duminică, 18 mai 2014

POEME DIN



Concomitenţă

Nimeni nu se poate trezi înaintea lui Dumnezeu
a cărei clipită de aţipire este exact
cea de trezire.

 Coautor, din punctul A spre punctul B…

1

Abia acum
peste mulţi ani
îţi dai seama ce subtext avea
subiectul problemei cu cele două puncte
A şi B
din care se spunea că au pornit cutare
şi cutare (oameni
maşini avioane fiare
etcetera)
pe când adevăratul subtext al subiectului
nu era decât acesta:
din punctul A ai pornit chiar tu
din al doilea punct
B
(vorbind pe şleau
fără subtexte)
ţi-a pornit întru întâmpinare
propria moartea… – chiar aşa
din punctul B
spre punctul A

întrebarea fiind: peste cât timp
şi unde
vă veţi întâlni?…

2

Vârstă.
Alineate de ani.

Şi tu
imposibil să nu fii
coautor al propriei morţi.

...Pentru că nemuritori pot fi doar
nenăscuţii.



Înainte şi după

Ceva-i interzis
cutare nu se poate  –
cu propriile coate
îţi împungi în coaste.

Dar deja s-a deschis
nu mai e interzis!

O, libertate!

Dar din păcate
propriile-ţi coate
au concrescut în coaste.

Între două măşti

Poezia nu mă lasă să-mi întrevăd viitorul.
La ce bun zice să te vezi cum te stingi
sau doamne fereşte chiar cum mort?
Ce plăcere să-ţi vezi masca mortuară
secondată de ultimul ort?

…Azi
la oglindă
în faptul dimineţii
m-am surprins că mă bărbieresc cu mare atenţie
de parcă nu care cumva de pe obraji
să-mi răzuiesc şi poezia – această
străvezie mască a vieţii…

Fila-standard

Atât mi-a intrat în destin acest A4

acest international standard paper

încât
mai că întregul alfabet a început să mi se pară
B4 C4 D4 E4… Q4… Ş4…etcetera
adică un 4 dominant
de la A4 la Z4…

Floare soarelui, ziare

Prin toată ţara la ţară prin arii – ici-colo
şi câteva flori de floarea soarelui
cu tulpinile viguroase
cu frunzele cât brusturii
leit atletele plantelor;

florile soarelui cu receptacole mari
zise site
învelite în ziare
să nu le ciugulească seminţele ciorile
graurii vrăbiile.           
  Posibil
în unele ziare sunt publicate şi versurile tale
ocrotitoare
cum ar veni
păstrătoare de seminţe.

Botez

Nicio legătură între placentele de la naştere
şi placentele de petrol ce acoperă oceanul
şi totuşi
aşa se face
că urme de petrol pot fi văzute până şi în cristelniţe
din care pruncii sunt scoşi cu – parcă –
alunele pe trupşor.

A Streetcar Named Desire

Pentru Anna Karenina
doamnă mândră
dar infidelă
în conjugală juruinţă
aruncarea sub tren
a fost cam acelaşi lucru
cu eventuala plonjare sub
un tramvai numit dorinţă…

Modificare de forme

În noapte
se aude un foşnet. Îl percep
ca pe o schimbare de forme. Da
în spaţiu
s-au modificat formele a ceva. S-a dezechilibrat
ce era fix
nemişcat. Altfel
foşnetul ca sunet
nu ar exista.

…Iar poemul acesta
neauzit
nu e decât
schimbare de forme

în conştiinţa ta…

vineri, 9 mai 2014

COCOSTÂRC ÎN GREVĂ



1.VI.1993

Dar la USM apare o problemă… foarte gravă! Curând vor fi înmânate noile carnete de membru şi, domnilor, cum să fie ele numerotate, pentru ca să nu supere pe nimeni? (Auzi, să nu supere pe nimeni!) Propuneri: în ordine alfabetică. Bine, dar în acest caz nr. 1 e la Arsenieva care nu are nimic cu literatura noastră. Altă propunere: primele 5 numere să nu se acorde! Apoi: cronologic, conform vârstei. Ba – conform timpului când a fost primit în US din URSS. Cimpoi: „Iar eu mă gândeam ca, în mod simbolic, primul număr să i-l acordăm lui Eminescu”. „De ce nu lui Dosoftei?”, întreb eu, în deplin acord cu apucăturile brejneviste. Apoi o propunere năstruşnică: bileţelele cu numere să fie puse într-o căciulă şi să-şi tragă fiecare norocul. Ba chiar locul! (în literatură…). Bineînţeles că se ajunge la haz. Gras. Apare Vasile Leviţchi care zice: „Dar eu mi-am ales deja numărul 12”. Eu îi propun să-şi ia pseudonimul de: Vasile Duzină. La rândul meu, fără pretenţii, trec chiar sub cota mea alfabetică, cerând să mi se pună în carnet nr. 33. Nu, nu e vorba de aluzie la vârsta lui Hristos, cum poate să creadă doar uşurelul de minte Ionică Butaş, ci mă ispiteşte un sentiment pe care l-am trăit, citind despre insistenţa cu care Nikos Kzantzakis a ţinut să scrie un poem din 33333 de versuri. Dar, odată ce noi nu avem în US atâţia membri, ba chiar nici 333, zic 33. Rotunjimea  cifrei  trei mi-a acaparat preferinţa, chiar dacă nu sunt un superstiţios. Într-o vreme, chiar consideram că-mi merge la cifra 13: la un examen la universitate, într-o zi de 13, în auditoriul 13, trăgând biletul 13 am luat o notă bună şi – „Cu-cu-ri-gu!”, caută-ţi norocul. Dar asta am crezut-o doar până la 13 martie 1991, când ne-a fost spart şi devastat apartamentul. În cazul curent, îmi zic că,  oricum, nicio lună nu are 33 de zile, aşa că măcar de cadrul temporal-cotidian nu se va mai lega vreo superstiţie. Prin urmare, chiar acesta e numărul carnetului meu de scriitor: 33.

sâmbătă, 3 mai 2014

POEME DIN REVISTA



Leo BUTNARU                                                               


Cot la cot

O senzaţie de parcă
m-aş fi atins cu cotul de cer

o senzaţie de parcă
aş săvârşi o faptă bună
cot la cot cu un înger…

Seminţe de rodii

În străvechile lor timpuri
înainte de luptă
babilonienii mestecau seminţe de rodii
având credinţa că astfel vor deveni invincibili

în atât de recentele noastre timpuri
înainte de a scrie
se întâmplă să mestec şi eu seminţe de rodii
în speranţa că voi fi învins de poezie

seminţe de rodii
întru rodirea cuvântului

luni, 28 aprilie 2014

CONDIŢIILE ECONOMIEI DE VIAŢĂ


20.V.1993

Am trecut pe la anticariat, de unde m-am ales cu vreo 15 cărţi de poeme, n-aş zice că valoroase toate, însă din cele apărute pe parcursul anilor, la Bucureşti, dar care nu au ajuns (la mine) la timpul respectiv, pe la Chişinău. Trei titluri: Oario Samper, „Poeme”, Cassian Maria Spiridon, „Pornind de la zero” şi Mircea Florian Şandru, „Legătura de sânge”.
Lectură la zi: „Întrebări pentru sfârşit de mileniu” (convorbiri cu Le Monde), editura „Humanitas”.


Am trecut pe la anticariat, de unde m-am ales cu vreo 15 cărţi de poeme, n-aş zice că valoroase toate, însă din cele apărute pe parcursul anilor, la Bucureşti, dar care nu au ajuns (la mine) la timpul respectiv, pe la Chişinău. Trei titluri: Oario Samper, „Poeme”, Cassian Maria Spiridon, „Pornind de la zero” şi Mircea Florian Şandru, „Legătura de sânge”.
Lectură la zi: „Întrebări pentru sfârşit de mileniu” (convorbiri cu Le Monde), editura „Humanitas”.


21.V.1993

Astăzi trebuie să se producă un finis coronat opus! Sub aspect stomatologic, adică, trebuia să-mi încoronez dantura. Pe la 8,20, telefonez la clinică. Sora medicală îmi spune să fiu acolo, în temutul fotoliu, peste 2 ore. Vin la timp, ca să aflu că dl profesor Cojocaru se reţine, având un necaz: şuvoaiele de apă declanşate de ploaia din ajun i-au inundat garajul. Dar se ştie ce are moldoveanul în garaj – mai multe, inclusiv beci, inclusiv diferite utilaje, mobilă procurată încă la preţuri vechi, convenabile, de până la devalorizare… Mai aştept 2 ore, pentru a afla că dl Cojocaru îşi cere scuze, însă astăzi nu va mai putea veni. Deci, finisul şi finişul stomatologic se pot produce doar mâine.
Iar la clinică, dintre scriitorii ne-colţoşi au mai apărut Cimpoi şi cu Hazin. De, prindem a muşca tot mai slab…

vineri, 18 aprilie 2014

A FI CINEVA



10.V.1993

…Odată ce suntem la momentul de a aminti de Noica, să reţinem din „Jurnalul (său) filosofic) următoarea învăţătură: „Cred că mi-am găsit o încadrare în societate; să fiu incomod. Nu e uşor, ştiu bine. Trebuie să sfârşeşti prin a fi cineva, pentru ca să se împiedice lumea de tine. Dar când reuşeşti, ce plăcut este.
Să nu laşi lumea în pace. Prin simplul fapt că poţi ceva, că eşti ceva, să incomodezi  şi să obligi.. e toată funcţia socială a criticului aici, fără platitudinile solemnităţii criticii”.
Oho, şi ceva pentru cei angajaţi cu… mâini şi suflet în economia/ parvenirea de piaţă, Noica zice: „Îmi place un proverb istro-român: «Banii fac mulţumire, mulţumirea face bucurie, bucuria aduce sărăcie şi sărăcia face minte. Toate sunt în toate»”. Pentru ca, peste alte câteva pagini, să mai găsească dezmierdare în: „Ce frumoasă vorbă are românul: «Banul te neodihneşte»”. Felul de a fi al lui MIC. Propui ceva, exprimi ceva, iar el îndată pune la îndoială, înclinând mai mult spre „nu”. Ar fi din speţa celor care, după Noica, ar inventa frâna înainte de automobil.

Acum câţiva ani, era „la moda cititului captivant” cartea „Amintiri din viitor” (am uitat numele autorului sau, poate, acum, nu sunt în stare de un efort de memorie), acest titlu minunat nefiind original, dacă „ne amintim” de Léon Bloy care vorbea despre profeţi ca despre „martori care-şi aminteau de viitor”.

Arcadie Suceveanu a atârnat în birou un afiş al unor Zile Nichita Stănescu. Fotografie expresivă, din ultimii ani de viaţă a(i) poetului care arată extrem de obosit, extrem de întristat. Teo Chiriac se apropie şi priveşte atent la ceasul de pe mâna lui Stănescu, zicând: „Da, era ora şase şi douăzeci şi cinci de minute”. Probabil, optsprezece, ora, totuşi…

SĂRBĂTORI LUMINOASE!



sâmbătă, 12 aprilie 2014

FRAGMENTE DINTR-O MONOGRAFIE




LEO BUTNARU ÎN SPAŢIUL RECHINILOR ÎNDRĂGOSTIŢI


Fiecare poet îşi valorifică emoţiile într-un cod aparte. În remarcarea imaginilor memorabile din volumele de versuri ale lui Leo Butnaru, una din cea mai pregnantă în acest sens, după părerea mea, este, integral, poezia Dragoste. Pare atât de uzitat titlul acestui poem, dar pe tabloidul liricii apar aşchii din scoica picturii lui Botticelli, şi pustiul singurătăţii încadrat în panoul de publicitate al ceasurilor elveţiene, şi cultivarea dragostei prin alegerea de a fi responsabil în faţa emoţiei, conform unui concept al lui Saint-Exupéry.
Sunt multe poezii care imprimă-n memorie sentimentele (Sâmbătă spre duminică este o distorsiune a timpului circular, unde stă ascunsă „a opta zi din săptămână; Sfetnic şi părtaş, De patimă, Rechini îndrăgostiţi, Îndrăgostiţii de singurătate, Ca ceasurile) şi emblema dragostei capătă savoare, delicateţe, încât brâul tinereţii eterne al Afroditei deja nu mai este indicatorul iubirii. Poetul Leo Butnaru intensifică senzaţiile în poezia Dragoste printr-„un fir de nisip”. Inimile înamorate au proprietatea alegerii: de a fi cochilii ale unei singure scoici („Din el / perlă ar putea să apară”) sau, contrar, de a provoca multiplicarea nisipului şi crearea „pustiului”, unui pustiu interior care poate distruge sau transforma sentimentul. Firul de nisip este similar cu firul de mac. Totuşi, în aceste paralelisme macul ar putea domina monada cu următoarele bifurcări: pasiune şi nebunie sau voluptate şi reverie.
Nisipul, de obicei, constituie conotaţia timpului. Imaginea lui Cronos este mereu prezentă în poezie. Timpul la scriitorul Leo Butnaru este în conexiune cu motivul călătoriei determinat de Ulise şi de fresca amintirilor – Itaca. La această reactualizare a mitului ne vom referi în alte pagini.