Adrian Neacsu cu Leo Butnaru, emisiunea TVM "Profil", p.1

EXPOZIȚIA DE LA BIBLIOTECA NAȚIONALĂ A MODOVEI CÂND MAI ERAU CU NOI ALEXE RĂU, VLADIMIR BEȘLEAGFĂ...

 

FAPTE ȘI ETAPE

 

ISTORIA (ȘI GEOGRAFIA) LITERATURII ROMÂNE ÎN IMAGINI

 

Hălăduiam cu vederea și memoria prin arhiva cu imagini de demult, dând și de această poză de la Delphi, de pe 23 noiembrie 1994, poză pe care am reușit să o recondiționez oarecât. Sfâșietoare contemplarea ei, printre colegi revăzându-i pe mulți dintre cei urcați de pe Parnas pe pajiștile Câmpiilor Elizee: Octavian Paler, Laurențiu Ulici, Petre Stoica, Marius Tupan, Mihai Sin, Daniel Vighi, Vladimir Beșleagă, Dan Cristea, Mariana Marin, Radu G. Țeposu, Andrei Burac, Ion Miloș, Iustin Panța. Sorin Preda...

Luminoasă fie-le amintirea!

O INVITAȚIE

 

DESPRE SCRIITORI, DE ZIUA LOR MONDIALĂ, 3 MARTIE

HAI SĂ DĂM MÂNĂ CU MÂNÎ

 

GLEBUS SAINCIUC ȘI SCRIITORII

LA MUZEUL NAȚIONAL DE LITERATURĂ (CHIȘINĂU) A FOST INAUGURATĂ O EXPOZIȚIE DE RELAȚII DE CREAȚIE, INTERCOLEGIALE ALE PICTORULUI GLEBUS SAINCIUC CU SCRIITORII.

MI S-AU ÎNTÂMPLAT ȘI MIE ÎNTÂLNIRI MEMORABILE CU MAESTRUL, PRECUM SE POATE VEDEA ȘI DIN FILMULEȚUL PROPUS AICI (MULȚUMESC COLEGEI GABI SCHUSTER), UNDE-I INVOC CHIPUL BONOM ÎNTR-UN POEM:

 https://www.youtube.com/watch?v=YHZvnnmU7cA

DIN REVISTA „MIȘCAREA LITERARĂ”

                    COLEGUL, PRIETENUL, POETUL OLIMPIU NUȘFELEAN

puțin spus că m-a copleșit – m-a dat într-o... benefică năuceală a emoțiilor, rar încercate de om în viața sa! Cu generozitatea și cumsecădenia lui, mi-a dedicat o treime din cele peste 150 de pagini ale revistei „Mișcarea literară”, al cărui director este.

M-am convins încă o dată, că oamenii, prietenii, colegii de o ținută oarecum mai retrasă, discretă, sunt în stare de fapte temeinice, gospodărești, convingătoare! Și, repet, generoase peste poate!

Mulțumiri, frățâne Olimpiu! Mă bucur că peste câteva zile ne vom întâlni la Bistrița, la lansarea acestui număr de revistă!

O INVITAȚIE GENEROASĂ

 

O CARTE RĂMASĂ PE PRAGUL TIPOGRAFIEI...

Acum 38 de ani, pe 28 aprilie 1993, era semnată foaia de parcurs (spre... tipografie) a primei mele cărți de poeme, traduse în rusește de Victor Ciudin. Se numea „С субботы на воскресение”, preluând titlul cărții mele a doua de poeme, „Sâmbătă spre duminică”, pe care o publicasem cu 10 ani înainte (1983). Era la editura „Hyperion”, până mai ieri – „Literatura artistică”. Însă, precum își amintesc unii, a explodat sălbatic inflația, economia se dezumflase ca un balon de săpun post-imperialist-sovietic, încât a rămas dincolo de linia de plutire prin spațiile internaționale ale literaturii și prima mea carte tradusă. Reproduc aici coperta ei (autor: Iar. Olliinîk) și fișa de parcurs, semnată de redactorul superior L. Nikolaeva. De atunci, unele din poemele din manuscrisul needitat au apărut în presa rusă, în unele din cele câteva cărți, publicate la Moscova. Poetul, traducătorul și prietenul Victor Ciudin a plecat în Rusia, pierzându-se pe undeva prin imensele ei spații. Eu unul însă cred că, dacă rămânea la Chișinău, avea numai și numai de câștigat, muncind inspirat la traducerea literaturii panromânești.

Însă... iată coperta, iată amintirea...

P.S. Ah, da: tirajul planificat, nici mai mult, nici mai puțin, decât... 5 mii de exemplare...

DIN DICȚIONARUL „PERSONAL” AL SATULUI MEU DE BAȘTINĂ, NEGURENI (pe Răut)

(Fragment din narațiunea „Copil la ruși”) 

...Serile, mama ieșea din ocolul pentru vite cu donița ce aburea, în care cădea luna, făcând fața laptelui asemeni florii de răsărită. Dimineața, la geam – pomul cu goldanele coapte, mari, precum o posibilă rouă căzută din lună. Se luminează de-a binelea și de-acum peste sat fac tumbe hulubii furtunatici. Mirozna afionilor răzbate din adâncul grădinii... (Apropo de afion: unul din vecinii noștri, badea Alexei Crețu, tatăl prietenului meu Vaniușa, avea o dojană oarecum ciudată, neînțeleasă nouă în toate ale ei: „Afionul cui te are!”, zicea. Ce o fi însemnând... afion? Abia peste ani, DEX-ul m-a dumerit: afion = mac. Zău suna frumos – „intelectualicește!” – acea dojană cu: Macul mamei tale de zbânțuit ce ești tu!) Așadar, mirozna afionilor răzbate din grădina în care ieri, căutând salvare de la căldura asemănătoare nemiloasei arșițe tropicale, îmi spuneam, de asemenea naiv, firește, că anul acesta vara ar putea fi neobișnuit de lungă, astfel că gutuii și merii tomnatici ar avea timp priitor, încât, în loc de fructele lor tradiționale (obligatorii!), să rodească... frumos-anapoda alămâie și portocale. 

Un alt cuvânt care nu știam ce înseamnă, ca și afionul, era – colun, precum se numea o moșie aflată spre Ovaliu (numele unui boier) și Chersac. Păi bine, domnule, din nou DEX-ul (de unde pe atunci, DEX?) spune clar: colun = măgar sălbatic. În vremuri de demult, pe acolo o fi fost o prerie de urechiați (dar nu iepuri) volnici, precum, în America, cele cu herghelii de mustangi nestăpânite de nimeni. Însă noțiunea rămăsese devalizată de sens – Colun și gata, fără ca negureneanul să știe ce înseamnă asta... Apoi să vezi... semantică! La noi în sat, la căruța, căreia i se pune pe de lături loitre înalte, se numește catarcă. Iar în DEX catarca e definită drept: 1 Femela catârului (1). 2 (Înv) Prostituată de mahala.

Unde mai pui că satul crease și unele elemente și apropouri argotice „personale”. Să zicem, viscerele omului sau animalului – „borheie”; „a înțăncușa” – a înțepa, a sparge, a găuri puțin; altele pe care, din păcate, memoria mea nu le mai reține. Da, iată, instantaneu, îmi mai amintesc de alte două „negurenisme” (sau „argoticonegurenisme”): bulbii de mătrăgună (presupun) plini cu un praf negru, pe care ni-l presăram pe răni, întru vindecarea acestora, se numea/se numește „prahaghiță”. Coloanei vertebrale negurenenii îi spuneau și-i spun; screauă; screaua spinării. Osoleț – acesta era numele peștelui mărunt și sărat, asemănător sardeluțelor. Mătincă era folosit pentru probabil. Șfârleață – funingine. Zoiniță – femeie/gospodină cam neglijentă, delăsătoare în ale curățeniei. I se spune dezblehuiet omului, dar mai des copilului care stă cu haina descheiată, arătând neglijent. Despre femeile grase se exclama: „Ce mai hoitină!” Și nu numai: despre femeia bine clădită, în special în părțile dorsale, se spune că „e încălată”. Iar nutriilor de prin vizuinile săpate în malurile Răutului li se zice „niornițe”, rostit cu ambele consoane „n” palatalizate mult, când limba se retrage spre omușor și se lipește, gârbovit, de cerul gurii. Inventam păsări fantastice, cel puțin – inexistente în fauna cunoscută nouă: spre exemplu... cocomârla, substantiv utilizat în cazul când nimeni nu știa ce înseamnă ceva sau ironiza pe seama neștiinței cuiva, spunând că „astea sunt ouă de cocomârlă”. Oul de cocomârlă mă duce cu gândul la niște păcăleli…

 

Leo BUTNARU Amintiri și imagini Clip de Constantin Vaciu, București