joi, 14 iunie 2012

SERAFIM SAKA SAU REPUNEREA PLUGULUI ÎN BRAZDĂ


File de jurnal

14.VIII.1981

Leo Butnaru, Ion Pop şi Serafim Saka, 2008
Într-un interviu pe care i-l ia Serafim Saka, Gheorghe Vodă zice: „Cataligiştii sunt cei care, aşezându-se în primele rânduri, nu coboară de pe propriul suport. Teama de a nu fi observaţi. Ei se manifestă atotînţelegători, fiindcă nu-i interesează ce se spune. Şi sar primii, pentru că vin deja prefăcuţi de acasă. Ei şi-au însuşit două moduri de a fi – cel pentru ochii lumii şi cel din care trag foloasele. Îşi depun toate energiile în serviciul ultimului mod. Pentru aceasta îşi ajustează, îşi exersează zilnic zâmbetul şi, dacă nu eşti prea ocupat cu gândurile tale, îi poţi depista la o simplă cătătură. Aceasta mi-i toată povara”.

18.XI.1983

Neşansa lui Saka. Me-se-se-rismul l-a dat gata. L-a divulgat (X…). Oamenii prizăriţi, chiar dacă au nume viguros, sunt predispuşi la slăbiciuni, ca să nu le zic mârşăvii, ceea ce sunt, de fapt, în realitate. Deci, Saka – mare neşansă, mare singurătate, mare ghinion…

luni, 11 iunie 2012

DUPĂ 20+16 ANI...


DIN JURNAL LITUANIAN

21 mai 2012


1976, toamna. Aeroportul Duşanbe. Antanas A. Ionynas - penultimul
din dreapta,
Leo Butnaru - jos, "la asfalt", în centru

La aeroport m-a întâmpinat Donatas Petrošius, poet, directorul de la relaţii internaţionale al Uniunii Scriitorilor din Lituania. După ce mă cazez la hotelul „Ambasador”, stăm cu mai tânărul coleg la o terasă, ne bem berea, mâncăm ceva. Apoi o luăm agale prin oraşul vechi, discutăm de una, de alta, inclusiv de faptul că despre ceea ce spune tânărul meu coleg lituanian: „Pe aici pe la noi, problemele nu se trag atât de la Adam, cât de la Potsdam”. E de înţeles, nu? Da, e vorba de Conferinţa de la Potsdam din iulie-august 1945, la care cealaltă parte a „curajoasele” forţe aliate cu URSS – SUA şi Anglia – le-a lăsat sovieticilor Statele Baltice, precum şi Moldova Estică… Deci, şi problemele noastre tot de pe acolo încep, dragă Donatas…

În munţii Pamir. Leo şi Antanas - în dreapta,
împreună cu gazdele afabile

Uitasem să spun că acest tânăr coleg lituanian la aeroport m-a întâmpinat cu un perfect articular româneşte: „Buna ziua!” Bună să-ţi fie inima! Aflu apoi că Donatas a vizitat România acum nu prea muţia ani, la un festival de poezie. A fost cazat „La Cetate”, la Mircea Dinescu. I s-au tradus în româneşte şi câteva poeme, dar nu a memorizat numele translatorului. Şi acest tânăr poet (are 34 de ani) îmi aminteşte de, să zic, prima mea întâlnire pe viu cu Lituania; îmi aminteşte de un alt poet de acum 36 de ani cu care, în toamna anului 1976, ne-am întâlnit în Tadjikistan, la un festival al tinerilor poeţi din republicile unionale: Antanas A. Ionynas. „Dar el este chiar preşedintele Uniunii Scriitorilor”, îmi spune Donatas calm, în spirit perfect baltic – da, calm, – ceea ce pe mine mă… mă scoate din ţâţânile emoţiei! Cu Antanas fusesem repartizaţi să cutreierăm regiunea Kuleab (munţii Pamir), de la hotarul cu Afganistanul. Ne întâlneam cu crescătorii de bumbac (de drept, pe atunci câmpurile de „aur alb” fuseseră deja recoltate, însă eram duşi pe la întreprinderi în curtea cărora stăteau adevărate coline din puf de bumbac). Ne însoţeau cadre de partid de la cel mai înalt nivel, pentru că – nu?! – eram „fruncea” tinerei literaturi sovietice şi trebuia să fim trataţi ca atare.

După 36 de ani: Leo Butnaru şi Antanas A. Ionynas.
Vilnius, mai 2012

Până poimâine, Antanas-preşedintele se află n-am mai reţinut în ce ţară europeană, de asemenea la manifestări literare, astfel că ne vom vedea joi, astăzi fiind marţi. După care voi reveni cu detalii memorabile din acea călătorie a noastră, când ne-am şi împrietenit, acum mai consemnând doar atât: s-a dovedit că amfitrionii noştri tadjici, chiar dacă turnau vodca nu din sticlă, ci din ceainic (o precauţie… socio-politică sau poate ceva legat de religie), s-au dovedit şi ei să nu ducă „paharul la ureche”, cum spunem noi, astfel că, la vilele de partid unde eram cazaţi, agapele se derulau în cel mai lent şi serios mod posibil, trecând spre orele mici. Astfel că odată, culcându-ne târziu şi cam obosiţi cu Antanas, dimineaţa ne-am trezit cu tencuiala din tavan pe plapomele noastre. Asta e: fusese un cutremur puternic, dar pe care noi, tinerii poeţi lipsiţi de griji, nu-l resimţisem… Pe atunci, eram şi mai tineri decât noul meu prieten Donatas Petrošius (de cele mai multe ori, poeţii se împrietenesc… de la prima vedere).

sâmbătă, 9 iunie 2012

MITUL PERSONAL AL LUI ANATOL CODRU (1936-2010)


                                            File de jurnal

14.VII.1984

Ieri, trec pe la studioul „Moldova-film”. Printr-o uşă întredeschisă a unei săli de montaj îl văd pe Anatol Codru. Mă invită să intru, după care prinde a mi se „jelui” de chinurile cinematografiei. „Iată”, – zice, făcând semn deasupra creştetului: pe perete – un text, probabil o poezie. – „Este a lui Pavel Boţu. L-am rugat s-o scrie şi acum trebuie să o pun în film. I-am dat câteva preţuri, decât s-ar fi cuvenit, dar citeşte-o şi tu – e neînchipuit de proastă…” După prima strofă, n-o mai citesc. Totul e clar. Şi-apoi cunosc bine ce poate P. B.

2.III.1986

Vineri, Anatol Codru a petrecut câteva ore în biroul nostru, dezvăluindu-şi din nou harul de povestitor. Mereu reîntors în cadrul rustic. 
Am scris cam două pagini despre Codru care curând va împlini 50 de ani. Mi le-a solicitat Aurel Ciocanu pentru „Scânteia…” La rândul meu, comand unor autori materiale pentru „LA”.
Codru povesteşte un caz hazliu cu actorul Pâslaruc care, aflat într-un turneu nădufos de vară prin sate, undeva vede un pici venind cu o găleată de apă. Roagă să i se dea să bea. Ia găleata, aşezându-se în pirostrii, întrebând piciul: „E bună apa?” „Potabilă”, – răspunde gâgâliciul-grămătic. Actorul face mutră supărată şi, lăsând căldarea jos, zice: „Păi de ce nu ai spus deodată că e potabilă?! Eu mai să beau…” Mă rog, se intră cu greu în subtilităţile limbistice, chiar dacă eşti tu actor…

vineri, 8 iunie 2012

EDITURA CA BUN NAŢIONAL



PRUT INTERN-NAŢIONAL

(din "Jurnal de Chişinău" de azi)

Una din cărţile (de proză)
pe care le-am publicat la Prut Internaţional & RAO
Urmărind prestaţia Editurii Prut Internaţional, nu doar „de la o parte”, ci şi din interior, fiind autorul care a publicat aici câteva cărţi, dacă ar fi în dreptul meu – şi este, totuşi, ceva şi în dreptul simplului cetăţean! – eu aş decreta, şi chiar decretez Editura Prut Internaţional – bun naţional! Cartea ctitorită aici are egală putere de seducţie şi atracţie atât în Chişinău, cât şi în Bucureşti, Bălţi şi Iaşi, Călăraşii din stânga Prutului şi Călăraşii de pe malul Dunării… – adică într-un cuprins spiritual panromânesc…
Aş avea multe de spus la temă, dar – asta e! – chiar acum pregătesc un manuscris – aţi ghicit! – pentru P. I. care, uimitor în vremurile noastre, chiar a presupus că aş avea cartea în cauză, fragmente din care, e drept, le publicasem în presă. Cine a spus că pentru scriitor, astăzi, nu există motive de a se… minuna?! Eu o fac cu recunoştinţă şi urări de permanentă înflorire-rodire a acestei celebre instituţii, acestei entităţi bibliografice in actus – Editura Prut Internaţional.
                                                                                                           
 L. B.

marți, 5 iunie 2012

POEM DE LA SCARA AVIONULUI


Înaintea zborului spre Lituania. Aeroportul Chişinău
                                          
În loc de epilog: Cuc la aeroport

Zbor Vilnus – Riga – Chişinău.
Când cobor de pe scara avionului „Bombardier Q 400” – a salut
şi poate a viaţă lungă – îmi cântă cucul din faţă! Dar
în buzunar nu am decât valută străină:
1 litas şi – precis! – 83 de centime lituaniene.
Arunc banii în direcţia cântatului de cuc – spre miază-zi
la câţiva metri de scara la cer
monedele zângănesc pe asfaltul aeroportului.
Ce i-i cucului că
i-am dat bani baltici? Pentru dânsul contează orice valută.
Găseşte el undeva un Exchange în UE
şi împrejurimi

28.V.2012
Vilnius. Monumentul Regelui MIndgaus
Omul şi cartea

Vilniusul văzut de sus


Vilnius. Monumentul poetului Adam Mickiewicz

duminică, 3 iunie 2012

IMAGINI DIN LITUANIA


                                                        VILNIUS

Turnul din Piaţa Catedralei Gediminas

Bulevardul central Ghediminas

Muzeul Naţional. Statuia regelui Mindaugas

Turnul - simbol de stemă al Lituaniei
În turn, poză împreună cu un... localnic
Sfântul Gheorghe apărătorul Lituaniei
Scară la cer


sâmbătă, 2 iunie 2012

POETUL, TRICOLORUL ŞI FIRUL DE BUSUIOC


                                      File de jurnal

9.I.1986

Din cea ce numea Baudelaire „harababura visurilor”, am reţinut momentul că îl petreceam pe Dumitru Matcovschi la… New York. El ne vorbea cu atâta precizie despre capitala transoceanică, încât eu, uşor glumeţ, i l-am prezentat nu mai ţin minte cui drept american new-yorkez sadea.
– De ce glumeşti? – zice, fără a se supăra, D. Matcovschi. – Eu doar am studiat câţiva ani la New York, îl cunosc bine.
– A-a-a-a, – fac eu, dar fără să mă mir cine ştie ce. Adică, aşa şi trebuia să fie.

23.V.1986

În aproape o lună, cât a trecut de la ultimele notiţe de aici, s-au întâmplat evenimente multe şi pestriţe. Dar, se vede, nu au fost din cele importante, care să te dea cu nasul în pagina albă a jurnalului. Congresul scriitorilor  – juma butaforie, dorită de tâmpul rămas încă de pe vremea impostorului: el ştie că orice înfăţişare a adevărului în haosul culturii şi ideologiei este o acuzaţie directă ce i se aduce. Pare-se, P. Petric nu mai are unde înainta: trebuie să se retragă. Şi să nu mai ragă.
Cuvântări drastice: Serafim Saka, Dumitru Matcovschi, M. Gh. Cibotaru, mai de altă natură – despre natură – Gheorghe Malarciuc. Demnă de atenţia şi intervenţia Leonidei. Cea a lui Leons Briedis – numaidecât. De altfel, cu „moldoveanul” de la Riga am tăifăsuit. Gr. Vieru a boicotat congresul, pur şi simplu nu a venit. Da, ceva demn de atenţie – şi logoreicul Lupan.
După ce aude porcăriile lui Cruceniuc, Istru, Vitalie Baltag îmi zice cu adâncă tristeţe: „Leo, acum înţeleg: de te ţii împreună cu cre… din ăştia, poţi degrada completamente”. 

14.VIII.1986

Articolul lui Dumitru Matcovschi din „Literaturnaia gazeta”, Moscova. Principial, dramatic, scandalos. Celor „de sus” nu le place, dar nu mai e de umblat cu ochii legaţi.

10.XII.1986

Merită de ţinut minte adunarea de partid (deschisă), în special necruţătoarele cuvântări ale lui Dumitru Matcovschi, Nicolae Esinencu. P. Boţu şi Arh. Cibotaru au prins a-şi primi plata pentru nepăsare şi ridicula lor atrofie. Paiaţele trecutului? Posibil…

5.VII.-9.VIII.1986

Vârtej de evenimente. Atacuri în presă la adresa scriitorilor – vizaţi Malarciuc, Matcovschi, Vieru, Strâmbeanu, Saka, Burghiu. Ştabii ori că nu au înţeles ce înseamnă restructurarea, ori sunt zero-diplomaţi. Speriaţi, în agonie. Ce târâturi!

15-18.IX.1987

Ziua literaturii din Moldova la Casa Centrală a Literaţilor (ŢDL) din Moscova. Tren, vorbă lungă. Ziua de naştere a lui D. Matcovschi. Neastâmpărul lui N. Esinencu. În fond, necesare şi astfel de călătorii. Am scris o relatare în „LA”. Meseria, nu?

4.II.1988

Ce am mai făcut? Un eseu despre Byron, un dialog cu Dumitru Matcovschi, confirmat, în sfârşit, redactor-şef la revista „Nistru”.

21.VII.1989

Dimineaţa, imprim la radio schiţa de portret despre Vasile Leviţchi (pentru 30 iulie), apoi plec la spitalul nr. 1, unde tele-almanahul literar pregăteşte o emisiune dedicată lui Dumitru Matcovschi (pentru 8 august). Acolo, mă salută cineva de la etaj, de lângă salonul în care se află suferindul poet. Medicul coboară, se recomandă: „Iovu”. Aha! E fratele naistului Vasile Iovu; băieţi de mare suflet! La piept – insigna cu tricolor şi cap de zimbru. Tricolorul stă arborat şi în arborele din faţa camerei lui Matcovschi. E al doilea – spune Iovu.  Primul a fost arborat cu două luni în urmă. Medicii nu l-au coborât, iar pe la 5 seara au venit doi miliţieni şi, dezvinovăţindu-se cu timiditate, au spus că au ordin să dea tricolorul jos. Bolnavii s-au revoltat apoi, oamenii ce vin seara pe terenul din faţa spitalului au învins: tricolorul e acolo, unde au dorit ei să fie.
„Vezi busuiocul de la geamul lui Matcovschi?” – mă întrebă medicul Iovu. Privesc: un vazon cu steblă frumoasă, graţioasă la spic, de busuioc înflorit. „În seara zilei accidentului, aici a venit multă lume – cu lumânări. O femeie între două vârste a bătut multe mătănii pentru sănătatea lui Mitică, apoi a cerut un ghiveci şi a pus câteva seminţe, zicând profetic: „Să ştiţi, dacă încolţesc, dacă răsare firul de busuioc, Matcovschi are zile de trăit”. „Precum vezi, – încheie dl Iovu, – busuiocul a răsărit, a crescut, a înflorit. Să dea Domnul ca femeia să fie cu adevărat profet”. Pe ghiveci e încleiat un bileţel pe care este indicată data sădirii busuiocului: 17.05.1989. Ziua accidentului”.
Cum se simte Matcovschi? Ieri i-au scos ghipsul, ceea ce înseamnă că fracturile, multele, s-au prins suficient. A ridicat mâna dreaptă: mare bucurie! Înseamnă că centrele cerebrale îşi revin încetul cu încetul din amorţeală. Vorbeşte lucid, însă uneori trece într-o stare de onirism: i se pare că trebuie să-i ia un interviu lui Kennedy, că trebuie să se întâlnească cu Korotici de la revista „Ogoniok”… Da, medicii presupun că vreun an ar mai trebui să fie sub supravegherea lor. Eu sper să treacă mai curând perioada de convalescenţă.
La geam apare doamna Alexandrina. Ne salutăm prin semne. Operatorul TV reuşeşte să întoarcă obiectivul camerei spre busuioc şi soţia din geamul de la etaj al spitalului orăşenesc nr. 1. Poimâine, îmi spune Iovu, Matcovschi va fi transportat la spitalul republican.

l.b.