DIN VITRALIU # 60 / 2024

 

JURNALUL DE LA HYPERION (VI)

 

ÎN PREAJMA UNEI CĂRȚI NOI

 

Ca om aflat la interferențele culturilor și istoriei, trăitor într-o zonă a lumii, ce focalizează ca o lentilă razele ideatice ale discursurilor și demersurilor din Europa Centrală, Leo Butnaru nu se limitează la cultivarea propriei identități, ci transgresează cutezător frontierele, ridicându-se deasupra diviziunilor și eventualelor antagonisme. Scriitorul tratează respectivele evidențe drept puncte de deschidere și afirmare ale creativității în contextul spiritului și atitudinilor intelectuale superioare. Această poziționare în context transfrontalier, în sistemul de referințe la civilizațiile legate de comunicare prin limbaje elevate, ce impulsionează viziuni orientate spre viitor ca permanentă contemporaneizare, determină atitudinea autorului și propune perspectiva din care ar fi evaluată opera sa.

Krzysztof D. Szatrawski

Polonia

DIN POEZIA FRANCEZĂ CONTEMPORANĂ

 

JURNALUL DE LA HYPERION

 

O MARE POETĂ DIN FINLANDA

 

LA PIEPTUL PĂMÂNTULUI
 
Ce bine e să te lipești de tine, Pământule,
afundându-te în tălăzuirea verdelui tău!
Prin iarbă răzbate gingașul violet al brândușei
precum un ochi deschis a uimire.
Iar de sus, prin murmurul frunzișului mustește
lumina verzuie-portocalie.
 
Te iubesc, Pământule,
negru sau brun
verde sau cenușiu de arșițe!
Te iubesc, Pământule,
ce parcă iată-iată te stingi
pentru ca îndată să renaști triumfător…
Pieptul tău e un verde altar pe care
viața aduce-n jertfă trupul meu
ce absoarbe aromele tămâierilor.
Pământule!
Fă-mă asemănătoare ție
să pot mereu a mă reînnoi, creând și recreându-mă
cu nestăvilitele forțe ale eternei inspirații!
 
Dacă vederile îmi vor deveni crepusculare
dacă inima mi se va domoli până la nemișcare –
atotputernica ta chemare, strigătul tău
sălbatic, înflăcărat
îmi va injecta stropi de aur topit
lumea solară, strălucitoare, înfloritoare
trezind-o din nou în mine.
 
ULTIMA SEARĂ DE APRILIE
 
Seară liniștită.
Streșinile deja nu mai suspină în vânt
și soarele s-a ascuns.
Păduri și stânci s-au afundat
în amurgul siniliu.
 
Din fumegarea tămâioasă a sumbrelor hățișuri
apare luna
și încremenește pe cer
asemeni unei uriașe flori uimite
ce miroase-a prospețime nocturnă.
Lumină palidă, unduitoare
și negre umbre nemișcate...
Unde ați fi voi, cântări ale eternelor ape,
unde vă e glasul plin de viață
asemeni chemărilor de păsări călătoare?
Unde ești tu, timpule,
când sângele verde al ierbii
roșu se pare?

CHESTIONAR ROMÂNIA LITERARĂ

 

JURNALUL DE LA HYPERION (V)