Leo BUTNARU
PEISAJ CU POMUL VIEŢII
Peisaj imaginându-se pe sine
văzându-se altfel decât îl vedem noi
cei care, la rândul nostru, imaginându-ne pre noi
ne vedem altfel decât suntem în realitate
ba mai mult – în conştiinţa-ne
sau subconştient şi în
transluciditate.
Nu mai ştii dacă atare geometrii ca peisaje
au legităţi, constituţii, regulamente, canoane
sau sunt apologia inutilă, ca tot ce e cosmos
a instabilităţii ca unică formă de creaţie
procreaţie – ceremonie zurlie
ca ozorul de canava „pe dincolo”
pe dos.
Omizi efemeride ieşind din pori minusculi sau – gigantice – din pori uriaşi
porii-cratere de absurditate
ceva între pagubă, pagodă şi inutilă odă
ce te face să te gândeşti că pe atare cernoziom
cel mai abitir ar rodi rodiile
în pomul vieţii dus la prohodire de om.
Asta e! – peisaj cu un singur copac
zis pomul vieţii pe drumul de moarte
pomul vieţii ce avusese de ramuri chiar versurile astea
ce vor ieşi alandala dintre file de carte
ca nişte nervi sfâşiaţi
sau râme
sau vene tăiate...
DE SPUS PRUNCULUI
1
Naşte-te – e timpul
să începi a muri...
2
E târziu să mai plângi: viaţa
deja a început...
COPACUL DINTRE GHILIMELE
Nu este exclus
să fi căzut pe gânduri
sau pe sentimente –
acţiune cvasiinertă ce m-ar fi dus
spre scris
despre copacul bonsai (un fel de
„arbore” între ghilimele
pentru a se înţelege oarecum altfel
aproape invers decât ceea ce e
în realitate
un arbore fără ghilimele).
Bineînţeles
la Chişinău sau Bucureşti
putea să mă bată gândul
sau sentimentul
sau să fi venit inspiraţia
simpla metaforă să
scriu un poem despre „copacul” bonsai
dar –
la ce bun
dacă în spaţiul informaţional românesc
doar vreun procent-două
să zicem
din populaţie ştie
ce ar fi ăla un
„arbore” bonsai?
Unde mai pui că
cine ştie ce răuvoitor ar putea ironiza că chiar
ţara noastră e una bonsai...
FLASH
1
lumină puternică
de scurtă durată
însă
de cum încremeneşte
devine vădit materială şi
de lungă durată – o
lună şi ceva de vară
floarea soarelui-flash.
2
nu pentru prima oară
scriu atât de scurtisim – chestiune
obişnuită deja
la care pot adăuga doar că poezia
e mereu imprevizibilă
poate plictisi dacă
îi pretinzi să fie mai mult decât
fastuoasa reprezentaţia de-o clipită
a unui flash îndreptat spre locul unde
probabil
s-ar afla Dumnezeu.
TAINICA SEMIOTICĂ
Ca în amnioticul uterin
pruncii înoată de-a valma
în agheasma în care sunt botezaţi
întru
comuniune cosmică
sau pur şi simplu ritualică
părându-se ciudat
poate chiar monstruos
doar că
pe spate şi pe burtici
pruncii din cristelniţa lumii
au semne punctiforme de zaruri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu