vineri, 27 octombrie 2017

CHIAR AȘA, EROISM?...



Cu motivațiile eroismului, ca noblețe, duh înălțător etc., e cazul să fim cât mai circumspecți. Altfel, cum naiba, ăștia sar pe tine, dau în țara ta, ca agresori, criminali ce sunt, iar la ei acasă se fac liste de decorări a marilor cavaleri ai națiunii lor, de fapt agresori, nelegiuiți, care au comis, cică, acte de eroism, când, în realitate, dânșii au fost niște vandali, ucigași, tâlhari (trofeele pe care le-au adunat/furat)... Pe scurt, la îndemnul și asmuțarea țării lor, au ajuns sălbatici ridicați la rang de viteji, cavaleri, crimele lor fiind date drept eroism... 

joi, 26 octombrie 2017

BIBLIO-VESTE DIN SERBIA



         Centrul de Cultură din orașul Niš/ Ниш, Serbia, mi-a trimis vestea că a editat volumul meu de poeme „Одсуство негатива” („Absența negativului”), tradus de Мирјана Петровић-Филиповић/ Mirjana Petrović Filipović, grație solicitudinii poetului și prietenului Zoran Pešić. Mulțumiri!



duminică, 22 octombrie 2017

A MURI ÎN TROLEIBUZ...






*     *     *

Alături se mişcă –
Nici chip
Nici picioare
Doar plapuma
Şi o uşoară indispoziţie
Ce sporeşte până la
A conştientiza că:
Ceea
Ce se mişcă –
E autosugestia.


*     *     *

Alinie-rea! ’Repţi!
Ia te uită
Ce bine trăiţi
Mama voastră de!...
Trage burta
Iar dincolo de case
Convingeţi-vă şi voi
E fabrica
Stânga-mpre-jur!
La muncă – pas alergător!
Lumea întreagă –
Armată e.


*     *     *

Mă culc pe pietricelele ţărmului
Încălzite de soare
Această piatră –
Umărul e
Aceste pietre rotunjite –
Sânii
Această lespede lustruită –
Burta
Aceste două bombate –
Genunchii
Şi
Un mic smoc
De alge


*     *     *

Sst
Auziţi

Şi încă

Şi aceasta

Şi acolo

Şi departe-departe


*     *     *

Ceasornicul rămânea în urma nopţii
Ceasornicul depăşea noaptea
Două timpuri nu coincideau


*     *     *

Sunt beat
La marginea pământului

După cercul polar
Mi se-nvârte capul


*     *     *

Oraş –
Port
Dragoste –
Sport
Mâncare –
Spirt
Şi apă din băltoacă


*     *     *

Cine eşti tu spirite?
– Serafim!
O sută de ochi
Şase aripi
Lumina iradiază de la mesteceni
Văzduhul
În văzduh pluteşte
Iar colea peste şase verste  –
Uzina


*     *     *

Tu eşti Laura mea
Proasto
Tu eşti Laura mea!
Albă porumbiţă
Încetează-a mai gurlui
Cu timonierul
De nu vai de capul tău...
Că doar tu ştii
Că sunt poet
Şi venii tocmai aici la marginea lumii
Ca să te  văd pe tine – tâmpito
Laura


marți, 17 octombrie 2017

DINTR-O REVISTĂ A PLURALULUI: „NOI”






Datare

Am mai multe poeme de demult care
în loc de zi, lună, an
sunt datate cu numărul tău de telefon
din păcate
deja nevalabil.


Afrodita-Poezia;

Uneori, poezia devine atât de adâncă
încât se întunecă înfiorător
și pare că ar ascunde-o periculoasă stâncă
pentru eventualul înotător.

Și a mia oară îți vine
să părăsești această stare neprietenoasă
repetând tânguios ca un copil: „Gata
nu mă mai joc, plec acasă!”

Apoi, ajuns iar în singurătate
parcă aștepți, parcă jinduiești, parcă îți pare rău
într-o iarnă albă din care se-ntrupează Poezia ca
din spuma laptelui pus la foc de Dumnezeu.

Programare;

probabil
ea a trăit în sânul lui Avraam

e coadă mare să trăiești acolo

azi
e de presupus
pentru sânul lui Avraam
există programare online

Pentru Patrie;

Ah, câte am făcut noi pentru Patrie!
Unii au murit,
alții pur și simplu nu s-au născut.

Ars subjectum;

Ca o diversitate de moarte
dar mai ales de viață
ceața fierbinte se numește aburi
aburii reci se numesc ceață.

(Aici textul propriu-zis se află
între subtext și supratext
ca un sandvici de semnificații
scoase de sau puse la index.)

Iar când intervin aburii, ceața
continuarea subiectului e dificilă
încât e mai bine să-l stopezi, sau
pur și simplu să-l sugrumi fără milă.

Iar cei ce râvnesc să citească
precum se spune – (și) printre rânduri
nu au decât să facă-n fel și chip
să se descurce-n colectiv, sau singuri.

Trunchiul din Copou;

Nu există o altă variantă:
odată și odată
se va sfârși și teiul lui Eminescu din Copou.

Probabil
tulpina îi va fi tăiată segmente
în ideea de a fi repartizate pe la muzeele de literatură
sau pur și simplu de patriotism.

Atunci ar putea apărea un moment ce dă de gândit: pe
trunchiul proaspăt retezat
să urce vrun mititel – o furnică
sau o vaca-domnului întâmplătoare
care
în câteva clipe
alergând mărunt-mărunt
să treacă peste cele cam cinci sute de inele cu
de-or trece anii….

marți, 10 octombrie 2017

POEME DIN NORD




Iar dacă Poeziei i-a fost dat să înflorească în Patrie mea, eu, îndrăznesc să spun, i-am fost totdeauna o radioasă și adevărată martoră… Sunt convinsă că noi nici până astăzi nu știm întru totul ce minunat cor de poeți avem și cât de tânără și mlădioasă e limba rusă și că de nu prea multă vreme scriem versuri, pe care le iubim și cărora le credem.
Anna Ahmatov



Nikolai  ADUEV    (1895 – 1950)


*     *     *

(Boris Pasternak)

Pe când îmi băgam capul în viață*
Ca o hârtie de turnesol lila,
Suflai spumița de pe rime, lucioasă,
Prinzând a mă lăcomi la asonanțe, da.

Pe mine nu mama mă născu, pur și simplu,
Ci mă aruncă în lume-lumină sora mea –
Viața. Și densă beznă se înstăpânea
În conștiință, încât trauma o amenința.

Și în cea mai amară din amarele nevolnicii
Trăiesc – mă chinuiesc splin, alean, mai ales – trac
Și voi ieși la libertate, dând din nou cu capul
În sintaxa otova a lui Boris Pasternak.
_______________________
*E, firește, o referință la cartea de debut a lui Pasternak „Sora mea viața”.


Samșad ADULAEV       (n. 1957)


După amiază

Fereastră deschisă în inima verii.
Ciripitul-clănțănitul păsărilor – iute,
iute, ceea ce nu importă. Refracția
apei putrede clăti soarele:
gigantica noapte – rămasă în urmă de parcă
deja Lautréamont ar fi trecut oceanul.
La ora amiezii privești în jos, unde albește
fiece mărunțiș de o claritate mustrătoare. Sotto-
voce citesc în palida odaie
rugăciunea; cine? Vara nefericiților,
ar fi spus amicul meu.


Kleist

Desăvârșirea spuse el
e statică
și schimbându-se de pe o cizmă lustruită
pe cealaltă cizmă
prinse a trăi nerăbdător
o secundă.
Între timp glonțul de fier(e)
deschise tâmpla
de o rotunjime impecabilă
a copilului și patriotului
pe 21 noiembrie. Îndură-te de el.


Ivan AFANASEV-SOLOVIOV      (1905 – 1939?)


Din „Poemul nordului”

2

O Petrograd,
Cum să nu te cânt,
Strângându-mi de gât
A versurilor ștreanguri,
Când tu îmi aduci generos până  la agonie
Fiicele tale dragi în patul meu de amant
Și nu știi
Dacă turnuri zvelte
Frângându-le din mijloc
Sau albastrul corp de moschee
Va silui astăzi poetul
În albele cearșafuri ale poemului.

1923

joi, 5 octombrie 2017

DINTR-O REVISTĂ DE LA ȚĂRMUL MĂRII





Către o balama, către o poartă

Casa noastră era cam în centrul satului
însă ieșea că locuim oarecum mărginaș
poarta de la fântână fiind un fel de balama
care prindea o mahala de altă mahala
ce se mișcau, se închideau – deschideau
în dependență de ce pofte și dispoziții aveau.

Când eram mic
poarta-balama mă purta
mă îndruma
când spre ieșitul în drum
spre plinul satului
când îndărăt spre brâul albastru al casei
astfel deprinzându-mă cu lumea care
și ea
pe la margine (îmi ziceam) are vreo fabuloasă balama
cu care e prinsă de cer
de vreo stea
așa
ca poarta noastră
ca poarta mea
numai că pe poarta cerească îmbălămată
se dădea huța nu un boț cu ochi
o bucată de humă
ci vreun înger
vreo ursitoare
care
în taina nopților își alegea cărare
spre casa lui Teodor al lui Ipatie
și a Anastasiei din Negureni
unde era așteptat
prunc de alăptat
prunc de înfășat
prunc de botezat.

(Bineînțeles, acea ursitoarea
în ianuarie ’49 – secolul trecut –
îmi tăiase și mie cordeluța ombilicală
ca pe o panglică inaugurală.)

Apoi s-a făcut că odată
de acolo
de la prinderea uneia de alta a mahalalelor
unde mie mi se părea că viețuiam mărginaș
acea balama
acea poartă prinsă de ea
m-au transportat cu amplitudine ușor înfricoșătoare
la oraș.

O, salut, salut,
balama
poartă de demult!
Salut și recunoștință!

Pe huma umedă

Lumea tot mai vuitoare
cu cât mai viitoare – cu atât mai vuitoare
te duci cu gândul la Geneză
                                            când
nu avea cine face gălăgie
de se auzeau doar lipăitul palmelor Lui Dumnezeu
pe huma umedă:
                         Lipa, lipa!