În traducerea lui Leo BUTNARU
Las’ copiii să-nvețe semnele scrisului,
Trupșoarele fu, catira misia*
Razilacheia, shanhe, dinbai,
El o școală-ntreagă diriguiește
Și se supără când barem vreun elev
Citește incorect: dânsul e sever,
Tuturor le cere lecția s-o-nvețe,
Iar mătăsosul soare luminează
Încă din dimineața măslinie,
Și curând copiii se vor bucura –
E aproape ora atât de râvnită;
Vine timpul să o ia fuga spre casă,
Unde îi așteaptă ceașca de orez,
Iar aici mai esenzeo, misia,
Așadar, zboară, fluturașule,
Las’ copii să-nvețe semnele scrisului.
______________
*A. Ciacikov folosește un gen de limbaj transrațional în baza limbii chineze (transcris cu cursiv).
poem asirian
Eu însumi Apollo sunt, semeț, cu galliffet!2
Zbor pe bravul bidiviu zis Mustafa!...
Lasă-i să scâncească alde Lev Tolstoi
Și oarecare Garșin3,
În „Patru zile” sau „Război și pace”, –
Pe când eu – cu pieptul plin de decorații
Voi sta-ndelung în cafeneaua „l’ Empire”...
Nu tu, muzo, elegant coafată,
Căreia anticii imnuri îi dedicau,
Trebuie să-mi șoptești înrourate verbe matinale, –
Orășeano, delicato, alintato!...
Dacă-o fi pe Câmpiile Elisee
Să schițez cele cărora de martor le-am fi fost:
Aș începe cu zburătăcita, plecata vară dragă, –
Când am învins primul roman barosan
Intitulat „Blana ghepardului”!...
Și-abia atunci, adolescent smolit,
Am priceput că întârziasem a mă naște...
Iar inima bătea ca pasărea captivă,
Iar mușchii se bombau, se rotunjeau!...
Mie, prizonierului, dragă-mi este aspra
Pânză a prosoapelor cazone
Și n-am ochi să văd finețea civiliei, –
Ce mai! – descătușatul în fiece salon,
Ce-l salutai chiar pe Papa Poincaré4, –
De leagăn eu consider cazărmile kaki
Din preajma pieței pe care sub toridul soare
Bate pasul, aleargă regimentul nostru!
Zece ierni am învățat „arta de-a învinge”,
Verile mă târam în coate spre tranșee, –
Iar când, sleit, mă prăbușeam în pat,
Spuneam pe dinafară prescripții militare!
Și iată anul de foc, nouă sute paisprezece!
Corpul ungar de-armată douăzeci și unu!...
Lupte frontale, aprige, cutezătoare!...
Eu fost-am într-un iad de-a dreptul prea plăcut!
_____________________________
1. Mosul – oraș în Persia de odinioară, Irakul de azi.
Orientul întreg e-aromitoare strană.
Scâncește ca un biet copil șacalul
În zilele ce trec a tristă caravană.
Ali plecă spre nordul depărtat.
Bătăi-a inimii – tandră nicovală –
Derutat se-aude pulsul sincopat.
Cineva parcă-ar sufla din foale.
Am obosit să-mi tot aștept alesul
Și tresar la orice șoapte guturale.
Sub negrul văl obrajii i-s veștezi trandafiri
Și-auzii din murmurul de zvon străin:
Ești prins de bucuria noilor răniri.
_____
*Arîk – în orașele orientale, râuleț artificial, menit a împrospăta atmosfera toridă.
Și-a buzelor tăietură de portocală, –
Sunt gata pentru o sută de table a legilor
Să compun cuvinte de mesă banală...
Trist și palid, îmi poți plânge de milă –
Iar peste-a Sfântului Isac catedrală
Arde-o stea uriașă și inutilă.
De năvălirile-mi necruțătoare....
Etern voi fi rătăcitor pe acolo,
Dedat riturilor năzuitoare...
Cu atâtea verste, versete-ntre noi?...
Schimbându-și zarea șofrănie,
Veni și toamna – zbârcituri, noroi...
Bat vânturile prelungi de urgie
Și de ce chelnerul în opac hotel
Privește-abstras, ca în pustie?...
Nimbate spirite de oameni mari în poze...
Zgârcit, acolo, se topește ceața
Peste desfăcute rodii rotunde și roze.
La ce aș fi de sud întunecat bronzat?...
Obișnuit cu frigu-ți, capitală-nord,
Aice te voi duce până la ultim hat...