duminică, 21 septembrie 2025

11 DIN 11

 


Prin urmare, deja în anul nou 2018, la ora 3.51: Bi-lanțul. Numai nu de gât... O fi poezie, filosofie sau, pur și simplu, întâmplare de limbaj: bi-lanțul... 2017. (1.I.2018.)
          Lui Adam Puslojić: „Grație generozității voastre, minunați prieteni și colegi belgrădeni, sejurul în Serbia mi-a fost unul excelent, fructuos în ale potrivirii cuvintelor. Mi-am ținut jurnalul, secvențe din care le voi publica în revista Contrafort, iar integral, începând cu decembrie, va fi inserat în revista Argeș. Bineînțeles, printre protagoniștii lui sunteți și voi, prietenii!
        În Serbia, m-a însoțit, în formă bună, cred, și Muza, în special pe la Skandarlija. Mi s-au întâmplat poeme, pe care ți le trimit, cu nerăbdare întru reîntâlnire. Nu știu dacă nu visez prea de tot, dar mă gândesc și la o posibilă carte bilingvă, română și sârbă, poate chiar trilingvă, cu traducere și în engleză. Dar asta mai e de văzut. Te rog pe tine, înalt Vultur al Poeziei, să fii cititorul acestui grupaj de poeme; cel dintâi și, te rog, necruțător cititor”. (21.XI.2018.)
        Când văd cum doi sau trei inși cu deficiențe, ziși și ei scriitori, încearcă să mă provoace, să mă incite în brașovizare (de la: brașoave, nu Brașov), inși maxim de... minimi, îmi amintesc de constatarea lui Marcel Moreau: „Dar nici societatea revoluționară, care îl persecută, nici societatea liberală, care nu face decât să-l tolereze, nu iubesc cuceritorul solitar. Societatea nu-și iubește de fapt decât șchiopii, neîmpliniții, atrofiații ajunși degrabă la mulțumirea de sine, la sațietate, la acceptarea vieții sfrijite, adică servitorii statului. Aceștia, strânși laolaltă, constituie armatura a ceea ce s-a convenit să se numească societate”. (8.II.2019.)

sâmbătă, 20 septembrie 2025

joi, 18 septembrie 2025

10 DIN 11

În vălmășagul trecerii la locuința nouă, dau de multe lucruri uitate. Găsesc și un fragment de jurnal din primăvara anului 1996, pe care, din câte înțeleg, îl țineam la redacție, însă făceam notițe și în cel „de bază”. Găsesc și un caiet cu multe traduceri, pe care le pregăteam pentru panorama miniaturii poetice ruse, în manuscrisul căreia, însă, nu le introdusesem. Luat cu alte chestiuni, probabil. Le voi redacta și transcrie. (25.VIII.2016.)
      Am reprodus în jurnal, nu mai știu prin ce an, și cazul cu Mihai Ursachi, care venise la Zilele Eminescu la Botoșani cu un geamantan uriaș. Precum observase un mai tânăr coleg din Iași, în acea valiză nu avea decât un papion și, poate, o ustensilă-două pentru toaletă. La întrebarea de ce a venit cu acel coșcogea obiect de voiaj, Mihai Ursachi, pe atunci directorul Teatrului Național din Iași, zise: „Să iau în el fân pentru calul teatrului”. O glumă, firește.
Însă fânul în valiză îl găsesc și eu astăzi, recitind pasaje din romanul lui Turgheniev „Părinți și copii”, al cărui protagonist, Evgheni Bazarov, la un moment dat spune: „Vezi tu ce fac eu; în geamantan s-a dovedi a fi mult loc gol, și eu pun acolo fân; la fel și în geamantanul vieții; îl umpli cu orice, numai să nu rămână loc gol”.
        Nu e de presupus că Mihai Ursachi ar fi pornit de la Bazarov, însă situația cu valiza și fânul se memorează în ambele cazuri. (7.V.2017.)