vineri, 13 iunie 2025

CONCLUZII DUPĂ RECITAL


 

PAGINI DE JURNAL

 

 

9.XII.2017

Lumea este încă inventivă, creatoare și destul de poetică.

CULMEA melancoliei: să cazi pe gânduri și sa-ți rupi mana.

CULMEA ceasului deșteptător: să sune ocupat…

CULMEA prostiei: să stingi lampa și să aprinzi un chibrit ca sa vezi dacă s-a stins.

CULMEA melcului: sa fuga de acasă.

CULMEA justiției: să condamni o prostituată la locul de muncă.

 CULMEA interfonului: să suni și să primești ton de fax.

CULMEA inocenței: o călugăriță care lucrează într-o fabrică de prezervative să creadă că face saci de dormit pentru șoricei.



 CULMEA tramvaiului: să-l tragă poliția pe dreapta.

 CULMEA somnului: să visezi că dormi.

 CULMEA lăcomiei: să mănânci bătaie și să nu te saturi!

 CULMEA auzului: să auzi cum se crapă de ziua.

 CULMEA nesimțirii: să scrii pe colivă: La mulți ani!…

 CULMEA politeții: să stai pe scaunul electric și să cedezi locul…

joi, 12 iunie 2025

PAGINI DE JURNAL

           
12.V.2021

Pe 1 iunie 1994, la Vatra Dornei, în biroul omenosului primar Petru Țăranu, discutam cu o doamnă, care mi se prezentase astfel:
„– Foiliță de-o negară, sunt născută-n sat la Vama, și iar verde foi de nuc, Vama de la Câmpulung, Câmpulung Moldovenesc, Agripina mă numesc și la Dorna eu trăiesc, pe strada Petrenilor vă spun versul tuturor.
În primul rând, eu sunt artistă a filmului „Baltagul”, care am avut dorință vie să compun în poezie romanu’ ce l-am cetit și la urmă l-am bocit, romanu’ lui Mihail Sadoveanu, să vadă toți oamenii cât de bine știu boci, că-așe boce mama me pe la mort când se duce, da amu nu mai bocește pe nime, că s-o dus în acea lume; m-o lăsat aici pe mine, și m-o lăsat să bocesc, obiceiul să păstrez”.
Odată ce are atingere cu literatura, cu celebrul domn al literelor noastre Mihail Sadoveanu și excepționalul său roman cu Vitoria Lipan, m-am gândit să includ interviul cu Agripina Hagiu într-o nouă ediție a cărții de interviuri „Voci din Câmpiile Elizee” (Editura „Junimea”). Astfel că o rugasem pe colega Anica Facina din Vatra Dornei să afle la primărie datele de naștere și de plecare la cele sfinte ale interlocutoarei mele de cândva, Agripina Hagiu.

După ceva optimism inițial, apoi după mai multe intervenții, împiedicate de birocratismul și lipsa de amabilitate crase, cu care se întâlnise/lovise colega, primesc de următorul răspuns:
„Îmi pare rău de tot și sunt revoltată de atitudinea celor de la Starea Civilă din Primărie... Nu vor! Șefa a fost chiar țâfnoasă – cică «Baba asta avea peste o sută de ani și noi nu deținem acte... Și cred că a murit într-un azil, noi nu știm...» De la Cruceanu, eu știu că a murit în casă, bătrână, flămândă și de frig. Nu-i știu numele de fată.
Simt totul ca pe un eșec al meu. N-am crezut niciodată cât de greu este să accezi la niște chestii. Te rog să nu fii supărat pe mine!
Dar... îți sugerez să adresezi tu, oficial, o cerere către primarul nostru. Dacă el dă ordin, cucoanele de la Starea Civilă, sper, se vor pune în mișcare”.
Asta e. La numele Agripinei Hagiu voi pune două semne de întrebare, naștere – plecare. Iar birocratismul și țâfnoșenia par a fi nemuritoare pe la noi...
În fine, și aceste detalii intră în tristețea unui destin de româncă de rând. Dumnezeu să o aibă în grija lui pe bocitoarea din „Baltagul” sadovenian.
14.V.2021
Uite că se poate! Și am bucuria de a-i mulțumi domnului primar de Vatra Dornei Ilie Boncheș, care ne-a ajutat să lămurim datele din problema pe care o anunțam ieri, referitoare la destinul dornencei Agripina Hagiu.
Anica Facina mi-a scris:
„Bună dimineața! Tocmai m-a sunat șefa de la Starea Civilă și mi-a comunicat datele cerute, plus un fel de justificare, precum că nu ne-am înțeles de nicio culoare... Așadar, Agripina Hagiu, n. la 4 dec.1922, la Vama, decedată la 10 noiembrie 1997, Vatra Dornei”.

miercuri, 11 iunie 2025

marți, 10 iunie 2025

luni, 9 iunie 2025

sâmbătă, 7 iunie 2025

CA LA UȘA CORTULUI!!!

 

Roland Garros, azi – finala feminină. Ce mai înjură, rusește-birjărește, belorusa Aryna Sabalenka! Mamă, mamă și vai, tătaie! Iar când se crispează a dezamăgire, a disperare (simte că va pierde!) amintește – îmi pare rău să o spun, alte dăți am evitat să o fac – de Gorgona transfigurată de ură! Cam ceea ce se spune englezește: Medusa, the crazy snake lady who turned people into stone until she was stopped by Perseus.

Sau aia, rusoaica sub 20 de ani, Andreeva, care, acum câteva zile, și-a trimis la origine (nu maternă, ci în mădularul bărbătesc, înjurătură nespus de frecventă la ruși); și-a trimis antrenoarea, care nu este cineva oarecare, ci chiar celebra Conchita Martínez! O soma să părăsească boxa, pentru că, să vezi, Doamne, o enerva pe ea, mucoasa aia dezmățată pe zgură. Iar biata spaniolă, campioană de mare șlem, la Wimbledon, stă și suportă obrăznicătura! Pentru ce, pentru solda pe care i-o plătește? Prea umilitor, dragă Conchita!
          Ceva mai înainte, înjură de mama focului și poloneza Swiatek.
          Dar parcă numai ele?
         Dacă Federația Mondială de Tenis nu intervine, nu se gândește la măsuri drastice de stopare a unor atare bâlciuri în/pe corturi, acestea se vor transforma în mahalale abjecte, maidane birjărești, de sudălmi, înjurături de șatră, insulte, spurcățenie, sictireală și altele de același ordin abject, acultural, dar mai ales asocial.  

DIN POEZIA LUMII




 

vineri, 6 iunie 2025

LIPSĂ DE DEMNITATE, LENE A GÂNDIRII...

 DAR MAI ALES (PE AICI!) NEPĂSARE, LENE A GÂNDIRII ȘI LIPSĂ DE DEMNITATE ...


La turneele de tenis, în Italia, arbitrii operează cu două limbi, italiană și engleză. Francezii anunță doar într-o singură limbă, cea din jurul Turnului Eiffel, și bine fac. Numai că cocoșismul lor galic, demnitatea mușchetarilor cedează brusc: în lungul unei laturi a cortului principal de tenis se întinde un uriaș slogan în engleză. Mda...
(Asta așa, printre altele, dacă ne gândim cât de invadați suntem și noi de englezisme inutile, ceea ce sunt mai curând sunt dovadă a nepăsării, dar mai ales a lenei gândirii și lipsei de demnitate...)

joi, 5 iunie 2025

POEME PRIN ANI




                             



 





miercuri, 4 iunie 2025

marți, 3 iunie 2025

ADIO, MAESTRE EUGEN DOGA (1.III.1937 – 3.VI.2025)!

                                     DIN JURNAL  13-22.VI.1996


Austria. La Salzburg, Muzeul Mozart. Marele Mozart care avea să fie aruncat într-o groapă comună. În piața centrală a orașului, la monumentul compozitorului, un trio de ruși, cu baian și balalaică, îi zic pentru trecători, adunând șilingi. Împreună cu delicatul nostru prieten-condrumeț Eugeniu Doga ne oprim în fața clavecinului lui Mozart. Zic. „Maestre, l-ați încerca?” Doga, care e și un excelent pianist: „De mi s-ar permite... Cum să refuzi o atare onoare?...”
A doua zi, Eugen Doga pleacă la 65 de kilometri depărtare de Viena, într-un orășel ungar, unde a fost înmormântat tatăl său, căzut în ianuarie 1945 în devastatorul război. Ambasadorul Alex Andrievschi ne spune că în cimitirul de acolo se întâlnesc multe nume româno-basarabene, din care eu rețin: Crețu, Nani – nume de familii care sunt și în Negurenii mei de baștină.

POEME PRIN ANI

 


duminică, 1 iunie 2025

vineri, 23 mai 2025

TU ȘI UMBRA TA



 

MANUSCRIS DE PE... TIMPURI...


FILE DE JURNAL


21.III.2021

   Marea intervenție. Multă lume știe cum se face un interviu, una din modalități fiind, parcă, nespus de simplă: te așezi vizavi de interlocutor, îi potrivești microfonul sau reportofonul, azi și iPhone-ul, în față și nu-ți rămâne decât să-i pui întrebările care te interesează pe tine și speri să-l intereseze și pe convorbitor. Apoi, acasă sau în redacție, transcrii de pe bandă cele spuse, cele auzite... Le transcrii de mână sau direct la mașina de scris, acum un timp, astăzi – la computer, faci o lectură-două, o corectură-două și...
             Numai că se întâmplă și interlocutori foarte exegeți, cerând să le trimiți rezultatul coborât de pe bandă, din reportofon sau din Iphone. Astfel mi s-a întâmplat și cu eminentul coleg C.D. Zeletin (13.IV.1936 – 18.II.2020), cu care dialogasem în toamna anului 1992 la Bacău, pe când participam la unele manifestări literare. Am făcut întocmai, cum am spus până aici, după care am primit manuscrisul puțin spus revăzut, ci redactat din... temelii de poet, traducător. După care, din nou dactilografiere, muncă deloc oarecare.
                  Vedeți și dvs. cum arată câteva pagini după marea intervenție...
 

marți, 20 mai 2025

AJUN DE ANTOLOGIE

 


De mulți ani încoace am tot tradus din poezia franceză, această preocupare asumându-mi-o și drept componentă a studierii ei în cadrul mai larg al prozodiei emanației latinității moderne, să zic așa, care m-a prins, de student încă novice, în patrulaterul ei de aur: franceză–italian–spaniolă–portugheză. Iar ideea unui florilegiu ce ar merge spre denumirea ceva mai... academică de antologie îmi veni, după ce bunii, talentații și generoșii colegi de la revista „Argeș” îmi spuseseră că, în cadrul evenimentelor legate de marcarea a 20 de ani de la punerea pe rol a noii serii a acestei publicații, ar dori să editeze și o antologie din poezia autorilor din lumea mare, din creația cărora am tradus și am tot publicat, aproape lună de lună. Prin urmare, mi-am reîntors binoclul, constatând că acest parcurs pornește din anul 2008 și, până aproape de... astăzi, s-au adunat peste 80 de poeți, dintre care mulți francezi. Acestora alăturându-li-se conaționalii lor, pe care i-am tradus și pentru alte reviste. Mostre din creația unor autori le-am inclus și în volumul „Traduceri din secolele XX – XXI” (poezia universală), editată la „Tipo Moldova”, Iași, în 2013. (Astea fiind spuse și ca, implicit, replică binevoitor-ironic atemporală dată abundent-fecundului Blaise Cendrars – considerat primul poet modernist european –, care își încheia, autoreferențial, poemul „Hamac” din 1911 cu remarca: „Timp de 12 ani, unicul poet din Franța”. O, francezii niciodată nu au încercat secete în poezie și pierderi literar-demografice printre poeți! Dar e frumos acest poem subtextual etajat cu interferențe aluzive la Apollinaire [il est le premier à faire entrer la poésie française de plain-pied dans le XXe siècle = a fost primul care a adus poezia franceză direct în secolul al XX-lea]; cum zicea cineva, e ca un tangaj/legănare între admirație și concurență.) Iar aceste întâmplări prin șiruri de ani parcă și-ar fi focalizat vectorii, sensurile într-un impuls nou, ducându-mă cu gândul spre antologia de față, pe care o doresc nu doar omagiu adus nu doar autorilor selectați, ci întregii poezii franceze care, pe cât a făptuit inspirat în propriile spații imense, pe atât s-a revărsat în nemărginirile poezie universale, adică și în firea, sensibilitățile, inteligențele nenumăraților cititori, poeți, traducători români, oferindu-le bucurii, metafore, idei, inspirații, aspirații întru continuarea spiritualității, filosofiei, frumuseții în lume.

În fine, într-o anumită accepție, prezenta selecție ar reprezenta, parcă, o poemogonie a cosmosului poetic francez, în special din prima jumătate a secolului XX; poemogonie ca tentativă de implicare în sesizarea originilor și evoluției operei multor poeți și, poate, a sistemelor literare, adică a mișcărilor, curentelor, școlilor, care au întrunit autori afini în concepții, direcții și, posibil, uneori, în... decepții, și acestea ca impulsuri motrice în creație.

 

Leo Butnaru

DIN STRICTUL NECESAR


 

luni, 19 mai 2025

GENII ȘI CELEBRITĂȚI, REVENIȚI LA REALITATE!

 File de Jurnal, 29.XI.2021


Genii și celebrități, reveniți la realitate! Din păcate, lumea nu vă (prea) cunoaște. Iată ce relata Mircea Dumitrescu despre un caz cutremurător:
           „...am chemat eu un prieten cu o maşină şi l-am dus la Spitalul Fundeni. Am spus acolo că e vorba de Nichita Stănescu, dar nu ştia nimeni cine e Nichita. Şi atunci m-am trezit la realitate. Nu cultura e cea pe care o ştie lumea…”
            Era în 1983. Când se credea că românii, constrânși, limitați, umiliți socialmente, ideologicește, citesc în draci. Unii, mai susțin asta și astăzi. Pe dracu! Nu citeau atunci, nu citesc nici astăzi. Românului îi este suficient că s-a născut poet. Nu și cititor.

duminică, 18 mai 2025

UNDE E COVORUL? / File de Jurnal


31.I.2014

 

Ieri, la Colegiul de Arte „Alexandru Plămădeală”. Rugat să țin o prelegere elevilor, adunați la finalul de concurs dedicat Zilei lui Eminescu. Se înmânează diplome câștigătorilor ce par, totuși, cam timizi, încă, în dezvăluirea aptitudinilor artistice pe care le au. Juriul – sculptorul Iurie Platon ( de altfel, de vreo 20 de ani, rezident în Germania), Ioan Grecu, Emil Cojocaru, încă cineva. După prelegerea mea compactă (afară, ninsoare abundentă, iarnă frumoasă, însă circulație grea), ne reținem la taclale și ceva șnaps în sala de desen, care e în grija lui Emil Cojocaru. Platon povestește despre viața și creația sa în Germania.



Manifestarea a avut loc în sala de expoziție – impunătoare, vastă, cu înălțime de două nivele, în mare parte ocupată de lucrările absolvenții din anii trecuți, unii dintre care, azi, sunt adevărați profesioniști ai penelului, dălții, peniței etc. Câțiva ani la rând, elevii au fost frustrați de acest spațiu funcțional întru devenirea lor artistică: pe un imens perete, se lucra la un covor uriaș, „comanda lui Voronin, pe când era președinte. Lucra până și directorul colegiului… Mai mulți elevi”. Totul se ținea în mare secret, însă, după revoltele din 9 aprilie 2011, când comuniștii au fost debarcați, acel obiect decorativ (probabil, menit Președinției care, însă deja fusese devastată) a dispărut, neștiindu-se deja nimic de el. Și tot din această sală, ani în urmă, au fost furate circa 80 de lucrări de artă. La începutul lunii, aici au fost aduse și unele lucrări de patrimoniu de la Muzeul Literaturii Române din Chișinău și responsabilii erau îngrijorați de securitatea lor; expoziția a durat puți, doar trei zile, pare-se.

sâmbătă, 17 mai 2025

vineri, 16 mai 2025

miercuri, 14 mai 2025

EUROVISION? – ACUM TREI ANI, ÎN 2022, CA ȘI AZI, ÎN 2025


FILE DE JURNAL / 15.V.2022


Cât despre concursul Eurovision, îl las pe Dinu Adam să... aibă dreptate:
„puteți să mă înjurați, dar mă uit la Eurovision – din vicioasă curiozitate. satisfăcută în bună măsură, adică mi se confirmă că n-am nici un motiv să înțeleg de ce țin nefericiții ăștia să reprezinte niște țări, cînd - de fapt - nu reprezintă nimic altceva decît niște curente suspect muzicale (asta pentru că-s unii care n-au aflat că trebuie să cînte, așa că se resemnează să danseze).
cel mai tare mă nedumerește de ce nu cîntă în limba lor - pînă și germanul a cîntat în engleză!
(frate, cîntă acum englezul; de ce n-o cînta în germană nu înțeleg.)
din ce-am ascultat pînă acum (că nu le-am apucat pe toate), fără a stabili vreo ierarhie, singurele piese ce meritau acceptate în concurs sînt din Islanda, Lituania și Moldova.
mai sînt cîteva, dar, deocamdată, norvegianca ce-a reprezentat Grecia, cîntînd în engleză, mi s-a părut o sinceră aberație.
    Le: adaug și Serbia”.
    În ce privește cele două state românești, de data aceasta frățietatea nu a mai funcționat. Juriul de la București, profesionist și bine intenționat, a fost pe potriva celui din Chișinău (sau invers...), operând cu... Zero pentru melodia din stânga Prutului. Adică, și cea din dreapta tot de zero puncte „s-a învrednicit”. O reciprocitate profesionistă, interN-Națională! Iar ucrainenii pur și simplu au ignorat vecinii care le-au acordat punctaj maxim. Tot cu Zero operând. Adică, monșer, nu aștepta milă de la cel miluit.
    O melodie include și savoarea limbii în care e cântată. Iar savoarea ține și ea de valoare. Pe când maimuțăreala englezească de la Eurovision, cam generalizată, sărăcește, urâțește, depersonalizează multe țări. În loc să păstreze diversitatea frumuseții, a coloristicii, astfel de concursuri opacizează, sărăcesc lumea. Ele nu țin de artă, ci de... cataractă.

 


 File de Jurnal / 14.VI.2016

Din amintirile lui Ion Caramitru (Carametru antic, precum i-am zis eu). Cică, odată, în tinerețe firește, Caramitru vine la Nichita, iar acesta e aiurit nu alta. Motivul? Se îndrăgostise peste poate de o oarecare Maria din Balta Albă, unde îl și roagă pe Caramitru să meargă împreună, să-l ducă cu mașina, să-l ajute, să-l susțină, pentru că el, poetul, nicicând altă dată nu a cunoscut o pasiune mai înflăcărată etc. În fine, prietenul Caramitru urcă la volan, aiurit de îndrăgostitul Nichita alături, merg în Bala Albă, s-o caute pe Maria, însă se dovedește că amorezatul nostru nu cunoaște adresa. Nici măcar cea de bloc, nu că apartamentul! Ce să facă? Caramitru : „Erau acolo, în Balata Albă, vreo trei blocuri de locuit și Nichita prinde a umbla pe lângă ele și a urla «Maria, Maria!», încât, de la un moment încolo, deranjați de suferința zgomotoasă a bardului nostru, unii locatari ies la balcon, înjură, somează îndrăgostitul, alții aruncă cu apă peste el, poate își revine, însă Nichita, ca în uitare, își continuă periplul vociferant”.

În fine, la un moment dat, Caramitru încearcă să-l recupereze pe Stănescu, urcă în mașină, părăsind Balta Albă care, pentru îndrăgostitul nostru, fusese o blestemată Baltă Neagră. Tac ambii mai multă vreme. Aducându-l acasă, la despărțire, în fine Caramitru zice : „Acum, Nichita, în sfârșit am înțeles perfect poemul «Pe lângă plopii fără soț»”.

 


luni, 12 mai 2025

duminică, 11 mai 2025

DIN POEMELE RECENTE

 

                          ﭳ
 
Între lumea aceasta de conținuturi și
lumea cealaltă – de vid
ca un orizont punctiform trece motivul existenței
și inexistenței deopotrivă.....................
                                                             Trece
o cărare pe care în amestec
se văd microscopicele urme ale creaturilor și
fabuloasele urme ale Creatorului ca
o evidentă totuși improvizație filosofică...
 
               ﭳ
 
Precum în amnioticul uterin
pruncii înoată-n agheasma-n care sunt botezați
întru comuniune cosmică
sau pur și simplu
doar ritualică
 
dar se pare ciudat
poate chiar monstruos că pe spate și pe burtici
pruncii din cristelnița lumii
au semne punctiforme de zaruri.
 
               ﭳ
 
Grozav de sensibil este omul
sau doar i se pare a fi
auzind chiar cum se lovesc de retină
razele nimbului de înger…
                                           Ție
în această liniște a liniștilor în
supremă formulă ca ADN-ul în Euglena viridis
intermediara celulă
floro-faună
de ce nu ți s-ar părea că auzi cum respiră o furnică
o libelulă?…
 
               ﭳ
 
În destin
nicidecum nu se poate face abstracție de efectul lipsei de efect
astfel că în unele situații plate
mai că-ți vine să aprinzi până și șnurul Bickford
                                                             al literei Q
sau
mai pașnic
să încerci a-ți imagina în ce se poate transforma ea
litera
Q
după ce
precum șopârla
își lasă coada...
 
               ﭳ
 
…și avu loc o mare calamitate:
transformarea în masă a gândurilor în sentimente
sau
cum zicea ilirul
mirosindu-și elixirul:
s-a întâmplat delirul...
 

sâmbătă, 10 mai 2025

EMIL CONSTANTINESCU FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU SCRIITORII

 

11.VIII.2000


Pe la ora 15 și ceva, la Vila Stancu apare președintele Emil Constantinescu. Pantalon, cămașă blugi, încălțat în teniși. Președintele scriitorilor, Laurențiu Ulici, îl însoțește prin curte, apoi ne prezintă pe câțiva, care eram la... îndemână, pe terasă. Peste ceva timp – în clubul vilei. Eu mă așez lângă intrare, președintele: „Veniți aici”. „Aici” e chiar în dreapta sa. Eu: „Dacă, pe moment, aveți nevoie de o mână dreaptă...”

Prezenți Laurențiu Ulici, Alex și Domnița Ștefănescu, George Arion, Alexandru Condeescu, Marius Tupan, Ion Țăranu, Gabriela Adameșteanu, soția lui Bujor Nedelcovici. Intră și Ion Drăgănoiu, care ajunge unul din protagoniști, în răspăr ușor cu președintele-oaspete. În pahare se pune whisky. Constantinescu: „O duceți bine. Nu știu dacă eu voi putea să vă primesc la fel”. Ulici: „Noi suntem bine dotați. Mai decât președinția”. Apoi Constantinescu prinde a povesti cum, până la venirea sa la Cotroceni, capii (Năstase, Văcăroiu etc.) obișnuiau să improvizeze diferite mese, vânători, chiolhanuri. Cică el, Emil C., a curmat dezmățul. Apoi spune că ne va invita la un ceai la reședința de la Neptun, ce se află la câteva sute de metri de vila scriitorilor. La un moment dat, Drăgănoiu constată malițios: „Am impresia că tot ceea ce am obținut după decembrie 1989 a fost suta de metri de plajă ruptă din plaja lui Ceaușescu; acolo, unde facem nudism”. Drăgănoiu povestește că, pe vremuri, la gardul ce înconjoară plaja nomenclaturiștilor se posta Adrian Păunescu. Stătea acolo, până apărea cineva care-l cunoștea, Gogu Rădulescu, să zicem, pe atunci deja cam bătrân. Poetul îl saluta respectuos și tov. Gogu îl chema, îl trecea dincolo de gard, ducându-l în casa celor mari. „Poate că chiar la Ceaușescu, cine știe”. Apoi către oaspete: „Dacă m-ați vedea pe mine stând la gard, m-ați invita dincolo?” Constantinescu caută formula de a evita directitudinea prea familiară. Domnița și Alex oarecum revoltați că Drăgănoiu monopolizează discuția. Ion ia fundul de sticlă al whisky-ului ce mai rămăsese neturnat.

Prima întrebare o pusese însă Alex: „Domnule președinte, în situația în care ne aflăm, domnia voastră, care cunoașteți mai multe, ne-ați putea da un motiv de optimism oricât de mic?”

Președintele intră într-o explicație (dar după destule clipe de prolog-tăcere) mai de durată. Decizia de a nu mai candida (a luat-o de unul singur: „I-am spus doar lui Isărescu, la doi consilieri și soției. Ultimele fraze mi le-am scris chiar cu 3-4 minute înainte de-a apărea la televiziune”.)

Ce are de gând să facă „după”, că foarte curând i se încheie mandatul? Va scrie 4 cărți. Memorialistică? Așa ceva. Astfel că multe lucruri le va dezvălui în acele volume.

Când a venit la Cotroceni: „Eu m-am prezentat ca la serviciu, cum eram obișnuit. Întreb: Ce destinație au aceste aparate de telefon? Mi se dă o listă cu numele persoanelor cu care se întreține legătura. Păi, să fi știut dumneavoastră ce persoane erau acolo! Unele din cele mai corupte!”

vineri, 9 mai 2025

ORAȘUL GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ PE... DON / Jurnal 19.IX.2015

 

Din mesajul lui D. Diakov (Voronej):

De altfel, Voronejul și România sunt legate și printr-o altă asociație, despre care, acum 9 ani, eu am scris într-un ziar democratic regional, la care am fost redactor-șef mai mult timp. Am decis să vă trimit spre judecată și acest text despre orașul Gheorghiu-Dej din Rusia.

            Lui D. Diakov:

            Vă mulțumesc pentru articolul temeinic documentat despre orașul sovietic din regiunea Voronej, care purta numele lui Gheorghiu-Dej. Să știți că mi s-a părut și mie interesant faptul, chiar am scris niște notații laconice pe blogul meu personal.



            Iată un mic extras din notațiile mele:

Îmi amintesc că de orașul sovietic… Gheorghiu-Dej am aflat în Crimeea, la Koktebel, acum vreo patru ani, pe când mai era teritoriu ucrainean, de la un coleg din Moscova. Iar Google îmi spusese că acea localitate urbană inițial fusese un sat, pre nume Liski, la cam o sută de kilometri sud de Voronej, pe malul drept al Donului. Azi e un nod feroviar important. Între 1923-1942, s-a numit Svoboda (Libertatea). Re-rebotezat în 1965, dându-i-se numele lui Gheorghiu-Dej care, se spunea în nota topografică: „… a fost secretar general al PCR. Nu poți crede că cineva mai ține minte meritele sale față de patria mamă și față de mișcarea comunistă internațională. Față de URSS – cu atât mai mult… Liski s-a învrednicit de atare onoare probabil din considerentul că, în tinerețe, Gheorghiu-Dej a fost electrician la căile ferate… Greu de spus cum se numeau, după redenumire, locuitorii acestui orășel: gheorghiudejiști, așa ceva?”

Întrebarea era valabilă până la 1991, când Liski și-a recăpătat numele de origine. (Adio, tovarășe Dej!) Însă etimologia acestui termin nu o dă niciunul din celebrele dicționare – Dal, Ojegov, Efremov, Fasmer… Dar, așa cum e antrenant să mai cercetezi prin fi și erele web, când nu te îndeamnă-nu te cheamă nicio grabă anume, eu dau de termenul „liska”, ucrainean, gândindu-mă că, la plural, ar putea fi „liski”. Liska înseamnă li șiță. De ce nu ar fi lișițe acolo, pe Don, Liski fiind și un port fluvial important?... (Asta așa, ca să-i ajut pe… ruși…) Iar regiunea Voronej e una de permanentă intersectare istorică, etnică, până acum doi ani – „frățească” dintre ruși și ucraineni…

 

joi, 8 mai 2025

MARE-MIC FOTBAL: BRAZILIA – GERMANIA 1-7! Jurnal / 9.VII.2014


Doliu în Brazilia. Doliu și umilință după ce naționala Germaniei i-a distrus cu 7-1! Și nu se poate fără glume, care au început să se iște chiar în procesul mâncării de papară europeană de către „faimoșii” latinoamericani. Iată unele comentarii pe burtiera televizorului și pe facebook:

– Minutul 30: 0-5. După halul în care joacă, e clar: brazilienii s-au considerat învinși când nemții nici măcar nu se dăduseră jos din autocar.

– Nu înțeleg de ce sunt brazilienii supărați. Au luat 5, deci au trecut clasa. Cu încă unul iau și bac-ul.

– Organizatorii le-au cerut celor două echipe să nu mai intre în teren după pauză pentru a putea proteja gazonul în vederea jocurilor din liga a II-a braziliană.

– Cică Brazilia ar vrea să nu se mai joace repriza a doua… astfel rezultatul oficial va fi de doar 3-0.

– Decât să ia bătaie cu 5-0 de la Germania, nu era oare mai bine ca brazilienii să rămână acasă?

– Nemții ăștia sunt atât de prevăzători, că au dat toate cele cinci goluri cu o repriză mai devreme.

– Aveți idee, Brazilia când o sa joace semifinala?

– Cam asta e diferența: noi jucăm amicale cu Albania, nemții cu Brazilia.

– …Și iată cum Neuer îi salvează pe nemți!!!

– Mă uit la meci pe un site englezesc, că siteul TVR a rămas undeva pe la 0-2. Ori ține cu Brazilia, ori nu i-au plăcut banii mei dați pe taxa aia tv. Oricum, la ora asta nu știu unde să-i plătesc din nou ca să aflu scorul.

– Gata, a sunat Merkeloaica să-i oprească pe tinerii ăia.

– 0-6 și nemții sunt furați pe față! N-ar trebui ca la 3 goluri să le dea un corner?

– Zici că joacă Serena Williams cu Gloria Bistrița.

– Marele noroc al nemților e că nu s-a calificat și Viitorul Constanța.

 – Și iată că Pițurcă și-a deschis telefonul! Poate îl sună cineva, că tot are de plătit pensia aia alimentară atât de mare. (Eu unul, i-am zis lui Piț-urcă – Piț-coboară... – L.B.)

– 0-7. Maestre, bag-o și p-aia cu „Eins, zwei, Polizei / Drei, vier, grenadier’ / Fünf, sechs, alte hex’ / Sieben, acht, gute Nacht!”( „Unu, doi, polițai / Trei, patru, grenadier / Cinci, șase, vrăjitoare bătrână / Șapte, opt, noapte bună!”)

– La meciul ăsta, în statistici, brazilienii stau mai bine doar la clăile de păr de pe cap.

– Meciul ăsta va fi o inspirație pentru Hollywood. Ați văzut cum defilează numele jucătorilor când se afișează scorul? Zici că e generic de film.

– Brazilienii așteaptă acum concluziile lui Mihai Stoichiță.

– N-ar fi nedrept fotbalul dacă ar înscrie acum Brazilia? Păi, cum să fie vorba în meciul ăsta de gol de onoare?

– Tot sunt norocoși brazilienii că la ei în țară se joacă cel mai frumos fotbal. E drept că trebuie să vină Germania să-l joace, dar orișicât!

– Gata, 1-7. Ce era de dovedit s-a dovedit: brazilienii ăștia nu doar că dansează ca Mazăre, dar mai și joacă fotbal ca el.

– Eu zic că dacă juca Neymar (sănătate!) altul era scorul! (Nu, nu era altul. Însuși Scollari a comentat: „Neymar e atacant, nu știe să se apere…”)

Astfel că lumea multe secole înainte va invoca acest anti-eveniment brazilian și perfect eveniment european… Istoria fotbalului mondial s-a îmbogățit trăsnet!