Aceste fotografii ale tandemului Araratul Mare/ Araratul Mic le-am făcut de la o distanţă de circa 50 de kilometri de muntele biblic (ce se vede ca în... palmă!) unde a acostat, la Potop, Arca lui Noe şi de unde, după retragerea apelor, urmându-l pe cel de-al zecelea Patriarh de după Adam, aveau să coboare în lunci toate perechile de vietăţi, spre a se înmulţi şi a repopula din abundenţă Pământul. Araratul e pe teritoriul Turciei, însă – dramatic! – a rămas în sufletul, în istoria şi în speranţele armenilor, care îi spun Muntele-Mamă. Voi reveni la el, când va fi să relatez episoade din călătoria care mi s-a întâmplat în Armenia în perioada 19-28 octombrie, legată de proiectul internaţional „Literary Ark 2011: Ten Yars After”, la care au participat scriitori din Belgia, Estonia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Polonia, România şi, bineînţeles, Armenia. Acum – doar imaginile cu magnetismul lor irezistibil.
P.S. Acum mai mulţi ani, publicam următoarea terţină:
Noe i-a uitat.
Nu i-a îmbarcat.
Cine salvă poeţii?
Recunosc, pe atunci nici că visam la o posibilă Arcă literară…
l. b.
si ce arca!!!
RăspundețiȘtergere