Căderea în comă
La cu totul
altceva se gândea lumea când
apostolul
își anunță tratatul despre faptele ierbii
și ale
fluturilor. (Pur și simplu
așa îi veni
trimisului să conferențieze
în baza
dreptului
și stângului
universal.)
Numai că de fapt
nu avea să
vină vorba atât de fapte
cât de ceva
lapte
dar mai ales
despre lăptiugă
niscaiva
ruine parcă (și parce)
de oarece
consecințe subînțelese (de regulă
în cea mai
mare parte neînțelese)
după care
aproape în
disperare de cauză (și călăuză
spirituală)
predicatorul
prinse a
schița niște gesturi ciudate
amenințătoare
până la urmă
intrând iremediabil în
comă
ideatică.
Piatra sisifică și pietre la rinichi
Grație
(sau... din cauza?) supraefortului necesar de-a
urca și de-a
tot relua împinsul pietroiului spre culmi
Sisif nu
poate face pietre la rinichi – de cum apare vreun început
un fir două
de nisip în rărunchi
supraîncordarea
trupului său le elimină
încât Sisif
are rinichii curați
ca la
naștere.
Însă unii răutăcioși zic că
starea
perfectă a organelor în cauză
se datorează
faptului că – prin blestem – Sisif
nu are barem
o pauză pentru un pahar de vin
nu că pentru
chefuri în draci
fără măsură
care atacă
rinichii ficatul
agravând
blestemul
îngrelând
păcatul...
Kazimir Malevici – o imagine la aniversară
În
cunoștință de alb
departe
un om
prin albul
zăpezii parcă
poartă
un imens
drapel invizibil.
Fragment despre feminism
În
garsoniera... (Pardon, madam!
de ce – garsonieră și nu – madamieră?)...
În fine
în odaia cu
aproape toate comoditățile (cealaltă parte a
acestui
cantitativ aproape referindu-se
firește la incomodități
din păcate
existente și ele) odaia
ce miroase a
tutun ieftin (ah, nemiloasele accize ale
monopolului
de stat ce chiar stă pe loc!) și a bilete de loterie
madama
învârte la caterinca ronțăitoare a
râșniței de
cafea. Din boxe Sanyo – ceva Chopin
bineînțeles
bruiat de râșniță
hărăzind o
muzică ce nu-ți aduce fericire
chiar de-ai
fi tu regina nimfomanelor (sau nimfetelor?)
Marlyne
Monroe cea care
suflată de
jos de ventilatoare
a prefigurat
nudismul postmodern transamerican. De altfel cândva
ea însăși
morăriță de cafea
colecționa
postere cu dezlănțuita musculatură a starurilor
pe când în
fața oglinzii
de sub
cagulele sutienului
își lăsa
liberi la vedere oacheșii sâni
imaginându-și
cam cum ar cocheta în păcatul dintâi și
când
părinții nu-i erau acasă
strigând: Ecce mulier!
după care
ca din senin
exulta
într-o bucurie mai că mistică
parcă fără
motiv
la fel de
neașteptat urmată de neagra melancolie a lui Berlioz (nu
nu cel din Maestrul și Margareta lui Bulgakov
ci francezul
dezlănțuit) pe care-l alerga pe clapele pianului. – Ah!
cât a tot
studiat muzica
mâinile ei
gingașe degetele-i subțiri cu minusculii lor pași/ pășuleți
au parcurs
sute
sau poate
mii de kilometri de claviatură alb-neagră
fără să
ajungă undeva...