marți, 20 decembrie 2011

Eu şi ovreii


Leo Butnaru şi Evgheni Stepanov
Din Jurnal de Crimeea,
          8.IX.2011

Înde noi, participanţii la simpozionul de la Koktebel, ne simţim destul de bine, chiar şi atunci când comunicăm pentru prima oară. Bine şi degajat. Ieri, fac către Jenea Stepanov din Moscova (directorul a trei sau patru reviste literare, cap de editură etc.), cu care sunt în relaţii amicale şi de colaborare (fără rest, să zic): „Hai, rusule, nu trândăvi, ia camera şi fă-ne şi tu o poză” (eram cu Andrei Korovin, organizatorul simpozionului). La rândul său, glumeţ, ludic, Jenea răspunde pe potrivă: „Uite la ovreul ăsta român, exploatează lumea!”. După care, neamânat, lângă noi răsare Leonid Bahnov, de la revista „Drujba narodov”, pe care, cu altă ocazie, Stepanov mi-l definise drept: „Semi-ovreu, semi-siberian”, eu desfăşurându-i butada în varianta verbocreatorie: „Semi(t)-ovreu, semi(t)-siberian”. Deci, Bahnov răsare şi, dintr-un cuvânt, mă ispiteşte: „Ovreu?” „Nu”, zic. „Corcitură?” „Nici”. „E un simpatizant”, face Stepanov, după care le povestesc ceva asemănător, ce mi se întâmplase cu regretatul scriitor Nicu Horodniceanu, scriitor român de origine iudaică, născut la Botoşani şi care emigrase în Israel. 

Leonid Bahnov şi Andrei Korovin
Pe la începutul anilor 90, împreună cu Şaul Carmel, de asemenea botoşănean, a fost de două-trei ori în vizită la Chişinău, găzduiţi de Uniunea Scriitorilor, al cărui vicepreşedinte şi responsabil de relaţiile internaţionale mă aflam. Nicu era dramaturg şi teoretician al teatrului, se gândea să monteze vreo piesă de-a sa la teatrul „Eugen Ionesco”  din Chişinău. La agapele de la terasa USM, ne retrăgeam la vreo masă „strâmtă” improvizată, exotic, din buturugi enorme, din trunchiuri de tulpină de arbori şi discutam – tema preferată a lui Horodniceanu – despre Dostoievski. Odată, spre un sfârşit de seară amical-feerică, destinsă, Nicu unde-mi zice confidenţial: „Leo, uite, mă tot gândesc eu la simpatia pe care ne-o arăţi nouă, ovreilor… Mă ierţi, dar vreau să te întreb dacă nu ai avea şi tu ceva tangenţă cu neamul nostru”. Bună întrebare care, ad hoc, mi-a sugerat şi răspunsul întreţinător de voie bună, zicând către Hotinceanu: „Nicule, cum să-ţi spun?...  Nu este exclus, numai că eu vin pe filiera… Ginghis Haim…” În acea seară, divulgată de Nicu, butada noastră a făcut carieră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu