 |
| Siluetele dimineţii |
duminică, 25 august 2013
vineri, 23 august 2013
ŞLEFUITORUL DE LENTILE
18.X.1991
La editură, Teo Chiriac îmi arată câteva volume
colective de versuri dedicate marelui conducător lenin (toate calificativele
astea trebuiau scrise cu majusculă). „Să văd, nu eşti prezent şi tu la
sindrofia logoreică?”, zice colegul, pe care-l asigur că nicidecum nu pot fi
găsit în neghioabele selecţii de inepţii lozincarde. „Dar să ştii că până şi
Lari este…” Nu ştiu ce a putut scrie Leonida la o atare temă.
Dar, odată ce veni vorba de controversata colegă,
în „Glasul naţiunii” ea a inserat o recenzie foarte elogioasă la volumul meu de
proză „De ce tocmai mâine-poimâine?”. Confuză situaţie…
vineri, 16 august 2013
MICILE/ MARILE TRAGEDII
16.X.1991
Ieri, mă aflam în biroul lui Arcadie Suceveanu.
Intră C., autoremarcându-şi punctualitatea: „Vezi, ţi-am adus”, zice şi-i
întinde lui Arc. o mapă în care presupun manuscrisul de versuri comis de superficialul
critic la 50 de ani şi mai bine. „Te rog să-l citeşti şi nu amâna, e urgent”.
Înţeleg că avuseseră înţelegerea ca Suceveanu să-i ticluiască un fel de
prefaţă-argument pentru vetustele „belcanto”-uri desuete şi anacronice,
liricoidale şi ştampilate cu clişee (judec după câteva grupaje apărute în
publicaţiile periodice). Nu pricep cum va putea bietul Arcadie îndreptăţi
bizareriile amoroase ale acestui Pan subjugat dionisiacului… De fapt, nimeni
niciodată nu a considerat că C. e un critic de marcă, însă, după ce-i citeşti
strofele de versificări schilave, te îngrozeşti la gândul ce ar putea crede
acest „estet” despre literatura modernă, în general – despre literatura bună.
Ce ironie amară a muzelor care, în cazul său, sunt deja moarte şi, deci, pe
veci de neînsufleţit… Ah, câte grafomanii iresponsabile am văzut noi! Iată încă
una, deşănţată, ca la bâlciul măscăricilor…
Să vedem, dragă Arcadie, ce dă din pixul tău,
pentru că ceea ce a dat maimuţoiul pretins poet am cam văzut… Vai de steaua
voastră, pruto-nistrene litere române…
Gheorghe Vodă şi Nicolae Esinencu îmi servesc
zvonul că Mihai Cimpoi ar putea fi numit ambasador la Bucureşti. Uşor
sâmbătă, 10 august 2013
joi, 8 august 2013
20 DE ANI DE LA PLECAREA LUI ION VATAMANU
OMUL ŞI POETUL
SPECTACULOS
Ion Vatamanu (1937–1993) a fost un om şi un
poet spectaculos. Şi la singular, şi la plural. Ambii. Nu de puţine ori,
surprinzător în opţiuni, preferinţe, afirmaţii, „pretenţii” tandre, spuse cu
voce uşor cântată, jucată-modelată, articulată, cu inflexiuni de virtual actor
de convingătoare probă. (De altfel, era unul din cei care îşi citea splendid
poemele.) Nu de puţine ori – reiau contrapunctic nuanţarea – părea a se afla pe
o scenă, pe un podium imaginar, de unde, neostentativ, parcă ar fi predicat, ar
fi „indicat”, re-modelat, opinat – uşor sau ceva mai ferm – contradictoriu. În
compania lui, viaţa devenea... shakespeareană, adică – teatrală. Dar nu
înfrumuseţată cu tot dinadinsul, ci înnobilată. Mai ales, în tinereţile sale de
poet deschis modernităţii, bărbat înalt, cu conturul feţii gen byronian, precum
surprinzător de adevărat (şi, concomitent, uşor ficţional, creator, adică) l-a
surprins pictoriţa Elena Bontea într-un portret, pe care nu mă tem a-l crede –
raritate (...de plasticitate); un portret poate că chiar... celebru. Posibil.
Istoria mai e în permanentă (şi prezentă, la zi) plămadă, iar la timpul oportun
va pune accentele necesare, va semna decizii, ca şi relativ... definitive.
sâmbătă, 27 iulie 2013
ÎN LOC DE SCEPTRU - BÂTA
29-30.X.1991
Retro: Cu două zile înainte de sus-amintita
adunare a scriitorilor, N. îşi ia inima în dinţi, trece peste supărări,
apropiindu-se şi spunându-mi cu un zâmbet difuz: „Leo, am auzit că vrei să mă
critici la adunare”. Îi spune că la mijloc o fi o elementară şi perfidă iudire-insinuare
a cuiva, precum se obişnuieşte pe aici. „Mă gândeam eu… că doar am fost colegi,
ne-am împăcat bine, de ce ne-am ataca reciproc?”… Îi spun că nu am intenţii de
gherilă. Zău că se bucură. După ce meseşte, se apropie din nou, zicând: „Să
ştii că ai dreptate cu iudirea. Eu chiar pricep de cine a fost ea pusă la cale.
Ştii, trebuia să apară un atac la adresa ta, eu am respins perfidia. Autorul în
cauză a şi lansat zvonul…”
Confuz, un pic viclean, dar… ce să-i faci?
Zinovia îmi spune că Ioana de la Iaşi s-a bucurat de
concilierea care a intervenit între mine şi N. Acesta şi-a dus feciorul la
studii şi a vorbit la telefon cu familia Ierimia, printre altele găsind de
cuviinţă să o pună la curent cu „normalizarea situaţiei”.
Deplorabila, animalica năvală a bâtelor minere în
Parlamentul României… Greu de imaginat altceva mai sinistru şi mai malefic.
Brute.
marți, 23 iulie 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)