Spre deosebire de alți
colegi ai săi, Leo Butnaru nu s-a arătat preocupat nici de edificarea unui
statut civic, n-a cultivat scrisul mesianic, deși temperamentul și calitățile sale
oratorice l-ar fi putut propulsa într-o poziție socială privilegiată, de tribun
sau „patriot al neamului”. Om puternic și cu caracter, intransigent cu sine și
cu alții, a ales să rămână fidel condiției de profesionist al scrisului zilnic, de intelectual
care își nutrește talentul din cărți și biblioteci, fidel programului său de
reformare a viziunii artistice, de impunere a unor tehnici literare avansate.
Leo Butnaru scrie cu o
libertate uimitoare, cu o luciditate și un exhibiționism demne de un acrobat. De cele mai multe ori,
textul conține o demonstrație filozofică, o idee existențialistă, un paradox;
descrierea lor se desfășoară într-o succesiune concentrată, urmărindu-se încă
de la început, cu o „acribie” calculată și vizionarism de păianjen, obținerea unor poante, a unor
sensuri ascunse, nebănuite de ochiul comun. Imaginația autorului aleargă ca o suveică
printre cărți, mituri, idei, întâmplări cotidiene, mecanismul asociativ-ludic
funcționează neîntrerupt, într-un regim al intertextualității și al „diversiunilor” lingvistice.
Alchimist solitar,
raționalist și ingenuu, cu o viziune filozofică asupra existenței, hrănindu-se
cu „iluzia necesară” a scrisului, extrăgându-și arta din minereuri lingvistice
topite în creuzete
livrești, alternând cu aceeași potențare între poet, prozator și eseist, între
publicist și traducător, Leo Butnaru este prin excelență un autor al
texistenței, fascinat deopotrivă de spiritul bibliotecii și de realitatea
„reală”, un remarcabil
creator de valori artistice contemporane.
Arcadie SUCEVEANU
