–
În noiembrie 1994, împreună cu un grup de colegi și prieteni (Laurențiu Ulici, Mircea Ciobanu, Octavian Paler, Nicolae Prelipceanu, Adrian
Popescu...), am cutreierat printre ruinele și prin miturile Efesului, de unde,
iată, povestesc întâmplarea pe care aș fi vrut să o trăiesc aievea.
Așadar,
e ziua în care cetățeanul roman Pavel, zis și Saul, conveni cu copistul
Heraklis să-i dea acestuia să multiplice o nouă scrisoare către efeseni. Însă
văzând că ploaia toarnă cu găleata, Pavel chibzuiește ce și cum. Pune
pergamentul epistolei la piept, sub tunică, apoi scotocește ici, colea prin
ungherele încăperii, desface un sul, altul de pergament, trecând cu ochii peste
ele, în fine alege unul ce i se pare aproape netrebuincios – o ciornă, așternută,
în straturi de palimpsest, peste alte ciorne, pe care el, cetățeanul Pavel, le
scrisese demult. Deci, ia pergamentul, îl desface, iese în prag, acoperindu-și
cu el, palimpsestul, creștetul, pornind prin ploaie spre copist.
Între
timp, pe pragul Bibliotecii Publice din Efes, un tânăr urmaș al dacilor, chiar
– iertată fie-mi nemodestia, – da, chiar ego dimpreună cu alter ego, îmi strâng
umbrela, o reazem de o colonadă, îmi potrivesc laptopul pe genunchi, deschid și
prind a scrie: „Cetățeanul Pavel, care nu-și dă în vileag supranumele de
apostol, merge grăbit, plescăind, lat, cu sandale cu nojițele cam uzate, una
chiar i s-a rupt...” Însă nu doar scriu, ci, pe display, modelează, vizual, gen
film de animație, situația – cu plecarea spre copist etc. Iar când ajunge la
copist, Pavel scutură „de ploaie și de vânt” palimpsestul-„umbrelă”-piele-de-vițel
și, spre a nu face deranj cu umezeala în casa copistului, îl lasă rezemat de
perete.
În
partea opusă a străzii, eu, cu tija umbrelei strânse la subsuoara brațului
stâng, rămas liber, pun laptopul pe genunchi, cercetându-i îngândurat
monitorul. Oare unealta aceasta ar fi în stare să ofere informații, fie oricât
de vagi, ce ar fi putut să rămână cât de cât lizibil pe palimpsest?... Spre
norocul meu, Pavel mai întârzie la copist, astfel că am timp să deschid mai
multe programe ale soft-sofisticatului laptop, în fine – răbdare răsplătită! –
pe display apărând rânduri din palimpsestul pe care Pavel l-a folosit drept
rudimentară apărătoare de ploaie. Textul pe care îl deslușesc e: „Și aceasta mă
rog, ca iubirea voastră să prisosească tot mai mult și mai mult, întru cunoștință
și întru orice pricepere...”
Neamânat,
mă apropii de pragul copistului, iau palimpsestul-sul, rezemat după muchia de
piatră a canatului ușii, îl bag în buzunarul mantiei largi, în locul petecului
de piele de vițel lăsând umbrela made in
Japan. De cum va ieși din casă, apostolul ar putea să se mire de marea
minune: Cel de Sus i-a preschimbat palimpsestul în umbrelă!
Prin
urmare, citind „Și aceasta mă rog, ca iubirea voastră să prisosească...”, am înțeles
că e vorba de versetul 9 din primul capitol al Epistolei către filipeni. Adică,
pe palimpsest se afla ciorna uneia dintre cele patru epistole numite „ale
captivității” lui Pavel – cea către filipeni, care, alături de cele către
coloseni, Filimon și efeseni, fusese scrisă pe când apostolul se afla în temniță.
Ce noroc că palimpsestul nu dispăruse! Iar eu,
tânăr teolog care, în cercetări, apelez la cele mai recente înaintări științifice,
astăzi trăiesc, aievea, emoția posibilității de a recupera, precum se
presupunea că s-ar putea, și vocea Apostolului. Din imensitățile Universului,
via cel mai performant laptop, în care se vede până și „particula lui
Dumnezeu”, să răsune glasul Apostolului: „Căci totdeauna, în toate rugăciunile
mele, mă rog pentru voi toți, cu iubire, pentru împărtășirea voastră întru
Evanghelie, din ziua dintâi până acum”...
.jpg)
