NATURĂ ŞI PICTURĂ

 

Apus în munţii Armeniei

Nu pun alături, aici, două imagini (prima – fotografică, pe care am captat-o acum o săptămână în munţii Armeniei, a doua – picturală, de patrimoniu) pentru a redeschide discuţia despre realism şi transfigurare artistică, imitaţie şi creaţie, vedere şi viziune, sau mai ştiu eu ce altceva… Nici pentru a demonstra superioritatea naturii faţă de artă sau viceversa. Aceste două imagini alpine le alătur pentru a pune în lumină – luminile frumuseţii naturale a munţilor Armeniei, dar şi geniul pictorului Martiros Saryan, care a ştiut să înfăţişeze lumii chipul patriei sale într-o sinteză de claritate, vrajă şi afectivitate pe înţelesul mai multora, doar. Pentru că ceea ce e pe înţelesul tuturor, de multe ori, pur şi simplu nu este artă.

                                                                          Martiros Saryan: Alpină

Maica Domnului ca o ţărancă

Uimitor de mult şi înduioşător până la indicibilă smerenie seamănă Maica Domnului din bisericile armene cu o simplisimă - şi altisimă! - ţărancă. Munteancă. În Faţa Ei, mă gândeam la mama mea Anastasia, născută Munteanu, fiica Magdalenei şi a lui Chirilă din in Negurenii noştri de pe malul Răutului, între Soroca şi Orhei. 

                            Maica Domnului de la mănăstirea Noravank.

                      Biserica mănăstirii Noravank (sec. XIII, 122 km. de la Erevan).

Maica Domnului din mănăstirea Ecimiadzin (= Pogorât din Unul Născut), centrul religios al tuturor armenilor. 

Mănăstirea Ecimiadzin, reşedinţa  Catolicosului Tuturor Armenilor (303-484; din nou – din 1441).

ARARATUL şi ARCA POEŢILOR...

 

Aceste fotografii ale tandemului Araratul Mare/ Araratul Mic le-am făcut de la o distanţă de circa 50 de kilometri de muntele biblic (ce se vede ca în... palmă!) unde a acostat, la Potop,  Arca lui Noe şi de unde, după retragerea apelor, urmându-l pe cel de-al zecelea Patriarh de după Adam, aveau să coboare în lunci toate perechile de vietăţi, spre a se înmulţi şi a repopula din abundenţă Pământul.  Araratul e pe teritoriul Turciei, însă – dramatic! – a rămas în sufletul, în istoria şi în  speranţele armenilor, care îi spun Muntele-Mamă. Voi reveni la el, când va fi să relatez episoade din călătoria care mi s-a întâmplat în Armenia în perioada 19-28 octombrie, legată de proiectul internaţional „Literary Ark 2011: Ten Yars After”, la care au participat scriitori din Belgia, Estonia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Polonia, România şi, bineînţeles, Armenia. Acum – doar imaginile cu magnetismul lor irezistibil.

P.S. Acum mai mulţi ani, publicam următoarea terţină: 

Noe i-a uitat. 
Nu i-a îmbarcat. 
Cine salvă poeţii?

Recunosc, pe atunci nici că visam la  o posibilă Arcă literară…

l. b.

Două evenimente

REVISTA "BUCOVINA LITERARĂ" - 70 DE ANI DE LA FONDARE 

Bucovina literară este revista de literatură, de cultură, dar şi de istorie, dar şi de geografie a neamului. Este revista unui destin dramatic, revista izgonită de la vatra originii sale, Cernăuţi, şi căreia cu adevărat i se potriveşte simbolul Păsării Phoenix renăscute din propriul scrum întru dăinuire, întru continuitate, întru faptele împlinirii, în pofida nedreptăţilor şi agresiunilor curbeţilor. La mulţi ani, Bucovină literară cernăuţeană, suceveană, românească!

Leo Butnaru

Constantin Arcu, redactorul-şef, şi  Carmen Veronica Steiciuc, una din cariatidele redacţiei.

 

Prozatorii Radu Aldulescu şi Radu Mareş - pe urmele dintâielor... urme ale "Bucovinei literare" la Cernăuţi.

FESTIVALUL  NAŢIONAL DE POEZIE "NICOLAE LABIŞ"

Casa memorială "Nicolae Labiş" din comuna Mălini, judeţul Suceava.

Doamnele Margareta Labiş, sora poetului, şi Doina Cernica, prozatoare, eseistă.

Liviu Antonesei (privind-retro), Ion Mureşan, Liviu Ioan Stoiciu şi Leo Butnaru.

Prima ninsoare

Ieri, 15 octombrie, Festivalul "Nicolae Labiş" a fost cu adevărat încununat de o primă ninsoare mănoasă. Venisem de la Mălini, judeţul Suceava, de la casa memorială a poetului, poposind în una din pensiunile din localitatea Văleni ce face parte din aceeaşi comună, unde s-a şi întâmplat zborul fulgilor mari, ca niciodată altă dată, parcă...

Vera PAVLOVA / Вера ПАВЛОВА (Din: Poesis internaţional, 6/ 2011)

                        

S-a născut la Moscova (1963). Absolventă a Colegiului „Şnitke” şi a Academiei de Muzică „Gnesin”, specialitatea Istoria muzicii. Până la 18 ani, cu binecuvântarea celebrului compozitor Aram Haciaturian (Baletul „Spartacus” cu „Dansul săbiilor”!) se pregătea pentru o carieră de compozitor. A activat ca ghid la Casa-muzeu „Şaleapin”, publicând eseuri muzicologice. Circa 10 ani a cântat într-un cor bisericesc, concomitent conducând atelierul de creaţie literară pentru copii „Stelele Zodiacului”. Începe să scrie versuri la vârsta de 20 de ani, primul grupaj publicându-l în revista „Iunost” (Tinereţea). Ajunge populară după ce ziarul „Segodnea” (Azi) îi publică 72 de texte cu o postfaţă de Boris Kuzminski. Evenimentul născu mitul că ceea ce este dat drept poetesa Vera Pavlova nu ar fi decât o mistificaţie. A editat 15 cărţi, printre care: „Animalul ceresc”, 1997; „Limbaj secund”, 1998; „Linia de ruptură”; 2000; „Al patrulea vis”, 2000; „De ambele părţi ale sărutului”, 2004; „Bagaj de mână”, 2004-2005; „Tâmpita înţeleaptă”, 2008; „Femeia. Regulament de utilizare”, 2011.

Laureată a Marelui Premiu „Apollon Grigoriev” (2000), a Premiului Special „Cont moscovit” (2003), a Premiului „Antologia” (2006). Poemele sale au fost traduse în peste 20 de limbi.

Locuieşte la Moscova şi New York, soţul ei fiind fost diplomat american, actualmente traducător din limba rusă.

*     *     *

Ei sunt îndrăgostiţi şi fericiţi.

El:

– Când nu eşti,
mi se pare

că pur şi simplu ai ieşit

în camera vecină.

Ea:

– Când ieşi tu

în camera vecină,

mi se pare

că nici nu mai eşti.

*     *     *

Gândul nu s-a copt, dacă

nu încape în patru rânduri.

Iubirea nu s-a copt, dacă

nu încape într-un singur ah.

Versurile n-au reuşit, de-aş începe

a căuta rima şi a respecta ritmul.

Viaţa nu reuşi, dacă

nu încape într-un da.

*     *     *

Muza te inspiră când vine.

Soţia te inspiră când pleacă.

Amanta te inspiră când nu vine.

Ai vrea să fac toate astea concomitent?

*     *     *

Mă ţii în braţe – crezi că m-ai şi prins?

Trupul mi-l voi părăsi, coadă de şopârlă.

Şi ce îmi căutai tu-ntre picioare,

Va trebui să cauţi între stele.

*     *     *

Pe sfert – ovreică

Pe jumătate – muziciană

Trei sferturi – jumătatea ta.

Cam cine sunt eu – sută la sută?

Nobel pentru literatură: Tomas Tranströmer

Printre miile de  informaţii-clişeu despre acordarea Premiului Nobel pentru literatură în acest an, am întâlnit-o şi pe aceasta: „Premio Nobel a Tranströmer, poeta non tradotto in Italia”. Dar parcă numai în Italia? S-ar putea da o listă lungă de ţări în care nu a fost tradus acest ilustru poet suedez. Dar de aici înainte, Tranströmer devine sui generis translat, transfrontalier, particula „trans” (ca în… transă!) din numele său fiind parcă una predestinată. Pentru că, se ştie, pentru creaţia unui scriitor Premiul Nobel are efectul bulgărului de zăpadă care trece frontiere, praguri de edituri, de biblioteci.                                                                                                                                               Ei bine, în România, din câte ştiu, i-a apărut o carte de versuri. Neavând-o la îndemână, nu pot şti dacă între copertele ei au intrat şi aceste câteva poeme, pe care le-am românizat graţie unor juxtalineare pe care mi le-a expediat colegul şi prietenul meu întru avangardism Igor Loşcilov din Novosibirsk, cu ani în urmă el susţinându-şi doctoratul în Finlanda vecină Suediei.                          Una din posibilele caracteristici ale creaţiei lui Tomas Tranströmer: pornind de la expresionism, maturizându-se în suprarealism, pentru a deveni emblema post-modernismului şi, eventual, a depăşirii acestuia.

Una din posibilele caracteristici ale creaţiei lui Tomas Tranströmer: pornind de la expresionism, maturizându-se în suprarealism, pentru a deveni emblema post-modernismului şi, eventual, a depăşirii acestuia.

P.S. Pe internet, iată şi o ştire în limba chineză, în care ar fi vorba şi de 17 poeme ale celebrului, deja, autor suedez  – o plasez aici nu ca element exotic, ci ca respect pentru hieroglife – acum 8 ani, am publicat un jurnal de călătorie în China, intitulat „Drumul cu hieroglife”:

華爾街日報 – În urmă cu 23 ore

典詩人特朗斯特羅姆（Tomas Transtromer）獲得2011年諾貝爾文學獎。 ... 他在1954年首次發表《17首詩》（17 Poems）。後來陸續發表了其他作品﹐包括1958年的《沿途的 ...

STÂNCILE VULTURILOR

Dincolo de sticla terariului

reptile –

nemişcate şi stranii.

În linişte femeia

întinde la uscat albiturile.

Moartea e calmă.

În adâncul adâncurilor

pluteşte sufletul meu –

încet, ca o cometă.