CHIŞINĂUL ÎN AŞTEPTAREA CRĂCIUNULUI

Primăria în noaptea... luminilor

De fapt, Chişinăul nu aşteaptă, ci a şi pornit întru îmbrăţişarea Crăciunului!

 Acmu (precum zicea cronicarul) seara, am trecut prin centrul – minunatului, totuşi! –Chişinău, pe care îl suport, care mă suportă deja de 45 de ani. Am luat câteva imagini. Postez aici doar trei. Plus un poem, aproape naiv, din 1971, care a intrat în prima mea carte Aripă în lumină (1976). Şi urările pentru domniile voastre: Să vă fie date toate bucuriile, darurile şi lumina din colinde!

             l.b.

Între strada Vlaicu Pârcălab şi Piaţa Marii Adunări Naţionale

DIPTIC CHIŞINĂUIAN

1.                  l o c

Locuiesc pe strada Frumoasa,

în partea oraşului unde

turnul televiziunii străbate asfaltul

precum Osia Lumii.

Aici totul e foarte concret

concomitent – neobişnuit

zi şi noapte persistând o

stare de lumină

şi sunet

vibrând printre nucii vecini cu

plopii ce par

uriaşe bujii la arderea internă a

oricărui anotimp;

aici – unde vrejurile viţei-de-vie se-ncâlcesc lesne

cu cablurile electrice

care la rândul lor se confundă cu

celebre strune –

     aici

zi şi noapte persistă o stare de lumină şi

cântec.

2.      a n    f ă r ă    i a r n ă

Golaşe sunt grădinile,

                                    parcurile oraşului.

În jurul lor – macarale şi

turnul televiziunii

par foarfece întinse ce ar vrea

să croiască

pânza cerului:

                       de

şapte ori măsoară,

apoi...

Cade zăpada.

Şi oamenii înfloresc

asemeni crengilor

de liliac

alb.

1972

Piaţa Marii Adunări Naţionale

l.b.

SIMPLU DECRET

cu ocazia abolirii ţenzurei  şi a venirii pe lume a numărului 100 al revistei Dacia literară

Dacia literară era una din foarte puţinele reviste româneşti, naţionale, despre care se permitea să se amintească la prelegerile de literatură, obligator „moldovenească”, din Moldova Prutonistreană aflată, pe timpul studenţiei mele, sub ocupaţie ruso-sovietică. Revistă apărută la Iaşi sub redacţia lui Mihail Kogălniceanu. Această publicaţie interzisă la mai puţin de patru luni de la venirea-i pe lume o credeam etern destinată doar circuitului de arhivă. Pentru că ceea ce însemna interzis, cenzurat ne era prea bine, revoltător şi dureros cunoscut nouă, celor de după gardul de sârmă ghimpată din stânga Prutului care risca, parcă, să devină apa sâmbetei. Fiecare cu experienţa lui, precum şi a mea, a celui care, în septembrie 1976, am fost izgonit din redacţia ziarului Tinerimea Moldovei, pentru că promovasem spre publicare un articol despre… Mihail Kogălniceanu, în care se amintea şi de unionismul său, şi de prietenul său Grigore Alexandrescu care, însă, „nu avea voie” să treacă Prutul în RSS Moldovenească, el nefiind moldovean, ci muntean. Deci, scos din pâine din cauza unui muntean, chiar dacă, după mamă, eu însumi sunt… Munteanu.

Dar nu a fost să fie – şi ce bine că nu a fost! – ca Dacia literară să rămână cu/ sub stigmatul interzicerii! Este minunat că, în 1990, colegii, prietenii mei de la Iaşi au reînviat revista, aducând-o, iată, până la o jalonare aniversară demnă de toate glasurile de trâmbiţe vestitoare de sărbătoare ale presei româneşti în partea ei de foarte bună calitate. Din retro-privirea-trăirea anilor mei de studenţie şi, apoi, de june ziarist, pare incredibil că astăzi şi eu pot publica în revista Dacia literară! Incredibil, dar adevărat, – iată, chiar şi în acest al 100-le număr, cu – nu ascund – nădăjduirea de a fi prezent la apelul conului Mihail Kogălniceanu şi al prietenului Lucian Vasiliu şi  dincolo de nr. 200, 300… Să fiu cu modestul meu aport în plină Dacie, a istoriei şi a scrisului, dimpreună cu confraţii cu care semnăm acest simplu, laconic şi sincer decret: La mulţi ani, Dacie literară!

P.S (1976-2011). Astăzi, la Chişinău există Muzeul Literaturii Române Mihail Kogălniceanu, strada Mihail Kogălnicanu şi cea care poartă numele lui Grigore Alexandrescu. Iar când merg la Bucureşti, uneori trag la hotelul Starlight de pe strada Grigore Alexandrescu… Poate că niţel mirându-mă de ce nu s-ar numi el, hanul respectiv, pe româneşte, dacă nu Lumina stelelor, fie şi mai simplu – La steaua…

leo butnaru

Eu şi ovreii

Leo Butnaru şi Evgheni Stepanov

Din Jurnal de Crimeea,

          8.IX.2011

Înde noi, participanţii la simpozionul de la Koktebel, ne simţim destul de bine, chiar şi atunci când comunicăm pentru prima oară. Bine şi degajat. Ieri, fac către Jenea Stepanov din Moscova (directorul a trei sau patru reviste literare, cap de editură etc.), cu care sunt în relaţii amicale şi de colaborare (fără rest, să zic): „Hai, rusule, nu trândăvi, ia camera şi fă-ne şi tu o poză” (eram cu Andrei Korovin, organizatorul simpozionului). La rândul său, glumeţ, ludic, Jenea răspunde pe potrivă: „Uite la ovreul ăsta român, exploatează lumea!”. După care, neamânat, lângă noi răsare Leonid Bahnov, de la revista „Drujba narodov”, pe care, cu altă ocazie, Stepanov mi-l definise drept: „Semi-ovreu, semi-siberian”, eu desfăşurându-i butada în varianta verbocreatorie: „Semi(t)-ovreu, semi(t)-siberian”. Deci, Bahnov răsare şi, dintr-un cuvânt, mă ispiteşte: „Ovreu?” „Nu”, zic. „Corcitură?” „Nici”. „E un simpatizant”, face Stepanov, după care le povestesc ceva asemănător, ce mi se întâmplase cu regretatul scriitor Nicu Horodniceanu, scriitor român de origine iudaică, născut la Botoşani şi care emigrase în Israel. 

Leonid Bahnov şi Andrei Korovin

Pe la începutul anilor 90, împreună cu Şaul Carmel, de asemenea botoşănean, a fost de două-trei ori în vizită la Chişinău, găzduiţi de Uniunea Scriitorilor, al cărui vicepreşedinte şi responsabil de relaţiile internaţionale mă aflam. Nicu era dramaturg şi teoretician al teatrului, se gândea să monteze vreo piesă de-a sa la teatrul „Eugen Ionesco”  din Chişinău. La agapele de la terasa USM, ne retrăgeam la vreo masă „strâmtă” improvizată, exotic, din buturugi enorme, din trunchiuri de tulpină de arbori şi discutam – tema preferată a lui Horodniceanu – despre Dostoievski. Odată, spre un sfârşit de seară amical-feerică, destinsă, Nicu unde-mi zice confidenţial: „Leo, uite, mă tot gândesc eu la simpatia pe care ne-o arăţi nouă, ovreilor… Mă ierţi, dar vreau să te întreb dacă nu ai avea şi tu ceva tangenţă cu neamul nostru”. Bună întrebare care, ad hoc, mi-a sugerat şi răspunsul întreţinător de voie bună, zicând către Hotinceanu: „Nicule, cum să-ţi spun?...  Nu este exclus, numai că eu vin pe filiera… Ginghis Haim…” În acea seară, divulgată de Nicu, butada noastră a făcut carieră.

Cosmogramă din "Contrafort", nr.11-12 / 2011

Leo Butnaru

                                 

Într-un „colţ” de web, la cine ştie ce intersecţie-păienjeniş-internet, tu ai găsit, involuntar, accidental, şi informaţia (la rubrica: diverse) că, cică, marele [tu, cititorul involuntar, ai fi luat marele între ghilimele; totul este extrem de relativ, mai ales la comparaţia „noastră” (voastră) cu „ei”, a timpurilor pe care le trăiţi voi – cu vremurile în care au trăit şi au murit ei, spre bucuria nevertebratelor ce huzuresc în solul cimitirelor]; că, cică, „marele” scriitor din secolul XX-XXI (a vieţuit, fifty-fifty, simetric, câte 40 de ani în fiecare din – şi: dintre – veacuri) Bill Cocea îşi propusese ca normă de prozator câte 1 400 de cuvinte pe zi şi nu se ridica de la masa-i de scris (nici pentru masaj!), până nu le număra cu acribie – iar de constata că nu ajunge barem un singur cuvânt-cuvinţel-verbuleţ până la cele 1 400, pedantul sau, posibil, maniacul autor nu se ridica de la birou, insistând să afle şi acel unic, ultim, cum ar veni, în respectiva zi, cuvânt potrivit, pe care să-l pluseze celor 1 399 pe care deja le scrisese la noul său roman sau antiroman. 

Din CONTRAFORT, 11-12, 2011

Leo BUTNARU                                                                

Implicit, despre patriotism

Inima mea

ca şi Patria

este locul unde se poate întâmpla orice

şi chiar se întâmplă:

                               Jos retorica!

Absenţa negativului

1. infraroşu

Când

în ardoarea rugăciunilor

bigotul atinge extazul

în aura gândurilor sale

cu infraroşu

l-ai putea fotografia

pe Dumnezeu...

2. fără

Însuşi El fiind creator de claritate

probabil în cazul Său distribuţia luminii

nu poate fi (şi) inversă în

raport cu cea reală;

                               vreau să spun că

probabil

fotografia lui Dumnezeu

nu are negativ

Dead Poets Society

presupun că în rai

sau în iad

pentru a se evita inflaţia poetică

poeţii plecaţi dintre noi

scriu versuri cu rândul

când în schimbul unu

când în schimbul doi al

Zilei de Apoi

Poemul săptămânii

Indirect despre vorbirea directă

                       de Leo Butnaru

Vorbire. Parcă ţi-ai scote spini din gâtlej

accentuat metaforic vorbind – din inimă

din traheea ta rotunjită din petale roze puse straturi-straturi

                                                                       unele

                                                                       peste

                                                                       altele

şi din lemn de trandafir alb – reconstitui tu în memorie

imaginea de pe planşele de la lecţia de anatomie –

nici pe una dintre ele nu erau înfăţişate ţesuturi sângerânde

                                                                                     ca sub

                                                                                     coroana

                                                                                     de spini.

Această vorbire e ca o scoatere de spini din propriul gâtlej

din propria inimă fiind şi ca o anulare a amestecului de sensuri

                                                                                şi de senzaţii

în melanjul lor provocator de nelinişte

vorbire directă care ar putea anunţa o noapte mai puţin întunecată

(dar şi gluma neinspirată că – pe cerul negru al gurii –

stelele se văd mai luminos...).

Temperarea lăcomiei – anihilarea excesului de senzitiv şi gust

renunţarea la vinuri înspumate şi dulceţuri provocatoare

care probabil însoţesc omul încă din pruncie.

Vorbire directă. Un mod de a-ţi deparazita cartilajul traheii

coardele vocale de semnele de exclamaţie ale spinilor

şi gâtlejul e deja tot mai liber

ceea ce nu se poate spune şi despre inimă – sclava propriei tiranii

                                                                         despre care indirect

este şi această vorbire directă.

NOUA POEZIE NOUĂ

O antologie de poezie română postmodernă alcătuită de

                          Dumitru Chioaru

                      Editura „Limes”, 2011

„Eu cred că valurile 80, 90 și 2000 alcătuiesc aceeaşi generaţie de creaţie, în sensul acordat acesteia de Tudor Vianu în eseul Generaţie şi creaţie, determinând o generaţie nu în funcţie de vârsta biologică a scriitorilor, ci de comunitatea de principii ideologice şi estetice care animă creatori de vârste diferite… Iar o generaţie de creaţie durează, după cum remarca Tudor Vianu, contrazicându-l pe Thibaudet, mai mult decât generaţia biologică, desfăşurată de regulă 30 de ani. Antologia Noua poezie nouă cuprinde în ordine alfabetică un număr de 80 de poeţi, dintre care cel mai vârstnic e născut în 1935, iar cei mai tineri, prin anii 80, fiind acum în plină putere de creaţie… Cred că niciunul dintre cei care ar trebui să fie nu lipseşte (din această antologie), decât câţiva poeţi care n-au răspuns repetatelor apeluri făcute de mine (Dan Damaschin, Ruxandra Novac şi Elena Vlădăreanu), ori au refuzat din diferite motive (Al. Muşina, Marius Ianuş şi Dan Sociu). Au apărut şi vor mai apărea antologii de poezie contemporană pe criteriul generaţiilor, fatal parţiale, dar antologia Noua poezie nouă este prima care se structurează pe criteriul generaţiei de creaţie, mult mai cuprinzătoare, marcând nu numai un moment ci întreaga mişcare, în trei valuri succesive de poeţi, care au înnoit poezia românească şi o reprezintă acum la nivel mondial”. (Din cuvântul introductiv, „Câteva precizări”, de D. Chioaru)

Cuprins

Constantin Acosmei, Adrian Alui Gheorghe, Liviu Antonesei, Vasile Baghiu, Dumitru Bădiţa, Daniel Bănulescu, Mircea Bârsilă, Andrei Bodiu, Romulus Bucur, Leo Butnaru, Mircea Cărtărescu, Magda Cârneci, Ruxandra Cesereanu, Gabriel Chifu, Dumitru Chioaru, Grigore Chiper, Rita Chiran, Nicolae Coande, Mariana Codruţ, Dan Coman, Denisa Comănescu, Daniel Corbu, Traian T. Coşovei, Ion Cristofor, Dumitru Crudu, Nichita Danilov, Simona Grazia Dima, Caius Dobrescu, Gellu Dorian, Rodica Draghincescu, Marian Drăghici, Aurel Dumitraşcu, Teodor Dună, Ioan Flora, Emilian Galaicu Păun, Mihail Gălăţanu, Vasile Gârneţ, Liviu Georgescu, Bogdan Ghiu, Adela Greceanu, Emil Hurezeanu, Valentin Iacob, Florin Iaru, Letiţia Ilea, Doina Ioanid, Gheorghe Izbăşescu, Claudiu Komartin, V. Leac, Nicolae Leahu, Ştefan Manasia, Mariana Marin, Judith Meszaros, Ioan Moldovan, Ion Mureşan, Viorel Mureşan, Irina Nechit, O. Nimigean, Aurel Pantea, Iustin Panţa, Cosmin Perţa, Mircea Petean, Marta Petreu, Augustin Pop, Ioan Es. Pop, Daniela Popa, Cristian Popescu, Simona Popescu, Petru Romoşan, Liviu Ioan Stoiciu, Ion Stratan, Arcadie Suceveanu, Elena Ştefoi, Floarea Ţuţuianu, Radu Vancu, Lucian Vasiliu, Ioan Radu Văcărescu, Paul Vinicius, Matei Vişniec, George Vulturescu, Andrei Zanca.