joi, 19 iunie 2014

ÎN AŞTEPTAREA UNEI ANTOLOGII A VECINILOR AFLAŢI ÎN RĂZBOI




FRAGMENTE DIN PREFAŢA LA ANTOLOGIA AVANGARDA UCRAINENĂ

Specificul avangardei ucrainene

Avangarda poezie ucrainene are indubitabile tangenţe, ba chiar filiaţii cu fenomenologia futurismului, cubofuturismului, akmeismului rus(eşti), fenomenologie căreia majoritatea autorilor din patria lui Gogol i-au resimţit, ba chiar i-au dorit benefica influenţă mobilizatoare, inspiratoare, orientativă, canonică. Şi... autobiografică, precum se înţelege şi din unul dintre poemele lui Oleksandr Korj dedicat lui Gheo Koleada:

...Întâmpinând
noul
an (23)
plesneam
de bucurie!
Şi beam
pentru futurism
pentru Semenko
şi Maiakovski.

 Însă, spre deosebire de avangarda rusească, cea ucraineană nu e compartimentată atât de divers (akmeism, futurism, cubofuturism, egofuturism, imagism, adamism, lucism etc., etc.) dar, bineînţeles, în mod vădit sau doar in nuce, conţine elemente comune tuturor avangardelor, inclusiv diversităţii celei de la Petersburg şi Moscova. Iar problema identităţii mai multor avangardişti ruşi de provenienţă ucraineană este acut şi amplu dezbătută în mediile culturale şi nu numai din ţara vecină. Pentru că, într-adevăr, a avut loc o masivă migraţie a kievenilor spre Moscova, să zicem, precum se întâmplase, cu un secol înainte, cu Nikolai Vasilievici Gogol care nu prea ţinea să-şi pună în lumină originea ruteană. Revelaţiile sunt urmate de jubilaţii: iată, în unele anchete, marele pictor Kazimir Malevici scria că e ucrainean! Dar David Burlik, „tatăl futurismului rus”, de unde e? Sigur, din Ucraina, de lângă Harkov. Uneori, el chiar susţinea că ar fi un „futurist tătaro-zaporojan”. Opinie împărtăşită şi de fratele său Nikolai, poet şi el.
  Apoi alţi lideri ai avangardei ruse – Aleksandr Arhipenko, Aleksandr Ekster – de asemenea ucraineni au fost... Et caetera. Chiar cu o remarcă uşor... derutantă: mai sunt încă destui exegeţi care tratează ca pe o ciudăţenie noţiunea de „avangardă ucraineană”, de parcă nu i-ar fi venit şi timpul acesteia – timpul recuperărilor, omologării, propagării. Iar prezenta antologie reprezintă şi ea un argument de necombătut în motivarea de a rosti şi de a scrie răspicat: avangarda ucraineană a exista, există, merită atenţie, – precum subliniază mai mulţi istorici occidentali ai artei ruseşti care, concomitent, studiază şi avangarda ucraineană (Marcades şi Nakov – Franţa, Boiko – Polonia, Bowlt şi Mudrak – SUA).
În ce priveşte agitata căutare şi redare de identitate a mai multor avangardişti ruşi cu descendenţă ucraineană mai persistă ecoul şi apucăturile atitudinii ideologiei sovietice care, până la urmă, le permitea şi ucrainenilor să spună, să scrie ceva despre avangarda „lor”, dar fără să îndrăznească a se referi la protagoniştii culturii ruse, chiar dacă aceştia se trăgeau din stepele zaporojenilor, de pe pripoarele Niprului. Sigur, nu e uşor să împarţi „ceva” între fraţi... Disputele continuă... Să mai îngăduim puţin asupra lor, la intersecţii de epoci, imperii, state independente, arte tradiţionale sau moderne, postavangardism sau postmodernism etc.
Astfel, de la căderea imperiului rus şi până în prezent, în virtutea diverselor ocurenţe, nefavorabile sau... nefolosite la timp şi eficient, Ucraina rămâne ţara cu acute probleme de autoidentificare, nesoluţionate deplin nu doar în cadrul naţiunii, poporului propriu-zis, ci chiar şi printre elitele intelectuale. De unde şi tezele dubitative lansate de unii (nu este exclus – (şi) rău-intenţionaţi) de a susţine că avangarda nu poate să apară într-o ţară, care încă nu s-a regăsit ca unicitate. Pentru că avangarda îşi propune drept scop înfruntarea tradiţiei, pe când într-o ţară cu probleme de autoidentificare creatorul de artă nu poate să facă asta, deoarece pur şi simplu nu cunoaşte respectiva tradiţie. Dat fiind că naţiunea mai e în procesul căutării de sine, bineînţeles că ea apelează frecvent la tradiţie, vag-atestată sau posibilă, „decupând-o” din contextul istoriei sale existenţiale private de atâtea elemente sine qua non în lungile perioade de subordonare unor imperii, fie celui ţarist, fie celui sovietic. Iată de ce Ucraina este condamnată să orbecăiască prin spaţii mito-arhaice, privată de posibilitatea creării unei arte noi, susţin unii.
Dar, atenţie! – deja noi ne aflăm în aria disputelor contemporane, tezele de mai sus „făcând abstracţie” de avangarda clasică ucraineană, care a fost şi a rămas o certitudine, referindu-se – tezele – la absenţa suflului proaspăt, postmodern, contemporan-european, transoceanic în cultura şi literatura ucraineană.    
Teoreticianul postmodernismului (eu unul cred că postmodernismul ţine de orizonturile testamentare ale avangardei – L.B.) Vladimir Eşkilev propune ca atare situaţie să fie examinată nepărtinitor, atent, susţinând că problema absenţei avangradei ucrainene (contemporane; cea istorică îşi are deja locul tot mai conturat în analele literaturii, artelor, în general) e chiar cea veche, de care vorbeau încă panfuturiştii, cei din asociaţia „Noua generaţie” – nu a fost creat un câmp cultural urban important, nu există dominaţia culturii orăşeneşti, firească pentru contemporaneitatea noastră, de unde şi consecinţele: nici chiar astăzi, avangarda nu are cum şi nu are unde apărea în Ucraina. În esenţa ei, Ucraina mai este ţară agrară, rurală, în care arta îşi asumă datoria de a vorbi din partea poporului şi despre popor, din partea tradiţiei şi despre tradiţie, din partea străbunilor şi despre ei. (Ar fi un Ianus care vede doar cu ochii de pe faţa de la... ceafă. Ar fi ca şi cum un fel de păşunism, de semănătorism, ba chiar... de mioritism rutean...) În genere, arta contemporană, ca să nu vorbim de oarece avangardism, e una marginală, pe când în Europa, în America, după cum se ştie, ea deţine chiar prim-planul. Pentru ca Eşkilev să sublinieze: „Zi de zi, în 10 mii de şcoli ucrainene funcţionează o maşină fabuloasă, care hrăneşte tânăra generaţie cu lucruri arhaice. Graţie funcţionării acestei maşini, oamenii pur şi simplu îşi pierd interesul pentru literatura ucraineană. Această maşină lucrează, bineînţeles, şi împotriva noastră – a promotorilor artei noi. Dinozaurii au acaparat întreaga putere, oriunde”. (Probabil, astfel de constatări trebuie să ne dea de gândit şi nouă, românilor, în special celor din Interriverania Prutonistreană, alias Moldova Estică, unde tradiţia kitschizată mai face ravagii...) „Iar astăzi noi trebuie să schimbăm radical această situaţie”, conchide Vladimir Eşkilev.
            Este exact ceea ce trebuie remarcat în ce priveşte apariţia avangardei (deja clasice, istorice) în agrara ţară Ucraina. (Anticipativ şi reiterativ, să menţionăm că, totuşi, avangarda din anii 20-30 ai secolului trecut a cunoscut şi izbânzi la Kiev, Harkov, pe malurile Niprului...). Adică, din punct de vedere... obiectiv, futurismul ucrainean apărea oarecum în mod paradoxal, parcă... neîntemeiat, dar, totuşi, existent! Deoarece avangarda, futurismul propriu-zis – cel puţin în Rusia, ca parte componentă a avangardei europene, – era o consecinţă a procesului intens de urbanizare. Însă în Ucraina dominantă a fost şi rămânea cultura rurală. Până şi scriitorii care, la răscruce de secole, erau consideraţi novatori – Ukrainka, Lepkiy, Zerov, Kobîleanskaia, – în principiu scriau numai şi numai despre sat. Precum menţionează Ivan Reabciy, exegetul operei lui Mihail Semenko: „La noi nici nu mirosea a urbanizare. A prins „a adia” abia în timpul de la urmă, odată cu noile mode literare. Până şi în timpul puterii sovietice, când satul era distrus tot mai necruţător, lucrările legate de viaţa urbană şi oarece noutăţi socio-existenţiale erau destul de slabe, fără să fie în stare să creeze propriul curent artistic. Cu atât mai uimitor e însă că aceasta i-a reuşit lui Semenko care, în mod conştient, tindea să europenizeze şi să urbanizeze literatura ucraineană”. De unde şi piezişa, dar nu ostila constatare că, de fapt, futurismul a fost unica artă care a tins pe cale forţată să introducă cultura ucraineană în secolul XX, fără consimţământul acesteia. „Noi trebuie să ajungem din urmă ziua de azi” – iată unul dintre memorabilele îndemnuri ale lui Mihail Semenko, lansat în anul 1914 în revista „Quaerofuturismul”, continuând, explicit, programatic: „Dorim ca prin mişcare artificială (штучним рухом) să apropiem arta noastră de hotarele, după care începe noua eră a artei mondiale”. Futurismul se afirma ca unică forţă în lupta cu stagnarea culturală, spirituală în Ucraina aflată la răspântii de istorie şi destin.
Oleg Ilniţki, important exeget al avangardei istorice ucrainene, scrie: „Debutul futurismului ucrainean se întâmpla pe când societatea ucraineană practic deja hotărâse cum trebuie să fie noua ei cultură naţională. Principiul de bază al culturii consta în renunţarea la narodnicism şi provincialism”. Însă intelectualitatea din acele timpuri nu se decidea să accepte noua cultură care respingea tradiţia şi pe idolul perpetuu al culturii ucrainene – Taras Şevcenko. Ilniţki menţionează că arta care nu apela la sentimente naţionale era declarată străină şi „deconspirată în tentativele ei de a se infiltra în spaţiile naţionale”, spre a le distruge. „Impulsurile iniţiale ale futurismului ucrainean de la sfârşitul primului război mondial s-au manifestat ca lovituri date concepţiilor literare şi naţionale general acceptate. Iar energia critică era orientată nu spre elucidarea sensurilor şi înţelegerea noii fenomenologii artistice, ci spre lichidarea oricăror semnalmente ale ei din conştiinţa societăţii”, mai subliniază Ilniţki.
Poate că intelectualitatea a fost prima care nu a dorit să accepte futurismul, în 1918 criticul Gruşevski scriind: „Până în prezent, futurismul nu a reuşit să dea rădăcini adânci pe ogorul literaturii ucrainene: permanentele şi îndelungatele tradiţii ale literaturii ucrainene nu i-a permis respectivei „direcţii” literare să se dezvolte din plin”. (Cu toate că aceste tradiţii erau puse categoric sub semnul îndoielii de Mihail Semenko care, în manifestul „Eu însumi” (1914), scria categoric: trebuie „să accelerăm. În asta ne constă consecvenţa. Lasă-i pe părinţii noştri (care nu ne-au lăsat nimic ca moştenire) să se aline cu arta „natală”, trăindu-şi veacul împreună cu ea; noi, tinerii, nu le vom întinde mâna. Haideţi să ajungem din urmă ziua de azi!”)
                Savantul Iu. Mejenko opina că: „Futurismul nu poate să-şi găsească în mod firesc loc în poezia ucraineană, care e legată de psihologia unui popor ce construieşte, şi nu a unuia ce risipeşte, deoarece nu există ceva ce ar putea fi risipit... Dacă simbolismul mai are „oarece tradiţie” şi un „sol natural” în Ucraina, futurismul nu are absolut nimic”. În timp ce acelaşi M. Semenko încerca să generalizeze destrucţiunea şi în arta ucraineană, scriind: „Prin sine, destrucţiunea reprezintă unul dintre fronturile panfuturismului. Precum se ştie, sistemul panfuturist se împarte în două componente: panfuturismul general (panfuturismul dialectic, filozofia panfuturismului) şi panfuturismul special (activ, panfuturismul revoluţionar – destrucţiunea, construcţia, meta-arta).
Noi susţinem că arta trebuie lichidată sau, ceea ce e unul şi acelaşi lucru, arta se va autolichida. Cum s-ar putea face asta în mod practic? Acesta şi este teatrul operaţiunilor militare al destrucţiunii”. (1922).
Astfel, noua fenomenologie artistică, definită şi ca primă avangardă ucraineană, nu era luată în serios de critică. Pe atunci, printre intelectualii ucraineni bântuia moda să se lanseze cele mai deocheate invective la adresa avangardei, futurismului, în special, condamnat pentru spiritul său străin sub aspect ideologic şi estetic matricelor naţionale. De unde concluzia lui O. Ilniţki că în Ucraina lipseau criticii şi oamenii de ştiinţă pregătiţi pentru întâlnirea cu avangarda. Ba şi mai grav: din acele timpuri de afirmare relativ fructuoasă a avangardei, respingerea futurismului a devenit poziţie magistrală pentru literaturologia clasică ucraineană, poziţie dominantă până în prezent.
           Dacă astfel de atitudini obscurantiste nu putea să-i oprească din acţiune pe futuriştii propriu-zis, pe cei mai dotaţi reprezentanţi ai lor, Mihail Semenko, Gheo Şkurupi, Iulian Şpol, Oleksa Slisarenko (ei au fost „opriţi” – toţi, în 1937 – doar de gloanţele călăilor bolşevici), bineînţeles că ele descurajau eventualii critici adevăraţi, competenţi ai avangardei; adevăraţii ei exegeţi, esteticieni, istorici, de unde şi constatarea criticului V. Kacianiuk care, încă în 1930, scria despre cei 16 ani de existenţă ai avangardei ucrainene: „Astăzi noi nu dispunem de niciun studiu, ba chiar de niciun articol serios, care ar aprecia obiectiv rolul futurismului în procesul literar al Ucrainei Sovietice. Plus la asta, încă nu sunt elucidate anumite date, anumite materiale rămânând inaccesibile, unele dintre care fiind rarităţi bibliografice, altele, la fel (în manuscris), – păstrate în sertarele meselor unor tovarăşi care, într-un mod sau altul, sunt legaţi de mişcarea futuristă. Fireşte, multe dintre aceste materiale s-au pierdut”. De aici şi imposibilitatea subsemnatului de a identifica barem anii de viaţă ai unor autori antologaţi (Oleksandr Korj, Volodimir Hareaiv, Iuri Paliciuk...), iar despre alţii aflând doar date extrem de sumare, vagi. Astfel că avangarda ucraineană abia începe a fi adusă în prim-planul atenţiei exegeţilor, iar arhivele ei urmează să fie completate şi instituţionalizate.

Aceeaşi atavică problemă: Ucraina sau Malorossia?

Fireşte, îndemnul de europenizare în fosta colonie ţaristă, ajunsă oarecum doar cvasi-colonie sovietică, nu plăcea multora „de la centru”, care ţineau – în continuare şi morţiş! – să fie „fraţi mai mari”, care aveau alergie la numele unei posibile ţări Ucraina, preferându-l pe cel, parcă sigilat „pentru eternitate”, de colonialismul ţarist – Malorossia (Rusia Mică – aşa ar veni). Iar Mikola Hviliovi chiar scrie un studiu polemic intitulat „Ucraina sau Malorossia?”, în care îi dă ripostă unui băgător de seamă hipervigilent din  metropola bolşevismului, unui oarecare Iurineţ, care, „când cade

miercuri, 18 iunie 2014

VĂ INVITĂM LA FESTIVALUL DE LITERATURĂ



Uniunea Scriitorilor din România / Institutul Cultural Român /
Filiala Chişinău a U.S.R. / Uniunea Scriitorilor din Moldova

FESTIVALUL DE LITERATURĂ 
„BUCUREŞTI – CHIŞINĂU – ORHEIUL VECHI”
20-21 iunie 2014


Program


Vineri, 20 iunie

            Colocviul „Două state – o singură literatură”


   09,30 – 11,30. Sala cu oglinzi a USM (str. 31 august, nr. 98).
   Cuvânt din partea gazdelor: Arcadie Suceveanu, Vitalie Ciobanu
   Cuvânt din partea oaspeţilor: Varujan Vosganian, Gabriel Chifu
   Prezentarea participanţilor
   Comunicări. Moderatori: Leo Butnaru, Mihai Zamfir
   12,00 – 14,00. Un grup de participanţi – Întâlnire cu studenţii şi profesorii Universităţii de Stat din Moldova (str. Kogălniceanu, nr. 65).
Componenţa primului grup: Ruxandra Cesereanu, Gabriel Chifu, Rita Chirian, Petru Cimpoeşu, Dan Cristea, Simona Grazia-Dima, Dumitru Augustin Doman, Gellu Dorian, Marian Drăghici, Angelo Mitchievici, Eugeniu Nistor, Victor Olaru, Victor Gh. Stan, Vasile Romanciuc, Vitalie Ciobanu, Em. Galaicu-Păun, Dumitru Crudu. Oficiu de gazdă: poeta şi profesorul universitar Maria Şleahtiţchi, Leo Butnaru, preşedintele Filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România. Participă actorul Constantin Chiriac.
12,00 – 14,00. Al doilea grup de participanţi – Întâlnire cu studenţii şi profesorii Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” (str. Creangă, nr. 1).
Componenţa celui de-al doilea grup: Radu Aldulescu, Aurel Maria Baros, Nicolae Corlat, Nichita Danilov, Carolina Ilica, Ion Tudor Iovian, Ioan Lascu, Adrian Lesenciuc, Ioan Moldovan, Ştef, Varujan Vosganian, Mihai Zamfir, Grigore Chiper, Teo Chiriac, Nicolae Spătaru.
Oficiu de gazdă: criticul literar şi profesorul universitar Alexandru Burlacu, Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova. Participă actorul Constantin Chiriac.
17,00 – 18,30. Prezentări de carte. Recital al poeţilor participanţi la Festival. Sediul U.S.M.
18,30. Recitalul actorului Constantin Chiriac: Domnule si frate Eminescu (25 minute), la Sala Mică              a Teatrului Naţional

Sâmbătă, 21 iunie

Ora 9,00. Plecare la Orheiul Vechi.
      10,30 – 11,00. Vizitarea complexului muzeal medieval Orheiul Vechi (localităţile Butuceni şi Trebujeni).
11,30 – 12,30. Continuarea recitalului poetic: „Pe stânci, la Butuceni” (În preajma bisericii „Sfânta Maria” de pe culmea Butucenilor); Criticii prezenţi la Festival (Dan Cristea, Mihai Zamfir) votează cel mai bun poem (o lucrare a unuia dintre artiştii plastici notorii) şi înmânează Premiul „Pe stânci”. Înmânarea Premiilor Filialei Chişinău a U.S.R. 
13,00 – 13, 30. În drumul de întoarcere: vizitarea Casei-muzeu „Alecu Donici”.

14,30 – 15, 30.  Opţional, vizitarea Cramei de la Cricova.

sâmbătă, 14 iunie 2014

20 - 21 IUNIE 2014



Uniunea Scriitorilor din România,
Institutul Cultural Român,
Filiala Chişinău a USR,
Uniunea Scriitorilor din Moldova
organizează
FESTIVALUL DE LITERATURĂ 
„BUCUREŞTI – CHIŞINĂU – ORHEIUL VECHI”
20-21 iunie 2014

Program

Vineri, 20 iunie

            Colocviul „Două state – o singură literatură”

        09,30 – 11,30. Sala cu oglinzi a USM (str. 31 august, nr. 98).
        Cuvânt din partea gazdelor: Arcadie Suceveanu, Vitalie Ciobanu
        Cuvânt din partea oaspeţilor: Varujan Vosganian, Gabriel Chifu
        Prezentarea participanţilor
        Comunicări. Moderatori: Leo Butnaru, Mihai Zamfir.
        12,00 – 14,00. Un grup de participanţi – Întâlnire cu studenţii şi profesorii Universităţii de Stat din Moldova (str. Kogălniceanu, nr. 65).
Componenţa primului: Gabriela Adameşteanu, Radu F. Alexandru, Gabriel Chifu, Petru Cimpoeşu, Dan Cristea, Vasile Dan, Dumitru Augustin Doman, Gellu Dorian, Marian Drăghici, Sorin Lavric, Angelo Mitchievici, Ioan Moldovan, Eugeniu Nistor, Victor Olaru, Ioan Es. Pop, Cornel Ungureanu, plus un grup de colegi din Chişinău, Bălţi. Recitalul actorului Constantin Chiriac din poezia lui Lucian Blaga (Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu).
Oficiu de gazdă: poeta şi profesorul universitar Maria Şleahtiţchi, Leo Butnaru, preşedintele Filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România.
12,00 – 14,00. Al doilea grup de participanţi – Întâlnire cu studenţii şi profesorii Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” (str. Creangă, nr. 1).
Componenţa celui de-al doilea grup: Corneliu Antoniu, Aurel Maria Baros, Ruxandra Cesereanu, Nicolae Corlat, Horia Gârbea, Ion Tudor Iovian, Ioan Lascu, Adrian Lesenciuc, Aurel Pantea, Nicolae Prelipceanu, Cassian Maria Spiridon, Victor Gh. Stan, Traian Ştef, Florin Toma, Ioan Radu Văcărescu, Varujan Vosganian, Mihai Zamfir, plus un grup de colegi din Chişinău, Bălţi. Recitalul actorului Constantin Chiriac Domnule si frate Eminescu (Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu).
Oficiu de gazdă: criticul literar şi profesorul universitar Alexandru Burlacu, Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova.
17,00 – 18, 30. Prezentări de carte. Recital al poeţilor participanţi la Festival. Sediul USM.

Sâmbătă, 21 iunie

Ora 9,00 – 10, 00. Plimbare prin Chişinău.
10, 00. Plecare la Orheiul Vechi.
10,30 – 11,00. Vizitarea complexului muzeal medieval Orheiul Vechi (localităţile Butuceni şi Trebujeni).
11,30 – 12,30. Continuarea recitalului poetic: „Pe stânci, la Butuceni” (În preajma bisericii „Sfânta Maria” de pe culmea Butucenilor); Înmânarea Premiului „Pe stânci” pentru cel mai bun poem (O lucrare a unuia dintre artiştii plastici notorii). Înmânarea Premiilor Filialei Chişinău a USR.
13,00 – 13, 30. În drumul de întoarcere: vizitarea Casei-muzeu „Alecu Donici”.
14,30 – 15, 30.  Opţional, vizitarea Cramei de la Cricova (achitarea intrării – personal).

vineri, 13 iunie 2014

NELINIŞTEA...



24.VI.1993

Aseară, în sumarul emisiunii „Simpozion” la TVR, e anunţat şi un moment Ioanid Romanescu. Eram pregătit să urmăresc prezenţa dragului meu coleg ieşean şi, după miezul nopţii, când se termină emisiunea (la 00, 45!). Chiar eram gata să-i telefonez poetului, ştiind că-i voi face o mică bucurie. Însă pe la 22,30 îmi telefonase însuşi Ioanid, spunându-mi că volumul de poezie „Iluzia necesară” e ca şi tipărit, dar aşa şi n-am clarificat noi noţiunea aia de
Laputa sau Lapyta sau mai ştiu eu cum apare într-o poezie. „Ţi-am aşteptat precizările”, zise dojenitor Ioanid. Eu, martori având, îi spun că vineri-sâmbătă-duminică am încercat să-i tot telefonez de la Costineşti, însă… „Păi da, că am fost plecat, – spune deja împăciuitor Ioanid, – în fond, nu e un moment prea important”. Important, fac eu, că peste o oră şi ceva o să privesc „Simpozionul”, unde vei apărea. „Da, domnule, mi-au telefonat şi mie la serviciu. Voi sunteţi pe acelaşi fus orar cu Bucureştiul?”, se interesează poetul. Da, nici la Chişinău nu e mai târziu decât la Iaşi, nu voi dormi, voi privi.
Moment sobru – Ioanid a citit versuri, apoi s-a întreţinut în dialog cu dl Munţu, realizatorul emisiunii. Panorama celor 24 de cărţi de poezie pe care le-a editat Romanescu. Bine. Fireşti motive pentru felicitări.
P.S. Referitor la insulă, nu ar avea motive să se îngrijoreze: corect e – Laputa. Guliver are chiar aşa: „O călătorie în Laputa”.

Ion Groşan ca exemplu al neogoirii, nonconformismului şi prezenţei incomode pentru destui „sobri” posmăgoşi/ pesmetoşi (pe la posmag/ pesmet). După copioasa degustare de vinuri oferită de prefectul Constanţei, la Costineşti a intrat niţel în conflict cu poliţia civilă. Spre dimineaţă, cam închinat, fără ecuson la piept, fără acte de identitate asupra sa, cam rebel, a fost reţinut de reprezentanţii puterii, până s-a reuşit a clarifica situaţia şi persoana protagonistului ei. Unii îl invidiază că e pe albia cea bună a prosperării materiale. Şi pentru că, fireşte, este indiscutabil talentat. (Ceva ce se mai ştie…)

joi, 12 iunie 2014

FESTIVALUL DE LITERATURĂ, 20-21.VI.2014



Uniunea Scriitorilor din România,
Institutul Cultural Român,
Filiala Chişinău a USR,
Uniunea Scriitorilor din Moldova
organizează
FESTIVALUL DE LITERATURĂ 
„BUCUREŞTI – CHIŞINĂU – ORHEIUL VECHI”
20-21 iunie 2014

Program

Vineri, 20 iunie

            Colocviul „Două state – o singură literatură”

   09,30 – 11,30. Sala cu oglinzi a USM (str. 31 august, nr. 98).
   Cuvânt din partea gazdelor: Arcadie Suceveanu, Vitalie Ciobanu
   Cuvânt din partea oaspeţilor: Varujan Vosganian, Gabriel Chifu
   Prezentarea participanţilor
   Comunicări. Moderatori: Leo Butnaru, Mihai Zamfir.
   12,00 – 14,00. Un grup de participanţi – Întâlnire cu studenţii şi profesorii Universităţii de Stat din Moldova (str. Kogălniceanu, nr. 65).
Componenţa primului grup din ţară: Gabriela Adameşteanu, Radu F. Alexandru, Gabriel Chifu, Petru Cimpoeşu, Dan Cristea, Vasile Dan, Dumitru Augustin Doman, Gellu Dorian, Marian Drăghici, Sorin Lavric, Angelo Mitchievici, Ioan Moldovan, Eugeniu Nistor, Victor Olaru, Ioan Es. Pop, Cornel Ungureanu, plus un grup de colegi din Chişinău, Bălţi. Oficiu de gazdă: poeta şi profesorul universitar Maria Şleahtiţchi, Leo Butnaru, preşedintele Filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România.
12,00 – 14,00. Al doilea grup de participanţi – Întâlnire cu studenţii şi profesorii Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” (str. Creangă, nr. 1).
Componenţa celui de-al doilea grup din           ţară: Corneliu Antoniu, Aurel Maria Baros, Ruxandra Cesereanu, Nicolae Corlat, Horia Gârbea, Ion Tudor Iovian, Ioan Lascu, Adrian Lesenciuc, Aurel Pantea, Nicolae Prelipceanu, Cassian Maria Spiridon, Victor Gh. Stan, Traian Ştef, Florin Toma, Ioan Radu Văcărescu, Varujan Vosganian, Mihai Zamfir, plus un grup de colegi din Chişinău, Bălţi. Oficiu de gazdă: criticul literar şi profesorul universitar Alexandru Burlacu, Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova.
17,00 – 18, 30. Prezentări de carte. Recital al poeţilor participanţi la Festival. Sediul USM.

Sâmbătă, 21 iunie

Ora 9,00 – 10, 00. Plimbare prin Chişinău.
10, 00. Plecare la Orheiul Vechi.
10,30 – 11,00. Vizitarea complexului muzeal medieval Orheiul Vechi (localităţile Butuceni şi Trebujeni).
11,30 – 12,30. Continuarea recitalului poetic: „Pe stânci” (în preajma bisericii „Sfânta Maria” de pe culmea Butucenilor); Înmânarea Premiului „Pe stânci” pentru cel mai bun poem (O lucrare a unuia dintre artiştii plastici notorii). Înmânarea Premiilor Filialei Chişinău a USR.
13,00 – 13, 30. În drumul de întoarcere: vizitarea Casei-muzeu „Alecu Donici”.

14,30 – 15, 30.  Opţional, vizitarea Cramei de la Cricova (fiecare doritor îşi plăteşte intrarea).

miercuri, 11 iunie 2014

Anna AHMATOVA - Poeme


Din poezia lumii

Anna Ahmatova (Gorenko) s-a născut în preajma Odesei, în localitatea Bolşoi Fontan. Tatăl său fusese inginer-mecanic de marină. Curând, familia se stabileşte în nordicul şi imperialul Ţarskoe Selo, unde Anna avea să se afle până la 16 ani. Învaţă a citi după abecedarul lui Lev Tolstoi. Studiază la gimnaziul de fete. Primele versuri le scrie pe când avea 11 ani. În 1905, părinţii divorţează şi mama cu copiii reiau calea sudului, stabilindu-se în oraşul Eupatoria din Crimeea. Ultima clasă de gimnaziu o face la Kiev, după care e admisă la Facultatea de Drept a Şcolii Superioare din acest oraş. În 1910 se căsătoreşte cu poetul Nikolai Gumiliov, dar după trei ani divorţează. La Petersburg frecventează Cursurile Superioare de Istorie şi Literatură. Scrie versurile ce aveau să intre în prima sa carte, „Seară” (1912), pe care deja o semnează cu pseudonimul Ahmatova (după numele unei străbunici ce se considera descendentă din Hoarda de Aur). În ce priveşte orientarea poeto-canonică, Ahmatova scria: „În 1910 se acutizase criza simbolismului şi poeţii începători nu mai aderau la acest curent. Unii din ei înclinau spre futurism, alţii – spre akmeism. Împreună cu colegii mei din primul „Atelier al poeţilor” – Mandelştam, Zenkevici şi Narbut – ne-am făcut akmeişti”. Un timp este secretarul asociaţiei „Atelierul poeţilor”, care edita revistele „Apollon” (1909-1917) şi „Hiperboreanul” (1912-1913). Unul din capii de şcoală era Nikolai Gumiliov, ce menţiona: „În schimbul simbolismului vine o nouă orientare care, oricum s-ar numi, akmeism (de la grecescul akme – nivel superior, perioadă a înfloririi) ori adamism (o clară şi sigură privire bărbătească asupra vieţii), necesită un mai pregnant echilibru de forţe şi o mai exactă cunoaştere a relaţiilor dintre subiect şi obiect, decât le avea simbolismul”.
Transgresând experienţele şi achiziţiile estetico-particularizatoare ale simbolismului, akmeismul a constituit primele trepte spre şi în avangardă, introducând în prozodia rusă (şi) versul liber. Discursul se apropie de oralitate şi e subordonat, în principiu, sensului mai direct, mai deschis. În această linie a „prozaizării” poemului, temperării intonaţiilor exaltate ale simbolismului, Anna  Ahmatova este cu adevărat protagonistul, corifeul akmeismului. În notele autobiografice poeta scria: „Revolta noastră contra simbolismului a fost absolut îndreptăţită, deoarece noi ne simţeam deja oameni ai secolului 20 şi nu doream să rămânem în secolul precedent”
Monumentul Annei Ahmatova 
          pe malul râului Neva                                           
În 1914, editează cea de-a doua carte, „Mătănii”. Peste trei ani îi apare volumul „Stolul alb”. După revoluţie lucrează la biblioteca Institutului de Agronomie. În 1921 publică volumul „Pătlagină” (Podorojnik), iar în anul următor – „Anno Domini MCMXXI”. Scrie studii despre creaţia lui Puşkin. De pe la începutul anilor ’20, versurile nu-i mai sunt solicitate pentru publicare sau re-publicare. În toamna anului 1925 este exclusă din Uniunea Scriitorilor din Rusia drept „poet neproletar”. După război, scrie eseuri, proză. În 1962 încheie „Poemul fără erou” la care a lucrat circa două decenii. Alte cărţi: „Goana timpului” (1965), „Tainele meseriei” (1936 -1960), „Elegii nordice” (1940-1945). Memorii despre A. Blok şi A. Modigliani. Traduceri, inclusiv din poezia română.



Trei poeme

1

Da, am iubit adunături nocturne, până-n dimineaţă, –
Pe micuţa masă paharele ca de gheaţă,
Peste cafeaua neagră subţire abur aromat,
A căminului greu şi roşu jar de iarnă, aţâţat,
Veselia glumei literare muşcătoare, subtilă,
Şi prima ocheadă-a amicului, neputincioasă şi umilă.

2

Ispită n-a existat. Ispita în tihnire trăieşte,
Ea roade postitorul, preasfinţitul îl asupreşte

Şi în miezul nopţii de mai peste jună călugăriţă
Ţipă istovit precum o rănită vulturiţă.

Iar desfrânaţilor şi păcătoaselor amabile-n fiece ungher
Nu le este cunoscută-mbrăţişarea braţelor de fier.

3

Oare nu din motiv că lăsând blestemata neseriozitate,
Privesc adânc tulburată la palatele întunecate?
De-acum obişnuită cu înalte zvoniri preacurate,
De-acum judecată după legi pe pământ neumblate,
Eu, ca o criminală, mă mai târăsc spre acel loc
De execuţie îndelungă, arsă de al ruşinii foc.
Şi văd oraş minunat, şi aud glasul celui iubit,
De parcă încă n-ar exista tainicul mormânt,
Unde, lângă cruce, îngenunchind în arşiţă şi brumă,
Eu trebuie să aştept judecata grea, de pe urmă.

1917

luni, 9 iunie 2014

FESTIVAL DE LITERATURĂ, 20-21 IUNIE 2014



Uniunea Scriitorilor din România,
Institutul Cultural Român,
Filiala Chişinău a USR,
Uniunea Scriitorilor din Moldova
organizează
FESTIVALUL DE LITERATURĂ 
„BUCUREŞTI – CHIŞINĂU – ORHEIUL VECHI”
20-21 iunie 2014

Program

Vineri, 20 iunie

            Colocviul „Două state – o singură literatură”

        09,30 – 11,30. Sala cu oglinzi a USM (str. 31 august, nr. 98).
        Cuvânt din partea gazdelor: Arcadie Suceveanu, Vitalie Ciobanu
        Cuvânt din partea oaspeţilor: Varujan Vosganian, Gabriel Chifu
        Prezentarea participanţilor
        Comunicări. Moderatori: Leo Butnaru, Mihai Zamfir.
        12,00 – 14,00. Un grup de participanţi – Întâlnire cu studenţii şi profesorii Universităţii de Stat din Moldova (str. Kogălniceanu, nr. 65).
Componenţa primului grup din ţară: Gabriela Adameşteanu, Radu F. Alexandru, Gabriel Chifu, Petru Cimpoeşu, Dan Cristea, Vasile Dan, Dumitru Augustin Doman, Gellu Dorian, Marian Drăghici, Sorin Lavric, Angelo Mitchievici, Ioan Moldovan, Eugeniu Nistor, Victor Olaru, Ioan Es. Pop, Cornel Ungureanu, plus un grup de colegi din Chişinău, Bălţi. Oficiu de gazdă: poeta şi profesorul universitar Maria Şleahtiţchi, Leo Butnaru, preşedintele Filialei Chişinău a Uniunii Scriitorilor din România.
12,00 – 14,00. Al doilea grup de participanţi – Întâlnire cu studenţii şi profesorii Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” (str. Creangă, nr. 1).
Componenţa celui de-al doilea grup din           ţară: Corneliu Antoniu, Aurel Maria Baros, Ruxandra Cesereanu, Nicolae Corlat, Horia Gârbea, Ion Tudor Iovian, Ioan Lascu, Adrian Lesenciuc, Aurel Pantea, Nicolae Prelipceanu, Cassian Maria Spiridon, Victor Gh. Stan, Traian Ştef, Florin Toma, Ioan Radu Văcărescu, Varujan Vosganian, Mihai Zamfir, plus un grup de colegi din Chişinău, Bălţi. Oficiu de gazdă: criticul literar şi profesorul universitar Alexandru Burlacu, Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova.
–   17,00 – 18, 30. Prezentări de carte. Recital al poeţilor participanţi la Festival. Sediul USM.

Sâmbătă, 21 iunie

        Ora 9,00. Plecarea la Orheiul Vechi.
        10,30 – 12,00. Vizitarea complexului muzeal medieval Orheiul Vechi (localităţile Butuceni şi Trebujeni).
12,30 – 13,45. Continuarea recitalului poetic: „Pe stânci, la Butuceni” (În preajma bisericii „Sfânta Maria” de pe culmea Butucenilor); Înmânarea Premiului „Pe stânci” pentru cel mai bun poem (O lucrare a unuia dintre artiştii plastici notorii). Înmânarea Premiilor Filialei Chişinău a USR.

– 16, 30. Revenirea la Chişinău. Opţional: vizitarea Cramei de la Cricova (fiecare doritor îşi plăteşte intrarea).