JURNALUL CA MEMORIE

              CITITORUL-MODEL

16.V.2017. 

Emil Brumaru pe pagina sa FB: „Când știu că o să-mi placă o carte (fiindcă știu înainte de-a o citi!), mă uit mult timp la ea (uneori cam câte jumătate de an), o mut tot mai aproape de mine, o pierd prin grămezi indestructibile, o regăsesc sau o cumpăr din nou și în sfârșit o citesc, ba chiar uneori o recitesc imediat ce-o termin, ca pe poemele dragi... Deseori o subliniez cu cruzime, fac semne a căror semnificație o uit, dorm cu dânsa la cap, răstorn din viteză cafea peste ea. Devine vărzoasă, accesibilă după ce se usucă bine, cu filele ondulate frivol. De abia atunci îi mai trag o lectură, citind unele pasaje cu glas tare, chiar cântat... cum ai zice psalmii...  Toate astea iau destul de mult timp, dar nu contează... Maximum de plăcere o am când cu pixul completez textul! Mi s-a întâmplat la Shakespeare și la Cehov! Și la Flaubert! Ce Emmă mi-a ieșit, mamă-mamă! N-o sinucid, nu mă lasă sufletul, nici pe Anna Karenina... O certitudine: Rogojin e un măgar! Cum să-ți bagi cuțitul în așa o bunăciune de Nastasia Filippovna, s-o omori? În Idiotul meu Nastasia, Aglaia, Mîșkin și Rogojin, trăiesc buluc, tuspatru într-o familie fericită...”
          Comentez:
         Un model indiscutabil de cititor din clasicitatea, încă, apropiată a domeniului. Însă de aici încolo se tot extinde, în mare, deruta gen orice, numai nu lectura ca strădanie întru convingerea că aceasta produce inteligență, dar și plăcere. Cu toate că nu este absolut exclus ca biblioteca să mai scoată în lume un Umberto Eco, un Emil Brumaru. Modele de lectori care, bineînțeles, trebuie admirați, dar și urmați.
–––––––––––––––––––
Emil Brumaru, mai 2016. Foto – Leo Butnaru.