___________________
1. Când în text intervine Însuși Dumnezeu, fie doar cu
un singur punct, autorul este ca și degradat de la starea de creator la starea
de simplu martor al creației…
*
Exact precum spune
Geneza – turnul se înălța și furnicarul de fii ai lui Noe căra, tăbârcea
cărămidă, mortar – mortar, cărămidă, și turnul mai creștea cu un metru, cu o
sută de metri și furnicarul bipezilor se înălța cu stive de cărămizi, cu tărgi
de mortar – precum spune, până la un punct, Geneza, Testamentul...
...Și doar un biet
rătăcit cu o carte în mână se pomenise în iureșul de furnicătoare râvnă și toți
ceilalți, care cărau mortar, cărămidă – cărămidă, mortar, prinseră a hohoti,
prinseră a râde până la lacrimi de naivitatea ăluia care urca și el, bietul, cu
o carte în mână...
...Astfel că Domnul
Dumnezeu s-a înfuriat și îi pedepsi pentru îndrăzneala lor nesăbuită de a râde
de cel ce suia cu o carte în mână – Domnul Dumnezeu a dărâmat turnul, nelăsând
cărămidă pe cărămidă, mortar între cărămizi...
...Bineînțeles,
cartea rămăsese nu doar întreagă, ci și binecuvântată...
*
Acesta e un sector
mai prost cotat în oraș, în multe din casele sale existând încă vechi și vaste
biblioteci, imensități de cărți detestate de specificul prezentului lumii, care
nu e obligatoriu prezentul tuturor.
În astfel de spații,
astăzi, din cauza răspândirii tot mai sofisticate a feluritor microbi, nu poți
să nu te gândești că deja mulți oameni nu-și mai permit plăcerea de a-și muia
degetul arătător pe limbă pentru a întoarce paginile cărților... Se spune că,
pe vremuri de ciumă, unii fanați ai cititului, chiar cu riscul de a se molipsi
de moarte, nu renunțau la marea plăcere de a-și înmuia arătătorul pe limbă,
pentru ca să întoarcă filele cărților...
Unde mai punem că,
după apariția computerului, nici nu ne putem imagina câte lucruri au devenit
inutile. Din păcate și mulți oameni.
*
Stăpânul s-a dovedit
a fi ușor nesimțit, încât, cât a tot vorbit la telefon, oaspetele său reuși să
citească aproape jumătate din inscripțiile de pe cotoarele celor câteva sute de
cărți din cabinetul-bibliotecă.
*
Cele mai bune epigrame de obicei
Marțial nu le scria marțea, ci miercurea, marțea fiindu-i zi pentru citit.
*
Zi de zi încerc să
citesc lumea ca pe un poem. Uneori se pare că reușesc. Alteori trăiesc
sentimentul că însăși încercarea de a citi lumea ca pe un poem e ceva din
poemul care nu se lasă, totuși, totdeauna citit într-o zi sau în alta. Dar
încercarea de a citi lumea ca pe un poem rămâne valabilă zi de zi.
Așa e, însă cu o
anume precizare: sâmbetele și duminicile fiindu-mi zile de lucru, în carierele
comunicării cu fantomele presupușilor cititori de literatură, întâmplătoarele
sărbători mi se întâmplă în oricare din celelalte zile ale săptămânii. Dar mai
ales nopțile.
*
La vila scriitorilor
de la Neptun, câte un coleg poet sau alt coleg poet chiar bun îmi oferă noile
lor cărți tipărite prin româneasca lume.
Când cobor la plajă,
citesc 10 texte în vreme ce mă bronzez pe piept (și pe frunte, firește), alte
10 texte – cât stau pe burtă, cu omoplații la soare, câte 5 pentru o rână și
cealaltă.
La sfârșitul celor 10
zile de sejur, domn’ Vasile administratorul vilei îmi zice:
– Oho! V-ați bronzat
mișto (un sinonim al expresiei: nu vă fie de deochi). Sper să veniți și vara
viitoare.
Iar la Chișinău,
între un blocaj și o reîncărcare de computer – e ceva timp, totuși, – mai
citesc câte un poem din cărțile cu care mă întorc acasă, cărți dăruite cu
autograful în regulă și – o.k! – laudativ cât încape, cu dedicație cald interN-Națională de la colegi prea-noi,
colegi pur și simplu noi sau de la confrații-veterani deja ai prieteniei
noastre și lecturii universale, cum ar veni, încercate într-un final și început
de secole.
Așadar (așa dar!), revin în stânga
Prutului cu cărțile de poezie (în stânga apei sâmbetei se mizează ceva mai mult
pe proză, pe dramă) și, precum spuneam, între un blocaj și o reîncărcare de computer,
mai citesc câte un text care, uneori, se întâmpla să fie chiar poem sau notă
într-un jurnal de lectură.
*
Poezia pentru poezie? – Un lucru în sine
care, de fapt, devine un lucru în tine, cititorule, care mie în genere îmi pari
a fi un dez-gropar al poeziei: dezgropând-o din limbaj, dezgropând-o din
cuvinte, din simțăminte, din minte... (Ceea ce nu înseamnă totuși, că poetul ar
fi – Doamne, ferește! – un gropar al poeziei…)
*
Citindu-i
testamentul, rudele au căzut de acord: răposatul avusese toate șansele să
ajungă un mare scriitor SF.
Cazul
legându-se cu unele din întâmplările mele de lectură; întâmplările și
îndeletnicirile omului care a citit și înșiruiri de
rapoarte despre faptele sau poate doar întâmplările nemaipomenite, în urma
cărora, în orișicare război, mulțime de cătane, dar mai ales de căpetenii, au
ajuns eroi.
Și mi-am zis: Ce mai
fantezii creatoare în statele majore, unde se ticluiește o mare literatură!
În genere, statele
majore ale armatelor par a fi un fel de uniuni ale scriitorilor pe câmpul de
luptă!
Ura! – fără ură…
*
Iată, din întâmplare,
omul a cumpărat o carte de poezie, apoi stă la ieșirea din librărie, ros de o
întrebare: „Iată, din întâmplare, am cumpărat o carte de poezie, dar ce fac cu
ea?... De-ar fi fost cafea…”
Din păcate, prin
preajmă nu e niciun expert, ca să-l consilieze sau să-l consoleze, de unde și
aste două ipoteze: poate că va citi, poate că nu… În primul caz, lumea va
spune: „Ce voință, ce caracter!” În cazul ipotezei secunde – nu va spune nimic,
crezând că așa e mai bine…
*
Astea sunt timpurile
– secolul, zilele, nopțile – cam toate, astfel că, reieșind din starea de fapt,
mergând la recitalul poetic, unde se vor citi poeme de dragoste, îți pui vesta
antiglonț... Pentru orice eventualitate...
*
Dar, iată, chiar și
în această delicată îndeletnicire, zisă a cititului de carte, se întrevede,
parcă, o perspectivă cu mercenari. Mai aparte sau oarecum ciudată, să zicem,
respectiva perspectivă, ce face să presupunem că nu a mai rămas mult până când,
pentru solicitarea poeziei, chiar și a genialilor autori, bibliotecile țărilor bogate
vor plăti cititori-mercenari...
*
Atâția imigranți spre Occident.
Dar nici acolo nu pare să crească numărul cititorilor…
*
Recitind jurnalul meu
nepretențios, uneori găsesc în el idei de poeme sau cosmograme care, din cine știe ce motiv, nu m-au condus spre
finalul lor – să zicem, această notă despre cazul în care, prin anul 1989, în
parcul catedralei, văzusem un milițian afundat în lectura unei cărți de
Soljenițîn, fără ca respectivul milițian să se teamă că ar putea fi arestat de
un alt milițian...
*
Poetul Mihai Ursachi
metaforizase memorabil: „Miezul mai mare decât fructul”. Un poet slăbuț mai
că-l imitase – maică! – făcând-o pe originalul (credea el, nu însă și noi) când
se lamenta că lacrima ar fi mai mare decât ochiul. Eu i-aș fi sugerat să scrie
că chiar și unii căpoși se poate întâmpla să aibă creierul mai mare decât
capul; un creier ce le dă peste urechi, unduindu-și circumvoluțiunile dincolo
de ele – și acesta fiind un mic circ al circumvoluțiunilor spectaculoase. În
fine, după toate astea s-ar fi întâmplat ca nedumerirea, dar mai ales
proverbiala frică să aibă ochi mari, adică ochii cititorului de poezie – mai
mari decât frica acestuia.
*
Din multe, foarte
multe constau resursele noastre naționale, inclusiv din poezie și răzleți
cititori, declamatori, oameni și computere memoratoare ale acesteia.
Probabil, la
capitolul poeziei, cu sutele de cenacluri și zecile de reviste literare,
resursele noastre naționale nu stau chiar rău, în generoasa lor răspândire
devenind cât de cât și resurse internaționale, mondiale, s-ar putea (sau: nu)
spune.
*
Aproape ca oglinda
unui poet francez, când fratele i se întoarce din ulisiene călătorii, zice:
– După ochii tăi,
după fața ta înțeleg că nu ai citit poezie... Păcat: astfel îți scurtezi viața
cu un suflet și ceva...
*
Unii scriitori sunt
naivi, spunând că multe lucruri, unele subtilități cititorul le va găsi în
sub-texte… – Iluzie absolut neîndreptățită! De unde să se citească sub-textele,
odată ce astăzi tot mai puțin sunt citite textele?...
*
Pentru sănătatea
dumneavoastră, evitați excesul de sare, zahar și grăsimi, consumați zilnic
minimum 2 litri de apă și citiți cel puțin două poeme.
În genere, este bine să știți, că excesul de
poezie nu dăunează sănătății dumneavoastră, ci din contră.
*
La
vârsta, dar mai ales la experiența pe care o am, nimeni nu mă poate priva de
dreptul (și de stângul) de-a avea sau nu dreptate, scriind, inclusiv în stil
etern-post-antic, despre oralitatea libertină care, intrând direct din stradă,
își șterge tălpile de preșul dungat al primelor rânduri ale prezentului text
(mersi și pentru atât!), apoi, fără a-și lua tălpășița, intră
familiar-postmodernist în (con)text, încercând a seduce cititorul
neexperimentat cu o sexy-cola, ici-colo permițându-și a debita și ușoarele
imbecilități convenționale ale injuriilor drept palimpsest pentru tabuul
politicos al sexualității în surdină.
O,
cititor sedus, meriți și tu o odă! Prin forța lucrurilor și a lecturilor, tu
ești complicele autorului înduioșat la gândul de a trăi prin poemul sau romanul
său un transplant din sine în altul – acestuia oferindu-i dezinteresat ocazia
de a fi și el (tu) CINEVA.
O,
cititor talentat, ce mai! Cititor atât de bun, încât n-ar fi păcat ca numele
tău să fie tipărit pe carte alături de cel al autorului; în egală măsură, voi
dați valoare literaturii – presupun, pentru că în metafora cetitului niciun
prepus nu e de neglijat, el armonizând perfect cu incertitudinea
atot-devoratoarei conștiințe a lumii și scriptorului ce-ți închină, o, cititorule,
oda în care se află cu o idee mai mult decât sentimentele pe care le emană;
ideea cu Heraclit ce te poate învăța a străbate drumul de la un
nimeni-anonimeni la un erou, – o talentatule, priceputule cititor despre care
n-au aflat doar analfabeții, – de parcă întreaga-ți viață tu ai trăit în
interiorul textului care trebuie obligatoriu citit, deoarece Marele Cititor nu
se poate percepe la auz, după ureche...
*
Îmi amintesc: pe la 16 ani, visasem CARTEA UNICĂ,
adică a UNI-VERSULUI – o dublă avere: CARTEA era cu autograful Lui DUMNEZEU.
Aceasta se lega cu un
alt vis de mai înainte, probabil: visul la o carte atât de impresionantă – ca o
adevărată capitală a tuturor cărților.
*
Cum
citește un sfânt? Mai întâi, de la privirea lui se izvodește și se aprinde primul
cuvânt care, cu flăcăruia sa, izvodește și luminează următorul cuvânt, ce se
naște, aprinzându-se și el în continuare de rând, creând, luminând și
înflăcărând pe cel de-al treilea cuvânt, acesta, la rândul său, creând,
luminând și incendiind pe următorul...
Chiar
așa citește un sfânt – cuvânt cu cuvânt, care se nasc din privirea lui și se
aprind unul din celălalt, pe următoarele cuvinte izvodind, luminând,
înflăcărând...
Exact
așa – creează, luminează, aprinde, arde, cuvânt după cuvânt, fără a lăsa urme,
scrum de sens, mai rarefiat, mai dens, încât nimeni nu știe ce a creat, ce a
luminat, ce a citit, totuși, un sfânt în CARTEA UNICĂ, a UNI-VERSULUI care e
numai și numai cu autograful lui DUMNEZEU...
*
Redeschide Cartea la
întâmplare. Dincolo de orgoliul meu, dincolo de orgoliul tău, redeschide
Cartea, chiar citește ceva din ea, fie și la întâmplare. Astfel, din
întâmplare, ai putea salva ceva. Inclusiv din tine.
*
Eu, cititor deja în
două secole, îmi amintesc de prima vacanță la mare (sec. XX), după care, pentru
prima oară în viață, a trebuit să fac ceva extraordinar de poetic, de
metaforic: să scutur nisipul dintre filele cărților pe care le citisem la
plajă.
Astăzi, deja cititor
în secolul XXI, revin
de la mare cu displayul tabletei și textele nițel zgâriate de firele de nisip,
spunându-mi în gând că internetul schimbă și va schimba lumea, posibil
chiar cosmosul.
Cartea de hârtie va
dispărea, altfel spus – nu va mai apărea, dominantă fiind cartea electronică.
Bibliotecile vor fi
și nu vor mai fi inutile, lumea transformând cărțile în ceea ce au fost – în
păduri, în grădini, inclusiv în Pomul Vieții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu