vineri, 14 iulie 2023

A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ...

 


Leo Butnaru

CARE ESTE BASMUL DUMNEAVOASTRĂ PREFERAT?

(Interacțiune-viziune între ochiul magic și ochiul... imagic) 

Răspunsul poate veni doar în urma unei iminente (ca de la sine, din... oficiu) treceri în revistă a minunățiilor copilăriei, care au fost poveștile. Iar o astfel de invocare afectiv-imaginativă a unei averi atât de aparte, cu subiectele depănate de părinți, bunici sau aflate din primele cărți citite, mie unuia avea să mi se întâmple (și) la cinci fuse orare depărtare de piciorul nostru de plai, în Ulan Bator. În iunie1989, călătoream prin Mongolia și, pe când mă aflam în aeroportul din Ulan Bator, de unde aveam să decolăm spre sud-vestul imenselor stepe, spre marginile marelui deșert Gobi, Urinhe, colegul amfitrion, însoțitorul micii noastre delegații din trei scriitori urss-iști (încă...), la un moment dat îmi face semn să privesc spre o copiliță care citea într-o carte, ce se dovedi a fi, totuși, nu una oarecare, ci chiar... „Rumân ardân ulgar” (!), adică – „Povești populare românești”! Ce semn, ce coincidență! Făcurăm cunoștință: pe fetița cititoare de basme o chema Ariunaa (Adorata!). Țineam în mână acea carte „exact” la 40 de ani de la venirea-mi pe lume, demult-demult fiind și eu copilul care a cunoscut adevărate constelații de basme, fascinat, luminat, instruit de ele. Astfel că, în zborul de circa 2 ore spre punctul de destinație, cu o escală la baștina lui Ginghis Han, aveam să-mi amintesc șiruri din minunatele basme, zise nemuritoare; aveau să-mi treacă prin fața ochilor minții multe cărți de povești, care mi-au marcat post-pruncia și, probabil, cercetate prin prismele vârstei și experienței, mi-au modelat caracterul și destinul. Mi-am amintit și de un volum de povești populare „moldovenești”, adică românești, însă, pe atunci, între Prut și Nistru, această noțiune fundamentală a ființării noastre era prohibită. Apoi, uimitor! acolo, în patria ginghishanizilor,  mi-a revenit în lumina minții și o impresionată culegere (chiar) de povești... mongole (!), traduse și editate la Chișinău; țin minte că ea avusese un puternic impact de fascinație asupra imaginației mele și cred că, predestinat, încă de pe atunci, destinul mă proiecta, peste decenii, într-o altă întâmplare uluitoare, ca hazard... providențial! Aproape și ea ca un basm, călătoria prin țara stepelor, iurtelor, herghelegiilor, dunelor, cămilarilor... Astea în interacțiune cu poveștile lui Ion Creangă, toate minunate, captivante, pentru, cum spunea cineva, ființe de la 7 la 70 de ani; bineînțeles, în devălmășie cu basmele cu Feți Frumoși și Ilene Cosânzene, apa vie, merele de aur din grădina fermecată, fete din familii modeste ce ajung prințese, cai năzdrăvani, păsări măiestre și câte și mai câte!
        Treceri în revistă similare mi s-au întâmplat și când editura „Prut Internațional” mi-a propus să scriu prefețe la unele volume din seria „Biblioteca pentru toți copii”, autorii lor fiind Charles Perrault, Mark Twain, Rudyard Kipling, Saint-Exupery, Frații Grimm (în copilăria mea, ce se întâmpla la abia câțiva ani distanță de sfârșitul războiului mondial, în URSS Frații Grimm erau... interziși, de parcă minunatele lor basme, acum/atunci, ar fi fost complicele lui... Hitler!)
        ...Și cum ai alege din atâta bogăție, dintr-o imensă imaginație a lumii un singur basm preferat?! (De parcă ar fi o interacțiune-viziune cercetătoare între ochiul magic și ochiul... imagic.) Cumpănind cu inima, curiozitatea și spiritul copilului, mi-au rămas dragi foarte multe basme, pe care mi-a fost dat să le ascult sau să le citesc la vârstă fragedă. Iar mentalul și sensibilitatea adultului pledează pentru „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără moarte” în tandem cu „Micul Prinț”. 
 


joi, 13 iulie 2023

DIN POEZIA FRANCEZĂ MODERNĂ


Din poezia lumii

                               André GIDE
                              (1869 – 1951)

 
S-a născut la Paris, fiind educat într-un puritanism riguros, ceea ce-l înclina spre protest. În 1890 publică prima sa lucrare, „Caietele lui André Walter”, care, fără a se bucura de succes, s-a dovedit a-i fi cartea de vizită, pentru a intra în saloanele literare, unde a fost prezentat lui Mallarmé și Valéry. În 1896 devine primarul comunei La Roque-Baignard, însă își continuă activitatea literară. În 1897 publică volumul „Bunătăți pământești”, ce atrage atenția criticii de specialitate. Primele cincisprezece cărți le editează pe cont propriu și doar nuvela „Porți strâmte” (1909) îi aduce oarece recunoaștere. Călătorește în Africa, mai apoi publicând volumele inspirate de Congo (1927) și Ciad (1928). În timpul celui de-al doilea război mondial se află în Tunis, unde scrie „Tezeu”, ultima din operele sale importante. Are o activitate susținută în teatru și cinematografie.
În 1947 i se acordă Premiul Nobel, devine doctor honoris causa al Universității din Oxford.
Din bibliografie: Tratat despre Narcis (1891), Poemele lui André Walter (1892), Călătoria lui Urien (1893), Tentativă amoroasă sau Tratatul dorințelor deșarte (1893), Mlaștini (1895), Saul (1898), Prometeu prost încătușat (1899), Corydon. Patru dialoguri socratice (1911).
 
                                                                  În traducerea lui Leo BUTNARU




 
Cântecul rodiei
 
Cu siguranță, trei boabe de rodie
au fost suficiente pentru a-i aminti Proserpinei...*
 
Multă vreme va fi să vă căutați
Fericirea imposibilă pentru suflet.
– Bucurii ale cărnii și bucurii ale simțurilor
Fie un altul să vă condamne,
Amare bucurii ale trupului și simțirii –
Altul să vă judece, eu nicidecum.
 
– Cu adevărat, Didier, filosof fervent, te admir
Odată ce credința în gândul tău nu bucură mintea
Nu crezi într-o alta mai preferabilă.
Dar nu în toate mințile se pot întâmpla astfel de iubiri.
 
Apoi bineînțeles, de asemenea iubesc
Ale sufletului înfiorări mortale,
Bucuriile inimii, bucuriile minții –
Însă pe voi vă cânt eu, plăcerilor.
 
Bucuriile cărnii, tandre ca iarba,
Fermecătoare ca florile gărduceanului viu
Se ofilesc sau se tund mai repede decât lucerna pe șes
Pe care spiritul rău le face să se risipească îndată ce le atingi.
 
Văzul – cel mai tulburător dintre simțurile noastre...
Tot ce nu putem atinge ne întristează;
Mintea prinde gândul mai ușor
Și fie ca mâna noastră să aibă ce ochiul râvnește.
– O! poți atinge orice îți dorești, –
Nathanael, și nu căută posesie mai deplină.
 
Cele mai dulci bucurii ale simțurilor mele
Vin după setea pe care mi-o potolesc.
 
Cu siguranță delicioasă este ceața,
Pe măsură ce soarele răsare peste câmp – delicios e și soarele –
Delicioase ne sunt picioarele desculți pe pământul înrourat
Și pe nisipul răzmuiat al țărmului de mare;
Delicioasă pentru scaldă era apa de izvor;
Să sărut buzele necunoscute pe care buzele mele le-au atins în umbră...
 
Dar uite, fructe – fructe – Nathanael, ce e de spus?
 
– O! că nu le-ai cunoscut,
Nathanael, asta mă duce la disperare...
...Miezul lor era fraged și suculent,
Savuros precum carnea ce sângerează,
Roșu ca sângele picurând din rană.
…Astea nu pretindeau, Nathanael, vreo sete specială;
Au fost oferite într-un coș de aur;
La început gustul le era neplăcut, nespus de insipid;
Nu amintea de gustul niciunui fruct de pe meleagurile noastre;
Amintea de gustul guavei răscoapte
De se părea că miezul lor deja este mort
Și amărăciunea îți umplea gura,
Încât puteai scăpa de ea doar mâncând un alt fruct;
Abia după aceea, dacă mustirea continua
Venea momentul de a o savura;
Și acest moment mi s-a părut mult mai plăcut,
Iar miezul deveni mai puțin grețos.
Coșul a fost golit rapid...
Și doar ultimul fruct l-am lăsat
Fără a-l împărți între noi...
 
Vai! După aceasta, Nathanael, va spune gura noastră
Ce-a fost acea ardentă amăreală?
Nicio apă nu ar putea-o spăla –
Jindul pentru atare fructe ne-a chinuit sufletul din plin.
Trei zile, în piețe, le-am căutat;
Însă vremea deja le trecuse. –
În călătoriile noastre, Nathanael, unde am găsi
Alte fructe noi pentru a ne provoca necunoscute pofte?
 
1897
______________
*Proserpina să țină minte – Proserpina – la romani, Persefona – la greci, zeița lumii morților. O dată, în timp ce culegea flori, pământul s-a deschis și a înghițit-o. Deși Ceres îl convinge în cele din urmă pe Jupiter să-i înapoieze fiica, Persefona nu mai poate reveni pe pământ: ea apucase să mănânce câteva semințe de rodie, act de magie a dragostei, care o va face să nu se mai poată despărți de răpitori.
 

miercuri, 5 iulie 2023

luni, 3 iulie 2023

duminică, 2 iulie 2023

DESPRE POEZIE, CITITORII ȘI NECITITORII EI.

 Pornind de la premisa că, așa cum nu au citit poezie bieții rufoși-nevoiași de pe timpurile lui Baudelaire sau Eminescu, la fel nu citesc poezie nici îm-blugi-ații rufoși de bună voie și „de lux” din prezentul secolului XXI.
    Cum nu au citit poezie tatuații abundent din triburile din junglă, așa nu citesc poezie nici tatuații-milionari care joacă fotbal sau cei care chiulesc și pilesc pe la terase, prin baruri.
    Cum nu citeau poezie papuașii, care își puneau belciuge, inele în nări, la fel nu citesc poezie duduile cu piercing-flecuștețe în nas, pe limbă, pe... olimburic sau chiar mai jos de acestea, în locuri intime (...rușinoase, se zicea cândva.)
    Despre politicienii de azi ca posibil cititori de poezie nu e absolut nimic de vorbit...