Primesc următoarea invitaţie:
Stimate domnule Leo Butnaru,
Numele meu este Ozana Cucu-Oancea, sunt fiica scriitorului Nelu Oancea şi vă scriu în legătura cu un proiect editorial legat de Casa Scriitorilor de la Neptun.
Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la înfiinţarea Casei Scriitorilor "Zaharia Stancu", loc unde mi-am petrecut aproape toate verile de când m-am născut şi până astăzi. Având acordul şi sprijinul moral şi logistic al USR, am demarat luna aceasta proiectul de realizare a unei monografii a Casei Scriitorilor de la Neptun.
Aş dori să invit la acest volum monografic şi scriitori basarabeni, care au frecventat de-a lungul timpului (bănuiesc ca după 1990) Casa Scriitorilor "Z. Stancu". Am astfel marea rugăminte de a mă îndruma spre cei care credeţi că mi-ar putea împărtăşi "povestea" lor legata de Vila Scriitorilor de la Neptun.
Monografia va viza, pe de-o parte, reconstruirea "istoriei obiective" a vilei, iar pe de altă parte, reconstruirea "istoriei subiective", desprinsă din amintirile (poveştile!) celor care au frecventat acest loc înainte şi după 1989 (şi este vorba atât de scriitori, cât şi de copii sau de nepoţi de scriitori, de soţii/soţi ai acestora, dar şi de alte persoane, pictori, actori etc. care au avut ocazia sa cunoască Casa Scriitorilor de la Neptun şi ale căror impresii şi amintiri vor întregi imaginea acestui loc). Obiectivul ultim al monografiei va fi cel de a evidenţia rolul pe care l-a jucat Casa Scriitorilor "Z. Stancu" în cei 40 de ani de existenţă pentru comunitatea scriitorilor români (pe diferite dimensiuni: creaţie, odihnă, socializare etc.)
Iată şi un ghid cu totul orientativ care ar putea fi luat în calcul în construirea "povestii":
– perioada în care aţi frecventat Casa Scriitorilor „Zaharia Stancu”;
– primul/cel mai recent contact cu vila (prima/cea mai recentă vacanţă acolo);
– descrierea locului şi a ritualurilor specifice vacanţei acolo (eventual o tratare cronologică, cu accent pe „atunci” – înainte de 1989 – şi „acum” – după 1989);
– enumerarea eventualelor creaţii literare realizate (fie şi în parte) sau inspirate de vacanţa la vila;
– relatarea unor „momente memorabile” (întâmplări, întâlniri, trăiri semnificative);
Nu există o dimensiune fixă pentru texte, dar este de preferat ca ele să nu depăşească 7 pagini. Ideal ar fi ca până cel târziu la finele lunii martie să pot strânge textele necesare reconstruirii istoriei subiective a Casei Scriitorilor "Z. Stancu", pentru a putea definitiva volumul în timp util, astfel încât să apară în acest an aniversar (eh, ideala ar fi fost o lansare chiar la Neptun , fie şi în Septembrie).
Numai bine,
Ozana Cucu-Oancea.
Prin urmare, îmi aduc şi eu modesta contribuţie la demararea proiectului, care îmi pare foarte interesant, readresând această invitaţie colegilor pe care dna Ozana (…crengiană) nu a izbutit să-i contacteze din motivul că nu le cunoaşte adresele. Mă gândesc cu dragoste şi recunoştinţă şi la tatăl domniei sale, regretatul coleg şi prieten Nelu Oancea, care mi-a îngrijit şi publicat la Editura „Eminescu”, unde a fost director, antologia de poeme „Iluzia necesară” (1998).
Concomitent, (re)public (pentru că sunt din… (Re)publica Moldova…) aici unele texte care mi s-au întâmplat pe când eram chiar la Neptun , la „Vila Stancu”, sau când, în Interriverania prutonistreană, la Chişinău, eram doar cu gândul dus într-acolo, .
leo butnaru
POEME ŞI POEŢI ŢINÂNDU-SE DE MÂNĂ
La nouă dimineaţa,
e Arctica.
(Sylvia Plath)
La unul din poli
pe catedrale de gheţari
unde se află Vaticanul pinguinilor imperiali
papalitatea păpătorilor de heringi argintii-albaştri
acolo mi s-a întâmplat un poem laconic încât
poate fi reprodus şi aici –
(pe creasta unui nor – semiluna
ca o focă de foc
pe vârful aisbergului din tărâmurile unde
exoticele noastre dorinţe
se întretaie cu recea
realitate) – de fapt trecuta şi prezenta zămislire
întâmplându-mi-se la Neptun în dreptul Vilei Stancu unde
marea poartă botniţă şi zăbală de stabilopozi caraghioşi
întinzându-şi pe ţărm balele melanjului de spumă
alge şi meduze lentiloforme
lunecoase simpatico-greţoase
uneori îngogoşate în placente de petrol
suprapuse şi supraexpuse ca năzdrăvăniile din textele
zise dadaist-suprarealiste
comentate de veleitari cu ochii încercănaţi
împupilaţi ca un ombilic dedublat al oboselii şi posibil
începutului bolii de rinichi
şi atunci şi acum mirându-mă cum iată
toatele se leagă în lumea aceasta dacă
liantul este reţeaua liberală a poeziei în care
sensurile circulă în toate sensurile
până fireşte se întâmplă accidentul finalului de poem
sau poate de poet precum în cazul Sylviei Plath care
în rochie albă cu trenă lungă de tul transparent
e mireasa ce zboară peste catedralele gheţarilor
eu unul având impresia că bărbatul ce o ţine de braţ
(exact: ca într-o pictură de Chagall)
e unul din viitorii poeţi români sinucigaşi
ambii
cu picioarele gracile plutind deasupra stranelor
altarelor reci precum scria
condrumeaţa sau poate chiar iubita colegului nostru care
în loc să traverseze Styxul traversează
Oceanul Îngheţat de Nord.
18 august 2002
(Cetatea nu e gata de război, 2003)
DIN VACANŢELE DE LA NEPTUN
Conştient că din partea Cuiva mitul n-ar fi decât o
atitudine politicoasă – dar cu un incert subtext indiferent
la sensul gratuităţii existenţei umane (...creatoare...)
nici eu nu sunt din cei ce ar renunţa la fascinanta poveste (totuşi)
ba invocându-l pe Orfeu craiul purtător de liră ba
comunicând via Internet cu Zeus cârmaciul Olimpului ba
lui Hermes ce se plimbă pe ţărm prin spuma valurilor ce-i înfloreşte
aripile de la glezne îngreuindu-i-le –
în timp ce inşii goi ce fac plajă
colegii ceva mai tineri i se plâng de lipsa căilor de acces către zei sau
– fie! – barem către muzele lehuze ce au
trandafiri în loc de viscere şi un ironic zâmbet pe buze
(ceva mai departe – un segment de mare căruia i s-a pus botniţă de
stabilopozi (sau... stabilo-plozi?)); adică acolo
printre muze şi hurmuze în preajma Vilei Stancu
se manifestă necesitatea exprimării încât vară de vară
pe parcursul a câtorva amiezi cineva e aproape fericit
nici pe departe gândindu-se că i s-ar putea întâmpla ca
ultimul vers sau cel din urmă poem să-l trăiască fatal într-o
maşină a Salvării care nu va mai avea rost să ajungă la destinaţie
în urmă în exterior rămânând umanitatea debusolată
şi busola deumanizată şi filmul vechi în care aleargă
cele dintâi locomotive cu panaşuri de fum fluierător în
marginea în gingia de arină a pustiului ce îşi aduce până
în preajma metropolelor sfincşii itineranţi ai dunelor în măciniş
(pustiul ce uimeşte şi umileşte cu fascinaţia second hand a mirajelor
şi cu rumoarea nisipurilor – ziceam – dislocate...)...
...astfel că prietene tu Don Herodot al bătăliilor pe tabla de şah
nu-mi mai spune că nu ai încredere în supra(i)realism de parcă
realitatea ne-ar oferi mai multe premise pentru a ne încrede ei...
7.IV.2003
(Sfinxul itinerant, 2004)
ÎN PREAJMA VILEI STANCU
totul palpită
zodiacul îşi roteşte hora greco-superstiţioasă
lentă ca începutul de Sirtakis
de pe pământ ridicându-se, roua
mai adăstă sub reversul frunzişului
sub venele rămurişului, puţin
dar parcă prelungind totuşi ceva – o
durată, o stare, un hazard de prospeţime
năvoade cu nimic sau, poate
cu lumină; mirt pe fruntea sfârâitoare a
după-amiezii; restricţia pauzei de prânz
închide difuzoarele; răscopt
câte un fruct încearcă să zâmbească a râde
câte o libelulă năucă se loveşte de lentilele
ochelarilor de soare
peşti zburători poposesc pe binoclul căpitanului
Olandezului zburător
e timpul intens, condensat al traiectoriilor
peste care strigă muezinii Balcanilor
în paralelismul religiilor guralive
mi-i dor de Balcic şi re-
compun pe nisip harta într-un chip pur geometric
dând din cap a nu cu gestul de da al bulgarilor
un interpret de folclor apăsându-şi peruca pe che-
lie (sună aproape italieneşte: che-
lie...) când înoată prin golfuleţul ocrotit de stabilopozi stu-
pizi, ţinând – cântăreţul – capul ridicat precum
reptilele mezozoicului
şi cârlionţii artificiali îi scapătă peste ochi
sub paravane de plajă – picioare ridicându-se pe rând
în presupusa artă a nudismului
indivizi ce aduc a borne ruginii
sau, din contră, a stâlpi de sare; talie medie, €uro-
peană; realismul plajei nudiştilor
lipsă de tentaţii, ca şi cum vara e
anotimpul emasculaţiei parţiale a populaţiei
ioc stele şi căluţi de mare
ce se mai află doar prin enciclopedii, dicţionare
prin CD-urile entropiei exoticului, dar
şi derizoriului
printre risipirea de nervi a algelor – pescăruşi
cu aripi de tuş ţipă ceva din procesul intentat lui Bau-
delaire
încerc să-mi reamintesc ermetisme/ barbisme
întru a mă convinge că am foarte puţin în comun cu papa-
galii – aversiunea faţă de mulţime; ies din provizoria criptă a
nisipişului, dându-vă astfel, sper (naivul!), o veste oarecum opti-
mistă în această viaţă de permanentă murire prin(tre) nisipăriile uni-
versului-(şi)-versului)... À bientôt!
20 iunie 2003
(Sfinxul itinerant, 2004)
Scările ce duc de la "Vila Stancu" - la mare
