SERAFIM SAKA SAU REPUNEREA PLUGULUI ÎN BRAZDĂ

File de jurnal

14.VIII.1981

Leo Butnaru, Ion Pop şi Serafim Saka, 2008

Într-un interviu pe care i-l ia Serafim Saka, Gheorghe Vodă zice: „Cataligiştii sunt cei care, aşezându-se în primele rânduri, nu coboară de pe propriul suport. Teama de a nu fi observaţi. Ei se manifestă atotînţelegători, fiindcă nu-i interesează ce se spune. Şi sar primii, pentru că vin deja prefăcuţi de acasă. Ei şi-au însuşit două moduri de a fi – cel pentru ochii lumii şi cel din care trag foloasele. Îşi depun toate energiile în serviciul ultimului mod. Pentru aceasta îşi ajustează, îşi exersează zilnic zâmbetul şi, dacă nu eşti prea ocupat cu gândurile tale, îi poţi depista la o simplă cătătură. Aceasta mi-i toată povara”.

18.XI.1983

Neşansa lui Saka. Me-se-se-rismul l-a dat gata. L-a divulgat (X…). Oamenii prizăriţi, chiar dacă au nume viguros, sunt predispuşi la slăbiciuni, ca să nu le zic mârşăvii, ceea ce sunt, de fapt, în realitate. Deci, Saka – mare neşansă, mare singurătate, mare ghinion…

E un cărturar, şi e păcat. Îmi place să-l ascult chiar şi atunci, când nu are dreptate în toate: captivant. Dar se cam complace în a vorbi… Oricum, Saka rămâne un destin dramatic într-un anturaj (restrâng termenul) indiferent, nihilist, slab de înger, laş, bârfitor, cinic… Da, perfid. Dar parcă numai Saka a avut, are şi va avea de suferit? Tactica hărţuirii, istovirii, precipitării spiritelor cât de cât alese e pe multă vreme de aici înainte… Ar trebui utilizată o contra-tactică. Mă gândesc de mult timp la ea, însă deocamdată nu ştiu care ar fi…

21.I.1986

Mai deunăzi, aici, la Cernăuţi, Ilie Zegrea îşi amintea cum făceau o promenadă, împreună cu Saka şi Esinencu, pe această stradă Fedkovici. Chiţcăneanul tocmai sărea în sus de entuziasm: „Saka, – striga el, – închipuie-ţi că tu stai şi lucrezi în turnul cela, cocoţat ca un superior ce te vrei. Minunat! Dispoziţie faină, cuvântul îţi vine, ceea ce rar ţi se întâmplă. Şi când ţi-e lumea mai dragă, hop şi eu, în ospeţie! Deschid geamul turnului, înşfac o bucată de nor şi ţi-o tuflesc pe faţă, să te înnegurez, cum fac eu totdeauna. Ţi-ar plăcea?!” Saka: „Turnul – da, da’ Esinencu – ba. Şi-apoi nu ajungi tu până la nori. Porţi tocuri mai înalte ca ale mele, însă totuna nu-l întreci pe Strâmbeanu. Poate că numai în talent… Dar nici asta nu se ştie. Str. e talentat, dar de infinit de multe ori mai dugleş decât tine. Uite, la clănţănit voi sunteţi egali. În doi faceţi cât o piaţă şi zece bodegi cu bere. Aveţi bandă rulantă, nu limbă. Sunteţi coţofene sau – coţofeni. Şi ceva scriitori.” (Zegrea mi-a dat şi alte detalii. Iar pe altele le deduc din ce cunosc din felurile de a fi şi de a reacţiona ale lui S. şi E.)

16.II.1986

Un „Buchetul Moldovei” la Glebus Sainciuc în atelier. Prezent şi Serafim Saka. Pe măsuţă – cărţi de joc. „Oare ce ghiceşte maestrul în cărţi?” – întreb. Răspunde Serafim, paradoxal, dar şi ingenios, cum i se întâmplă multe ori: „Sainciuc îşi citeşte trecutul”, – zice. Zâmbim, dar ştim, – chiar la cei 67 de ani ai săi maestrul e plin de vigoare, mobil, reuşeşte să fie prezent… pretutindeni, la diverse manifestări cu atingere culturală, primeşte în atelier foarte mulţi oaspeţi. Alaltăieri a fost cu un spectacol de măşti la Băcioi.

Ştiind că Saka, împreună cu Maticiuc (Matei), scriu un scenariu de film despre Milescu-Spătaru, A. Burac spune că, la revista „Orizontul”, a aflat că Gh. Madan a prezentat un roman despre aceeaşi personalitate eminentă. Câteva clipe, Saka e descumpănit. Apoi îşi aminteşte că solicitase de la Muzeul de literatură unele lucrări despre Spătar, însă Madan, directorul de acolo, ezită, amânând, aproape nedorind să le dea. În fine, le eliberă. În ele – cu foarte multe sublinieri. Cărţi… pătate. Precum face şi V. Vasilache cu volumele împrumutate. Mă rog, de-ale marginalelor literare şi extraliterare…

Serafim Saka nu mai lucrează în cabinetul său de acasă. Medicii au constatat că organele sale respiratorii sunt alergice la praful din cărţi care-i provoacă tuse zdruncinătoare. La balcon, şi-a aranjat un fel de belvedere. Aici scrie, aici doarme. Se simte mai bine.

23.III.1986

Diversioniştii – gen Petric-„ideologul”, Constantinov-„ministrul culturii” – sabotează cum pot şi cât pot. Dar pot multe… Campania de discreditare a lui Vieru, pusă la cale – mai întâi în raportul lui Prohin (mâna lui Boţu), apoi, la academie, – Lupan şi Istru. Se vede, se vede mâna care mişcă păpuşile!

Până a se derula seara propriu-zisă – evenimente, evenimente… Saka a ieşit cu problema teatrului „Luceafărul”, problemă care, de fapt, are un aspect mult mai larg. Alţii se pregătesc… Se mai scutură lumea de mucegai, ceea ce nu le convine ciclopilor. Ţara e în plină primenire, mintea lor însă vrea să vegeteze pe vechi în scremută vigilenţă, trândăvie anti-intelectuală, impotenţă în a se redresa, recepta noul şi informaţia lumii de azi.

25.XII.1986

 O seară de mărturisiri întru înţelepciune la cenaclul „Dialog – cu Vasile Vasilache.  Când este întrebat de condiţia lingvistică a omului, prozatorul spune: „E necesară o permanentă îngrijire. E o necesitate ca şi cea de a-ţi spăla faţa, ochii. O asanare a sufletului… Îmi aduc aminte că, la musulmani, „Coranul” prescrie că cel copleş care rosteşte incorect cuvântul să fie bătut peste gură”.

Serafim Saka: „Dacă e aşa, la noi majoritatea ar trebui să umble cu botul umflat. Inclusiv unii «scriitori» făcuţi membri de Boţu”.

17.IV.1987

Adunare la Uniunea Scriitorilor. Prima ce durează 8 ore: de la 16 – la 24. Dramatism până la lacrimi de revoltă şi nedumerire. Denunţurile secretarilor – 8 la număr – asupra scriitorilor: Saka, Matcovschi, Malarciuc. Trimise la Moscova. Sigur, pe parcursul anilor au fost multe „capodopere” de acest gen infam, denigratoare. Criză totală de „guvern” – adunarea cere cu insistenţă ca, timp de o lună, să fie convocată o conferinţă generală a literaţilor pentru realegerea  secretarilor, comitetului de conducere. Manevre demagogice ale celor vizaţi, dar, până la urmă, cererea este inclusă în hotărârea adunării.

Protagoniştii nedumeririlor şi revoltei – V. Prohin (ce a făcut „nelalocul” din acest flăcăuan atât de bun şi omenos cândva…), Arh. Cibotaru, cel cu colţ de mistreţ şi cerul gurii negru. Atinşi destul de serios I. C. Ciobanu, Istru. Acesta din urmă – simbol al făţărniciilor. Saka îl interpelează: „Bogdan Spiridonovici, vă amintiţi ce am vorbit după congresul scriitorilor? V-am spus că viaţa întreagă v-aţi ocupat cu scoaterea plugului din brazdă. Cineva bagă plugul să are, iar dumneata îl scoţi din brazdă. Aflaţi, deci, că după cele pe care le-aţi spus azi, aţi scos cu totul plugul din brazdă. Atât”.

              Ion C. Ciobanu se confesează dezolant că, chipurile, nu a pretins la postul de conducere a US. „Poate aş fi vrut şi aş fi putut face acest lucru prin 1965, acum 22 de ani, însă azi… M-aş duce în satul meu de baştină, aş mai scrie ceva, dacă aş putea, de nu… Să-mi trăiesc zilele în pace”.

Prohin – de asemenea: „N-am vrut să fiu în funcţia de secretar al organizaţiei de partid. Nici să lucrăm aici, când a venit propunerea… Vă rog să facem o adunare de realegere…”

Să le plângi de milă?...

Strânşi cu uşa adevărului, mititeii nu ştiu încotro s-o ia… Primesc uiumul lor de neîncredere şi detestare Gh. Ciocoi şi E. Botezatu, secretari.

Se vorbeşte de genocidul la care a fost şi este supus neamul. Saka – despre decimarea cadrelor naţionale: Rădăuţan, Corobceanu, Negru-Vodă, Mursa etc. Politică agresivă, orientată conştient spre pustiire pe toate planurile.

Multe şi toate dureroase, şi toate strigătoare la cer. Cutremurătoare şi ireversibilele pierderi. Nu se poate să stai la o parte, e o crimă să stai. Nu ştiu pe cât, astăzi, scriitorul trebuie să fie scriitor, însă cetăţean, patriot – de o mie de ori trebuie să fie. Să luptăm pentru câţiva, pentru mulţi. Teama – la lada cu gunoiul moralei false. Activ printre ai tăi, cu ai tăi. Timpul e pentru omul onest, patriot, talentat. Timpul e împotriva făţărniciei, minciunii, altor vicii. La fel de deschis şi mai curajos fie şi timpul de mâine, din viitor!

O remarcă a lui Saka: „Noi ne-am dezvăţat să spunem şi: Nu! Viaţa noastră a devenit un şir interminabil de: Da-uri. De atâtea da-uri am ajuns dadaişti. De aceea nici nu ne mai înţelegem”.

4.V.1987

Ieri, echipa de şoc cu cererea de a se organiza conferinţa a colindat Chişinăul, intrând pe la scriitori şi solicitându-le, prin semnătură, asentimentul. (Unii au refuzat să semneze, inclusiv…) Pe la amiază, la US, multă lume. Saka, Esinencu intră la I. C. Ciobanu şi-i înfăţişează petiţia. Secretarul zice că e timpul să se hotărască, totuşi, chestia cu conferinţa. Pleacă la CC, să convină. Peste trei ore aflăm că această întrunire extraordinară e fixată pentru 6 mai a. c. Uimitor de operativ!

8.III.1990

Deunăzi, Serafim Saka se arăta uşor nedumerit că, în ultima vreme, nu prea apar la tribune, la mitinguri. Eu nu detest nicio modalitate de liberă şi curajoasă exprimare a atitudinilor politice. Însă colegului Saka (de altfel, şi el s-a cam retras într-acolo, unde crede că poate face mai multe: la masa de scris) i-a răspuns acum 120 de ani Vasile Alecsandri, când, la 1870, îi scria de la Paris lui Iacob Negruzzi: „Nebunia politică a smintit la noi cei mai mulţi creieri, epidemia e generală! Când dar în mijlocul unei asemenea triste epidemii să găseşti tineri feriţi de dânsa şi care conlucrează serios la o operă de regenerare a minţilor, acei tineri păşesc pe adevărata cale, ce duce la un viitor ferice şi glorios pentru ei şi pentru ţara lor”.

De altfel, acum câteva zile am dat de un plic mare cu întrebările şi propunerile de la mitingul din octombrie anul trecut al Frontului Popular, la Teatrul Verde, miting pe care l-am condus eu. Cândva, probabil aceste bileţele vor trezi interesul sporit: după ce vor trece „epidemiile” (consider: necesare) ale mitingurilor tuturor ardentelor manifestări publice, sancţionate şi nu prea. Dar ele vor fi absolut libere, curând. Sunt convins.