marți, 21 iunie 2016

UN CLASIC AL LITERATURII RUSE: IVAN BUNIN




*     *     *

Cupa cu vin întunecos zeiţa tristeţii mi-o-ntinse.
Bând vinul, fui cuprins de-o mortală vlăguire.
Şi, zâmbind glacial, imperturbabil, zeiţa zise:
„Dulce-i îmbătătoarea-mi otravă.
E din loazele de pe mormântul iubirii”.



*     *     *

În miez de noapte ies din casă,
Pe pământ paşii îmi sună îngheţat,
Stele-mpresură neagra grădină,
Iar pe-acoperişuri – paie albind:
Al nopţii doliu dăinuind dungat.

1888


*     *     *

Pe subcerescul stei, unde furtuni
Şuieră-n azurul orbitor –
Sălbatic, puturos azil de vulturi.

Ca pe apa rece beau setos
Furtuna munţilor şi libertatea,
Veşnicia ce mai zboară pe aici.

1889


*     *     *

Ce aspru-i totu-n jur, sub troiene,
Ce vânătă e seara, ce loc posomorât!
În geroasa beznă roşesc tandru, duios
Geamurile sărăcăcioaselor bârloguri
Din cătunul amărât.

Nordica noapte încet şi straşnic
Îşi înalţă măreţia şasie, chioară.
Ce dulce mi-e în geroasa beznă,
Aici, în vizuina meu de fiară!

1889


*     *     *

Intrai la ea în miez de noapte.
Dânsa dormea – luna bătea
În geamul larg – şi lumina
Al plapomei atlaz de nea.

Şi cum era-ntinsă pe spate,
Se bifurcau nuzi sânii grei –
Şi-ncet, precum apa-ntr-un vas,
Stătea viaţa-n somnul ei.

1898



Daghestanul

 

Fii atent, te sprijină mai tare-n scări.

În defileu e noapte, cascadele vuind.

           Şi până la cer stânci învălmăşite

Stau pe margine – perete neclintit.

Iar peste ele – stele – diamante depărtate.
Iar la pieptul lor, în bezna-sălbăticiune,
Stă calul: dragon cu  mii de ochi
Cuibărit acolo-n înălţime.

1903-1906


Vedere de pe corabie

Pentru viaţă – viaţa! Iată valuri înspumate
Bătând în ţărmuri vineţii, de piatră.
Iată rămăşiţele unei nave distruse demult…
Dar cine jeleşte marinarii înecaţi odată?

Pe nisipul umed, la soare se usucă oase…
Dar peste ele – cerească mângâiere, azur,
Mai e-mprospătătoare briza de dimineaţă –
Şi bucură ochii albul oaselor risipite-n jur.

1906-1907

 
Stepă

             Corbul siniliu îşi desprinde de stârv

Clonţul roşu şi veghează atent.
Pe când alţii privesc rău, croncănitor,
Iar tufişul freamătă, dement.

Siniliul corb bea ochişorii până-n adânc,
Adună tributul de oscioare uitate.
Plaiul meu, iubita mea baştină,
Milenara mea pustietate!

1912


Testamentul lui Saadi

             Fii generos ca palmierul. Iar de nu eşti în stare, fii

Tulpină de chiparos, drept şi simplu – distins.

1913

 
Vela

            Pe vela mea sunt cusute stele

            Şi naltă e, şi albă, şi întinsă,

Printre ele faţa Maicii Domnului
Străluceşte blândă şi distinsă.

Şi ce mi-i că deja se-ndepărtează
Tot mai mult ţărmul, că nu-l voi zări?!
Pal-subţire luminează cornul
Lunii tinere în apusul de zi.

1915


*      *      *

Tapetele albastre s-au decolorat,
Icoane, cadre-dagherotip au fost scoase, –
Doar în locuri unde-au atârnat ani la rând
A mai rămas albastru în nuanţe ceţoase.

A uitat inima, ah, inima a uitat
Multe din cele pe care, iubind, le-a cântat!
Numai celor care nu mai sunt printre noi
Le-au mai rămas urmele de neuitat.

31.I.1916


Luna

Va veni şi Noaptea mea. Noapte lungă, mută,
La sorocul pus de Domnul, creator de minuni,
Şi-atunci un alt astru se va-nălţa peste genuni.

– Luminează tu, Lună, ridică-ţi cât mai sus
Chipul dăruit de Soare ca un semn ce spune
Că Ziua mi s-a stins, dar urma mi-a rămas în lume.

15.IX.1917


*     *     *

O, bucuria culorilor! Iarăşi şi iarăşi
Azur cernut prin al grădinii aur întomnat,
Arzând tremurat şi liliachiu,
De parcă ar privi îngerii din înalt.

O, bucuria bucuriilor! Doamne,
Imensa bunătatea a Ta eu cred, eu ştiu
Că-mi va reînturna-n paradisul pierdut
Speranţele juneţii şi visul târziu!

24.IX.1917


*      *      *

Prin livada pustie, lumina ce o străbate,
Trec prin noianul de frunze foşnitoare.
Ce bucurie stranie încerci
Când calci trecutul în picioare!
Ce scump îţi pare să-ţi aminteşti
Ceea ce nu preţuiai odinioară!
Ce durere dulce, în speranţa
Că poate mai ajungi în primăvară!

3.X.1917


*      *     *

– Să-mi dai, vrăjitoareo, băutura de fermecare,
Inimii cântecele de cândva, lipsite de griji şi tristeţi,
Ochilor odihnă liniştitoare.
           
            – Drăguţule, aş fi bucuroasă, numai că tu ia aminte:
            Acea băutură nu-i din ierburi şi flori pădurene,
Ci din rădăcini crescute-n morminte.

1920



Canarul

În ţara lui el este verde.

                           Bram


Canar de peste mări şi ţări,
Adus la noi, sub vergi de fier,
Se-ngălbeni de-atâta tângă,
În viaţa-i de prizonier.

Liberă, vierzuie aripată
Nu va mai fi – orice-ar cânta
Despre insula-i minunată –
În crâşmă, peste guraliva gloată!

1921


*      *     *

În heliotropismul de fulgere-n agonie
În ceruri se deschideau larg norii fumurii,
Pe povârniş depărtat – năluciri de dumbrăvi,
Pe pajiştea din faţa casei – ierburi târzii.

Fulgerele se-necau în beznă, vijelios
Ploaia se prăvălea peste-acoperiş, isteric, –
Şi metalic, cu o tristeţe sfâşietoare,
Gâşte sălbatice ţipau în întuneric.

30.VII.1922


*      *      *

„Din nou un cer geros şi-atât de cenuşiu,
Câmpii pustii şi drumuri desfundate,
Păduri ce seamănă-a chilimuri roşcate,
Troica-i la poartă, slugile – agitate…”

– Ah, vechiul meu, naivul meu caiet!
Au nu L-am supărat atunci pe Dumnezeu?
Azi, când mă aşteaptă drum binecuvântat,
Pricep: deja nicicând n-oi scrie-acel „din nou”!

7.VI.1923


Noapte

Noapte geroasă. Mistralul
(El încă nu s-a potolit).
Prin geam văd sclipiri depărtate.
Munţi, culmi, pământ vălurit.
Neclintită lumină de aur
Aşternută până la patul meu.
Nimeni în lume, ţipenie,
Decât eu şi Dumnezeu.
Doar El Unul îmi cunoaşte
Apăsătorul alean mortal,
Pe care de lumea îl tăinuiesc…
Noapte, ger, gemutul mistral…

1952


            *     *     *

Ce-o fi înainte? Drum lung şi fericit
Spre care ea îşi îndreptă privirea
Liniştită, pe când pieptu-i tânăr, bombat,
Respirând ritmic, îi desprinde-abia-abia
De gât guleraşul alb, dantelat –
Şi simt iarăşi uşorul, finul aromat
Al zulufilor, al respirului ei,
Ca chemarea-ncântărilor ce-am cunoscut…
Ce-i spre zări, departe? Numai că eu
Nu mai privesc înainte, ci spre trecut.

            

Un comentariu:

  1. Felicitări pentru acest blog unde pot să mă simt acasă!

    Adina Velcea

    RăspundețiȘtergere