DIN STRICTUL NECESAR

 

Luciul arcat

 

SCRIITOR, BIBLIOTECĂ, CITITOR

din strictul necesar

 

DIN STRICTUL NECESAR

 

CU INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ DESPRE CEI PLECAȚI

 

Am întrebat IA despre prozatorul Nicolae Vieru, prieten cu care, în anii de demult, ne întâlneam și în zi de Paște, la partide de șah. Inteligența Artificială mi-a cerut și alte câteva date, pentru a-i fi mai ușor să încropească răspunsul. I le-am dat. Și iată ce a răspuns:

Viitorul și trecutul / Sunt a filei două fețe

 

DIN STRICTUL NECESAR

 

PROLOG PASCAL

 

VĂ INTERESEAZĂ TRADUCEREA?

 

IN JURNAL / 25.III.1991

 

CUM INTENȚIONAM SĂ-L TRECEM PRUTUL PE

IOAN VODĂ CEL CUMPLIT

Momentul cu monumentul lui Ioan Vodă cel Cumplit (pe soclu: Viteaz, deformat de precauția comunistă). E la 18 kilometri de Târgu Bujor, în câmpia Roșia. Ar fi firesc, susține dl Horațiu Mazilu, șef la departamentul cultură Galați, ca acest jalon de memorie românească să dăinuie acolo, unde a fost lupta jertfelnică a voievodului – dincolo de Prut, la Roșcani, în preajma Cahulului. Coincidență fantastică: e printre noi și autorul monumentului – Gheorghe Turcu, care de câțiva ani locuiește în Australia. Împreună cu sculptorul, cu dl Horațiu Mazilu și cu șeful căminului cultural din Tr. Bujor, dl Gonciaruc, facem drumul până la monument, ciocnim solemn câte un pahar de vin bun, ne entuziasmăm de ideea revenirii Măriei Sale la locul care i se potrivește mai bine. Rămânem la gândul că, la plecare, dl Mazilu ne înmânează actul de generoasă ofertă și noi, aici, în Moldova pruto-nistreană… (întrerupt ieri, 31.III.; intrase Blajinu, apoi Nic. Roibu. Am stat un timp la taclale… proteice.); noi, deci, declanșăm momentul publicitar, ne angajăm în colectarea sumelor bănești necesare pentru postament și transport (eventual, cu helicopterul). Însă a doua zi fratele Horațiu e îngândurat, zice că parcă iată-iată ticluiește oferta-act generoasă, pentru ca, înainte de plecarea noastră, să spună că e cazul să ia legătură cu Ministerul Culturii, s-o facă mai oficial și mai cu moț. Să așteptăm și să vedem ce urmează. Presupun însă că generozitatea șefului culturii județene a trezit nemulțumirea celor de la Târgu Bujor ce se văd nedreptățiți: adică, frate – frate, dar monumentul nu ne face rău nici nouă, plus faptul că el costă lei, nu glumă.

ISTORIE CU DUCI

 

ACUM 22 DE ANI /Din jurnal

 

8 aprilie 2003

A decedat Nicolae Sulac. Consideram că nu ajunsese încă la 65 de ani, dicționarul însă spunându-mi că a fost născut în 1936. Un atac cerebral.

Dintr-o campanie prezidențială electorală, în care eram împreună cu Nicolae Sulac, academicianul Ilie Untilă și generalul Tudor Dabija, am reținut și următorul caz întâmplat în școala din Sinești, Ungheni: gazdele, profesori, unii dintre care deja erau ușor grizați, insistau cu rugămințile să cânte ceva Nicolae Sulac. Artistul cedă cu greu, prinzând în fine să-i zică o melodie oarecare, bineînțeles cunoscută asistenței. Doi sau trei bărbați aburiți de băutură, prinseră și ei motivul, murmurându-l nu tocmai „pentru sine”. Sulac se opri, zicând: „Domnilor, eu niciodată nu am cântat în cor”. Efectul fu scontat: colateralii renunțară la contribuția lor melodică. Dar cu adevărat, cu decenii în urmă – nu știu dacă și astăzi – în sălile de concert germane se afla inscripția: Das Mistsingen ist verboten = „Interzis cântatul împreună cu cântărețul!” (Printre altele, în junețile sale fragede, Sulac a cântat în capela corală „Doina”. Însă aceasta nu mai conta: replica a fost excelentă!)

CENUȘĂ PE CREȘTET

 

JURNALUL CA MEMORIE / 1993

DIN JURNAL. IOANID ROMANESCU

 

13.III.2003

Citesc și, pe ici-colo, recitesc Ioanid Romanescu in volumul antologic „Paradis”, apărut acum opt ani la Ed. Eminescu în colecția „Poeți români contemporani”. Se întâmplase cu un an până la plecarea sa... Subliniez-rețin:

„sunt fericit că viața mea/ e o știință de a pierde”;

„dar ceea ce simt pentru voi/ e un lux/ care niciodată nu mi-a lipsit”;

„sunt cel care vă apără de prea multe cuvinte”;

„pentru că astăzi pământul are fii care nu vor să mai meargă-n genunchi pe urmele părinților”;

„chiar și aceste versuri le-am scris mâine/ pentru că mâine e a doua zi//a doua oară nu mai vin pe lume/însă a doua oară voi trăi” –

bineînțeles că aceste versuri spun, sigur că spun și ceva esențial despre felul de a fi, de a crea, de a se dărui al lui Ioanid... Poetul care mi-a publicat prima carte „dincolo”, peste Prut, și căruia îi rămân mereu recunoscător. Un important și irepetabil poet...

 

SE APROPIE PAȘTELE

 

JURNALUL CA MEMORIE

TEME ȘI TEMERI