DINTRE PRUT ȘI NISTRU

 

RACURSIU

 

ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU

 

INTERSECȚII

 

PORTRET DE MONAH

L-am cunoscut și eu pe părintele Cleopa. Acolo, la mănăstirea Sihăstria, într-un amurg ce părea să fi coborât cu lentoare din secolul trecut. Eram împreună cu Vasile, colegul de ani de trudă și glume tăcute, și cu domnul Ion, primarul de Dorna, omul așezat, obișnuit cu responsabilitatea, cu pașii ușori când trecea pragul sfânt.

Am rămas în fața lui, am simțit tăcerea care se așternea peste noi ca un văl de blândețe și, la un moment dat, l-am rugat să ne binecuvânteze reîntoarcerea acasă. Și părinte Cleopa a vorbit cu vocea sa trudită, profundă și caldă, ca un ecou ce încă se mai zbate printre zidurile vechi ale chiliilor. Fiecare silabă era o atingere nu doar a timpanului urechii, ci atingere a minții și inimii. Și mă gândesc acum că nimeni nu putea să greșească în prezența acelei voci, deoarece puritatea credinței curăța până și gândurile cam vânturatice .

Părintele Cleopa arăta cu nimic greșelnic. Îl simțeai ca pe un reper de stabilitate într-o lume adesea clătinată, ca pe un felinar ce arde cu cheltuire de flacără întremătoare, fără să-ți ceară nimic. Era atât de pur în credința sa, încât mintea lui, vocea lui, gesturile lui – toate convergeau într-o tihnă aproape tangibilă, în care orice tulburare a lumii exterioare părea să se dizolve.

Îmi vine să spun că era unul dintre sufletele pământene îndreptățit să bată ușor-ușor la funduleț îngerașii noștri de pază – acei mici gardieni ai sufletului, oleacă-oleacă neascultători, care, fără voia lor, uită de solemnitatea clipei. Gestul său imaginar nu ar fi fost disciplină, ci tandrețe: o corectare blândă, fără ură, fără frică, doar cu dragoste și umor subtil, care te făcea să râzi și să te simți responsabil în același timp.

Portretul părintelui Cleopa nu se termină în chipul lui fizic. El continuă în vocea care răsună încă în amintire, în gestul simplu de a binecuvânta, în rigoarea cu care își purta credința și în modul în care făcea ca totul să pară atât de ușor, de simplu și de firesc. Era o prezență care purta atât de multă blândețe și forță simultan, încât, chiar și acum, când mă gândesc la el, simt cum o parte din ordinea lui interioară îmi luminează propria tulburare.

ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU

  

ÎN PRAG DE CARTE NOUĂ

               Volumul include nuvele și yes-euri într-un registru al realismului poetic, unde memoria, copilăria și trecerea timpului devin nu doar teme literare, ci forme de cunoaștere. Fiecare text este o încercare de a recupera mirarea pierdută și de a redescoperi privirea ca pe un exercițiu al libertății interioare.

La granița dintre meditație, narațiune și poezia ideilor, autorul construiește un univers în care întâmplările cotidiene capătă rezonanțe simbolice, iar gesturile cele mai simple deschid perspective asupra condiției umane. Nuvelele și yes-eurile invită cititorul să privească lumea cu mai multă răbdare, cu mai multă sensibilitate și cu o mai profundă încredere în puterea memoriei.

               Cartea este o pledoarie pentru frumusețea lucrurilor aparent mărunte și pentru dreptul fiecăruia de a-și păstra uimirea în fața lumii.

            „Nu ne este dată o viață întreagă. Ne este dată o pagină. Restul este felul în care alegem să o umplem”.