A FOST ODATĂ CA NICIODATĂ...

 

Leo Butnaru

CARE ESTE BASMUL DUMNEAVOASTRĂ PREFERAT?

(Interacțiune-viziune între ochiul magic și ochiul... imagic) 

Răspunsul poate veni doar în urma unei iminente (ca de la sine, din... oficiu) treceri în revistă a minunățiilor copilăriei, care au fost poveștile. Iar o astfel de invocare afectiv-imaginativă a unei averi atât de aparte, cu subiectele depănate de părinți, bunici sau aflate din primele cărți citite, mie unuia avea să mi se întâmple (și) la cinci fuse orare depărtare de piciorul nostru de plai, în Ulan Bator. În iunie1989, călătoream prin Mongolia și, pe când mă aflam în aeroportul din Ulan Bator, de unde aveam să decolăm spre sud-vestul imenselor stepe, spre marginile marelui deșert Gobi, Urinhe, colegul amfitrion, însoțitorul micii noastre delegații din trei scriitori urss-iști (încă...), la un moment dat îmi face semn să privesc spre o copiliță care citea într-o carte, ce se dovedi a fi, totuși, nu una oarecare, ci chiar... „Rumân ardân ulgar” (!), adică – „Povești populare românești”! Ce semn, ce coincidență! Făcurăm cunoștință: pe fetița cititoare de basme o chema Ariunaa (Adorata!). Țineam în mână acea carte „exact” la 40 de ani de la venirea-mi pe lume, demult-demult fiind și eu copilul care a cunoscut adevărate constelații de basme, fascinat, luminat, instruit de ele. Astfel că, în zborul de circa 2 ore spre punctul de destinație, cu o escală la baștina lui Ginghis Han, aveam să-mi amintesc șiruri din minunatele basme, zise nemuritoare; aveau să-mi treacă prin fața ochilor minții multe cărți de povești, care mi-au marcat post-pruncia și, probabil, cercetate prin prismele vârstei și experienței, mi-au modelat caracterul și destinul. Mi-am amintit și de un volum de povești populare „moldovenești”, adică românești, însă, pe atunci, între Prut și Nistru, această noțiune fundamentală a ființării noastre era prohibită. Apoi, uimitor! acolo, în patria ginghishanizilor,  mi-a revenit în lumina minții și o impresionată culegere (chiar) de povești... mongole (!), traduse și editate la Chișinău; țin minte că ea avusese un puternic impact de fascinație asupra imaginației mele și cred că, predestinat, încă de pe atunci, destinul mă proiecta, peste decenii, într-o altă întâmplare uluitoare, ca hazard... providențial! Aproape și ea ca un basm, călătoria prin țara stepelor, iurtelor, herghelegiilor, dunelor, cămilarilor... Astea în interacțiune cu poveștile lui Ion Creangă, toate minunate, captivante, pentru, cum spunea cineva, ființe de la 7 la 70 de ani; bineînțeles, în devălmășie cu basmele cu Feți Frumoși și Ilene Cosânzene, apa vie, merele de aur din grădina fermecată, fete din familii modeste ce ajung prințese, cai năzdrăvani, păsări măiestre și câte și mai câte!
        Treceri în revistă similare mi s-au întâmplat și când editura „Prut Internațional” mi-a propus să scriu prefețe la unele volume din seria „Biblioteca pentru toți copii”, autorii lor fiind Charles Perrault, Mark Twain, Rudyard Kipling, Saint-Exupery, Frații Grimm (în copilăria mea, ce se întâmpla la abia câțiva ani distanță de sfârșitul războiului mondial, în URSS Frații Grimm erau... interziși, de parcă minunatele lor basme, acum/atunci, ar fi fost complicele lui... Hitler!)
        ...Și cum ai alege din atâta bogăție, dintr-o imensă imaginație a lumii un singur basm preferat?! (De parcă ar fi o interacțiune-viziune cercetătoare între ochiul magic și ochiul... imagic.) Cumpănind cu inima, curiozitatea și spiritul copilului, mi-au rămas dragi foarte multe basme, pe care mi-a fost dat să le ascult sau să le citesc la vârstă fragedă. Iar mentalul și sensibilitatea adultului pledează pentru „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără moarte” în tandem cu „Micul Prinț”.