marți, 31 martie 2020

30 DE ANI CU SAU FĂRĂ CENZURĂ?

CESTIONAR „LUCEAFĂRUL DE DIMINEAȚĂ”


Leo BUTNARU


„Tu ești Alfa?” „Da, Omega...” „Ai venit să mi te-nchini?” „Ti-i, dar cum rămâne, dragă, cu deplina libertate garantată-n alfabet?” – acest dialog ar fi laconica prefață la prezentul text, pe care îl încep exclamativ:
Jos cenzura! Trăiască iluzia că sunt liber și scriu tot ce gândesc!
Text, la începutul căruia îmi amintesc că, în URSS, dar, din păcate, și în România, deplina libertate a cuvântului era „permisă” doar în cazul în care cetățeanul, din greșeală, nimerea cu ciocanul peste degete.
Iar dacă, odinioară, comunismul însemna spălarea creierului virgin, de câteva decenii încoace libertatea a deflorat creierul cetățeanului. Însă nici în atare stare deloc puțini consângeni de-ai noștri nu-și pun problema libertății. Dacă unii din ei și-ar pune-o, gloatele ar fi mai restrânse. Azi, când e deplina libertatea a cuvântului (dat, dar nu și respectat, de guvernanți). Iar apostolii libertății, dreptății, fraternității rămân în continuare a fi glasuri ce strigă în pustiu. (E drept, și în cazul lor se ține cont de libertatea cuvântului!)
Azi, când atâția indivizi nu știu ce au de făcut cu libertatea, în consecință parcă nici nu ar fi liberi pe la răscrucile democrației unde, da, e ca și cum o deplină libertatea a opțiunilor. Dar și a rătăcirilor. Din cauza acestora cetățenii nefolosindu-și din plin libertatea pe care o au, pentru a lupta pentru libertatea pe care încă nu o au.
Pe la răscruci se înțelege mai limpede că libertatea e ceva care nu are formă, ci probabil are doar oarece conținut – chiar pe ea însăși cea fără formă; chiar pe toți cei care luptă pentru ea, pe cei care deja au obținut-o, pe cei care sunt contra ei – pentru că de aia e libertate – să le ofere tuturor posibilitatea de a se manifesta. Tuturor celor ce alcătuiesc un popor, care ar fi fost eminent, dacă se năștea din liber-tati și liber-mami.
Omule, a-ți întreține starea de libertate tot luptă pentru libertate înseamnă. Adică, pentru ca să fii liber, trebuie să lupți pentru libertate chiar când ești liber. Iar eu unul dau tot aurul tăcerii pentru libertatea de a putea spune „Da!” sau „Nu!”
Pe de altă parte, libertatea de expresie poate echivala perfect cu libertatea de ne-expresie, alegerea aparținându-ți în aceste timpuri fără cenzură, când oamenii liberi vorbesc de la egal la egal, iar sclavii vorbesc de la inegal la inegal. Pentru că, din păcate, și azi unii inși mai aleg libertatea de a fi sclavi.
Apoi, în discuții, este invocată cenzura economică in actus... Da. Pentru că astăzi, nivelul libertății cifrelor depășește cu mult nivelul libertății cuvântului.
Dar cu cenzura interioară cum rămâne?... Odată ce libertatea interioară este un mod discret de a stăpâni, de a domina, fără a fi perceput în exterior. Libertatea spiritului tău e cu atât mai mare, cu cât o domini mai mult. Printr-o disciplină severă nu îți reduci libertatea de acțiune, ci selectezi din ea atât, de cât ai nevoie pentru a fi învingător. Sau pentru a  nu fi învins.
Bineînțeles, nu se poate nicidecum de a nu invoca modificările survenite în absența cenzurii. Unele din ele, incontestabil – nobile. Dar, din păcate, de cealaltă parte, – terorizarea bunului simț, dezmățul amoral, agresivitatea mediocrităților, injuriile etc. Și ele fiind dovada implacabilă că împotriva libertății cuvântului nu o singură dată e folosit călușul din cuvinte. Agresive. Astea, uneori, parcă susținute de excesul de corectitudine politică, cenzorii de altă dată spunând, oarecum a laudă, că dănănaia ar fi pornit chiar de la ei, de la vigilența lor bolnavă. Din păcate, într-o anumită măsură par să aibă dreptate.
Incontestabil, a crescut numărul celor impertinenți, provocatori, cârcotași, a nulităților nemulțumite de tot și de toate. Însă ce li s-ar putea face, odată ce dreptul de a fi liber e fundamental pentru om? Da, și dreptul la cădere liberă. Inclusiv, la căderea în mocirlă. Iar de când cu libertatea sexy-porno, nu mai e bai că regele e gol: deja s-a dezgolit și regina. Iar societatea face tot mai mult abstracție de tabuuri, astea fiind rudele decente ale indecentei cenzuri și verișoarele puritane ale dezmățatului gâde al libertății nelimitate. Iar când absolut toate ajung libere de a face orice, deja doar libertatea nu mai este liberă. Libertatea excesiv de liberă devine propria sa captivă.
În fine, cu titlu de epilog, de la Socrate reinterpretare: Cunoaște-te pe tine însuți. Dacă îți permite propria-ți cenzură interioară...

Martie 2020

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu