POLITICIENI? EXECRABILI!

 

                         PAGINI DE JURNAL / 6.VI.2021

 

Churchill, Pompidou, Dex-ul și politicienii de pe aici: Nu mai e un secret că foarte mulți dintre pretinșii politicieni de orice rang dintre Nistru și Prut au o cultură generală îndoielnică, o execrabilă cunoaștere și aplicare a limbii române. (Din păcate, asta îi privește și pe unii senatori sau deputați din dreapta Prutului...) Îl auzisem mai acum câteva zile pe un guraliv șef de partid ce se tot bate cu pumnul în piept (adică... în deșert) că el „s-a isprăvit cu problema” (perfidul și infectul kuliok). Adică... a murit odată cu problema pe care, cică, a rezolvat-o. Însă iese că ea, problema, l-a... rezolvat pe el. Să deschidă DEX-ul și să afle (cu uluitoare mirare!) că „a se isprăvi”, la modul reflexiv, printre altele înseamnă, pur și simplu, „a muri, a se termina, crucea cu el”. Altcineva, tot politician dorind să fie, zice că:

„Apropo... coaliția nu se discută... ci se anticipează între oameni deștepți (școala mea din UK)”. (Hazlia Purleșteanu.)

Dacă ar fi deschis DEX-ul, autoarea „deșteaptă” și lăudăroasă cu școala pe care, cică, a făcut-o ar fi încercat marea dezamăgire, că „a anticipa” nici pe departe nu înseamnă ce credea dânsul/dânsa că semnifică!

Pentru a nu ne referi și la limbajul macaronic al unui fost președinte, dar mai ales fost milițian, Voronin.

În genere, până a cuvânta în public, până a ticlui mesaje pe Facebook, pretinșii politicieni ar trebui să mai consulte gramatica, să mai deschidă dicționarele, să mai învețe.

Nu e treaba lor, ar zice?

Eu nu le pot aminti decât că prim-ministrul britanic Wiston Churchill a scris cărți, a fost chiar laureat al Premiului Nobel pentru Literatură! Iar pe masa mea se află o superbă, competentă antologie a poeziei franceze, semnată – de cine credeți? – de Georges Pompidou, fostul președinte al Republicii Franceze care, de altfel, avea mulți prieteni printre oamenii de cultură. Iar el nu a fost o excepție.

Să ne amintim că unii dintre prim-miniștrii Românii din interbelic erau intelectuali rasați.

În ce privește Interriverania Prutonistreană, ce ar mai fi de spus politicienilor? La carte, măi, la carte!

DIN POEZIA LUMII

CAI ROZI, CAI VERZI

 

PAGINI DE JURNAL / 25.VIII.2021
 
        O mare parte din picturile contemporane ar putea avea de moto spusa lui Baudelaire: „Vreau câmpii colorate în roșu și copaci colorați în albastru”. Sau cromatica din poezia lui Esenin: „Словно я весенней гулкой ранью / Проскакал на розовом коне”. = „Parcă-n zori zoriți de primăvară / Eu galopam pe-un cal trandafiriu”. Astfel, Esenin parcă ar fi fost un selecționer avangardist ce gândea să încrucișeze un brotac brudiu cu o roză neagră, spre-a obține pur și simplu un trandafir trandafiriu. Trăpași colorați apar și în versurile lui Simion Stolnicu: „În port se armăsăreau Ducipali violeți (...) / un mânz nou portocaliu / urca pe turla de la primărie”.
De aici – la versul lui Eluard „terre bleue comme une orange” = „pământ albastru ca o furtună”.
Și o altă perlă metaforică a imagistului Esenin: „Твоих волос стеклянный дым” – „Al părului tău fum sticlos”.
        A fost un expresionist sadea și rostitorul din popor, care a zis, poate că înaintea tuturor: „Cai verzi pe pereți”.
        Asta, în predestinata „concomitența” și intercomunicarea a artelor care „aspiră dacă nu să se suplinească una pe alta, cel puțin să-și împrumute reciproc forțe noi” (Baudelaire). Și sugestii noi, chiar ca în cazul aceluiași poet al Florilor răului, când folosește sintagma „auz colorat”, care îmbină senzații ce vin din sfera diverselor arte, dar și diferitelor registre de percepție, însă între care există o sinestezică, asociativă comunicare afectivă care, de regulă, nu stă în puterea logicii de a o motiva, de a o explica.

ZORI DE CARTE NOUĂ

Atare scrieri compacte ca esențe și dimensiuni unii colegi de la reviste le treceau la proză, alții – la eseuri (yes-euri), mai ceilalți – la poeme în proză. Da, textele sunt de o formație deloc ușor de definit, nelăsându-se tratate, poziționate, clasificate ca gen, „neadecvate” instrumentarului literaturologic. Prin urmare, prezentele pagini, între proză, poem, yes-eu și tabletă, ca definire de sine, sunt marcate de idei, metafore și lirism prin sinteze neconvenționale în constituirea lor. Ar fi, probabil, exemple de cultivare a interdisciplinarității yeseistic-narative drept împreunare, în mare, a două genuri (de bază) – a romanului de idei (sau: romanul ideilor) in fragmentarium și a reflecției (și reflectării) poetice. 

l.b
 

POEME PRIN ANI

 

DIN YES-EURI

 

ÎN AȘTEPTARE 4/11

 

Uneori m-am întrebat cu anumit regret de ce, adică, aș „pierde” eu timpul, scriind în jurnal, sau chiar ticluind cine știe ce articol, la comandă, în loc să mă concentrez asupra genului meu literar de bază – poezia. Sau proza. Îmi ziceam, dar nu ferm convins, că toate genurile și îndeletnicirile mele literare își au rostul lor și, în definitiv, nu-și fură unele altora timp și atenție, ci, implicit, se completează reciproc.
Așadar, scriind jurnalul, sper să nu pierd (definitiv) timpul. La categoria timp, jurnalul nu ține de definitiv, ci numai și numai de infinitiv. Chiar dacă mereu îți pui problema maximei (?) sincerități, dar, poate și mai acut, problemele de nepătruns ale modului de „funcționare” a conștiinței tale (noastre), imposibilitatea maximei revelații asupra puterii de percepție conștientă sau inconștientă (intuitivă); spirit de sine „depărtându-se” (luând distanță), ieșind adică din propriile „mecanisme”, pentru a contempla și a înțelege cât mai „exact” ce reprezintă și cum „funcționează” aceste „mecanisme”; ieșirea-ți din fireasca stare de funcționare – trecerea în altă stare – pentru a încerca sau chiar a putea să înțelegi starea ta „generală” operantă (în spirit). O tentativă de percepere/pricepere a misterului sacramental prin dedublare sau, poate, chiar dedublarea în cuprindere și intensitate a acestui mister, căruia i-aș zice: constant-existențial. (26.III.1998.)

Leo Butnaru