță, adică bun cunoscător în domeniu.)

 

PAGINI DE JURNAL / 10.VII.2018

 

                   STALIN REDIVIVUS

După cum se mișcă – reacționar, îndărăt! – istoria în Rusia, după cum e tot mai des invocat și din nou monumentalizat Stalin, se poate întâmpla ca... De ce nu, chiar se poate întâmpla ca Stalin să fie readus în mausoleu, alături de Lenin, unde a stat până în anul 1961. Cum? Simplu: dezgropat de sub zidurile Kremlinului și, după intervențiile de taxidermie necesare, după reînnoirea mundirului de generalisimus, decupând de pe kakiul acestuia nasturii de alamă, cu care fuseseră înlocuiți cei de aur, când Stalin era exilat din mausoleu. Aceste piese de aur vor fi recuperate din trezoreria de stat și prinse pe noul veșmânt, pe care își vor găsi loc stelele, și ele de aur, de Erou al Muncii Socialiste și de Erou al Uniunii Sovietice (inițial această decorație lipsind din sarcofag). Apoi, după, poate, schimbarea sicriului simplissim (acesta o fi putrezit totuși) cu unul pe potriva măreției dictatorului, corpul/ cadavrul lui Stalin va fi bun de văzut și revăzut. Pentru că trupul nu o fi putrezit, deoarece Stalin a fost înmormântat îmbălsămat, îmbibat/ îmbuibat cu substanțe contra descompunerii cărnii omenești. Prin urmare, peste o vreme oarecare, mergi tu la Moscova, pe Piața Roșie, intri în mausoleu și privești: alături, îmbălsămați, Lenin și Stalin! Ca în povești...

CONCLUZII DUPĂ RECITAL

 

PAGINI DE JURNAL

 

 

9.XII.2017

Lumea este încă inventivă, creatoare și destul de poetică.

CULMEA melancoliei: să cazi pe gânduri și sa-ți rupi mana.

CULMEA ceasului deșteptător: să sune ocupat…

CULMEA prostiei: să stingi lampa și să aprinzi un chibrit ca sa vezi dacă s-a stins.

CULMEA melcului: sa fuga de acasă.

CULMEA justiției: să condamni o prostituată la locul de muncă.

 CULMEA interfonului: să suni și să primești ton de fax.

CULMEA inocenței: o călugăriță care lucrează într-o fabrică de prezervative să creadă că face saci de dormit pentru șoricei.

 CULMEA tramvaiului: să-l tragă poliția pe dreapta.

 CULMEA somnului: să visezi că dormi.

 CULMEA lăcomiei: să mănânci bătaie și să nu te saturi!

 CULMEA auzului: să auzi cum se crapă de ziua.

 CULMEA nesimțirii: să scrii pe colivă: La mulți ani!…

 CULMEA politeții: să stai pe scaunul electric și să cedezi locul…

CA LA UȘA CORTULUI!!!

 

Roland Garros, azi – finala feminină. Ce mai înjură, rusește-birjărește, belorusa Aryna Sabalenka! Mamă, mamă și vai, tătaie! Iar când se crispează a dezamăgire, a disperare (simte că va pierde!) amintește – îmi pare rău să o spun, alte dăți am evitat să o fac – de Gorgona transfigurată de ură! Cam ceea ce se spune englezește: Medusa, the crazy snake lady who turned people into stone until she was stopped by Perseus.

Sau aia, rusoaica sub 20 de ani, Andreeva, care, acum câteva zile, și-a trimis la origine (nu maternă, ci în mădularul bărbătesc, înjurătură nespus de frecventă la ruși); și-a trimis antrenoarea, care nu este cineva oarecare, ci chiar celebra Conchita Martínez! O soma să părăsească boxa, pentru că, să vezi, Doamne, o enerva pe ea, mucoasa aia dezmățată pe zgură. Iar biata spaniolă, campioană de mare șlem, la Wimbledon, stă și suportă obrăznicătura! Pentru ce, pentru solda pe care i-o plătește? Prea umilitor, dragă Conchita!
          Ceva mai înainte, înjură de mama focului și poloneza Swiatek.
          Dar parcă numai ele?
         Dacă Federația Mondială de Tenis nu intervine, nu se gândește la măsuri drastice de stopare a unor atare bâlciuri în/pe corturi, acestea se vor transforma în mahalale abjecte, maidane birjărești, de sudălmi, înjurături de șatră, insulte, spurcățenie, sictireală și altele de același ordin abject, acultural, dar mai ales asocial.  

LIPSĂ DE DEMNITATE, LENE A GÂNDIRII...

 DAR MAI ALES (PE AICI!) NEPĂSARE, LENE A GÂNDIRII ȘI LIPSĂ DE DEMNITATE ...

La turneele de tenis, în Italia, arbitrii operează cu două limbi, italiană și engleză. Francezii anunță doar într-o singură limbă, cea din jurul Turnului Eiffel, și bine fac. Numai că cocoșismul lor galic, demnitatea mușchetarilor cedează brusc: în lungul unei laturi a cortului principal de tenis se întinde un uriaș slogan în engleză. Mda...

(Asta așa, printre altele, dacă ne gândim cât de invadați suntem și noi de englezisme inutile, ceea ce sunt mai curând sunt dovadă a nepăsării, dar mai ales a lenei gândirii și lipsei de demnitate...)

IN JURNAL / 25.III.1991

 

CUM INTENȚIONAM SĂ-L TRECEM PRUTUL PE

IOAN VODĂ CEL CUMPLIT

Momentul cu monumentul lui Ioan Vodă cel Cumplit (pe soclu: Viteaz, deformat de precauția comunistă). E la 18 kilometri de Târgu Bujor, în câmpia Roșia. Ar fi firesc, susține dl Horațiu Mazilu, șef la departamentul cultură Galați, ca acest jalon de memorie românească să dăinuie acolo, unde a fost lupta jertfelnică a voievodului – dincolo de Prut, la Roșcani, în preajma Cahulului. Coincidență fantastică: e printre noi și autorul monumentului – Gheorghe Turcu, care de câțiva ani locuiește în Australia. Împreună cu sculptorul, cu dl Horațiu Mazilu și cu șeful căminului cultural din Tr. Bujor, dl Gonciaruc, facem drumul până la monument, ciocnim solemn câte un pahar de vin bun, ne entuziasmăm de ideea revenirii Măriei Sale la locul care i se potrivește mai bine. Rămânem la gândul că, la plecare, dl Mazilu ne înmânează actul de generoasă ofertă și noi, aici, în Moldova pruto-nistreană… (întrerupt ieri, 31.III.; intrase Blajinu, apoi Nic. Roibu. Am stat un timp la taclale… proteice.); noi, deci, declanșăm momentul publicitar, ne angajăm în colectarea sumelor bănești necesare pentru postament și transport (eventual, cu helicopterul). Însă a doua zi fratele Horațiu e îngândurat, zice că parcă iată-iată ticluiește oferta-act generoasă, pentru ca, înainte de plecarea noastră, să spună că e cazul să ia legătură cu Ministerul Culturii, s-o facă mai oficial și mai cu moț. Să așteptăm și să vedem ce urmează. Presupun însă că generozitatea șefului culturii județene a trezit nemulțumirea celor de la Târgu Bujor ce se văd nedreptățiți: adică, frate – frate, dar monumentul nu ne face rău nici nouă, plus faptul că el costă lei, nu glumă.

TRUMPitul

 

CUVÂNT DE SALUT

 

SĂ NU NE GRĂBIM CU CONCLUZIILE

 

CASA NEAGRĂ

 

HAI SĂ DĂM MÂNĂ CU MÂNÎ

 

MOMENTUL ADEVĂRULUI

 

Habent sua fata libelli