joi, 18 august 2016

ISTORIA PATRIOTULUI RUS



Igor IARKEVICI*

ISTORIA PATRIOTULUI RUS

Traducere de Leo BUTNARU

Ruşii nu sunt iubiţi. Ruşii niciodată nu au fost iubiţi. Ruşii nu vor fi iubiţi în vecii vecilor. Pentru asta există destule motive. Înşişi ruşii se fac vinovaţi de atare situaţie. Ruşii fac totul, pentru ca să nu fie iubiţi – ruşii îl aleg pentru un al treilea mandat la rând pe Putin, ruşii joacă prost fotbal şi cântă anost şlagărele de estradă, iar când salută, nu sunt bucuroşi de cei cu care se salută, – când spun „Bună ziua”, ruşii nu privesc în ochii omului, ci se uită oarecum pieziş, aiurea. Unde mai pui că ruşii au gropi de gunoi la fiecare colţ. Fireşte, după toate astea nu se poate crede că ruşii ar putea fi simpatizaţi, ca să nu mai zicem de a fi iubiţi.
Igor Iarkevici
Plus că, din punct de vedere strategic, ruşii nu-l folosesc corect pe Dostoievski. Ruşii consideră cu Dostoievski trebui impus tuturor celor, care se trag spre Rusia. Chipurile, după ce-l cunosc pe Dostoievski, dânşii nu vor mai putea să nu iubească Rusia. Numai că în realitate totul e viceversa. După ce-l cunosc pe Dostoievski, toţi cei care se trăgeau, deja nu se mai trag spre Rusia.
Rusia şi ruşii sunt înjuraţi de toată lumea. Faţă de ruşi mereu sunt înaintate pretenţii şi revendicări. Ba că ruşii au o expresie a feţii, după care nu ştii la ce să te aştepţi, – sau că ruşii ar fi în stare să dea cu toporul, precum Raskolnikov, sau ar putea începe să-ţi vorbească despre ceva spiritual, precum academicianul Saharov sau preotul Kuraev1. De parcă de la ceilalţi, s-ar zice, ştii de la ce te poţi aştepta. Nu, de asemenea nu se ştie. Ba că ruşii beau de usucă. De parcă ceilalţi nu beau mult! Beau şi ei destul. Însă ruşii beau mult nu de aia că ar vrea să bea mult, ci din motivul că ei au o sumedenie de temeiuri din care trebuie să bea. Pe când alţii nu au astfel de temeiuri. Iar ruşii le au.
Ba ruşii sunt certaţi că l-ar fi băgat la mititica pe Hodorkovski. Numai că asta a ieşit întâmplător. Şi cu duduiţele alea din enervantul ansamblu „Pussy Riot”2 tot întâmplător a ieşit, deloc intenţionat. Dar cine, mă rog, nu bagă pe cineva întâmplător la pârnaie? Toţi bagă. Numai că pretenţiile sunt din nou adresate numai şi numai ruşilor.
Ba că ruşii sunt leneşi şi lucrează puţin. De ce puţin? Ruşii lucrează mult. Pe când alţii, spre exemplu panda, – nu lucrează deloc. Şi nimeni nu le impută nimic, ci, din contră, toţi mor de dorul urşilor panda, visând să se fotografieze pe fundalul neamului ăsta de mamifere exotice. Pe când pe fundalul ruşilor nu are nimeni chef să se fotografieze. Chiar dacă ruşii muncesc cu mult mai mult decât panda.
Ba că ruşii îl aleg preşedinte pe unul şi acelaşi Putin. Numai că ruşii de fapt nu ţin atât de tare la Putin. Pur şi simplu deocamdată nu au pe un altul mai bun decât Putin. De cum va apărea vreunul, fiţi siguri că-l vor alege neamânat.
Ruşii s-au obişnuit că sunt înjuraţi. Şi deja de multă vreme nu mai atrag atenţia la aşa ceva. Numai de ar plăti bani pentru petrol şi gaz, încolo, treaba lor, înjură-ne.
E drept, cu aşa ceva nu s-a obişnuit patriotul rus. Patriotului rus îi este neplăcut să audă cum e înjurată Rusia. Rusia a câştigat războiul. Rusia a scris „Evgheni Oneghin”. Rusia a filmat „Andrei Rubliov”. Rusia a inventat vodca şi tot ce se mai află în jurul ei – pâinea neagră, stacana şlefuită în faţete şi halucinaţia rusească dusă până la delirium tremens. Pentru toate astea Rusiei ar trebui să i se ierte belele care i se reproşează – mirosul urât din gură, Putin şi gropile de gunoi de pe la toate colţurile.
Argumentele patriotului în apărarea Rusiei sunt destul de banale, însă îndreptăţite – Rusia a salvat lumea de tătaro-mongoli, de fascişti, de scriitorii ruşi şi de Stas Mihailov3. Rusia a atras asupra sa loviturile lor. Cum ar fi fost, dacă tătaro-mongolii ajungeau până dincolo de Europa? Însă iată că nu, nu au depăşit limitele, nu a ajuns, nu au trecut, nu au ocupat. Pentru că Rusia i-a luat pe toţi, dizolvându-i în sine.

Patriotul rus e un fenomen complicat. Lui îi este complicat nu doar cu una Rusia. Lui chiar cu sine însuşi îi este destul de complicat. El e pravoslavnic, însă nu crede în Dumnezeu. El e anticomunist, însă cu comunismul se împacă bine. El nu este homosexual, însă cu homosexualii de asemenea se simte mai că bine. El e literaturocentric, însă a obosit de scriitorii ruşi. Nu crede în ei, precum nu crede în Dumnezeu. Patriotul nostru nu agreează peisajul rusesc, pentru că şi de el a obosit, ca şi de scriitorii ruşi. Cât se poate una şi aceeaşi – păduri, câmpii, cer cenuşiu, vodcă, Putin, gropi de gunoi la fiece colţ? Chiar fără să vrei, oboseşti.
În Rusia le este complicat tuturor. Iar patriotului rus în Rusia îi este cel mai complicat. Mai complicat până şi decât opozantului, homosexualului, liliputanului sau negroidului. Chiar dacă patriotul rus nu este băgat în închisoare pe prea mult timp, cum i se întâmplă opozantului, nu este umilit, precum homosexualul, nu este privit de sus, precum liliputanul, şi nu se aruncă în el cu banane, ca într-un african, nu s-ar putea spune că dânsul este iubit mai mult decât toţi ăştia.
Ruşii nu-şi iubesc patrioţii. Ruşii nu-şi cred patrioţii. Rusul este convins că patrioţii ruşi nicidecum nu sunt ruşi. Ei doar spun că sunt ruşi. Pe când în firea oricăruia dintre cei, care îşi spun patrioţi, doar unul Dumnezeu ştie cine se ascunde – vreun oligarh sau chinez, ba chiar vreun negru. Prin patriotism ei nu fac decât să-şi camufleze esenţa lor ne-rusească. Unde mai pui că ruşii ştiu prea bine că este imposibil să iubeşti Rusia. Pot fi iubite doar unele componente ale ei luate în parte. Dar nu e sigur dacă şi asta e posibil. Iar a iubi Rusia în totalitate cu atât mai abitir nu e posibil.
Cel mai mult, patriotul rus este deranjat de Moscova. Moscova e un oraş rusesc. În acest caz, de ce ei, alţii, sunt aici atât de mulţi? De ce se răspândesc? Cine are nevoie de toate astea – ceburek, mante, tarhun, hinkali, şaşlâc, avrat, haleal, întregul Caucaz, minaret, calmuc, uzbec, Ibraghimbek, găluşte, bulba, carpaccio, pizza, sinagoga, coşer, Alan, Soslan – la ce bun? Unde mai pui că toţi ei vorbesc de cât de neconfortabil se simt dânşii aici. În acest caz, de ce sunt aici? De ce au încercuit ei patriotul rus din toate părţile?
Însă patriotul rus nu se pierde cu firea şi continuă să lupte cu duşmanii. Ăştia sunt cât frunză şi iarbă. Duşmanii patriotului rus sunt absolut toţi ceilalţi, în afară de înşişi ruşii. Înainte de toate, Asia Centrală şi Caucazul. Mai înainte erau evreii, însă de la un timp patriotul rus are sentimente mai bunicele faţă de evrei. Chinezii? – şi ei se prenumără printre duşmanii principali, numai că naţionalistul rus încă nu e pregătit pentru a-i înfrunta. Unde mai pui că, deocamdată, chinezii nici nu sunt atât de mulţi pe aici şi, deci, nici nu deranjează cine ştie ce.
Însă, odată, de la un punct încolo, deranjul va fi resimţit. Ruşii vor intra în Europa, iar Asia Centrală şi Caucazul vor trece dincolo de munţii Ural. Stas Mihailov va deveni brandul principal al muzicii mondiale, iar scriitorul rus – trendul universal.
Oamenii ruşi nu ştiu a se mândri cu Rusia lor. Numai lucrurile şi animalele ştiu să facă asta, cu mândria.
Eu cunosc un singur patriot al Rusiei, în care a fost înglobat întregul patriotism rus. Aceasta e ghiozdanul meu de elev, pe care l-am purtat din clasa întâia până în a treia. Pentru Rusia, el era gata să treacă prin foc, apă şi pe sub pământ. El nu-şi concepea existenţa fără Rusia. El era însăşi Rusia. Era de o culoare indefinită, precum Rusia. Rusia de culoarea vodcii. Însă nu albă. Deci, şi ghiozdanul avea culoarea Rusiei. Însă nu albă. El purta cu sine Rusia. Rusia însemna abecedarul. Apoi Rusia a însemna prima mea carte de literatură. Tot Rusia era şi penarul cu creioane şi toc de scris. Ghiozdanul era răbduriu, ca şi Rusia. Ghiozdanul suporta, când îl băgam sub bancă, îl uitam în troleibuz sau îl foloseam în locul unei bare la poartă, când jucam fotbal în curte. Ghiozdanul iubea Rusia şi era gata să suporte aceste şi alte încercări. Deoarece toate se întâmplau în Rusia. Ghiozdanul era mândru că se află în spatele unui elev rus din clasele primare. Şi că acest elev l-a izbit cu el în cap pe un coleg de clasă. Şi că a încercat cu greutatea lui, ghiozdanului, să o sufoce pe o colegă de clasă pre nume Mamud. Însă nu din motivul că o chema Mamud. Ci din motivul că, la ora de educaţie fizică, ea mă izbi, de ajunse-i sub calul de sărit şi cât pe ce să-mi stric ochelarii. Astfel că ghiozdanul se mândrea de-a fi ajuns chiar în epicentrul copilăriei ruse. Că el participă la educarea unui viitor scriitor rus. El nu ar fi dorit să fie o geantă diplomat sau un rucsac. Sau taşcă de încasator. El nu privea în direcţia lor şi nu dorea decât să fie ghiozdanul rus al unui elev rus, care îşi duce în el pantofii de sport, penarul, caietul de dictări şi, propriu-zis, copilăria rusă. Toate încăpeau în el.
Alţi patrioţi nu am văzut. Dar, de fapt, am văzut, totuşi. Acesta e iepurele din serialul cu desene animate „Stai, că îţi arăt eu!” Iepurele era un patriot până la jertfirea de sine. El nu-i invidia pe Tom şi Jerry. Şi nu s-a supărat, când în Duma de Stat a fost numit homosexual. Pentru că nu şi-a dorit decât să fie un iepure rus într-un film rusesc cu desene animate ruseşti.
Alţi doi patrioţi, de fapt patriote convinse sunt vodca şi conducta de gunoi. În Rusia, ele întrunesc simpatia generală. Rusia întreagă se mândreşte cu ele. Ele nu invidiază pe nimeni din analoagele lor occidentale. Şi nu-şi pot imagina destinele în afara Rusie. Vodca e conştientă că numai şi numai Rusia îi poate oferi şansă optimă de autorealizare. Unde în altă parte-n lume s-ar bea atâta sau mai multă vodcă decât în Rusia? Nicăieri. Pretutindeni în alte părţi, lumea bea puţin din vodcă, după care poţi spune că uită de ea. Găsindu-şi alte preocupări. Pe când în Rusia vodcă vor bea, vor bea, vor bea, iar de se va întâmpla ca, un timp, să n-o bea, oricum nu vor uita de ea.
Conducta de gunoi conştientizează, la rându-i, că, oricât ar lăsa ruşii gunoaiele pe la fiece colţ, dânşii nicidecum nu vor putea fără de ea. Mai devreme sau mai târziu, ruşii vor arunca gunoaiele doar în conducta de gunoi. Astfel că toate gunoaiele Rusiei îi vor aparţine doar ei. Conducta de gunoi are motive serioase să creadă în viitorul său rusesc.
Însă toţi ceilalţi doar se prefac că ar fi şi ei patrioţi, în realitate dovedindu-se că atitudinea lor faţă de Rusia e chiar mai a naibii decât a rusofobilor.
Nava cosmică rusească nu e o patriotă a Rusiei. Ea ar fi vrut să decoleze dintr-o altă ţară. Despre Rusia ea ştie multe şi de toate. Inclusiv, că nu va putea zbura departe de ea. Aşa, va zbura puţin, şi – buh! va cădea.
Toţi ceilalţi nu sunt patrioţi. Fotbalistul rus nu e nici el patriot al Rusiei, fiind sigur că Rusia nu e născută pentru fotbal.
Nici Teatrul Bolşoi nu este un patriot al Rusiei. Rusia îi impune să danseze şi să cânte. Însă el nu are chef să danseze. El nu doreşte decât să cânte şi să nu fie sustras de la trebi cu dansul.
Pravoslavnicia nu e nici ea patriotă. Mai înainte era patriotă. Însă de la un timp a încetat să mai fie.
Nici ursul alb nu e patriot. El invidiază panda. Uite, panda se simte mişto – stai tu şi molfăi ziua întreagă bambus, bucurându-te de viaţă. Pe când aici, în Rusia, te simţi idiot sadea, nu alta. Cât e ziua de mare, sari şi tot sari pe blestemate sloiuri de gheaţă.
Nici Oceanul Îngheţat de Nor nu e patriot. El nu iubeşte Rusia. Rusia l-a transferat din Marea Neagră, unde se aflase iniţial. L-a dus departe la nord, impunându-i să curgă. În calitate de Mare Neagră oceanului îi era destul de confortabil. În el se scăldau femei, fel de fel de delfini şi chefalii delicioşi. Acum însă, de când e Oceanul Îngheţat de Nord, în el mişună doar submarinele care, cu diverse reziduuri şi gunoaie, au poluat iremediabil mediul interior.
Patriotul rus are o slăbiciune. Ba nici slăbiciune nu i se poate spune, ci doar un fleac oarecare. Nici nu ar merita să amintim de el. Iar acest fleac se numeşte: violenţă. Patriotul rus înclină spre ea, îi este tovarăş. Violenţa e cel mai bun prieten al patriotismului rus. Pentru că, oricum ai da-o, patriotul rus nu are alţi prieteni. Din acest motiv patriotul rus îşi îndreptăţeşte prietenul, îi ţine parte. Îi îndreptăţeşte pe Lenin, Stalin, Petru I, pe maiorul Evsiukov4 şi birocratul rus – sticleţii, judecătorii şi politicienii. Patriotul rus le cunoaşte valoarea. Mai ştiind că din cauza lor au avut de suferit chiar înşişi ruşii. Numai că totuna îi îndreptăţeşte. Totuna îi consideră vreascurile necesare, fără de care nu arde focul rusesc. Pentru că ei sunt ruşi.
Cândva, patriotul rus va avea alţi prieteni. Cel mai bun prieten al patriotului va fi conducta de gunoi. Obosind definitiv din cauza Rusiei, patriotul se va ascunde în conducta de gunoi, în interiorul căreia se va consacra deplin salvării Rusiei. Nu este exclus chiar să o şi salveze.
______________
*Igor Iarkevici – prozator, eseist. S-a născut în anul 1962 la Moscova. Absolvent al Institulului de Istorie şi Arhivistică din Moscova. Membru al PEN Centrului Rus. În nr. 37 din 2009 al „României literare” a fost publicat eseul său „Istoria frumuseţii sovietice”.
1. Andrei Kuraev – activist pe tărâm duhovnicesc şi social, controversat în predicile şi teoriile sale. 
2. „Pussy Riot”  – formaţie feministă de punk rock, care organizează spectacole provocatoare despre viaţa politică din Rusia. În anul 2012, cele trei membre ale formaţiei au fost condamnate la închisoare pentru huliganism.
3. Stas Mihailov – cântăreţ şi compozitor pe care,  în anii 2011 şi 2012, revista „Forbes”  l-a inclus pe primul loc în topul celebrităţilor din Rusia. 

4. Denis Evsiukov – fost maior de poliţie care, în stare de ebrietate, a ucis doi şi a rănit şapte oameni într-un supermarket din Moscova. 

2 comentarii:

  1. "...temperamentul nostru pasionat, temperamentul ruşilor, ne uimeşte nu numai pe noi, ci întreaga Europă! Dacă unul dintre noi se converteşte la catolicism, se face de-a dreptul iezuit şi se alătură neapărat elementelor celor mai subterane ale acestei secte; dacă devine ateu, vrea numaidecît ca să fie smulsă prin forţă credinţa în Dumnezeu, adică, altfel spus, şi prin sabie!
    Pentru ce? De unde vine această subită fantezie? Se poate să nu ştiţi? Pentru că a găsit patria pe care n-o văzuse aici şi e fericit; a găsit ţărmul, pămîntul, şi s-a prosternat ca să-l sărute. Nu e numai vanitatea, nu-s numai sentimente meschine de
    orgoliu şi vanitate care zac la originea ateilor ruşi şi a iezuiţilor; nu, la mijloc e o suferinţă morală, o sete spirituală, nevoia imperioasă de o preocupare superioară,
    nevoia de a simţi sub picioare un teren trainic, o patrie în care au încetat să mai creadă, pentru că n-au cunoscut-o niciodată! E atît de uşor pentru un rus să devină ateu, mai uşor decît pentru oricare alt locuitor de pe glob! Şi ai noştri nu devin simpli
    atei, ei încep să creadă în ateism ca într-o religie nouă..."
    F.M.D-Idiotul

    RăspundețiȘtergere
  2. Un subiect... nemărginit! M-am apropiat şi eu de el în cartea "Românii, enciclopedia sufletului rus & Gombrowicz", editată în 2008 la Iaşi. (Mai multe pagini din ea le-am postat şi pe blog.) În ce priveşte ateismul... În prezent, se consideră că cea mai atee ţară e Franţa.

    RăspundețiȘtergere