POETUL, TRICOLORUL ŞI FIRUL DE BUSUIOC

                                      File de jurnal

9.I.1986

Din cea ce numea Baudelaire „harababura visurilor”, am reţinut momentul că îl petreceam pe Dumitru Matcovschi la… New York. El ne vorbea cu atâta precizie despre capitala transoceanică, încât eu, uşor glumeţ, i l-am prezentat nu mai ţin minte cui drept american new-yorkez sadea.

– De ce glumeşti? – zice, fără a se supăra, D. Matcovschi. – Eu doar am studiat câţiva ani la New York, îl cunosc bine.

– A-a-a-a, – fac eu, dar fără să mă mir cine ştie ce. Adică, aşa şi trebuia să fie.

23.V.1986

În aproape o lună, cât a trecut de la ultimele notiţe de aici, s-au întâmplat evenimente multe şi pestriţe. Dar, se vede, nu au fost din cele importante, care să te dea cu nasul în pagina albă a jurnalului. Congresul scriitorilor  – juma butaforie, dorită de tâmpul rămas încă de pe vremea impostorului: el ştie că orice înfăţişare a adevărului în haosul culturii şi ideologiei este o acuzaţie directă ce i se aduce. Pare-se, P. Petric nu mai are unde înainta: trebuie să se retragă. Şi să nu mai ragă.

Cuvântări drastice: Serafim Saka, Dumitru Matcovschi, M. Gh. Cibotaru, mai de altă natură – despre natură – Gheorghe Malarciuc. Demnă de atenţia şi intervenţia Leonidei. Cea a lui Leons Briedis – numaidecât. De altfel, cu „moldoveanul” de la Riga am tăifăsuit. Gr. Vieru a boicotat congresul, pur şi simplu nu a venit. Da, ceva demn de atenţie – şi logoreicul Lupan.

După ce aude porcăriile lui Cruceniuc, Istru, Vitalie Baltag îmi zice cu adâncă tristeţe: „Leo, acum înţeleg: de te ţii împreună cu cre… din ăştia, poţi degrada completamente”. 

14.VIII.1986

Articolul lui Dumitru Matcovschi din „Literaturnaia gazeta”, Moscova. Principial, dramatic, scandalos. Celor „de sus” nu le place, dar nu mai e de umblat cu ochii legaţi.

10.XII.1986

Merită de ţinut minte adunarea de partid (deschisă), în special necruţătoarele cuvântări ale lui Dumitru Matcovschi, Nicolae Esinencu. P. Boţu şi Arh. Cibotaru au prins a-şi primi plata pentru nepăsare şi ridicula lor atrofie. Paiaţele trecutului? Posibil…

5.VII.-9.VIII.1986

Vârtej de evenimente. Atacuri în presă la adresa scriitorilor – vizaţi Malarciuc, Matcovschi, Vieru, Strâmbeanu, Saka, Burghiu. Ştabii ori că nu au înţeles ce înseamnă restructurarea, ori sunt zero-diplomaţi. Speriaţi, în agonie. Ce târâturi!

15-18.IX.1987

Ziua literaturii din Moldova la Casa Centrală a Literaţilor (ŢDL) din Moscova. Tren, vorbă lungă. Ziua de naştere a lui D. Matcovschi. Neastâmpărul lui N. Esinencu. În fond, necesare şi astfel de călătorii. Am scris o relatare în „LA”. Meseria, nu?

4.II.1988

Ce am mai făcut? Un eseu despre Byron, un dialog cu Dumitru Matcovschi, confirmat, în sfârşit, redactor-şef la revista „Nistru”.

21.VII.1989

Dimineaţa, imprim la radio schiţa de portret despre Vasile Leviţchi (pentru 30 iulie), apoi plec la spitalul nr. 1, unde tele-almanahul literar pregăteşte o emisiune dedicată lui Dumitru Matcovschi (pentru 8 august). Acolo, mă salută cineva de la etaj, de lângă salonul în care se află suferindul poet. Medicul coboară, se recomandă: „Iovu”. Aha! E fratele naistului Vasile Iovu; băieţi de mare suflet! La piept – insigna cu tricolor şi cap de zimbru. Tricolorul stă arborat şi în arborele din faţa camerei lui Matcovschi. E al doilea – spune Iovu.  Primul a fost arborat cu două luni în urmă. Medicii nu l-au coborât, iar pe la 5 seara au venit doi miliţieni şi, dezvinovăţindu-se cu timiditate, au spus că au ordin să dea tricolorul jos. Bolnavii s-au revoltat apoi, oamenii ce vin seara pe terenul din faţa spitalului au învins: tricolorul e acolo, unde au dorit ei să fie.

„Vezi busuiocul de la geamul lui Matcovschi?” – mă întrebă medicul Iovu. Privesc: un vazon cu steblă frumoasă, graţioasă la spic, de busuioc înflorit. „În seara zilei accidentului, aici a venit multă lume – cu lumânări. O femeie între două vârste a bătut multe mătănii pentru sănătatea lui Mitică, apoi a cerut un ghiveci şi a pus câteva seminţe, zicând profetic: „Să ştiţi, dacă încolţesc, dacă răsare firul de busuioc, Matcovschi are zile de trăit”. „Precum vezi, – încheie dl Iovu, – busuiocul a răsărit, a crescut, a înflorit. Să dea Domnul ca femeia să fie cu adevărat profet”. Pe ghiveci e încleiat un bileţel pe care este indicată data sădirii busuiocului: 17.05.1989. Ziua accidentului”.

Cum se simte Matcovschi? Ieri i-au scos ghipsul, ceea ce înseamnă că fracturile, multele, s-au prins suficient. A ridicat mâna dreaptă: mare bucurie! Înseamnă că centrele cerebrale îşi revin încetul cu încetul din amorţeală. Vorbeşte lucid, însă uneori trece într-o stare de onirism: i se pare că trebuie să-i ia un interviu lui Kennedy, că trebuie să se întâlnească cu Korotici de la revista „Ogoniok”… Da, medicii presupun că vreun an ar mai trebui să fie sub supravegherea lor. Eu sper să treacă mai curând perioada de convalescenţă.

La geam apare doamna Alexandrina. Ne salutăm prin semne. Operatorul TV reuşeşte să întoarcă obiectivul camerei spre busuioc şi soţia din geamul de la etaj al spitalului orăşenesc nr. 1. Poimâine, îmi spune Iovu, Matcovschi va fi transportat la spitalul republican.

l.b.