Întoarcerea fiicei risipitoare
Evanghelia
după Luca, XV, 11-32
Femeia virtuoasă este o
cunună pentru bărbatul ei.
Pildele, XII-4
...Şi cea mai
tânără dintre fiice i-a zis tatălui său:
Tată, dă-mi
partea de avere ce mi se cuvine.
Şi el le-a împărţit
averea. Şi nu după multe zile
fiica cea mai tânără
s-a dus într-o ţara îndepărtată
şi acolo şi-a
risipit averea, trăind în desfrânări.
Şi după ce a cheltuit totul din avere
şi mult din
trupul ei obosit în stricăciuni,
s-a făcut foamete
mare în ţara aceea
şi ea a început
să ducă lipsă.
Şi ducându-se, s-a alipit de unul din locuitorii acelei ţări,
şi acesta a
trimis-o la spălat de rufe,
la curăţare de
private,
la îngrijire de
bătrâni neputincioşi,
ba mai târziu în
ţara aceea a trimis-o la ţară să pască porcii.
Şi ea dorea să-şi sature pântecele
din roşcovele pe
care le mâncau porcii,
dar nimeni nu-i
dădea,
înainte de a se
da în tot alt şi alt desfrâu cu ea,
încât pântecele
care i se umplea de roşcove
i se umplea şi cu
zămislire de plod…
Dar venindu-şi în sine,
fiica cea
rătăcitoare şi risipitoare a zis:
Câţi argaţi ai
tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine,
iar eu pier aici
de foame,
iar eu ajung aici
târâtoare!
Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune:
Tată, greşit-am
Cerului şi faţă de tine;
nu mai sunt vrednică să mă numesc fiica ta.
Fă-mă ca pe unul
din argaţii tai.
Şi sculându-se, a venit la tatăl său.
Şi încă departe
fiind ea, tatăl său a văzut-o,
dar chiar dacă i
s-a făcut milă,
el nu a alergat,
să-i cadă pe grumaz şi să o sărute.
Chiar dacă fiica cea stricată cu desfrânările a zis: Tată,
greşit-am Cerului
şi faţă de tine
şi nu mai sunt
vrednică sa mă numesc fiica ta.
Astfel că tatăl nu a zis către slugile sale:
Aduceţi-i degrabă
haina cea mai scumpă
şi îmbrăcaţi-o,
şi inel puneţi-i pe mană,
şi încălţăminte în
picioare;
nu a mai zis
tatăl: şi aduceţi viţelul cel îngrăşat,
înjunghiaţi-l şi,
mâncând dimpreună cu fiica mea
şi nepoţii care
mi-i aduce cu ea
să ne veselim;
căci această fiică a mea era moartă şi a înviat,
pierdută era şi
s-a aflat – nu a zis aşa,
pentru ce bucurie
să aibă tatăl cel generos
la întoarcerea
fiicei risipitoare de sine,
risipitoare de
alţii?
Cu un plod în
braţe,
cu un plod în
sine,
cu altul de mână
înfăţişându-i
lui, tatălui,
ca pe nişte
nepoţi vitregi; lui
bunicului vitreg…
Şi nu au început
să se veselească.
Iar fiica cea mare era la ţarină.
Şi când a venit
şi s-a apropiat de casă,
nu a auzit
cântece şi jocuri.
Şi chemând-o pe una din slugi, a întrebat: Ce sunt acestea ?
Iar ea i-a spus: Sora ta a venit…
Şi în acel moment
a ieşit mama lor în pragul casei
şi văzându-şi
fiica cea mică,
i s-a făcut milă,
şi ea a alergat
spre poartă,
unde mai stătea
încă fiica sa mică,
să-i cadă pe
grumaz şi să o sărute.
Şi fiica a zis: Mamă,
greşit-am Cerului
şi faţă de voi, părinţii mei,
şi nu mai sunt
vrednică sa mă numesc fiica ta.
Iar mama a zis către slugile sale:
Aduceţi-i degrabă
haina cea mai scumpă
şi îmbrăcaţi-o,
şi inel puneţi-i pe mană,
şi încălţăminte
în picioare,
şi aduceţi
viţelul cel îngrăşat,
înjunghiaţi-l şi,
mâncând dimpreună cu fiica mea
şi nepoţii care
mi-i aduce cu ea
să ne veselim, –
zise mama,
în vreme ce-şi
săruta fiica,
în vreme ce-i
mângâia pe cei doi nepoţi ai săi,
unul ţinut în
braţe de fiică,
altul – de mână
ţinându-l,
în timp ce-i
mângâia fiicei pântecele rotunjit a plod,
şi i-a luat pe
toţi în curte,
şi i-a luat pe
toţi în casă.
Iar fiica mai
mare venită de la arie s-a mâniat
şi nu voia sa
intre; dar mama sa o ruga.
Iar ea, răspunzând, i-a zis mamei sale:
Iată, de atâţia
ani vă slujesc şi niciodată nu v-am călcat porunca,
mamă şi tată. Şi
mie niciodată nu mi-aţi dat un ied,
ca să mă veselesc
cu prietenele mele;
dar când a venit această fiică a ta, mamă,
care ţi-a mâncat
averea cu desfrânaţii,
pentru ea ai
înjunghiat viţelul cel îngrăşat…
Iar ea i-a zis: Fiica mea, tu-ntotdeauna eşti cu mine
şi toate ale mele
ale tale sunt.
Trebuie însa să ne veselim şi să ne bucurăm,
căci această soră
a ta moartă era
şi a înviat,
pierdută era
şi s-a aflat.
Amin.