RĂSPUNSURI LA MEJDINĂ DE ANI

 

LITERE SĂRUTATE SAU TEATRUL ALFABETULUI

        Alfabetul nu e doar o colecție de semne; e un mic teatru al iubirii și al efemerității, unde fiecare literă are destin, teamă și tandrețe. Litera O, rotundă, plată de atâtea săruturi, păstrează ecoul buzelor care au atins-o. Ea e regina tandreței, circulară și fără colțuri, gata să fie îmbrățișată în fiecare cuvânt. Totuși, există pericolul: plutonul invizibil care ar putea trage în ea, dar O-ul, înțelept, știe să se închidă, să devină protecție și simbol al eternității cercului.
M-ul, colțuros și puternic, este eroul paradoxal: dur, robust, gata să sprijine și să înalțe, dar sensibil la gesturile delicate ale cititorului. Împreună cu O, formează OM – triunghiul tandru al existenței, simbolul căldurii și al prezenței în lume.
        Literele W, T, Y, U, I, A, H, X, V sunt dansatoarele. Ele plutesc între expunere și ascundere, joacă spectaculos cu lumina și umbrele alfabetului, evitând cu grație glonțul simbolic al ordinii. Sunt curajoase, dar fragile; ele iubesc efemeritatea fiecărui cuvânt scris, fiecărei propoziții citite.
Pe de altă parte, Q, E, R, P, S, D, F, G, J, K, L, C, B, N, h, t, y – litere puse cu fața la zid – poartă povara vizibilității. Ele sunt martorii și victimele stricteții limbajului, expuse, vulnerabile, dar totodată glorioase. În sărutul lor se adună atâtea emoții: frică, curaj, dorință de supraviețuire și, totodată, bucuria de a fi atinse, citite, înțelese.
        Și totuși, indiferent de destin, toate literele împărtășesc un adevăr comun: efemeritatea este frumusețea lor supremă. Fiecare literă sărutată, fiecare literă pusă cu fața la zid, trăiește intens orice clipă a existenței. Alfabetul este un teatru unde iubirea și teama coexistă, unde tandrețea și gloria se întrepătrund, iar spectatorul – cititorul – participă la spectacolul fragilității.
        În acest mic univers, nu trageți în alfabet! Lăsați literele să fie personaje, să iubească, să greșească, să cadă și să se ridice din nou. Ele ne învață că efemeritatea nu e pierdere, ci condiția necesară a frumuseții și a prezenței. Săruturile lor, ordinea lor, vulnerabilitatea lor, toate fac parte dintr-un joc infinit: jocul vieții și al cuvântului.

 

CARTE FRUMOASĂ, CINSTE CELUI CARE TE-A SCRIS...

 

Carte frumoasă, uneori atât de voluminoasă – dar și consistentă –, încât aș putea să te cuprind pe după umeri, ca pe un prieten mai în vârstă, masiv, cu o respirație grea de secole. Așa este Istoria literaturii române a lui George Călinescu: nu doar o carte, ci o prezență. O pui pe masă și masa se schimbă; o deschizi și camera capătă genealogie. Nu o citești cap-coadă, o frecventezi, o consulți, o suporți uneori, o contrazici, dar n-o poți ignora, precum nu poți ignora un strămoș cu voce puternică. (...)
        Uneori, când închizi Marea Carte și o cuprinzi, ca pe după umeri, un prieten, sufletul tău tresare, înfiorat. Ai impresia stranie că s-a închis o capcană – nu pentru lume, ci pentru tine. Că ai prins între coperți nu adevărul, ci o parte din neliniștea lui. Undeva, la orizontul pustiului, dunele subliniază cu o linie vălurată cursivul din cărțile cerului, acele volume pe care nu le putem închide și nici îmbrățișa.
Și atunci înțelegi: cărțile mari nu sunt ferestre, ci praguri. Le treci, dar nu rămâi același. Le închizi, dar ele continuă să te citească.
       Carte frumoasă, cinste celui care te-a scris, cinste celui care te-a citit...

 

DIN POEZIA LUMII / FRANȚA

 

DIN STRICTUL NECESAR

 

CU TELEVIZIUNEA ÎN CASĂ, PREZENTĂM CELE 11 VOLUMEA ALE JURNALULUI UNEI EPOCI

 

Leo Butnaru își prezintă jurnalul scris timp de peste 50 de ani: „Jurnal...