POEME DIN RĂSUNETUL CULTURAL

 


 
În bătaie de vânt, în bătaie de gând
 
La peste șaptezeci de ani de acasă
să vezi ce nebunie 
să  vezi ce gând
de parcă oarecum chiar aș fi luat la rost: că poate
nu mai e bine să mă accept așa cum sunt
așa cum am fost.
 
Însă și mai marea demență
gândul și mai zurliu
e că eu mie însumi nu-mi pot spune cum să fiu
pentru ca să nu mă mai accept așa cum sunt
așa cum am fost
în bătaie de vânt
în bătaie de gând
nicicând la adăpost.
 
Ispita definiției
 
Interiorul infinitului este exact
(poate chiar mai mult de atât) cu
exteriorul infinitului
dat fiind că infinitul e pretutindeni – adică
în interiorul și în exteriorul său.
Iar când se spune: fără sfârșit
e același lucru de parcă s-ar spune: fără început
tot ce există
cosmosul cu toate ale lui
însuși nesfârșirea
fiind mereu la mijloc;
 
la mijloc se naște și se moare
exact la mijloc se află începutul și sfârșitul
adică – infinitul în propriul său centru
din care pornesc aproape proverbial
cele două linii perfect paralele, care
obligatoriu se întâlnesc undeva în infinit.
 
Eu cred: în vârful unghiului
dintre degetele
Lui Dumnezeu.
 
Dinspre Miron Costin spre noi, spre voi...
 
De parcă aș citi-auzi pe Miron Costin
povestind despre norul-sonorul de lăcuste
stol după stol
ușor zbârnâitor
ușor fâșâitor – ventilatorul computerului la care
hălăduiesc virtual prin vremuri cronicare
în care
spre noi
s-a tot spus
s-a tot scris
până s-a ajuns că e de presupus
a nu fi exclus ca
atunci când computerul global va avansa atât
încât să poată raționa de sine stătător
să selecteze, să decidă, să anime, să ucidă
probabil – orgolios
dar poate – generos
din întreg internetul cosmic
eliminând definitiv
sau nu
numele lui Guttenberg…
 
Ceața mai e motiv de necaz
 
Ba chiar și azi
ceața (naturală sau electronică) mai e motiv de necaz
insinuându-se până și prin pixelii computerului
perturbând în special caracterele de litere Times New Roman
iar pe cel Arial Norrow și mai abitir
încât în loc de – corect englezește – Shakespeare
ți se năzărește altceva – Șekspir
sau poate Șexpir (cum ar fi corect românește?)
însă cel mai greu le vine arabilor
de unde a descins celebrul maur Othello.
 
În fine
dacă nu certele concluzii
ci cam certărețele confuzii
ca de la sine păstrează stilul bătrânului Will
duhul apelor ce-și dau duhul
evaporându-se
circulând predestinat
ca tot ce se destramă și cade
după ce s-a înălțat sau s-a insinuat
până și prin pixelii computerului.
 
Socrate pe monitor
 
În preocupările sale virtuale
computeristica își imaginează cum
în Atena undeva
Socrate nocturnul scrib al filosofiei 
scrie gri pe gri – această dublare fiind chiar
culoarea deșertăciunii deșertăciunilor de la
exact ora G-imediat-post-antică
până la ora Alfa a post-modernității în care
un oarecare intertextualist are tupeul de-a constata:
A venit timpul
să mai și rămânem în viață chiar dacă
suntem  înțelepți...
                                – chiar dacă – cine știe? – și lui
miștocarului post-modernității i-i hărăzit
destinul vreunui Socrate tuberculos care
își va scuipa sângele pe displayul computerului în deja
aproape inconștiența înaintării în post-vârstă fără
a ști dacă a mers – cât a mers – pe drumul unui jurământ
sau al unui blestem care
deja parcă ar începe să tremure ușor
pe monitor
ca apa morților pe orizonturi de vară.
 
Ceasornicul și crustaceele
 
La ore fixe aud cum
în
că
de
re
pisicul vecinilor dărăpănă de sus în jos
tapetele
peretele.
 
La ore fixe
pisicul vecinilor sare ca dementul
să ajungă la ceas
să înhațe cucul
iar eu
oarecât enervat
îmi zic că în lume
ca substitut al ceasornicului cu cuc
ar putea exista unul ceva mai sofisticat
însă și mai eficient
(alias adevărat) – ceasornicul cu un rac
sau chiar cu două crustacee – e-hei! – cu câte
cinci perechi de picioare;
ceasornicul marca Ianus, din care
la ora exactă
un rac ar ieși înainte
celălalt – înapoi
și
într-un duet neîntrecut
ar face „cu-cu! cu-cu!”
spre viitor – spre trecut…
spre azi, mâine
și foarte demult...
 
Bruderșaft
 
Un bătrân și doi tineri
înțeleptul senin
și îndrăgostiții disperați
beau (pardon... otravă) bruderșaft:
                          Socrate
Julieta
            și Romeo
iar gândul ne duce spre acea ultimă dimineață
din viață
în care neîndreptățitului Înțelept
ajuns
poate
la crâncenă disperare
roua ce împresura
somnolentul tărâm al Eladei
nu i se păruse totuși o mare viziune
f ă c u t ă   ț ă n d ă r i...
 
Zile și munci
 
…reală
sau visătoare 
clară
sau plină de mister
viața luată mereu cu munca
se termină atât de repede
fulgerător
                cum
de obicei
ți se părea că se termină
timpul liber….
 
Posibil, un gând
 
...acesta ar putea fi gândul unei uși:
de ce mă țin ei atâta vreme închisă?...
 
Gândul unei uși care totuși
nu e prizonieră de război
sau
condamnată pe viață la temniță grea...
 
Inima și creierul poeților blestemați
 
cititorul este un dez-
gropar al poeziei
 
dezgropând-o din limbaj
dezgropând-o din cuvinte
din simțăminte
din minte
 
ceea ce nu înseamnă totuși că poetul
ar fi un gropar al poeziei…
 
Prin ereditate
 
departe... departe... departe...
spațiu și spirit ca niște singurătăți
sau disperări
transmise prin ereditate...
 
departe... departe... departe
în spațiu și spirit de singurătate
mă gândesc și eu la tine
moarte
ce pari a fi un definitiv
„noapte bună”
transmis prin ereditate...
 
 
Concetățean
 
I
Geniul – cum ar fi? – obraznic
poate chiar huligan
odată ce-L consideră pe Dumnezeu
Concetățean?...
 
II
Așa e: per aspera ad astra.
Drumul e greu.
 
Urcă urcă urcă
dar nu-ți fă iluzii:
chiar de ești, aproape,
absolutul geniu
în ceruri nu există post de
 
vice-Dumnezeu.