...Cred că și eu sunt printre cei care,
în bună măsură, au intrat în specificul vieții online. Astfel că azi, după 2
decenii de colaborare via internet cu prietenii, colegii, editurile, presa, cu
lumea, adică, mi-ar fi greu să-mi imaginez cum, în ce condiții de scriere/transcriere/redactare,
publicare, difuzare mi s-ar fi întâmplat cărțile și antologiile traduse din
literatura mai multor țări, cum aș fi expediat, via poșta, ca pe timpuri,
mapele cu cele 1 600 de pagini ale Panoramei
poeziei avangardei ruse, sutele de pagini ale Panoramei poeziei avangardei ucrainene, manuscrisele cu poeme,
proză, teatru de Hlebnikov, Maiakovski, Țvetaeva, Mandelștam, Ahmatova,
Pasternak, Harms, Goll, Lorca etc., etc., unele din ele în 2 volume;
antologiile Avangarda – jertfa Gulagului,
manifestele, dramaturgia avangardei ruse trimise spre Madrid (unde l-am editat
în românește pe Igor Bahterev), București, Iași, Cluj, Constanța, Alba Iulia,
Bistrița, Tel Aviv, apoi cărțile mele apărute în Franța, Rusia, Germania, Italia,
Polonia, Bulgaria, Serbia, Azerbaidjan, Ucraina, Tatarstan. Bineînțeles, în
modul poștal tradițional, această muncă, această colaborare, aceste eforturi și
rezultate se întâmplau, totuși, însă într-o amânare rudimentar-ralanti, mai
costisitoare (și ca timp, și ca bani, și ca nervi), mai obositoare. Mai ales
azi, cânt și poștele sunt trecute, periodic, în carantină! Nu, nu înalț aici
imn de glorie internetului, vieții online, doar fac o simplă, iminentă și
elocventă, cred, constatare, „impusă” de epoca în care trăim, muncim.
Viața online, alias neuroexistența cuprinde,
„populează” tot mai mult sfera publică, deci și pe cea individuală. Nu mai
putem fi sută la sută, dar poate nici cincizeci la cincizeci monade, suficienți
sieși fiecare în propria-i celulă „personalizatoare”.
Prin
urmare, precum spuneam, cred că sunt dintre cei care înțeleg și încearcă să se
edifice mai plenar despre cvasimiraculoasa, s-ar putea crede, creativitate a
programatorilor, cyberinventatorilor, specialiștilor, entuziaștilor, unii, la
începuturi, considerați niște marginali, ce au făcut atât de mult/multe, pentru
care în lumea reală ar fi fost necesare sute de ani. Se dezvoltă în continuare
imensa, infinita Rețea Informațională, ca un fel de sistem nervos al noosferei,
concomitent oferindu-i acesteia infinite prelungiri în univers. E, poate, un
început de joncțiune cu „sistemele nervoase” ale altor planete, al însuși
Universului. A crescut multiplu randamentul... vital, existențial, creativ al
omului/omenirii. S-a extins gradul de libertate, prin care sunt depășite
stavilele statale de orice ordin, sunt înfruntate vămile, evitate ingerințele
și agresiunile cenzurii. Iar în ce te privește pe dumneata, ca individ, ca om,
ca scriitor, ca cititor în noua stare de fapt/fapte mondializată,
universalizată, depinde cum îți organizezi, cum îți „administrezi”, altfel spus
cum îți trăiești această viață online care, avem motive să presupunem,
deocamdată e ceva in nuce, un început
de declanșare a altor energii și forme a lor tot mai efervescente,
nemaicunoscute până azi, ducând într-o nouă eră neuroumană, neurocosmică,
de transformare a mentalităților, universului spiritual. Suntem în pragul unei
noi epoci, specificul căreia ar fi concreșterea conștiinței omului cu
cosmosul/universul, a tehnicii cu țesuturile organice, întru apariția roboților
cugetători; epoca „reciclării” și reorientării atomilor și cuantelor în câmpuri
fizice conductoare de semnificații, toate astea accelerând procesele de
elaborare și emisie a cugetului, conștiinței, creativității umane. Adică, deja
am exista nu doar în post-istorie, ci și în ceva... post-realitate. Astfel că,
într-o anumită măsură, omenirea ar trăi (și) în virtualitate. Omul și-a depășit
condiția de cosmonaut, devenind și virtuonaut.
(Nu vă încearcă senzația că virtualitatea ar fi ca și cum, concomitent,
interioritate, dar și exterioritate... cosmică?! Ceva de dincolo de... infinit...)
Suprarealitatea „de cândva” devine virtualitatea de astăzi, de mâine, cu totul
altfel de viață și de acțiune. Este epoca „dispariției” distanțelor,
țărmurilor, mărginirilor, îngrădirilor. Implicit, e o stare de citire și
înțelegere oarecum altfel a titlului cărții de poeme a lui Boris Pasternak Peste bariere. Această stare parcă nu
s-ar deosebi (deocamdată) radical de lumea obișnuită, perceptibilă, însă deja
presupune alte legități, necunoscute „lumii clasice” de ieri. Ori, mai bine
zis, ne oferă posibilitatea de-a opta pentru ele. Legități cărora „ne supunem”
conștient sau pe care le lăsăm în subconștient, ele ducându-ne chiar spre viața
online, virtuală. Pe care unii o consideră aproape ideală, alții, din contra, o
cred catastrofală. Oricum, viața online e autentică în context și
interrelaționări psihofizice; e controlabilă și posibil de dirijat.
(Deocamdată?... Încă nu se știe...) Cu toate ale sale, cunoscute și
necunoscute, „pipăibile” și presupuse, internetul versus existența online reprezintă o inimaginabilă complexitate
de factori reali-virtuali coagulanți, care provoacă entuziasme, încuviințări,
dar și critici, argumentele și contraargumentele situându-se între oarece
competență și naivitate recalcitrantă.