File de Jurnal / 14.VI.2016

Din amintirile lui Ion Caramitru (Carametru antic, precum i-am zis eu). Cică, odată, în tinerețe firește, Caramitru vine la Nichita, iar acesta e aiurit nu alta. Motivul? Se îndrăgostise peste poate de o oarecare Maria din Balta Albă, unde îl și roagă pe Caramitru să meargă împreună, să-l ducă cu mașina, să-l ajute, să-l susțină, pentru că el, poetul, nicicând altă dată nu a cunoscut o pasiune mai înflăcărată etc. În fine, prietenul Caramitru urcă la volan, aiurit de îndrăgostitul Nichita alături, merg în Bala Albă, s-o caute pe Maria, însă se dovedește că amorezatul nostru nu cunoaște adresa. Nici măcar cea de bloc, nu că apartamentul! Ce să facă? Caramitru : „Erau acolo, în Balata Albă, vreo trei blocuri de locuit și Nichita prinde a umbla pe lângă ele și a urla «Maria, Maria!», încât, de la un moment încolo, deranjați de suferința zgomotoasă a bardului nostru, unii locatari ies la balcon, înjură, somează îndrăgostitul, alții aruncă cu apă peste el, poate își revine, însă Nichita, ca în uitare, își continuă periplul vociferant”.

În fine, la un moment dat, Caramitru încearcă să-l recupereze pe Stănescu, urcă în mașină, părăsind Balta Albă care, pentru îndrăgostitul nostru, fusese o blestemată Baltă Neagră. Tac ambii mai multă vreme. Aducându-l acasă, la despărțire, în fine Caramitru zice : „Acum, Nichita, în sfârșit am înțeles perfect poemul «Pe lângă plopii fără soț»”.

 

DIN POEMELE RECENTE

DIN REVISTA TINERILOR

 

DIN POEMELE RECENTE

 

                          ﭳ
 
Între lumea aceasta de conținuturi și
lumea cealaltă – de vid
ca un orizont punctiform trece motivul existenței
și inexistenței deopotrivă.....................
                                                             Trece
o cărare pe care în amestec
se văd microscopicele urme ale creaturilor și
fabuloasele urme ale Creatorului ca
o evidentă totuși improvizație filosofică...
 
               ﭳ
 
Precum în amnioticul uterin
pruncii înoată-n agheasma-n care sunt botezați
întru comuniune cosmică
sau pur și simplu
doar ritualică
 
dar se pare ciudat
poate chiar monstruos că pe spate și pe burtici
pruncii din cristelnița lumii
au semne punctiforme de zaruri.
 
               ﭳ
 
Grozav de sensibil este omul
sau doar i se pare a fi
auzind chiar cum se lovesc de retină
razele nimbului de înger…
                                           Ție
în această liniște a liniștilor în
supremă formulă ca ADN-ul în Euglena viridis
intermediara celulă
floro-faună
de ce nu ți s-ar părea că auzi cum respiră o furnică
o libelulă?…
 
               ﭳ
 
În destin
nicidecum nu se poate face abstracție de efectul lipsei de efect
astfel că în unele situații plate
mai că-ți vine să aprinzi până și șnurul Bickford
                                                             al literei Q
sau
mai pașnic
să încerci a-ți imagina în ce se poate transforma ea
litera
Q
după ce
precum șopârla
își lasă coada...
 
               ﭳ
 
…și avu loc o mare calamitate:
transformarea în masă a gândurilor în sentimente
sau
cum zicea ilirul
mirosindu-și elixirul:
s-a întâmplat delirul...
 

EMIL CONSTANTINESCU FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU SCRIITORII

 

11.VIII.2000

Pe la ora 15 și ceva, la Vila Stancu apare președintele Emil Constantinescu. Pantalon, cămașă blugi, încălțat în teniși. Președintele scriitorilor, Laurențiu Ulici, îl însoțește prin curte, apoi ne prezintă pe câțiva, care eram la... îndemână, pe terasă. Peste ceva timp – în clubul vilei. Eu mă așez lângă intrare, președintele: „Veniți aici”. „Aici” e chiar în dreapta sa. Eu: „Dacă, pe moment, aveți nevoie de o mână dreaptă...”

Prezenți Laurențiu Ulici, Alex și Domnița Ștefănescu, George Arion, Alexandru Condeescu, Marius Tupan, Ion Țăranu, Gabriela Adameșteanu, soția lui Bujor Nedelcovici. Intră și Ion Drăgănoiu, care ajunge unul din protagoniști, în răspăr ușor cu președintele-oaspete. În pahare se pune whisky. Constantinescu: „O duceți bine. Nu știu dacă eu voi putea să vă primesc la fel”. Ulici: „Noi suntem bine dotați. Mai decât președinția”. Apoi Constantinescu prinde a povesti cum, până la venirea sa la Cotroceni, capii (Năstase, Văcăroiu etc.) obișnuiau să improvizeze diferite mese, vânători, chiolhanuri. Cică el, Emil C., a curmat dezmățul. Apoi spune că ne va invita la un ceai la reședința de la Neptun, ce se află la câteva sute de metri de vila scriitorilor. La un moment dat, Drăgănoiu constată malițios: „Am impresia că tot ceea ce am obținut după decembrie 1989 a fost suta de metri de plajă ruptă din plaja lui Ceaușescu; acolo, unde facem nudism”. Drăgănoiu povestește că, pe vremuri, la gardul ce înconjoară plaja nomenclaturiștilor se posta Adrian Păunescu. Stătea acolo, până apărea cineva care-l cunoștea, Gogu Rădulescu, să zicem, pe atunci deja cam bătrân. Poetul îl saluta respectuos și tov. Gogu îl chema, îl trecea dincolo de gard, ducându-l în casa celor mari. „Poate că chiar la Ceaușescu, cine știe”. Apoi către oaspete: „Dacă m-ați vedea pe mine stând la gard, m-ați invita dincolo?” Constantinescu caută formula de a evita directitudinea prea familiară. Domnița și Alex oarecum revoltați că Drăgănoiu monopolizează discuția. Ion ia fundul de sticlă al whisky-ului ce mai rămăsese neturnat.

Prima întrebare o pusese însă Alex: „Domnule președinte, în situația în care ne aflăm, domnia voastră, care cunoașteți mai multe, ne-ați putea da un motiv de optimism oricât de mic?”

Președintele intră într-o explicație (dar după destule clipe de prolog-tăcere) mai de durată. Decizia de a nu mai candida (a luat-o de unul singur: „I-am spus doar lui Isărescu, la doi consilieri și soției. Ultimele fraze mi le-am scris chiar cu 3-4 minute înainte de-a apărea la televiziune”.)

Ce are de gând să facă „după”, că foarte curând i se încheie mandatul? Va scrie 4 cărți. Memorialistică? Așa ceva. Astfel că multe lucruri le va dezvălui în acele volume.

Când a venit la Cotroceni: „Eu m-am prezentat ca la serviciu, cum eram obișnuit. Întreb: Ce destinație au aceste aparate de telefon? Mi se dă o listă cu numele persoanelor cu care se întreține legătura. Păi, să fi știut dumneavoastră ce persoane erau acolo! Unele din cele mai corupte!”

ORAȘUL GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ PE... DON / Jurnal 19.IX.2015

 

Din mesajul lui D. Diakov (Voronej):

De altfel, Voronejul și România sunt legate și printr-o altă asociație, despre care, acum 9 ani, eu am scris într-un ziar democratic regional, la care am fost redactor-șef mai mult timp. Am decis să vă trimit spre judecată și acest text despre orașul Gheorghiu-Dej din Rusia.

            Lui D. Diakov:

            Vă mulțumesc pentru articolul temeinic documentat despre orașul sovietic din regiunea Voronej, care purta numele lui Gheorghiu-Dej. Să știți că mi s-a părut și mie interesant faptul, chiar am scris niște notații laconice pe blogul meu personal.

            Iată un mic extras din notațiile mele:

Îmi amintesc că de orașul sovietic… Gheorghiu-Dej am aflat în Crimeea, la Koktebel, acum vreo patru ani, pe când mai era teritoriu ucrainean, de la un coleg din Moscova. Iar Google îmi spusese că acea localitate urbană inițial fusese un sat, pre nume Liski, la cam o sută de kilometri sud de Voronej, pe malul drept al Donului. Azi e un nod feroviar important. Între 1923-1942, s-a numit Svoboda (Libertatea). Re-rebotezat în 1965, dându-i-se numele lui Gheorghiu-Dej care, se spunea în nota topografică: „… a fost secretar general al PCR. Nu poți crede că cineva mai ține minte meritele sale față de patria mamă și față de mișcarea comunistă internațională. Față de URSS – cu atât mai mult… Liski s-a învrednicit de atare onoare probabil din considerentul că, în tinerețe, Gheorghiu-Dej a fost electrician la căile ferate… Greu de spus cum se numeau, după redenumire, locuitorii acestui orășel: gheorghiudejiști, așa ceva?”

Întrebarea era valabilă până la 1991, când Liski și-a recăpătat numele de origine. (Adio, tovarășe Dej!) Însă etimologia acestui termin nu o dă niciunul din celebrele dicționare – Dal, Ojegov, Efremov, Fasmer… Dar, așa cum e antrenant să mai cercetezi prin fi și erele web, când nu te îndeamnă-nu te cheamă nicio grabă anume, eu dau de termenul „liska”, ucrainean, gândindu-mă că, la plural, ar putea fi „liski”. Liska înseamnă li șiță. De ce nu ar fi lișițe acolo, pe Don, Liski fiind și un port fluvial important?... (Asta așa, ca să-i ajut pe… ruși…) Iar regiunea Voronej e una de permanentă intersectare istorică, etnică, până acum doi ani – „frățească” dintre ruși și ucraineni…

 

MARE-MIC FOTBAL: BRAZILIA – GERMANIA 1-7! Jurnal / 9.VII.2014

Doliu în Brazilia. Doliu și umilință după ce naționala Germaniei i-a distrus cu 7-1! Și nu se poate fără glume, care au început să se iște chiar în procesul mâncării de papară europeană de către „faimoșii” latinoamericani. Iată unele comentarii pe burtiera televizorului și pe facebook:

– Minutul 30: 0-5. După halul în care joacă, e clar: brazilienii s-au considerat învinși când nemții nici măcar nu se dăduseră jos din autocar.

– Nu înțeleg de ce sunt brazilienii supărați. Au luat 5, deci au trecut clasa. Cu încă unul iau și bac-ul.

– Organizatorii le-au cerut celor două echipe să nu mai intre în teren după pauză pentru a putea proteja gazonul în vederea jocurilor din liga a II-a braziliană.

– Cică Brazilia ar vrea să nu se mai joace repriza a doua… astfel rezultatul oficial va fi de doar 3-0.

– Decât să ia bătaie cu 5-0 de la Germania, nu era oare mai bine ca brazilienii să rămână acasă?

– Nemții ăștia sunt atât de prevăzători, că au dat toate cele cinci goluri cu o repriză mai devreme.

– Aveți idee, Brazilia când o sa joace semifinala?

– Cam asta e diferența: noi jucăm amicale cu Albania, nemții cu Brazilia.

– …Și iată cum Neuer îi salvează pe nemți!!!

– Mă uit la meci pe un site englezesc, că siteul TVR a rămas undeva pe la 0-2. Ori ține cu Brazilia, ori nu i-au plăcut banii mei dați pe taxa aia tv. Oricum, la ora asta nu știu unde să-i plătesc din nou ca să aflu scorul.

– Gata, a sunat Merkeloaica să-i oprească pe tinerii ăia.

– 0-6 și nemții sunt furați pe față! N-ar trebui ca la 3 goluri să le dea un corner?

– Zici că joacă Serena Williams cu Gloria Bistrița.

– Marele noroc al nemților e că nu s-a calificat și Viitorul Constanța.

 – Și iată că Pițurcă și-a deschis telefonul! Poate îl sună cineva, că tot are de plătit pensia aia alimentară atât de mare. (Eu unul, i-am zis lui Piț-urcă – Piț-coboară... – L.B.)

– 0-7. Maestre, bag-o și p-aia cu „Eins, zwei, Polizei / Drei, vier, grenadier’ / Fünf, sechs, alte hex’ / Sieben, acht, gute Nacht!”( „Unu, doi, polițai / Trei, patru, grenadier / Cinci, șase, vrăjitoare bătrână / Șapte, opt, noapte bună!”)

– La meciul ăsta, în statistici, brazilienii stau mai bine doar la clăile de păr de pe cap.

– Meciul ăsta va fi o inspirație pentru Hollywood. Ați văzut cum defilează numele jucătorilor când se afișează scorul? Zici că e generic de film.

– Brazilienii așteaptă acum concluziile lui Mihai Stoichiță.

– N-ar fi nedrept fotbalul dacă ar înscrie acum Brazilia? Păi, cum să fie vorba în meciul ăsta de gol de onoare?

– Tot sunt norocoși brazilienii că la ei în țară se joacă cel mai frumos fotbal. E drept că trebuie să vină Germania să-l joace, dar orișicât!

– Gata, 1-7. Ce era de dovedit s-a dovedit: brazilienii ăștia nu doar că dansează ca Mazăre, dar mai și joacă fotbal ca el.

– Eu zic că dacă juca Neymar (sănătate!) altul era scorul! (Nu, nu era altul. Însuși Scollari a comentat: „Neymar e atacant, nu știe să se apere…”)

Astfel că lumea multe secole înainte va invoca acest anti-eveniment brazilian și perfect eveniment european… Istoria fotbalului mondial s-a îmbogățit trăsnet!