Leo Butnaru

miercuri, 3 iulie 2024

PRIN ANI, PRIN VÂRSTE...

Adolescent/matur?

Sau: adolescența și împrejurimile... Timp (...epocă?) în care m-am pomenit... revoltat: la școala din satul vecin eram subevaluat la anumite materii și am părăsit-o, pentru ca, în comuna Ciocâlteni (Orhei), să termin studiile medii cu medalie de merit, acordată chiar de Ministerul Educației al RSS Moldovenești. Pe atunci mi s-a întâmplat și debutul cu versuri în ziarul (republican) Tinerimea Moldovei. P

rimele imbolduri literare veniseră în firea mea cu speranțe imature și râvne... mature, stimulate de o imaginație aprinsă, oarecum în conflict cu realitatea propriu-zisă. Realitate dislocată de lecturile însușite și percepute drept acceleratoare ale spiritului, conștiinței, voinței, tendinței tale de debutant, ispitit, ca delicată și intimă forță motrice, de mereu iscoditoarea, întru scris literar, curiozitate în amestec cu romantismul nevăzutului, tainicului, din lumea noastră și cosmosul tuturor. Elevul-adolescent, pe cale să se maturizeze, descopeream calea serioasă și, poate că sinuoasă a lecturilor temeinice, formative, care m-au făcut, presupun, să mă desprind de clișeele și de frazele generale, educațional-ideologice, ticsite în manualul de literatură din acele timpuri.

Presupun că modificările din firea debutantului veneau și grație faptului că, pe atunci, în literatura de la Chișinău ar fi fost și un oarecare dezgheț în împingerea mai spre margini a refuzului modernității. Un astfel de dezgheț se întâmpla și grație interesului tot mai mare față de literatura din dreapta Prutului, care trecea printr-o impresionantă stare de reînnoire, de conectare la sursele valorilor ei create în interbelic. Simțul ceva mai acut al unei astfel de stări, relativ complexe, în relaxările canonice, în slăbirea chingilor realismului socialist îmbibat de ideologie și suspiciune, în posibilitatea familiarizării cu afirmarea tumultoasă a generației ’60 românești m-a și dus (ca cititor, dar, în timp, și ca autor) spre spațiile poeziei, prozei, eseului, filosofiei, teoriei în care erau cultivate aspectele și valorilor avangardismului, iar în sens mai larg – ale modernității. Și așa cum curajul literar vine în vreme ce te dedai tot mai aplicat scrisului, el e în fecundă colaborare cu libertatea artistică, astfel că azi, din câte înțeleg, din ce a mai păstrat memoria noviciatului, dar și unele dintre primele pagini de versuri, în etapa secundă a... începutului meu literar parcă m-ar fi tentat să încerc și un gen de ermetism... intelectualizat, sau care, cu amendamentele de rigoare, ar fi putut fi perceput astfel. Însă în acele tentative nu am mers prea departe, pentru ca, peste ani, să trec și prin scurte etape de prosodie ermetică sau cvasi-ermetică în volumele Sfinxul itinerant (2004) și În ambuteiaj & Partițiuni Nabokov (2012).

Poate că nu deplin conștientizat, însă real în fapta firii tale, tendința spre independența discursului față de clișeizările oficiale făcea ca limbajul tău poetic, metafora să intre în antiteză cu sistemul politic, infiltrat în realismul socialist; să intre în conflict cu limbajul de lemn al prozodiei realismului socialist, cu idiomatica acestuia.