miercuri, 4 noiembrie 2020

DEMOLAREA

 


ELEGIE ÎNTR-UN AMURG VIOLENT
 
Sunt demolate căminele Universității
cu numărul 6, 7, 8, ex-strada Ismail,
foste cuiburi de studii asidui
dar și de căsuțe cântate de inimă albastră
ca melancolice cuiburi de oarece nebunii
întâmplate studenților-adolescenți
ca ieri, ca odinioară copii.
 
Lovește bomba de fontă în pereți
o tonă de toane în praf, două tone de nostalgii 
cutremurându-ne anii trecutului studios
sfărâmând, risipind piatra din nămolul Mării Sarmatice
zise și Paratethys
eliberând milioane de cioburi ovale de cochilii care
ca miliarde de săruturi, de îmbrățișări sunt spulberate-n neant
în oceanul visului stins.
 
Ah, sărutări, îmbrățișări și alte fapte ceva mai cutezătoare
în limite și delimitări dintre dezmierdare și – pardon! – deflorare.
Aici (deja – acolo...) s-au pus la cale logodne, s-au jucat nunți
chiar de nu se putea și fără oarece divorțuri
sau poetice, dar și ideologice arderi de punți.
 
Gata, au doborât la pământ căminele universitare
căsuța noastră de studii și de oarece nebunii;
acolo, pe strada Ismail, vizavi de cimitirul militar
mormane de moloz în triplă înșirare
de piatră sarmatică-prismatică, armatură și ciment sunt
mormintele juneții noastre în etern amurg bacovian, violet
devenit atât de violent...
 
Acolo, pe unde, nopțile, parcă cioclii și Hamlet
umblă cu sau fără de rost
în mâini cu fumegoase făclii și felinare
repetând, repetând, repetând aceeași întrebare:
Was it or not was it?...                                    
                                   A fost sau nu a fost?...

marți, 27 octombrie 2020

DIN POEZIA AVANGARDEI

 


Din poezia avangardei

în traducerea lui Leo BUTNARU

 

Klara ARSENEVA  (1889 – 1972)

 


Adevăratul nume: Arseneva-Bukștein. S-a născut în familia unui feroviar. Studii gimnaziale la Tbilisi, după care urmează cursuri de istorie și filologie la Petersburg. A frecventat cercurile literare prerevoluționare din capitala nordică, cunoscându-i pe V. Ivanov, A. Blok, A. Ahmatova. Prima sa carte, „Versuri despre viață”, apare în 1916. Volumul următor, „Versuri” (1920), se bucură de aprecierea lui S. Gorodețki. După revoluție, a tradus din poezia gruzină, editează două cărți de poezie, scrie scurte memorii despre A. Blok. În unele poeme, tipologic, poate fi asemănată cu George Bacovia.

 

 

MAGAZIN ZOO

 

În vitrină – melci, pești multicolori,

Cinci papagali, un canar care ciripește.

Ce devreme cântă cineva la vioară,

De dimineață sufletu-mi neliniștește.

 

Iar pe strada noastră ziua-ntreagă

Hoinăresc băiețandri, suie, coboară.

Ca de moarte, zău, m-am săturat

De acest colind din zori până-n seară.

 

Și vine iarăși el, să cumpere râme

Sau pești, după care – pleacă.

Ca și înainte, mă tot ia cu vorbele-i seci –

Cum de-n mare nu se îneacă?!

 

„Mă trage spre locul acesta

Cu inima sângerată, cu întreaga fire...”

Aseară, s-a otrăvit o mireasă

Undeva în sud, cică, din iubire.

 

 

*   *   *

 

Felinare atârnau în strada nu prea lungă,

Zilele erau năbușitoare, amurgul scurt.

Cu cozi de pește, în relief zgâriat,

Meșterii împodobiră fațade de lut.

 

Împinseră-o terasă spre țărmul pustiu,

Înnegriră grilajul unei grădini cu lalele.

Doar drumul spre mare-l aveam în privire.

Sirenele șuierau în ceață, rebele.

 

Prietenul blond mă îndemna obosit:

„Povestește-mi de orașul cu sonde la mare,

Cum fu acoperită cu țiței o vale întreagă

Și cum în roș locaș moare ceara de lumânare”.

 

 

ORAȘ NORDIC

 

Încercuit de canale, îmbrățișa totul cu-nfrigurare.

Praf în amestec cu fumul, fumul – cu tânga din trandafiri.

În inima mea obosită el părea sicriu primăvăratic,

Când colbuite, șterse-mi erau plecatele priviri.

 

În canale de încercuire orașul plutea răsturnat

Și aur greu de pe cupole îndelung îi curgea.

Trecea prin el acel pe care l-am respins,

Trecea acel pe care zadarnic l-aș aștepta.

 

Ce clar mi-aduc aminte – prin poarta deschisă

Puteam să văd palatul, ziduri lângă apă.

Adesea în astă vară am rătăcit atent,

Spre-a nu-mi trăda pe chip inima-mi sireapă.

 

 

*   *   *

 

Se va posta în prag:

Cum e de mers ușor?

Conul sinagogii

E-nalt, țintit în nori.

 

În casa de brad curge

Clei tămâios din bârne.

Violet, pluti grădina-n fereastra

Dinspre soare-apune.

 

E-atât de cald și umed,

Apa-n bazin e a scaldă;

Mai mare decât soarele

Crescu cea floare naltă.

 

Parcă din prinsoare

Nu pot să plec, să las.

Brazii până spre câmpuri

Drumuri, poteci au ars.

 

(1916)

vineri, 9 octombrie 2020

COSMOGRAME

 


 

Pe cele mai proaste mâini 

Totul pare a se stinge – așa, într-un provizoriu asfințit-noapte de 8-12 ore, și numai poftele politicienilor se reaprind în periodicul apogeu devastator.

Nu mai e nimic de făcut. Dumnezeu ne-a lăsat pe cele mai proaste mâini din câte ar fi fost posibil. Ne potopesc miliardele de semnături pe care, nictemer, politicienii lumii (nu și luminilor) le pun pe fleacuri; iscăliturile lor cinice ca niște râme-blitz fecundate de limacșii decepției și stupefacției, încercate încă de mesopotamianul Ghilgameș – el singur sieși și Tigru și Eufrat(e) –, când șarpele apelor subterane îi fură lotusul nemuririi, mult mai a naibii fiind această eutanasie lent-iminentă a curviștiniei zise comunizmodemocrație (specific autohton), fecundată de politicieni impotenți împroprietăriți cu ce le poftește lipsa de inimă și blegismul generalizat – adică de stat.

Nu mai e nimic de făcut, de montat, când deja ochelarii de cal ai secretarului de partid al „democrației” pruto-nistrene, dar și bucureștene fac parte din craniul acestuia; ochelari concrescuți cu scheletul feței ciudat de nimicspunătoare.

Ce creier mic! – i-a alunecat în mandibulă – să fie mai scurtă distanța de la i(u)dee la limbă, de la sămânță seacă la trăncăneală.

Ei ne asigură coșul zilnic de inepții, încât multă lume pur și simplu își pierde pofta de mâncare, astfel economisind gologanii (golobanii) disprețului, înjurăturii urbane și sudălmii de cătun, de unde – de altfel – zilele acestea a venit un răvaș imperativ: „Faceți ceva cu ei!”

...Dar nu mai e nimic de făcut, decât această leșietică dorință de a-i avortovomita din text sau, poate, din simplisimele și – uneori – inocentele, defloratele cuvinte ale cubofuturiștilor lumii, peste care la Mănăstirea Căpriana (ce are deja de co-ctitor un mahăr comunist!) ar da cu mătăuzul bidinelei Picasso, dar mai abitir Dalí totuși.

 

Pseudo tratat filosofic 

1

Să presupunem că viața și nemurirea… Ba nu: să presupunem că Dumnezeu… Pardon –dar până acum ce am făcut?

Leo BUTNARU Între desen și amintiri. Un film de Constantin VACIU, 2020