Poetul, prozatorul, eseistul şi traducătorul Leo Butnaru, confratele nostru de la Chişinău, ne anunţă iminenta apariţie a unei excepţionale lucrări: o antologie cu valoare recuperatoare, estetic şi moral deopotrivă, pentru două literaturi în egală măsură, rusă şi română. Istorie literară, istorie politică şi destine umane se suprapun într-un cutremurător tablou de epocă. Avangarda literară rusă, strivită în GULAGUL sovietic, este reconstituită şi în limba română. Leo Butnaru nu e la prima întreprindere de acest fel. (A „românizat” două volume
Avangarda rusă (2006; I – poezie, II – proză, teatru), alte două
Miniatura poetică rusă (2006), antologia
100 de poeți ai avangardei ruse (2008), antologia
Avangarda rusă. Dramaturgie (2011), cărți de versuri, proză și eseuri de Velimir Hlebnikov –
Ochii din orbita rănilor (poeme, eseuri, 2003),
Ka (proză, teatru, eseuri, 2005),”Joc în iad și munca-n rai” (2008), Aleksei Krucionâh –
Ironiada jertfei vesele (poeme, eseuri, 2006), Leonid Dobîcin –
Întâlnirile cu Liz (proză, 2007), Vladimir Maiakovski –
Eu și Napoleon (poeme, 2008),
Vioara și ceva nervi (poeme, 2011), Marina Țvetaeva –
Singură în noapte (poeme, 2011), Ruboko Sho –
Libelula ce-a-nvățat zeii iubirea (tanka erotice, 2008), Ghennadi Ayghi –
Chipul-vânt (poeme, 2003),
Alunecări de vise (poeme, 2004),
Mai pur ca sensul (poeme, eseuri, 2005), Igor Bahterev –
Lu (poeme, 2006), Ian Satunovski –
Lupii de-ne-vorbit (poeme, 2007), Viaceslav Kuprianov –
Adevărul coliviilor (2009), Aleksandr Tkacenko –
Vorbire directă (2009), Ivan Ahmetiev –
Speriat de aplauze (2009);
Poezia avangardei ucrainene (Antologie) – Revista “Vatra”, nr. 3-4, 2010; Evgheni Stepanov
Istoriograf mie însumi (poeme, 2010), Boris Levit-Broun
Printre alinieri de rânduri strivite (poeme, 2011). conform
http://ro.wikipedia.org/wiki/Leo_Butnaru)
Niciodată pînă acum, însă, adevăratele dimensiuni ale holocaustului axiologic şi cultural al bolşevismului, exponenţial pentru tot spaţiul european infestat de ciuma roşie, nu au fost atît de fără echivoc înfăţişate. Mai mult ca oricînd, dimensiunea literară a volumului alcătuit se proiectează pe alte două dimensiuni: una a atrocităţii criminale a regimului bolşevic şi una a exemplarităţii morale a unor destine tragice. Aşadar, am putea spune, o antologie “3 D”! Dar pe care pentru a o citi nu e nevoie de ochelari speciali, ci doar de o anume stare de spirit şi de conştiinţă. În ce mă priveşte, pe lîngă recunoştinţa pe care o binemerită, nu pot să-mi reprim şi un sentiment anticipat de frustrare, generat de faptul că antologia – un adevărat dar, poate inconfortabil pentru unii, cu siguranţă, însă, necesar pentru toţi – apărînd la Chişinău, probabil aici va fi aproape imposibil de găsit.
Dar, mai bine să citez, în avanpremieră, din prefaţa (semnată, firesc, tot de Leo Butnaru) acestei antologii de umbre/urme care, miraculos şi exemplar, strălucesc azi, în alt ceas al istoriei, ca un memento necesar:
“…mulţi au fost lichidaţi de NKVD (Comisariatul Afacerilor Interne) sau au murit în GULAG – iată martirologiul nici pe departe complet al scriitorilor avangardismului rus, căzuţi jertfă regimului de stânga, bolşevic: Boris Nikoliski (1919), Nikolai Gumiliov (1921), Nikolai Burliuk (1921), Iuri Deghen (1923), Vladimir Şileiko (1930), Aleksandr Iaroslavski (1930), Vasili Kneazev (1937), Konstantin Bolşakov (1938), Nikolai Oleinikov (1937), Volf Erlih (1937), Igor Terentiev (1937), Venedikt Mart (1896–1937), Ivan Afanasiev-Soloviov (1938?), Osip Mandelştam (1938), Aleksandr Arhanghelski (1938), Adrian Piotrovski (1938), Dmitri Kriucikov (1938), Nikandr Tiuvelev (1938?), Serghei Tretiakov (1939), Benedikt Livşiţ (1939), Vladimir Riciotti-Turutovici (1939), Gheorghi Ciulkov (1939), Artiom Vesiolâi (1939), Konstantin Olimpov (1940), Serghei Budanţev (1940), Aleksandr Vvedenski (1941), Serghei Nelhiden (1942), Nina Habias-Komarova (1943?), Ivan Gruzinov (1942), Aleksandr Tufanov (1942, lăsat să moartă de inaniţie pe pragul unei cantine raionale), Grigori Şmerelson (1943?)… – ca să amintim doar o parte din cele peste 50 de nume ale autorilor incluşi în prezenta antologie-martirologiu… Dar suferinţele Annei Ahmatova, umilinţele la care a fost ea supusă?… Poetesa mereu interzisă de cenzură în anul 1921 îşi pierduse fostul soţ, pe poetul Nikolai Gumiliov, executat de bolşevici în urma unei acuzaţii nefondate. Iar în anul 1935 este exmatriculat din Universitatea din Leningrad şi arestat fiul lor, Lev Gumiliov. În 1937 este restabilit la Universitate, însă în martie anul următor este arestat din nou şi condamnat la 5 ani de GULAG (Norilsk, după Cercul Polar), unde munceşte în minele de cupru. În toamna anului 1944 se cere voluntar pe front. În 1945 – restabilit în Universitate. De ziua revoluţie bolşevice, 7 noiembrie 1949, este arestat din nou şi condamnat la 10 ani de GULAG. Reabilitat în 1956, cu trei ani mai târziu după ce moare Stalin (…)”
”Dar îngrozitorul destin al Marinei Ţvetaeva?… În anul 1920, la casa de copii îi moare fiica Irina. În 1939 îi este arestată sora Anastasia, iar la sfârşitul lunii august – fiica Ariadna, care avea să petreacă în închisori şi lagăre circa 17 ani. În luna noiembrie îi este întemniţat soţul Serghei Efron. Marina Ţvetaeva îi scrie personal lui I. Stalin, spre a clarifica situaţia fiicei şi a soţului, dar nu primeşte răspuns. În iunie 1941 se întâlneşte cu prietena-colega sa de suferinţă Anna Ahmatova, iar pe 8 august, împreună cu fiul Mur, pleacă în evacuare. Iată cererea Marinei Ţvetaeva, datat 26 august: „Consiliului Fondului Literar. Rog să fiu angajată în calitate de spălătoreasă în ospătăria Fondului Literar ce urmează a se deschide”. Nu este acceptată. La 31 august – se sinucide. Locul înmormântării sale nu este cunoscut. Peste puţin timp, soţul, Serghei Efron, este executat prin împuşcare… După terminarea şcolii secundare din Taşkent, fiul Gheorghi revine la Moscova, unde se înscrie la Institutul de Literatură. Este mobilizat pe 1 februarie 1944. Rănit în Letonia. După spitalizare, revine pe front. În iulie 1944 moare în regiunea Vitebsk. Anastasia Ivanovna, sora mai mica a Marinei, se află în GULAG mai mulţi ani, fiind eliberată abia după moartea lui Stalin, însă îi fuseseră confiscate şi distruse toate manuscrisele. Ea, ultimul membru al familiei Ţvetaiev, se stinge în 1993…”
În sfîrşit, (în sfîrşitul evident provizoriu al acestei avanpremiere a unui început), nu ne rămîne decît să sperăm împreună cu Leo Butnaru că:
“Se poate spune cu certitudine că, („exact!”) după o sută de ani, şi în Estul Europei a venit, în fine, timpul valorificării şi sistematizării istorice neconstrânse, necenzurate, obiective a fascinantei fenomenologii de reînnoire a discursului literaturocreator, numit avangardă (avangardism) care este supus(ă) discernerii, reevaluărilor, abordărilor din multiple unghiuri de apreciere pe care „le sugerează”, să zicem, permanentul proces de contemporaneizare a concepţiilor estetice, artistice al(e) lumii ca civilizaţie (…)”
Like this:
3 bloggers like this post.
Sep 05, 2011 @ 08:43:36
Să nu mă rezum doar la atât,
fac trimitere la finalul Morţii Lupului, de A. de Vigny.
Sistemele concentraţionare – oare de cine sunt alimentate, spre a legifera, instituţionaliza atâta neomenie, sadism şi criminalitate…
Cred că trebuie să fie, la unison, cele aşa-zise 3 putoeri sociale.
Onoare, dlui Leo Butnaru!
Sep 05, 2011 @ 09:05:24
De acord!
Iata, am gasit si trimiterea:
“El tot ne mai priveşte şi somnul vieţii-l fură,
Lingându-şi negrul sânge ce-i înflorea pe gură,
Şi, fără să încerce de loc a şti cum piere,
El ochii mari şi-nchide şi moare în tăcere.”
Sep 05, 2011 @ 11:27:06
Ma gindesc si eu cu stringere de inima cum vom procura noi, in Romania mica, acest volum?
Sep 05, 2011 @ 11:40:23
Domnule Ionescu, intraţi pe blogul lui Leo Butnaru şi scrieţi-i. Cred că e cea mai bună formulă.
Sep 05, 2011 @ 12:37:37
Toate cele bune.
Sep 05, 2011 @ 12:48:14
Stimata Doamna,
ar fi multe de spus in continuarea comentariului d-voastra atit de plin de bun simt si si simt al dreptatii, in acelasi timp. Nu voi adauga decit, ceea ce spun uneori, cind trebuie sa rezum, in lipsa de mai mult timp: fara memorie nu exista adevar, fara adevar nu exista libertate, fara libertate nu exista morala si fara toate acestea laolalta nu poate exista solidaritate, decit numai complicitate.
Si d-voastra va doresc cele bune!
Sep 05, 2011 @ 14:54:15
nu scriu pentr tine ci pentru cei care nu ştiu sau nu cunosc anumite ” detalii” ale spaţiului concentraţionar. Fie el cel rusesc, fie cel german. Încerc să fiu cât mai obiectiv, dincolo de orice pasiune, de orice preferinţă. Eu cred, ca istoric, cu ştiinţă şi conştiinţă, că rostirea adevărului încă ne mai poate aduce pe linia de plutire.
Ca atare:
1. Sistemul concentraţioanr a fost “inaugurat” sub crminalul cu nume de.. Lenin.
2.Dupa Tratatul de Pace de la Versailles, Germania a ” externalizat” anumite activităţi, cum ar fi cele legate de dezvoltarea şi rezolvarea unor probleme .
legate de cercetarea unor noi arme.
3. Germanii au luat şi au învăţat modelul lagărelor de concentrare, de muncă, de deportare, de la ruşi. Inclusiv “metodele” de interogare etc.
4. Gulag-ul rusesc a fost “reinventat” prin procedee noi de către germani, considerând că ruşii, slavi şi mai puţin ” riguroşi” ( e enormă eroare, o enormă minciună!!!), nu sunt capabili să elimine toţi opozanţii.
5. Primul şi cel mai ucigător sistem totalitar nu a fost cel german ( Hitler) ci cel inaugurat sub Lenin şi, mai apoi, Stalin.
6. Regimul zis sovietic a uzat de toate mijloacele interne şi externe pentru a plusa ( în sesnul aşa-numitului regim popular, muncitoresc etc) pentru a submina orice tentativă de democratizare a lumii europene şi nu numai.
7. “Măsurile” văzute, la vremea respectivă, nu a veau nimic în comun cu ceea ce noi percepem drept minima asistenţă a statului, chiar dacă el era taxat drept… muncitoresc, ţărănesc….
8. Ciuma comunistă a debutat prin excluderea ( fizică!!!) a oricărui opozant, indiferent de nivelul opoziţiei. Ca atare, au UCIS!!!! orice, indiferent unde, cum şi de orice natură s-ar fi găsit cineva care să nu fie de acord cu “ideile “lor ( a se vedea tragedia din UCraina, de cel puţin2 ori) .
9. A discuta despe o “avangardă ” rusească post-factum mi se pare uşor … incorect. Mi se va părea cât de cât corect atunci când ” intelighenţia” rusă va cere, oficial, fără nico rezervă, IERTARE TUTUROR POPOARELOR OCUPATE PRIN FORŢĂ. Tutoror celor distruşi, fizic şi mintal, pentru că nu au ” iubit Uniune Sovietică!!!” Nici eu nu o iubesc, după cum suflu şi-n iaurt când aud de Rusia!
10. Este o adevărată aventură sî regăseşti ceva din vechile momente legate de “politica ” rusească” faţă de români. Aici este ticăloşia diplomaţilor români care nu au fost capabili să stabilească legături normale cu Rusia. Nu au fost capabili să pună, oficial, deschis, fără complexe, pe masă problematica româno-rusă. Sunt, e adevărat, ruşii ( Rusia) o mare putere.Dar Nici noi nu avem în vedere că a putea fi o putere zonală. Altfel spus, suntem cam….
Nici nu este de mirare cu o asemenea aşa-zisă clasă politică.
11. Cu Rusia este normal să avem relaţii bune ( civilizate, normalitate). Dar cu cine la Ministerul de Externe, cu cine la Cotroceni, că la Palatul Victoria se găseşte nevolnicul pitic ce nu are în deblă decât să dea cu coasa sau cu “baltagul”.
Pot continua multe alte puncte. Nu este cazul. Nu fac aici un “rechizitoriu” al impotenţei politico-diplomatice româneşti. Dar nu pot să nu remarc faptul că avangarda de care vorbeai uită(???) atrocităţile comise de către trupele ruseşti ” eliberatoare”.
În rest să ne citim cu bine.
Sep 05, 2011 @ 17:36:06
Draga profesore,
nici eu nu raspund pentru tine! Sunt pregatit sa fiu de acord cu tine in mare parte. Dar, cind scrii “A discuta despe o “avangardă ” rusească post-factum mi se pare uşor … incorect.” cred ca esti …usor inadecvat. Acea avangarda despre care documenteaza fratele Leo Butnaru isi lasa oasele prin GULAG inainte ca Romania sa devina “colonie penitenciara”! Daca cercetezi presa inrebelica (si stiu ca domnia ta o faci!) nu vei gasi reactii, nu de condamnare, dar nici macar de solidaritate umana cu acesti oropsiti ai lagarelor care, da, ai dreptate, au servit apoi de model Germaniei hitleriste. Si Romania era “libera” si “mare”!
In rest, sa ne si vedem cu bine!
Sep 05, 2011 @ 18:29:56
Sep 05, 2011 @ 19:19:11
Da, prietene, asta e blestemul sau darul nostru: nu putem uita! Aceasta “boala” e un alt fel de… insomnie. Nu e pur si simplu absenta somnului, ci permanenta ofensiva a starii de veghe. Si ce te faci daca la “corpul de garda” nu sunt insomniaci de schimb?
Sep 06, 2011 @ 11:23:57
Vara aceasta la Cluj avind la indemina mai multe canale Tv, am dat din intimplare si peste OTV si m-am ingrozit. Vasazica se poate si mai jos, se poate aluneca si mai jos. De 20 de ani, valuri si valuri de impostura peste bietii romani. Incercati macar sa aduceti in Parlament PNTCD-ul. Are o doctrina sanatoasa, romanii se regasesc acolo, se pot coaliza, este un partid de prestigiu. Daca acest partid creste, intr-o eventuala coalitie cu PNL se poate consolida o dreapta credibila. Deocamdata nu vad decit o fundatura, un punct mort in care s-a ajuns.
Problema este ca nu aveti vizibilitate, oamenii nu va cunosc. Altfel oamenii ar aprecia onestitatea si sint sigura ca ar opta pentru firesc, adevar, valoare.
Sau din aceasta pasivitate sa inteleg ca asa de rau s-a ajuns in Romania incit nu mai merita sa lupti deloc, este in zadar si lupta reactionarilor cumsecade?
Dupa atitea dezamagiri este posibila aceasta concluzie trista.
Sep 06, 2011 @ 11:56:50
“Dupa atitea dezamagiri este posibila aceasta concluzie trista.”
Stimata Doamna, ce-as putea sa va raspund? Da, este posibila! Desi, in ceea ce ma priveste (am “exersat” toate caile posibile de actiune, cu rezultate diferentiate, si cu urmari asemenea), as indrazni sa sper ca si administrarea (in conditiile pe care le puteti ghici!) acestui simplu blog este un semnal ca, inca, nu sunt “pregatit” sa o accept!
(Poate ca o schita de raspuns mai amplu veti gasi in cartea mea “Voci in vacarm…”, pe care, pentru ca nu ati mai gasit-o in librarii la Cluj, v-o trimit cu placere acum, in format PDF.)
Sep 06, 2011 @ 13:17:00
Oricum multe multumiri. Sper sa reusesc.
Sep 06, 2011 @ 14:06:57
Cu siguranta! Nu e nevoie decit de citeva click-uri succesive pentru a deschide attach-ul.
Sep 06, 2011 @ 17:43:10
Felicitari, sinteti un privilegiat al sortii ca ati putut dialoga cu acesti minunati oameni.
M-a frapat actualitatea lui. Ceea ce nu este de bine pentru ca asta dovedeste ca inca nu sintem in democratie, preferabila democratie banala in slujba cetateanului. Incredibila luciditatea si premonitiile care se adeveresc cu exactitate. Lucrurile rele s-au adeverit cu exactitate matematica: tendinta de a absolutiza, permanentiza, de a uzurpa puterea, “omagiul pervers adus minciunii” iata ca a intra in codul genetic al romanilor turmentati de minciuna, deveniti dependenti de ea. Apoi sa-i spun invidia noastra distructiva, in timp ce un Havel este sustinut si aplaudat, la nou se cauta bube in cap la modul gratuit fie si celui mai potrivit(parca mai cu voluptate celui valoros)…etc.
Am simtit o M.L. optimista. Era necesar sa fie optimista pentru ca dadea un semnal romanilor care sperau atunci din tot sufletul…Spera ca procesul de maturizare sa duca la democratie autentica, preferabil si cea banala. Daca primii ani nu s-a putut, acum se trece prin acel Tribunal al onoarei. Al tacerii nu s-a putut. Este omeneste, se renunta greu la privilegii si nu poti pretinde autoanularea. Si la “Dosarul memoriei” s-a lucrat cu daruire, exista si sporeste. Dar problema este ca trebuie sa ajunga la publicul larg. Aici este secretul. Vedem tendinta aceasta de transformare a unui popor in populatie (mai nou se vorbeste cu pragmatism de regiuni). Si sintem constienti ca procesul sanatos este cel invers. Si totusi se merge in directia aceasta.
Eu cred ca macar in memoria acestor oameni nu putem admite ca acest proces de maturizare a “degenerat”. Poate i s-au adaugat elemente noi, imprevizibile, ale modernitatii poate este si presiunea politicilor internationale…Deja semnalele se vad in felul cum ne trateaza Europa. De ce sa fim o Romanie vulnerabila? Premonitie este si ideea exilului interior al constiintelor care iata exista in masa, a devenit de prost gust sa te implici politic.
Imi cer scuze pentru interventiile mele spontane care pot fi criticate, neavind pregatirea, exercitiul scrisului, ci dimpotriva in mod normal trebuia sa fi uitat deja limba romana si la ora aceasta trebuia relaxata,sa urmaresc cu o cafea in mina unul din serialele marca PRO TV International si si ma consolez prosteste ca acestea sint prototipurile umane care populeaza Romania actuala. Ei bine, refuz sa accept asta… Poate sint doar incapatinata…
Sep 06, 2011 @ 18:17:18
Iata ca n-a fost chiar atit de complicat! (Mai greu e, imi pare, dupa ce citesti aceasta dovada de luciditate si patriotism – da, sa nu ne ferim de cuvinte, ele n-au nici o vina daca au fost pervertite – critic.)
“Din pacate” – da, sub semnul acestei blestemate formule de constatare neasumata, impersonala, a tuturor esecurilor din istoria noastra (careia, pentru a o innobila oarecum, sau a-i da o demnitate metafizica, iluzorie de altfel, Noica a atasat celebra lui formulare “n-a fost sa fie”, si mai putin “mobilizatoare”) stau cele doua tipuri de judecati exprimate de cei doi interlocutori: din pacate, cele optimiste nu s-au implinit ;i, tot din pacate, cele pesimiste se consuma inca si in aceste clipe ale istoriei.
Multumesc pentru notele de lectura si pentru refuzul, inteleg, de a va resemna. Resemnarea contine in chiar constructia sa lexicala (re-semnare), sugestia pierderii memoriei. Recuperarea, pastrarea, promovarea memoriei este o procedura terapeutica importanta si obligatorie in batalia contra cancerului social generalizat cu care a iesit Romania din “socialismul real”, sau din comunismul utopic.
Acestui imperativ incerc, dupa puterile mele si pricepere, sa subordonez tot ce fac aici, pe acest blog, mai mult sau mai putin vizibil, cind direct, cind indirect…
Este cazul si cu postarea de fata, in care, de fapt, ma alatur, totalmente solidar, initiativei unui pretuit si valoros confrate, supus si el, poate chiar mai mult decit noi, amenintarilor unei societati amnezice.
Sep 06, 2011 @ 18:02:04
Toate cele bune.
Sep 06, 2011 @ 18:23:45
Va voi raspunde printr-un e-mail. Pentru a nu risca sa ranim fara voie anumite posibile vanitati.
Sep 12, 2011 @ 10:42:23
- Asta da nonsalanta, cuvintul este insa sugerat de text, te duce la lene, ori aici avem multa voiciune, deci ii adaug si cita dezinvoltura! Ma gindesc ca oamenii acestia care si-au gasit echilibrul intr-o asa sanatoasa masura incit ne sugereaza ca a sosit momentul sa facem bancuri pe seama disidentilor deveniti acum “post-disidenti”, ei bine acesti oameni privilegiati detin niste adevaruri la care noi nu am ajuns (inca). Sincera sa fiu eu ii invidiez.
Un grup select, lucid, istet, intr-un cadru natural mirific al mioriticei noastre tari, probabil pe banii statului(ca sa fiu si meschina) sugereaza spre analiza omului obisnuit (asa cum sint eu de ex.), o intrebare:
“cine oare a contribuit mai mult la caderea comunismului in Europa de Est:
DISIDENTII sau BISNITARII?”. Intrebarea este atit de buna incit nu ma mir sa o regasesc sub forma unui “nevinovat” sondaj de opinie in coloanele ziarului sa-i spunem “Adevarul” sau EVZ ( mi-e indiferent). Asa intra in vocabularul limbii romane un cuvint nou “post-disident” care desigur nu are intentie peiorativa. Doar ne bazam pe faptul ca romanul are simtul umorului. Iata o gluma buna pentru initiati, pentru subtili, dar pentru omul obisnuit este unul din multele navoade intinse cu cinism, amuzament, detasare. Si cadem in el perplexi, cu acea senzatie a loviturii date in moalele capului, a unui doliu care nu se mai termina.
Da domnilor, adevarul este ca va invidiez detasarea, dezinvoltura, inteligenta, abilitatea, pragmatismul. Probabil de acolo de sus totul se vede limpede.
Eu una ma retrag in universul familiei, singura implinire palpabila.
Sanatate si toate cele bune.
Sep 12, 2011 @ 11:02:07
Da, asemenea “dilematici” care n-au, insa, nici cea mai scurta deliberare atunci cind e vorba de parvenire, intoxica si ametesc puterea de judecare simpla si sanatoasa a istoriei. Pentru ei totul e “post” : post-ministru, post-profesor, post-liberal, post-istoric… Ei nu sunt niciodata hic et nunc, ei sunt totdeauna post, dar negresit pe… post! Ma intreb, de ce v-ar alunga in “casa” un carierist mediocru ?
Sep 06, 2011 @ 20:00:31
In acelasi timp, Leo Butnaru este scriitor moldovean, ceea ce poate-nsemna si fost sovietic, in sensul organzarii teritoriale de atunci dar si-n acela al vietuirii intr-un spatiu atit de diferit de cel romanesc incit sensibilitatea sa poetica e din aceeasi seva cu a poeziei ruse (limba de expresie nu face mare diferenta, in aceasta paradigma).
Problema este ca poezia rusa – avangardista ori casica, persecutata ori nu – este un imn inchinat Maicii Rusia, cu toate
miturile sale – maretie, misionarism si messiansim pravoslavnic, sufletul slav cit stepa nemarginita. Sigur ca nu-i treaba poeziei sa demaste regimul opresor supranational al faimoasei “inchisori a popoarelor” dar e, totusi, de mirare ca nici odata cazuti alaturi de ceilalti “dusmani ai noii orinduiri” poetii rusi nu s-au simtit solidari cu natiile sugrumate de soviete, ci doar cu soarta nefericita a Poeziei. Altfel spus, fara a fi devenit ei insisi victime ale sistemului, poetii ar fi suferit liric nederanjati de infioratoarea realitate ca Maica Rusia era un monstru hraparet, o amenintare devenita obsesionala la adresa Europei, mai ales a vecinilor sai.
Am avut colegi de facultate rusi – niste baieti ok, cu care puteai bea o votca si vorbi de toate, afara de “asta” – expansiunea ruseasca. Chiar mi-amintesc o reactie de genul “Intelegem ca va e greu fara Basarabia dar fiti optimisti, “intr-un fel sau altul”, va veti reuni pina la urma.
Din partea asta – nerusa – unii asteapta, macar de la poeti, ceva care sa aduca a scuze pentru nenorociri de care nu ei sint vinovati dar pe care macar ei sa nu le ignore ori sa le considere firesc integrate mitului Maicii Rusia.
Sep 06, 2011 @ 20:30:24
Foarte interesant, tocmai ma gindeam (re-gindeam, de fapt, interventia prof. Motu) la experienta lui Panait Istrati (in anii 192o) in URSS, “trezirea” din hipnoza exercitata de statul revolutiei proletare si consecintele pe care le-a avut de indurat. In general (nu numai in cazul lui), “istoria” a retinut nume (ca al lui H.Barbusse, par exemple) de intelectuali comunisti ori simpatizanti francezi care l-au “aranjat” pe Istrati pentru ca a indraznit sa spuna adevarul despre URSS, dar nu se retine mai nimic despre vreo luare de pozitie avreunui scriitor rus in favoarea lui.
Da, draga George, imi dau seama – si sunt de acord cu tine – ca trebuie privite (si acceptate) lucrurile si din aceasta “parte”. Adica, cel putin acum, sa auzim o voce care sa exclame, precum Panait Istrati in 1929 (dar, desigur, simetric in oglinda): In numele a patruzeci de ani de suferinte si al unei vieti pe care o tin la dispozitia oricarui om cinstit, ca s-o cerceteze, eu cer dreptate pentru toti Rusakovii si toti Kalganovii care traiesc si mor in Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice.”
Multumesc pentru alaturare!
Sep 07, 2011 @ 04:30:29
Proeminenta artistica a facut pentru posteritatea scriitorilor rusi/”sovietici” morti pe o insula a arhipelagului pe care il putem numi, neindoielnic, cu expresia lui Mistah Kurtz “The Horror, The Horror”, ceea ce a savirsit femeia greaca din tablou. E asta o ultima consolare metafizica ( si cam asa sint mai toate consolarile).
Daca va intereseaza, aveti timp si va descurcati in engleza, va propun un fel de legatto cu recenta ”postare cubaneza” si care, cu toate acestea, e foarte pertinent subiectului postarii de mai sus. E vorba despre insemnarile unui cubanez asupra traducerii pe care a facut-o poeziei diatriba a lui Mandelstam impotriva lui Stalin (diatriba care a ajuns sa-i fie fatala poetului) . Veti afla lucruri interesante, poate fascinante. Pentru eventualitatea ca ati dori sa aprofundati experienta cubaneza, dau un al doilea link in care acelasi autor propune Revolutia cubaneza pe intelesul soferilor de taxi. E un proiect oarecum “costisitor” (de timp) dar, à la longue, plin de invataminte si meritoriu. Voi posta link-urile succesiv, ca sa nu fie probleme la afisare.
Reading Mandelstam on Stalin
José Manuel Prieto
http://www.nybooks.com/articles/archives/2010/jun/10/reading-mandelstam-stalin/
Sep 07, 2011 @ 04:34:10
Travels by Taxi: Reflections on Cuba/Revolutia cubana pe intelesul soferilor de taxi
http://www.thenation.com/article/travels-taxi-reflections-cuba
Sep 07, 2011 @ 08:09:47
Interesanta “convocare” a lui J.Conrad si a lui T.S.Eliot!
In ce priveste al doilea link, nu stiu de ce, mi-am amintit de (trebuie sa scriu “de”, pentru ca altceva chiar nu-mi mai amintesc, decit emotia puternica resimtita la singura vizionare care mi-a fost data) filmul rusesc “Taxi blues” (din 1990).
Ciudate conexiuni!
Multumesc pentru “provocare”!
Sep 12, 2011 @ 11:42:30
“Dragă Vasile,
acum o ora am revenit din Crimeea, de la Koktebel, unde s-a ţinut simpozionul internaţional “Maximilian Voloşin”. Acolo am marcat şi 125 de ani de la naşterea lui Nikolai Gumiliov, dar şi 90 de ani de când el, Poetul, a fost executat/ împuşcat de bolşevici (august 1921), fiind una din primele jertfe ale Gulagului.
În ce priveşte antologia, ea poate fi comandată la Editura Fundaţiei Culturale Poezia, trimiţându-i un mesaj personal prietenului nostru Cassian Maria Spiridon. Iată câteva adrese ale sale:
“Cassian Maria Spiridon” ,
“Spiridon Casian” ,
“Spiridon Cassian Maria” ,
Dacă nu e complicat, plasează pe blogul tău acest mesaj.
Confratern
Leo”
Sep 12, 2011 @ 11:45:33
cmspiridon@yahoo.co.uk
convlit95@yahoo.com
convlit@mail.dntis.ro
Leo Butnaru
Sep 12, 2011 @ 11:47:35
Multumim frumos, draga Leo!
Sep 12, 2011 @ 12:16:07
În ce priveşte chestiunea cu sovietismul etc. Este ingrat să vorbeşti despre sine, dar tot ar trebui să spun că eu unul nicicând nu am scris poeme închinate lui Lenin, URSS, Rusiei sau RSSM (Moldovei socialiste). Iar în septembrie 1976 am fost dat afară din redacţia ziarului “Tinerimea Moldovei”, ridicându-mi-se dreptul la semnătură, pentru promovarea spre publicare a unui eseu despre unioniştii M. Kogălniceanu şi Gr. Alexandrescu…
Sep 12, 2011 @ 12:31:36
Dragilor, nu suparati… leul din Leo! Pe de o parte – cum tot repeta PM-ul nostru. Pe de alta parte, daca bine inteleg la cine se refera fratele Butnaru, mie mi se pare ca acesta nu-i atribuia adjectivul sovietic in intelesul sau ideologic, ci doar (vremelnic impus) administrativ. In fine, din partea mea, nu vad pricini de suparare, dar sunt de acord ca putem fi uneori mai prevenitori atunci cind sunt in discutie nu numai opere literare, ci si destine umane. Altfel, sunt convins ca Leo Butnaru se bucura de toata pretuirea si respectul pe care le merita ca un important scriitor ROMAN contemporan cu noi.