miercuri, 11 august 2010

UN CELEBRU POET RUS


Andrei VOZNESENSKI (1933 – 2010)


EŞTI TU...

Amurg fulguitor peste-arătură
şi astrul, asfinţit pe jumătate,
înaureşte brazda, ca pe-o dungă
ce-ar aminti de căile ferate.

Şi chiar de ţine doar câteva clipe
a frumuseţii tainică splendoare,
eu vin seară de seară să contemplu
cum aureşte dunga – şi dispare.

Dragostea mea, eşti tu în prag de noapte,
eşti tu, iubirea mea îndepărtată,
această dungă luminoasă, parcă
răzbind pe sub o uşă încuiată.


* * *

Se stinge, bate inima a teamă
de ce e dat şi cum e dat pe lume.
De-a lungul drumului o neagră coamă
pare a fi pădurea fără nume.

Vis trecător e totul, se topeşte...
Şi tu de-asemeni, zână trecătoare.
În acest vers o să rămâi, fireşte.
Păcat că nu pe buzele-mi amare.


GOSPODINA

Deschizi rama, pui pe pervaz vasul cu apă,
apoi mângâi cu palmele sticla, de sus în jos;
tu speli fereastra precum ai cânta la arpă.
De la muzică se face curat şi luminos.


LUMÂNAREA

Pentru Zoia

Îţi mulţumesc că-ai pus o lumânare
în codrul cel de rit străvechi, catolic,
că nu s-a stins plăpânda ei ardoare
pe crucea ce-o tot port pe-un drum nespornic.

Mereu mă-ntreb: cu ce seamănă oare
aprinsa lumânare în scădere
până ajunge jos, la merişoare?
Trecut-au vremi, dar nu am vreo părere…

Prin zilnice pâraie-n tulburare
eu celui cristalin îi mulţumesc;
prin mii de lumânări de-nmormântare –
o duc pe-a ta, de viaţă, şi trăiesc.

BARIERA

Ridicat-am ochii, să văd adevărul,
cât aşteptam marfarul de-a se îndepărta.
Pe cer, de-a curmezişul, era scris c-un fulger:
„Te rog, nu mă lăsa!”

Spre tainica pădure privii întrebător –
ce-ar fi cu modul ăsta de a se umili?
„Te rog, nu mă lăsa!” era scris pretutindeni –
„O, nu mă părăsi!”

Pe geamul de canton: „Nu mă lăsa!” scria.
În dungi, ca ilustrata „Avia” tremura
smintita barieră ce trecerea-nchidea
cu: „Ah, nu mă lăsa!”

Recunoscui, fireşte, scrisul tău anume
şi o pornii în goană cu gând de-a te-ntâlni.
Pe lângă gări numite la fel: „Nu mă lăsa!”
treceau aceleaşi trenuri: „Ah, nu mă părăsi!”


* * *

Plaja e de aur, marea-i tărâm de mit.
Prin răsfir de unde mândre-notătoare
Braţele-şi agită – ca-n cerul însorit
Aripile dalbe-un stol de zburătoare.

Tu ia şi doru-n cerul care-ţi este dat,
Pe când străbaţi înot al golfului platou,
Apoi, de cum revii cu ora ce-a plecat,
O să-ntâlnim, fireşte, iarăşi Anul Nou!

Tocmai pentru-acest revelion fantastic
Cupele-pereche-şi spumegă elanul
Şi, precum un brad împodobit văratic,
După geamul nostru a-nflorit castanul.


* * *

Frunzare veştede, foi de arhive.
Pe ramuri, amare, poamele durerii.
Precum bemoli desprinşi din portative
Se cern sonor seminţele-ntomnării

Şi în fularul tău pufos se-anină,
Se încâlcesc prin buclele-ţi bogate.
Peste grădini, zeiţă şi stăpână
Te-au decretat… Dar unde, 'n care parte?

ROMANŢĂ

Această clipă ţine-o minte şi
măceşul pe colnic
Şi spinul ce pe umăr ţi-a-ncrustat
semn de vaccin durut.
Eu sunt eternul tău poet şi sunt
amantu-ţi veşnic.
Şi – nimic mai mult.

Memorizează-această lume cât
ţi-i dată de destin,
Iar după ce în lanţ de vremi un veac
zbura-va în trecut,
Tu o să ţipi uşor de parcă iar
te-ar înţepa un spin
Şi – nimic mai mult.

* * *

Fu alb mestecănişul
Sub care v-aţi iubit –
Precum nişte găoace
Tulpini s-au descojit.

Al scoarţei var atunce
Lui i-a rămas pe haină,
De parcă renunţase
Mesteacănul la taină.

Iar când de-altă tulpină
Te atinseseşi – calde
De umeri ţi s-au prins
Două aripi albe.

Şi astăzi, pe oricare
Căi aspre rătăceşti,
Perechea cea de aripi
Nu-o ştergi, ci-o ocroteşti.

Traducere de
Leo BUTNARU

sâmbătă, 7 august 2010

România literară, 28/30 iulie 2010

Leo BUTNARU




PEISAJ CU POMUL VIEŢII



Peisaj imaginându-se pe sine

văzându-se altfel decât îl vedem noi

cei care, la rândul nostru, imaginându-ne pre noi

ne vedem altfel decât suntem în realitate

ba mai mult – în conştiinţa-ne

sau subconştient şi în

transluciditate.



Nu mai ştii dacă atare geometrii ca peisaje

au legităţi, constituţii, regulamente, canoane

sau sunt apologia inutilă, ca tot ce e cosmos

a instabilităţii ca unică formă de creaţie

procreaţie – ceremonie zurlie

ca ozorul de canava „pe dincolo”

pe dos.



Omizi efemeride ieşind din pori minusculi sau – gigantice – din pori uriaşi

porii-cratere de absurditate

ceva între pagubă, pagodă şi inutilă odă

ce te face să te gândeşti că pe atare cernoziom

cel mai abitir ar rodi rodiile

în pomul vieţii dus la prohodire de om.



Asta e! – peisaj cu un singur copac

zis pomul vieţii pe drumul de moarte

pomul vieţii ce avusese de ramuri chiar versurile astea

ce vor ieşi alandala dintre file de carte

ca nişte nervi sfâşiaţi

sau râme

sau vene tăiate...



DE SPUS PRUNCULUI



1



Naşte-te – e timpul

să începi a muri...



2



E târziu să mai plângi: viaţa

deja a început...



COPACUL DINTRE GHILIMELE



Nu este exclus

să fi căzut pe gânduri

sau pe sentimente –

acţiune cvasiinertă ce m-ar fi dus

spre scris

despre copacul bonsai (un fel de

„arbore” între ghilimele

pentru a se înţelege oarecum altfel

aproape invers decât ceea ce e

în realitate

un arbore fără ghilimele).



Bineînţeles

la Chişinău sau Bucureşti

putea să mă bată gândul

sau sentimentul

sau să fi venit inspiraţia

simpla metaforă să

scriu un poem despre „copacul” bonsai

dar –

la ce bun

dacă în spaţiul informaţional românesc

doar vreun procent-două

să zicem

din populaţie ştie

ce ar fi ăla un

„arbore” bonsai?



Unde mai pui că

cine ştie ce răuvoitor ar putea ironiza că chiar

ţara noastră e una bonsai...



FLASH



1



lumină puternică

de scurtă durată

însă

de cum încremeneşte

devine vădit materială şi

de lungă durată – o

lună şi ceva de vară

floarea soarelui-flash.



2



nu pentru prima oară

scriu atât de scurtisim – chestiune

obişnuită deja

la care pot adăuga doar că poezia

e mereu imprevizibilă

poate plictisi dacă

îi pretinzi să fie mai mult decât

fastuoasa reprezentaţia de-o clipită

a unui flash îndreptat spre locul unde

probabil

s-ar afla Dumnezeu.




TAINICA SEMIOTICĂ


Ca în amnioticul uterin

pruncii înoată de-a valma

în agheasma în care sunt botezaţi

întru

comuniune cosmică

sau pur şi simplu ritualică



părându-se ciudat

poate chiar monstruos

doar că

pe spate şi pe burtici

pruncii din cristelniţa lumii

au semne punctiforme de zaruri.