Un tânăr poet rus: VLADIMIR KORKUNOV

Dumnezeu

Este imposibil să nu existe Dumnezeu

pur şi simplu el nu-şi poate lua ochii de la trifoiul

care a crescut în umbra unui evlavios

şi a rămas niţel în urmă

*     *      *

pentru a te citi iubito

eu nu am nevoie de lumină

*      *      *

aş vrea să vorbim într-o singură limbă

să avem o limbă la doi

*     *      *

filologii-amanţi

seară de seară

sunt preocupaţi de textualism

*      *      *

cânt greşeşti faci umbră pământului

când mori o pierzi

*       *      *

acul se îneca în pernuţele degetelor

şi când plesnea pielea

lui i se părea că cineva strigă

„om peste bord”

Centon

eu stau la geam dincolo de el un plop tremurător

de care s-a spânzurat iuda

*     *     *

să mă las la voia-ntâmplării

luând-o orbeşte pe urmele tale

*     *     *

sesizând ceva neînţeles de fragil

tu

*      *      *

pielea ta

mi se memorează

doar noaptea

*      *     *

ţine-mă minte pentru că

nu se ştie ce se poate-ntâmpla

*     *     *

singurătate

e al timpului vagon de tren

deraiat

*     *     *

insomnie

dă-mă pe mine mie însumi

de medicament

*     *     *

să plecăm la noi înşine

unde am pute să ne întâlnim

tu cu tine

sau eu

cu mine

Infidelitate

tu

două litere

t şi u

dar iată că deja-s patru

Dragoste

înţelegeai

ştiai

credeai

iubeai

iubito

adorato

dragă

scumpo

iar acum pune semnele de interogaţie şi citeşte din nou

*      *      *

Art no

standard

artă

te isca

futuriza

fu ism

diletant

delete

*      *      *

Morala e metafizică,

avalanşa entropică sporeşte bezna necunoscutului,

iar tu – gnoseologia mea –

ştii că eu nu ştiu nimic:

ca un mic animal orb, eu cred şi convieţuiesc cu tine,

în speranţa să ating totuşi aceste alunecătoare buze disperate,

de a ne atinge piept la piept,

pentru că nu cuvintele, ci – inimile

să ni se audă tot mai distinct la unison,

cu cât pentru trecut ar rămânea tot mai puţin loc…

…când te apropii tu, mi se pare

că L-aş îmbrăţişa pe Dumnezeu, invitându-L în alcov…

Nu, nu, aceasta nu e blasfemie!

Odată ce tu eşti unica sferă a cunoştinţelor mele,

însemnă că eşti Dumnezeul meu.

Iar lezarea sentimentelor mele de credincios

ar însemna să recunosc un alt Creator.

…când te privesc, văd o inimă sângerândă

pe care atât de mult aş vrea să o ocrotesc, cuminecându-mă…

Fiece îndrăgostit e fără apărare,

ca o creatură în faţa Creatorului;

şi chiar uniformitatea existenţială după Deleuse

eu o voi exprima pe nou – prin tine,

substituind fragilitatea vieţii

cu fidelitatea şi inevitabilul.

…voi împreuna sensibilitatea şi ciudăţenia

sperând că de această dată nu voi da în falset…

Mă frământ în faţa monitoarelor,

fără a mă hotărî să-ţi scriu

cât de tare – chiar în aceste clipe –

fluturele dărapănă inima să iasă din ea…

„…asta e cum am deveni efemeride ce ar extinde fatal

timpul şi ar reduce distanţele…”

De fiecare dată, la despărţire, închid ochii

(tu totdeauna te afli în partea interioară a pleoapelor!),

şoptind: „***, de-ai şti ce mult te iubesc”.

[Mesajul dvs. nu a fost transmis. Acest text este expediat de robot. Alte mesaje,

trimise pe aceeaşi adresă, nu vor fi luate în consideraţie de serviciul web.]