GLASUL

4.II.1988

Lectură din Giacomo Leopardi. Volumul „Scrisori, însemnări, cugetări”. Dramatism torturant – obsesii, contorsionări, despicări de adevăruri; nu, nu doar descoperiri – ci şi afirmări de adevăruri, necruţătoare, sfâşietoare abordare a lor.

Dintre marile lecturi din ultimul timp – şi două cărţi cu şi despre Nikos Kazantzakis: „Neîmpăcatul” de Eleni, soţia sa, şi volumul „O viaţă în scrisori”.

Am început să citesc şi volumul de scrisori al lui Italo Svevo, însă amânat de Giacomo Leopardi.

UN VASLUIAN - PERSONA NON GRATA

Milescu-Spătaru la Chişinău

E de presupus că Nicolae Milescu-Spătaru nu e dintre clasicii literaturii noastre prea… monumentalizaţi… Iar unul din puţinele sale monumente de reală valoare artistică se află pe Aleea Clasicilor din Chşinău, aceasta fiind inaugurată în anul 1958 doar din… moldoveni; adică din marii scriitori români, 12 la număr, care s-au născut pe teritoriul Moldovei istorice. Astăzi Aleea este completată, extinsă, nemaifiind… localist-discriminatorie.

Iniţial, Milescu-Spătaru ajunsese cvasilegendar din cauza nasului său cârn, care se spune că i-a fost încrustat, ca stigmat ce nu i-ar mai fi permis să pretindă la tronul Moldovei. Însă aceasta e doar o presupunere, până în prezent negăsindu-se probe scrise, de arhivă, care ar confirma că chiar aşa s-a întâmplat.

 Însă componenta veritabilă a legendei acestui destin de cărturar ţine de misiunile sale speciale de diplomat, de imensele căi şi spaţii străbătute, de opera sa.

Numai că, în octombrie 2003, am aflat cu neplăcută surprindere că, predecesorul, consângeanul nostru nu este agreat în… China!

Cum a fost? În discuţia pe care o aveam noi, 8 scriitori români, cu unii colegi-amfitrioni de la Beijing, mie îmi veni să amintesc că, pe aici/ pe acolo prin China, a fost în anii şaptezeci ai secolului XVII şi Milescu-Spătaru, ca diplomat angajat în misiune de Ţaratul Rusiei. Ei bine, la auzul numelui vasluianului nostru chinezii se schimbară la faţă, făcându-se mai palizi decât erau. Încerc să înţeleg, cu ce i-am supărat. Pe scurt, din ce ni s-a explicat, am dedus că Nicolae Milescu-Spătaru, deja cam de trei secole şi un sfert, în China e considerat, tacit, un fel de… persona non grata! De ce? Unul din colegii-amfitrioni ne spune că şi din cauza tratativelor dubioase pe care le-a dus, din partea Rusiei, Milescu-Spătaru, şi până astăzi ţara vecină şi, uneori – dar foarte rar – prietenă de dincolo de fluviul Amur deţine, nici mai mult, nici mai puţin, decât 1, 5 milioane de kilometri pătraţi de teritorii care, de fapt, aparţinuseră Chinei, sunt ale ei! Ei bine, ce puteam să zicem noi, cei 8 scriitori din Bucureşti, Chişinău, Iaşi, Reşiţa şi Sibiu, sosiţi în vizită din două ţări, România şi Republica Moldova, care, împreună, nu au decât o suprafaţă de… 238.391 km² +  33.843,5 km², la acest capitol situându-se, respectiv, pe locurile 83 şi 139 între ţările lumii?

…Iar până la acel moment, eu unul, naivul, mai mă gândeam că Nicolae Milescu-Spătaru ar fi meritat – de ce nu? – vreun monument şi în China…      

CU MESAJELE PE MASĂ!

                                         ACUM 24 DE ANI: LIBERTATE!

Oare Mişcarea de Eliberare Naţională din Moldova Estică nu ar merita un Muzeu al ei? –m-am întrebat de mai multe ori, întreb şi acum. Am la îndemână o mapă cu peste 100 de mesaje care au fost scrise de participanţii la Mitingul de la Teatrul Verde din Chişinău în duminica de 8 octombrie 1989. Public aici pagina de jurnal de acum 24 de ani şi unele din bileţelele venite atunci. Fără a mă părăsi gândul că, odată şi odată, voi putea depune mapa cu zecile de mesaje într-un Locaş al Memoriei Naţionale.

8.X.1989

 Colegii din Frontul Popular mi-au propus să moderez mitingul de la Teatrul Verde. Discuţii cu Gh. Ghimpu, Iu. Roşca, I. Ilaşcu, V. Matei. Lumea – potop, agitată încă de ieri, de la încleştarea cu miliţia. Aceştia, aproape de nevăzuţi pe aici, mahării lor gândindu-se, propbabil, să nu aţâţe lumea. Chiar de la deschiderea mitingului, prind a sosi multe bileţele cu diverse propuneri legate de viitoarele alegeri, voturi de blam, metode de a strânge bani pentru Frontul Popular etc., etc. La timp mai liniştit, voi alege unele din acele mesaje, transcriindu-le aici. Mă gândesc că ele ar trebui să-şi găsească loc în vreun muzeu al acestor timpuri de luptă pentru idealul naţional.

Unul din primele bilete cărora le dau citire: „Ieri pe Piaţa Victoriei a fost martor la măcel colonelul Costache. Propun să fie invitat pe scenă să dea careva lămuriri la cele întâmplate. Dlui asistă la miting”. Cred că nu a fost doar martor, zic, şi chiar dau cu ochii de colonelul de miliţie Costache care ieri a  condus trupele de miliţie contra demonstranţilor. Cum priveşti spre sală, el se afla pe scările din partea stângă a scenei. Zic, iată oameni buni, cine a lovit ieri în noi, dar, pe moment, nedându-mi seama ce ar putea urma. Mulţimea s-a repezit spre miliţianul gradat, izbindu-l, vrând să-i smulgă epoleţii! Zadarnic încerc să potolesc oamenii, ca să nu complicăm situaţia, să nu le dăm motiv satrapilor să ne învinuiască de fapte grave. Zadarnic! În fine, cu chiu cu vai, colonelul scapă din mâinile revoltaţilor şi – dispare. Din fericire, represaliile miliţiei nu aU urmat, aceasta nearătându-se la Teatrul Verde.

Alte mesaje: „Ieri, 7.10.89, s-a repetat ziua sângeroasă de la Tbilisi de la 9 aprilie a.c., pe piaţa centrală din Chişinău. În ziua Constituţiei Poporul Moldovenesc a fost ucis de militari şi barbari. PROPUNEAM: Din numele mitingului, prin telegramă să cerem Parlamentului Ţării să fie trimisă în Moldova o Comisie în componenţa căreia să intre deputaţi ai poporului din Pribaltika (Republicile Baltice) ca să ancheteze urgent evenimentele şi să fie traşi la răspundere toţi ucigaşii. Un grup de Moldoveni”.

„1) Dacă, Doamne fereşte, se primeşte (adoptă) o lege strâmbă cu privire la alegeri, propun să boicotăm alegerile; 2) La 7 noiembrie ieşim la demonstraţie cu cerinţa unor legi democratice sub lozincile Revoluţiei din Octombrie. Aureliu M. Benu”.

„Dragă Leo Butnaru – 1) Poate cineva ştie cine-s «eroii» ce au zămislit aceste proiecte de legi? 2) Urgent trebuie creată o comisie obştească care va controla dacă doleanţele poporului au fost luate în seamă pentru varianta definitivă a proiectului? Cu stimă Mihai Moraru”.

„Propun să se organizeze o adunare naţională, pentru a obţine Legile cu drepturi favorabile nouă. Nastasă A., Chişinău”.

„Am o întrebare: de ce sunt oamenii chemaţi în voenkomat (comisariatul militar) în Chişinău şi apoi trimişi la Tiraspol la construcţii sudori, electricieni ş.a.m.d.? Novosuţchi A.”.

„Vă rugăm să-i rugaţi pe vorbitori să nu se repete.

În parlamentul lituanian se prevede (conform noilor legi elective) de a alege ca deputaţi 115 cetăţeni ai Lituaniei. De ce se insistă ca în parlamentul moldovean să fie 380 de deputaţi? Oare nu avem ce face cu mijloacele băneşti ale poporului? Socotim că sunt de ajuns 300 de deputaţi ai poporului. Familia Hodorogea”. Când am comentat, am spus că şi 300 e un număr exagerat, care ar trebui redus în jumătate.

„Sunt militar, în prezent îmi fac serviciul militar pe teritoriul Germaniei cu familia mea împreună. Acum mă aflu în concediu. Din numele la un grup mare de moldoveni ce m-au rugat să vă transmit ca să fie dat un cont oarecare, sub un număr oarecare, unde am putea aloca o sumă de bani cu privire la cheltuielile ce se cer pentru introducerea grafiei latine. Noi suntem gata să alocăm, numai nu ştim unde. Andrei Cotruţă, or. Bălţi”. Iniţiativa e de salutat, chiar dacă autorităţile au exagerat nebuneşte suma care, chipurile, ar fi necesară pentru revenirea la alfabetul latin. Minciuni, insinuări. Dar, în mare, procesul deja a fost declanşat, după 31 septembrie a.c.

„Spuneţi-mi, vă rog, dacă Frontul Popular (conducerea) e la curent că la unele organizaţii din Chişinău se strâng bani pentru Frontul Popular? Dacă da, atunci ce sume s-au strâns şi pentru ce vor fi folosite? Cibotaru A.”.

„Din numele copiilor, familiilor, bătrânilor care se găsesc aici Vă rog foarte mult să anunţaţi să nu se fumeze. Rugăm doritorii fumători să se reţină pe vreo câteva ore. Credem că au să înţeleagă şi le mulţumim din tot sufletul”.

„Eu, cetăţeanul Abram I. Vas de naţionalitate evreu trăiesc mai sus de Teatrul Verde pe uliţa Omskaia. Mi-i ruşine mai departe să trăiesc în acest raion. Cu denumirea uliţelor Siberiei. Mi-i ruşine să scriu scrisori în alte republici. Numiri: Omskaia, Tomskaia, Ufimskaia, Barnaulskaia, Novosibirskaia, Usuriiskaia, Krasnoiarskaia, Irkutskaia ş.a.m.d. Unde de scris sau de adresat să schimbe denumirea?”

„Să se înainteze acei candidaţi în deputaţi care posedă şi limba moldovenească şi care au un stagiu de trai pe acest pământ în timp de 15 ani”.

„Rog să transmiteţi tuturor să-şi ia un angajament la înfrumuseţarea străzilor, unui lot de pământ uitat, sădirea copacilor, să-şi controleze puterile, cunoştinţele, căci sunt încrezută:

Puneţi capul în mişcare

Că el poate multe tare

În acea restructurare!

Pădureţ, or. Dubăsari”.

„Vreau să-i spun, să ştie, domnul Grosu că mi-au luat credinţa şi mi-au pus cum zic doctorii ţîroz peceni (ciroză) şi îs calică pe viaţă, dar eu credinţa n-am pierdut-o niciodată de mic copil până acum la 53 de ani. Curugiu Cristina, Bozieni”.

PENTRU NICHITA - MÂNA LA INIMĂ

În Grădina Publică „Ştefan cel Mare” din Chişinău, l-am salutat pe Nichita Stănescu: 1933 – 1983 – 2013. La optzeci de ani, ar fi putut trăi şi azi. Dar, din păcate, nu a trecut pragul acestui secol XXI, căruia deja i se potriveşte perfect nichitastănescianul vers Draga mea antichitate dintr-un secol viitor.

Am depus flori la bustul Poetului, dar am făcut şi poze exact pe locul pe care, la început de septembrie 1976, l-a surprins artistul-fotograf  Nicolae Răileanu. După 37 de ani, ne-am fotografiat din nou cu Nichita, în semn de omagiu întorcându-i, de la inimă, gestul său din acea clipă.

Nicolae Popa, Nicolae Spătaru, Nichita Stănescu, Leo Butnaru, 

Arcadie Suceveanu,Vitalie Răileanu, Grigore Chiper, Andrei Burac, 

Victoria Fonari, Victor Prohin

Leo Butnaru, Nicolae Popa, Nichita Stănescu,
Eugen Cioclea, Vlad Zbârciog

Artistul-fotograf Nicolae Răileanu,
cel care, în 1976, la înveşnicit pe Nichita Stănescu
exact în locul în care ne-a fotografiat şi astăzi

Victor Prohin, Nicolae Popa, Victoria Fonari, Arcadie Suceveau, Nichita Stănescu, Leo Butnaru,
Vlad Zbârciog, Maria Şleahtiţchi, Mihai Şleahtiţchi, Grigore Chiper, Vitalie Răileanu

Nichita şi îndrăgostiţii, la Chişinău

1933 - 1983 - 2019 = NICHITA STĂNESCU

 

VENI VORBA DE ŞI DINSPRE NICHITA…

(secvenţe din dialogurile pe care le-am avut cu scriitorii)

– Admiteţi că scrisul ar putea fi un păcat?

Ioan Alexandru: – Nu e un păcat. E un păcat să nu-l mărturiseşti pe Hristos în scris. Asta a fost discuţia mea cu Nichita (Stănescu), Dumnezeu să-l ierte, că veni vorba. Cu câţiva ani înainte de a se săvârşi Nichita din viaţă, avurăm o discuţie teribilă şi-i spuneam asta: „Ce păcat că geniul tău nu-l mărturiseşte pe Hristos care a înviat din morţi”. Vreo două ore am stat în picioare, în ploaie, în Piaţa Amzei. Şi Nichita mă asculta fără niciun cuvânt şi la sfârşit a zis: „Da, ai dreptate, dar e cam târziu. Şi ce-o să

TELEFON STRICAT

2.V.1987

Sărbătorirea lui I. Vatamanu la Teatrul Academic. Sală plină. Program cam extins, în jur de 3 ore. Exagerarea – carenţă frecventă în manifestările noastre. Încolo, poetul ar trebui să fie satisfăcut de cum şi cu ce şi cu cine şi-a consemnat prima jumătate de veac.

Pe scenă urcă şi o dinastie artistică din Oxântia/ Dubăsari. Cel mai mic, un băieţel de vreo 3 anişori, vrea să se dezbare de căciula de cârlan ce-i tot cade pe ochi. Tatăl însă i-o potriveşte la loc. Dansează, cântă şi el. La melodiile mai tărăgănate priveşte distrat spre cupola pictată a teatrului, priveşte în jur. La un moment dat, la jumătate de cuvânt cântat, cască a oboseală, a somn. Fireşte, sala freamătă, chicoteşte cu simpatie. Dar iată că începe o melodie mai vioaie şi piciului îi piere pofta de somn – cântă cu însufleţire şi mare plăcere.

În holul teatrului se strâng semnături pe adresarea care cere să se convoace conferinţa extraordinară de realegere a conducerii USM. Semnează mulţi. Refuză Ghe. V., Ef. T., Gr. V… Felurime de comentarii.

LEGITIMAŢIA NR. 861

Printr-o mapă rătăcită sau doar nedeschisă ani la rând, găsesc şi prima legitimaţie (carnet) de membru al USR (au urmat şi altele, la schimbări de carnete, modele noi, vreo 2-3 de atunci). E din 1993, cu semnătura regretatului preşedinte Laurenţiu Ulici, având numărul 861. Aşadar, acum douăzeci de ani, nu erau (la evidenţă, cel puţin) nici o mie de membri USR, astăzi sunt vreo 2 400. Mulţi, puţini? Important e că printre ei sunt scriitori cu adevărat valoroşi care, precum e dat în orice domeniu, „au nevoie” de fundal, de anturaj… 

P.S. Cu 16 de ani mai înainte, în 1977, fusesem primit membru în Uniunea Scriitorilor din defuncta URSS. Ţin minte momentul: era 15 ianuarie (o spune acel carnet), de Ziua lui Eminescu! Cum le mai aranjează Magistra Vitae!... – care mi-a făcut un imens bine – în august 1991, când doboară URSS, apoi, de mai multe ori bine, după aceea… Cu toate umbrele care ne mai bântuie istoria, prezentul…