Leo Butnaru
începuse a-și îngusta apele
porumbelul reveni la arcă
la Noe
în cioc cu o ramură de măslin...
Eu mă gândesc că
de-ar fi existat pe atunci Biblia
și ea salvată în arcă
probabil Noe ar fi pus acea rămurea
între filele ei
semn de carte...
apele se potoliră.
când coborî din nou pe pământ
potențialul creator și-a zis:
la arta lui Noe”.
spre Mahomed
măgărușul ca simbol de legătură
între creștinism și islam;
mielul scurgându-și șuvița de sânge din beregată
între Biblie și Coran
uneori chiar ca un semn de carte
prelinsă dintre filele cu Cântarea cântărilor
înfricoșată. Frigărui
din mielul care aproape că nu-i
decât poate oscioarele-i albii
strivite
trosnitor
de țânci pirpirii...
încă de la anticul țăran
spartan sau macedonean
care
ascultând legendele cu încornoratul
copitatul bărbat-țap
pre nume Pan
se întreba în sinea lui: de la ăsta ce se nasc – copii
sau mieluți de capră?
Doamne, aman!
alții chiar cu mâinile bandajate...
au vrut să-și ia destinul în
propriile mâini...
De regulă
asta se pedepsește...
vântul și-a schimbat direcția
și chiar menirea
în loc de pânze umflând gazete;
vântul a prins a bate în gazete
astfel mișcând prin lume
ceea ce Sebastian Brant numise atât de lucid
sau ultimă pagină
la aeroport
în palmele cuiva
detectorul de metale a detectat
c!
u!
i!
e!
de fapt
nu ar fi fost decât niște semne de exclamație
care-i intraseră sub unghii.
sau chiar vechi avangardist ai fi
prozodia clasică te mai încearcă:
iată
desfrunzita salcie tânără oglindită în apă
ca un schelet de rusalcă...
la desecretizare de dosare
se află că
dintr-o elementară eroare
era cât pe ce să devină cuvântul de pe urmă.
cât de departe
cât de demult
întâile-mi poezii
stângace asimetrii
ba chiar cam deformate
de dincolo
se uită la mine
ca niște copii
cu nasul turtit în sticla geamului!
secolul
zilele
nopțile
cam toate
reieșind din starea de fapt
mergând la recitalul poetic
unde
se vor citi poeme de dragoste
îți pui vesta antiglonț...
mersul în patru labe
ajută copilul să-și întărească musculatura
și este primul mod de a se descurca pe cont propriu.
descurcându-se deja pe cont propriu
în orice direcție s-ar târî
copilul se târăște spre viitor.
zvârcolit
la un moment dat creându-ți impresia că
neîndemânatic
neputincios cum e
încearcă totuși să-și potrivească scutecele
în loc de aripi...
de cum conștientizează că a venit pe lume
omul începe să caute ieșire din situație.
nu e om
ci e curat diavolul!
în cer e cerul
în nor e norul
în apă e apa
în pământ e pământul...
omul...
Se mai întâlnesc triburi ingenui în care
femeile își acoperă sânii doar cu
pruncii pe care-i alăptează.
cele mai frumoase poeme de dragoste din lume
oarecum se bombează
ies în relief în două ovale simetrice
pe dreapta
pe stânga
de ai crede că ele sunt vălul care
acoperă pieptul tău.
inclusiv după cele de pe pereții Sorbonei
sau de pe zidurile Kremlinului
de pe Zidul plângerii sau de pe
Marele Zid Chinezesc – (cele mai multe din ele banale
șterse
repetitive
anchilozate) – e clar că
nu prea multă lume e pregătită să înțeleagă poezia...
eroi au fost
eroi sunt încă
ca și poeți...
poeții sunt dezrobitori de cuvinte
și idei
deci și de adevăr
precum apostolii
mereu supuși riscului imanent
de a cădea în robia cuvintelor
și ideilor
pe care le dezrobesc...
mobilizându-și umaniștii
ocrotitorii de animale
chemând-o în ajutor pe Brigitte Bardot
plătindu-i biletul dus-întors
de la Paris – încoace
de aici – spre Paris...
pentru că societatea
nu e decât un abator de ucis timpul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu