(Fragment din
narațiunea „Copil la ruși”)
...Serile,
mama ieșea din ocolul pentru vite cu donița ce aburea, în care cădea luna,
făcând fața laptelui asemeni florii de răsărită. Dimineața, la geam – pomul cu
goldanele coapte, mari, precum o posibilă rouă căzută din lună. Se luminează
de-a binelea și de-acum peste sat fac tumbe hulubii furtunatici. Mirozna
afionilor răzbate din adâncul grădinii... (Apropo de afion: unul din vecinii noștri,
badea Alexei Crețu, tatăl prietenului meu Vaniușa, avea o dojană oarecum
ciudată, neînțeleasă nouă în toate ale ei: „Afionul cui te are!”, zicea. Ce o
fi însemnând... afion? Abia peste ani, DEX-ul m-a dumerit: afion = mac. Zău suna frumos – „intelectualicește!” – acea dojană
cu: Macul mamei tale de zbânțuit ce ești tu!) Așadar, mirozna afionilor răzbate
din grădina în care ieri, căutând salvare de la căldura asemănătoare nemiloasei
arșițe tropicale, îmi spuneam, de asemenea naiv, firește, că anul acesta vara
ar putea fi neobișnuit de lungă, astfel că gutuii și merii tomnatici ar avea
timp priitor, încât, în loc de fructele lor tradiționale (obligatorii!), să rodească...
frumos-anapoda alămâie și portocale.
Un
alt cuvânt care nu știam ce înseamnă, ca și afionul, era – colun, precum
se numea o moșie aflată spre Ovaliu (numele unui boier) și Chersac. Păi bine,
domnule, din nou DEX-ul (de unde pe atunci, DEX?) spune clar: colun = măgar
sălbatic. În vremuri de demult, pe acolo o fi fost o prerie de urechiați (dar
nu iepuri) volnici, precum, în America, cele cu herghelii de mustangi
nestăpânite de nimeni. Însă noțiunea rămăsese devalizată de sens – Colun și
gata, fără ca negureneanul să știe ce înseamnă asta... Apoi să vezi...
semantică! La noi în sat, la căruța, căreia i se pune pe de lături loitre
înalte, se numește catarcă. Iar în
DEX catarca e definită drept: 1 Femela catârului (1). 2 (Înv) Prostituată
de mahala.
Unde mai pui că satul crease și unele elemente
și apropouri argotice „personale”. Să zicem, viscerele omului sau animalului –
„borheie”; „a înțăncușa” – a înțepa, a sparge, a găuri puțin; altele pe care,
din păcate, memoria mea nu le mai reține. Da, iată, instantaneu, îmi mai
amintesc de alte două „negurenisme” (sau „argoticonegurenisme”): bulbii de
mătrăgună (presupun) plini cu un praf negru, pe care ni-l presăram pe răni,
întru vindecarea acestora, se numea/se numește „prahaghiță”. Coloanei
vertebrale negurenenii îi spuneau și-i spun; screauă; screaua spinării. Osoleț
– acesta era numele peștelui mărunt și sărat, asemănător sardeluțelor. Mătincă era folosit pentru probabil. Șfârleață – funingine. Zoiniță
– femeie/gospodină cam neglijentă, delăsătoare în ale curățeniei. I se spune dezblehuiet omului, dar mai des
copilului care stă cu haina descheiată, arătând neglijent. Despre femeile grase
se exclama: „Ce mai hoitină!” Și nu numai: despre femeia bine clădită,
în special în părțile dorsale, se spune că „e încălată”. Iar nutriilor
de prin vizuinile săpate în malurile Răutului li se zice „niornițe”, rostit cu
ambele consoane „n” palatalizate mult, când limba se retrage spre omușor și se
lipește, gârbovit, de cerul gurii. Inventam păsări fantastice, cel puțin –
inexistente în fauna cunoscută nouă: spre exemplu... cocomârla, substantiv utilizat în cazul când nimeni nu știa ce
înseamnă ceva sau ironiza pe seama neștiinței cuiva, spunând că „astea sunt ouă
de cocomârlă”. Oul de cocomârlă mă
duce cu gândul la niște păcăleli…