Romanul lui Eduard Proseţki e despre noua Rusie capitalistă, unde societatea e divizată între o mână de inşi
putrezi de bogaţi şi milioane de oameni săraci lipiţi pământului, iar
demnitatea umană este determinată de grosimea pungii. Cultul „Viţelului de aur”
i-a despărţit şi învrăjbit pe doi prieteni din copilărie – Diomid Speşniov şi
Anton Cigiri. Primul, medic de succes, ţinând de elita metropolitană, este
preocupat maniacal de sporirea propriei avuţii şi de dorinţa de a ajunge în
cercul „puternicilor acestei lumi”. Al doilea – un scriitor talentat şi onest,
care suferă din cauza „celor ce se întâmplă în jur”, îşi duce zilele în deplin
anonimat într-o localitate cu case de vacanţă din preajma Moscovei,
câştigându-şi pâinea cea de toate zilele cu simpla muncă de tâmplar, serile
scriind romane pline de durere despre realitatea rusă, care însă nu sunt
acceptate de editori… Se pare că, paradoxal, dar absolut logic totuşi,
interferenţa destinelor lor se întâmplă la ospiciu, de unde unuia din ei nu-i
va fi dat să iasă…
Prezint aici două capitole de-a dreptul şocante/ captivante din această naraţiune, pe care am publicat-o la
editura „Timpul” din Iaşi.
Leo Butnaru
„FORUMUL MOSCOVIT AL LUXULUI”
Spre deosebire de
întrunirile din cluburi ale elitei capitalei, „Forumul moscovit al luxului”
avea loc o dată pe an, în noaptea de cinci spre şase iunie, ţinând până în
zori. La această manifestare închisă veneau bogătanii să-şi facă simţită
prezenţa, ca dovadă că mai sunt în lumea glamourului: pentru că cel care e în
stare să procure o invitaţie pe trei mii de dolari trebuie să fie, cel puţin,
milionar
Aflând că Vavilonski nu
doar l-a invitat la forum pe el, doctorul, împreună cu soţia, ci a şi procurat
invitaţii pentru ei, în sine Speşniov se uimi de conformismul său linguşitor:
antipatia faţă de oligarh, legată de recenta vizită medicală la el, obida pe
care i-o purta lui Boris Lazarevici şi decizia de a rupe legăturile cu el se
preschimbară într-un sentiment de
recunoştinţă spăsită, cu o profundă supuşenie de sclav. Bineînţeles, Vavilonski
cunoştea preţul banilor, fiind zgârcit, dar, spre deosebire de el, Speşniov, –
era în stare de o imprevizibilă generozitate de risipitor.
