Îl puteţi citi în variantă de revistă (Sud-Est, 2008, Nr. 1, 2) la următoarele adrese:
https://leo-butnaru.blogspot.md/search?q=enciclopedia+sufletului+rus
luni, 9 mai 2011
vineri, 6 mai 2011
Din revista "Argeş", Nr.4, 2011
Anna Ahmatova (Gorenko) s-a născut în preajma Odessei, în localitatea Bolşoi Fontan. Tatăl său fusese inginer-mecanic de marină. Curând, familia se stabileşte în nordicul şi imperialul Ţarskoe Selo, unde Anna avea să se afle până la 16 ani. Învaţă a citi după abecedarul lui Lev Tolstoi. Studiază la gimnaziul de fete. Primele versuri le scrie pe când avea 11 ani. În 1905, părinţii divorţează şi mama cu copiii reiau calea sudului, stabilindu-se în oraşul Eupatoria din Crimeea. Ultima clasă de gimnaziu o face la Kiev , după care e admisă la Facultatea de Drept a Şcolii Superioare din acest oraş. În 1910 se căsătoreşte cu poetul Nikolai Gumiliov, dar după trei ani divorţează. La Petersburg frecventează Cursurile Superioare de Istorie şi Literatură. Scrie versurile ce aveau să intre în prima sa carte, „Seară” (1912), pe care deja o semnează cu pseudonimul Ahmatova (după numele unei străbunici ce se considera descendentă din Hoarda de Aur). În ce priveşte orientarea poeto-canonică, Ahmatova scria: „În 1910 se acutizase criza simbolismului şi poeţii începători nu mai aderau la acest curent. Unii din ei înclinau spre futurism, alţii – spre akmeism. Împreună cu colegii mei din primul „Atelier al poeţilor” – Mandelştam, Zenkevici şi Narbut – ne-am făcut akmeişti”. Un timp este secretarul asociaţiei „Atelierul poeţilor”, care edita revistele „Apollon” (1909-1917) şi „Hiperboreanul” (1912-1913). Unul din capii de şcoală era Nikolai Gumiliov, ce menţiona: „În schimbul simbolismului vine o nouă orientare care, oricum s-ar numi, akmeism (de la grecescul akme – nivel superior, perioadă a înfloririi) ori adamism (o clară şi sigură privire bărbătească asupra vieţii), necesită un mai pregnant echilibru de forţe şi o mai exactă cunoaştere a relaţiilor dintre subiect şi obiect, decât le avea simbolismul”.
Transgresând experienţele şi achiziţiile estetico-particularizatoare ale simbolismului, akmeismul a constituit primele trepte spre şi în avangardă, introducând în prozodia rusă (şi) versul liber. Discursul se apropie de oralitate şi e subordonat, în principiu, sensului mai direct, mai deschis. În această linie a „prozaizării” poemului, temperării intonaţiilor exaltate, ale simbolismului, Anna Ahmatova este cu adevărat protagonistul, corifeul akmeismului.
În 1914, editează cea de-a doua carte, „Mătănii”. Peste trei ani îi apare volumul „Stolul alb”. După revoluţie lucrează la biblioteca Institutului de Agronomie. În 1921 publică volumul „Pătlagină” (Podorojnik), iar în anul următor – „Anno Domini MCMXXI”. Scrie studii despre creaţia lui Puşkin. De pe la începutul anilor ’20, versurile nu-i mai sunt solicitate pentru publicare sau re-publicare. După război, scrie eseuri, proză. În 1962 încheie „Poemul fără erou” la care a lucrat circa două decenii. Alte cărţi: „Goana timpului” (1965), „Tainele meseriei” (1936 -1960), „Elegii nordice” (1940-1945). Memorii despre A. Blok şi A. Modigliani. Traduceri, inclusiv din poezia română.
l.b.
VENEŢIA
Hulubărie aurie lângă apa cu unda
Alinătoare, verzuie, tulbur-vetustă.
Un vântişor sărat cu palma
Şterge a bărcilor urmă îngustă.
În mulţime, ce de-a stranii feţe-nduioşate.
În prăvălii – jucării, cu argintiu şi ocru,
Pe-o pernă – leu ce ţine-n labe o carte,
Cu cartea – leu pe marmură de soclu.
Ca pe o pânză de demult, decolorată-pală,
Albastrul ceresc e răcorit de mata boare.
Dar nu e strâmt în această înghesuială
Şi nu-i năbuşitor în umezeală şi dogoare.
1912
ZĂPADĂ ÎN MAI
O pânză transparentă coboară
Pe iarba firavă, şi se trece nevăzut, subit.
O crâncenă şi rece primăvară
Ucide mugurii ce-abia au plesnit.
Atât de groaznică e timpuria moarte,
Încât nu pot privi al lumii chip livid.
Încerc tristeţi ce crăieşte au fost date
Peste lungi milenii de regele David.
1916
Traducere şi prezentare:
Leo BUTNARU
Alte poeme vezi pe:
http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3843&Itemid=104
joi, 5 mai 2011
luni, 2 mai 2011
MANIFESTELE AVANGARDEI RUSE - ANTOLOGIE
Antologie, prefaţă, traducere şi note
de
Leo BUTNARU
(Vatra, 2011, nr. 3-4)
ARGUMENT
Cititorii revistei noastre ştiu deja că fenomenul avangardei e un punct constant în programul Vetrei. Interesul nostru se îndreaptă îndeosebi asupra avangardelor din ţările vecine, unele dintre ele mai puţin cunoscute publicului românesc. Încercăm de fiecare dată să prezentăm aceste fenomene într-un mod, pe cît posibil, monografic, de la manifeste şi creaţii propriu-zise pînă la ilustraţie. Aşa am procedat în cazul avangardei maghiare (în două numere), al celei sîrbe sau ucrainene. Numărul de faţă e dedicat avangardei ruseşti. Faţă de celelalte avangarde „vecine”, cea rusească e, totuşi, mai bine cunoscută şi la noi. Nu-i de mirare, căci avangarda rusească a fost una din cele mai consistente şi mai epice mişcări europene de acest fel, cu reprezentanţi, în toate domeniile artei, de valoare şi circulaţie europeană. Un număr „monografic” ar fi fost cu totul insuficient pentru a ilustra o asemenea efervescenţă programatică şi creativă cum a fost cea din Rusia începutului de secol XX. Am preferat, de aceea, să propunem cititorilor noştri doar un grupaj consistent din manifestele multelor grupări şi orientări din spaţiul acestei avangarde, considerîndu-l relevant prin sine, chiar dacă nu şi suficient. Fără îndoială că avangarda rusească e una din cele mai definitorii mişcări pentru spiritul avangardist. Pe drept sau nu, ruşii şi-au revendicat, în cadrul avangardei europene, nu numai priorităţi, dar şi originalităţi. Cît despre valori, ele sînt, pentru toată lumea, incontestabile. Cît de epică, de agitată şi de tensionată, cît de violentă în negaţii şi limbaj şi cît de întrepătrunsă cu evenimentele politice şi cu ideologia politică a fost avangarda rusească se vede şi din aceste manifeste antologate şi transpuse în româneşte de Leo Butnaru. Am exploatat cam fără milă abilităţile şi amabilitatea lui Leo Butnaru, dar n-are de ce să ne pară rău: traducerile sale, cu o fină nuanţă „moldovenească”, sînt excepţionale, iar numerele realizate cu ajutorul său (cel de faţă şi cel dedicat avangardei ucrainene) sînt, pentru cei interesaţi, de referinţă. Un traducător atît de competent trebuie, de altminteri, exploatat fără cea mai mică milă. Sper s-o mai putem face. Oricum, îi mulţumim din toată inima – sper că şi cu asentimentul cititorilor noştri – pentru prompta întotdeauna bunăvoinţă şi disponibilitate arătate.
Al. Cistelecan
Vasili Kamenski, Tangou cu vacile, 1914 (poeme)
C u p r i n s
Leo Butnaru:
De la o palmă dată gustului public spre deparazitarea creierului (prefaţă)
A k m e i s m u l
Moştenirea simbolismului şi akmeismul
Unele curente in poezia rusă contemporană
Dimineaţa akmeismului
F u t u r i s m u l
O palmă dată gustului public
Academia ego-poeziei
Şcoala intuitivă
Juvelnicul juzilor, II
G r a m a t a asociaţiei intuitiviste
O palmă dată gustului public
Cuvantul autotelic
Primul congres al baiacilor viitorului
De ce ne vopsim
Mănuşă aruncată cubofuturiştilor
Teatrul, cinematografia, futurismul
Egofuturismul
Manifestul psihofuturismului
Duceţi-vă dracului
Suplimentum la un contrapunct poetic
Inceputul poetic
Futurismul rus
Un strop de dohot
Trambiţa marţienilor
Proclamaţia preşedinţilor globului pămantesc
Apel către tinerii artişti plastici
Manifestul zburătoarei federaţii a futuriştilor
Arhitectura ca o palmă dată fierobetonului
Manifestul companiei 41o
Proclamaţia limbajului transraţional
Perspectivele futurismului
S u p r e m a t i s m u l
Cazimir Malevici. Declaraţia u-eli-ştilor
Eu am ajuns
L u c i ş t i i
Luciştii şi viitoriştii
I m a g i s m u l
Declaraţia imagismului
Fundamentul imagismului
Imagistica
E x p r e s i o n i s m u l
Carta expresionismului
Expresionismul
Prefaţă la volumul „Molniianin” („Gromovnic”)
Prefaţă la cea de „1922-a carte de versuri
N i c e v o k i (N i m i c n i c i ş t i i)
Manifest de la nicevoki (nimicnicişti)
Decret despre nimicniciştii poeziei
B i o c o s m i s m u l
Poezia biocosmică
L u m e n i s m u l
Declaraţia lumeniştilor
Proclamarea lumenismului
F o r m – l i b r i s m u l
Declaraţia form-librismului
C o n s t r u c t i v i s m u l
Construcţia sub jurămant a poeţilor-constructivişti
Declaraţia centrului literar al constructiviştilor
Constructivismul
Despre constructivism
E m o ţ i o n a l i s m u l
Declaraţia emoţionalismului
Emoţionalitatea şi factura
F u i s m u l
Fuism(ul)* (ptiu!-ismul)
L e f
Pentru ce luptă LEF (Frontul de Stanga al Artelor)?
A r t a r e a l ă
OBERIU (asociaţia artei reale)
A l t e c u r e n t e ş i a s o c i a ţ i i
Manifestul lui Anton Sorokin
Manifestul asociaţiei literare „atelierul trei”
Noi
E necesar oare sangele pe ecran?
A. Rodcenko. Gornistul, 1930
sâmbătă, 30 aprilie 2011
Vă recomand un mare poet: Leons Briedis
Carte editată de Fundaţia Culturală Poezia, Iaşi, 2011
Leons Briedis s-a născut în anul 1949. A studiat Filologia la Universitatea Letonă (1968-1970), apoi Filologia Română şi Spaniolă la Universitatea din Chişinău (1972-1974)*, perioadă care l-a marcat în mod special, precum remarcă însăşi poetul, dar şi exegeţii creaţiei sale: „...Şi este importantă Moldova. Leons Briedis a studiat la Universitatea din Chişinău. Această perioadă de viaţă nu doar a influenţat esenţialmente destinul său (din Moldova a revenit cu soţia Maria), nu doar i-a dat posibilitatea să înveţe limbile spaniolă, italiană, portugheză, română, dar şi posibilitatea de a cunoaşte nemijlocit bogăţia culturală şi poezia diverselor popoare; să traducă şi astfel să aducă o parte din această bogăţie în contextul culturii letone: traduceri din Tudor Arghezi, Petrarca, Lucian Blaga, Agostino Neto; să alcătuiască antologia poeziei din Moldova – iată doar câteva realizări în acest domeniu”. (Inta Ciacla, Riga, 1986).
În anii 1977-1979 Leons Briedis a frecventat cursuri la Institutul de literatură „Gorki” din Moscova. Este poet, prozator, eseist, publicist şi critic literar, traducător din latină, engleză şi, în mod special, din limbile neolatine – română, spaniolă, italiană, portugheza, catalană. Autor al peste treizeci de cărţi originale (poeme, proză, eseuri, cărţi pentru copii), iar ca traducător a editat 48 de volume. Membru al Uniunii Scriitorilor din Letonia (1974), membru al PEN Centrului Internaţional, din anul 2008 – membru al Academiei de Ştiinţe al ţării sale. Pentru prestigioasa-i activitate literară i s-au acordat distincţii în Letonia (inclusiv, cea mai înaltă: Ordinul celor Trei Stele, 1999), Lituania, România şi Portugalia (Ordem do Merito Comendador, decoraţia supremă a acestei ţări). În prezent publică revista „Kentaurs XXI”, este directorul editurii private „Minerva”.
Din limba română a tradus şi a publicat 21 de cărţi: Poveşti populare, Folclor pentru copii, Antologia prozei scurte a scriitorilor din Moldova, romane de Zaharia Stancu, proză de Ana Blandiana, Mircea Eliade, Antologia poeţilor din Moldova, poeţi romani şi din Moldova în cărţi aparte (Tudor Arghezi, Liviu Damian, Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş, Gellu Naum, Ileana Mălăncioiu, Marin Sorescu ş. a.), precum şi nenumărate publicaţii în presa periodică.
Este asistat, dar şi... „concurat” de soţia sa, Maria Briede-Macovei (născută la sudul Basarabiei, pe când avea doar doi anişori a fost deportată împreună cu familia în GULAG) eseistă, traducătoare din română în letonă şi de fiul său Adrians Briedis-Macovei, interesat şi de subiecte din istoria şi cultura românească. Chemat de subiect şi origini, tânărul poet, dramaturg, actor şi cineast vizitează periodic Chişinăul, a călătorit prin România, pentru a-şi redescoperi în adâncurile memoriei limba română pe care o vorbea pe când era copil.
Unele poeme ale prietenului Leons Briedis, cu adevărat mare poet de pe tărâmurile chilimbarului baltic, european, le-am tradus din limbile franceză şi italiană, în alte cazuri beneficiind de variantele juxtalineare, în română sau rusă, ale colegului (poreclit, respectuos, de confraţii mai tineri: NAPOLeons BONAbriedis).
Leo Butnaru
___________________
*În realitate, lucrurile luaseră o întorsătură dramatică: în anul 1970, studentul Leons Briedis a fost exmatriculat din Universitatea din Riga drept element antisovietic, îşi caută refugiu în Moldova (republică sovietică socialistă şi ea), de unde, însă, în 1974 este expulzat, deoarece a refuzat să colaboreze cu KGB-ul („În caz contrar, trebuia să vă denunţ pe voi toţi”, mi-a scris Leons.). Ba chiar, mai târziu, a fost „rugat” să plece şi din Moscova, pentru aceeaşi poziţie în răspăr cu puterea oficială. Şi iată finalul de răvaş de la prietenul Briedis: „Am avut neplăceri şi cu securitatea română din cauza legăturilor mele cu Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Dorin Tudoran, Ion Caraion, Ştefan Augustin Doinaş, Norman Manea şi aşa mai departe...” Ce ar mai fi de comentat?... Briedis nu e doar un mare poet, ci şi un om de caracter.
SUFLET DE-A-NDOASELEA
întreaga viaţă mă simt stânjenit
de parcă m-aş fi născut
cu sufletul de-a-ndoaselea
nici ceilalţi nu sunt altfel
însă-n orice caz dânşii se simt confortabil
deoarece s-au şi obişnuit
cu această bizarerie predestinată de multă vreme
care le-a devenit o chestiune nespus de firească
de fiece zi
chiar bucurându-i
eu unul
nu am
ce
le
reproşa
de asemenea şi eu mă grăbeam a mă naşte
încât fără să vreau mi-am îmbrăcat sufletul de-a-ndoaselea
şi iată că pe întreaga durată a vieţii sale
nimeni nu a reuşit să mi-l potrivească firesc
EU ŞI UMBRA CRUCII MELE
la începuturi eram atât de mulţi
cât firele de nisip în pustiu sau valurile-n mare
ori spicele în holde
însă nimeni nu a reuşit să facă acest drum până la capăt
astfel că astăzi e deja inutil
de a-i imputa cuiva ceva
deoarece fiecare a procedat
precum i-a dictat conştiinţa
încât nici Domnul Dumnezeu
nu are ce reproşa!
pe acest drum al Golgotei
am rămas doar noi doi:
eu şi umbra crucii mele
deoarece până şi propria-mi umbră –
la timp şi ascultătoare – a şi reuşit să se dea la o parte
ALBINELE METAFIZICE
nu zidesc casă
şi nici poporul nu-l îndrum încotrova
ci stau sub albele flori de salcâm
totuna fiindu-mi de sunt la Paris unde Sena curge pe-ndelete
pe-alături de Notre-Dame
sau poate acolo unde străveche
mocneşte lirica doină ce se trage din vremuri
de care deja nimeni nu-şi mai aminteşte
atâta timp cât îmi sunt date
atare senzaţii care în fiece primăvară
ca nişte albine metafizice se afundă în flori de salcâm
răsună o melodie lină şi sinceră
ce-mi reînvie în memorie
arse demult
toate punţile spre Patria mea
joi, 21 aprilie 2011
La Nichita
l.b.
----------------:::::::::::::::-----------------------
Iar la Chişinău, în pofida "exegeţilor" anti-Eminescu, nu se poate să nu treci pe la Conu Mişu, atunci când îl sărbătoreşti pe Nichita Stănescu, precum se vede, aici, mai jos:
l.b.
Iar monumentul lui Nichita Stănescu la Chişinău e acesta:
miercuri, 20 aprilie 2011
O veste
Leo Butnaru, Îngerii şi râsu-plânsu (nuvele). Editura „Ideea Europeană”, Bucureşti, 2011.
Îngerii şi râsu-plânsu reprezintă un caleidoscop de proze scurte, diverse ca registru narativ şi plasament tipologic, realiste sau misterioase în explorarea unor universuri afective imprevizibile în dezvoltarea ideaţiei. În mare, e aici ceea ce s-ar numi Active Fictions Show. Naraţiunile sunt de un laconism galo-latin, dar, în anumite pasaje, sintagme, discursuri ceva mai ample, „dându-şi drumul” spre o fantazare lingvistică, verbocreatorie, sau cvasiverbocreatorie, în descrierea existenţei uşor surdinizate, interiorizate, spre vis, spre supra-realitate a posibilităţii noastre de a ne imagina cu ochii închişi, mijiţi sau chiar larg deschişi. În diversitatea textelor s-ar întâmpla parcă o multiplă deschidere de uşi, dar şi plasare de antene pentru captarea semnalelor din psihocosmicitatea existenţei în fantastic, în basm (intelectual, modern), în vis. E o concomitenţă (şi interacţiune) a cercetării prin artă şi a intuiţiei, a veridicului şi a inefabilului.
I.E.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)